49,940 matches
-
de persoane sau raporturi, și privilegia sau constitutiones personales (quae personam non egrediuntur), care privesc persoane, lucruri sau raporturi determinate În mod individual. Și În aceste cazuri, atât În timpul, cât și În celălalt gen, dacă Întâlnim o permisie, ea e Întotdeauna În raport cu un comandament sau cu o interzicere anterioară și mai generală; afirmarea permisiei nu e niciodată de sine stătătoare, ci are Înțeles din punct de vedere juridic numai atunci când limitează sau definește Într-un mod oarecare, printr-o excepție determinată
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
succesiunea legitimă, care are loc numai În lipsa testamentului. Dacă distincția de mai sus Între norme taxative și dispozitive poate fi acceptată până la un punct oarecare, ea nu trebuie să ne inducă În eroare relativ la natura dreptului În genere, care rămâne Întotdeauna imperativă, chiar și În cazul așa numitelor norme dispozitive. Pentru a ne convinge de aceasta, e suficient să observăm că imperativul, implicit În fiecare normă juridică, e Întotdeauna subordonat prezenței anumitor elemente sau condiții de fapt, indicate În normă, care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să ne inducă În eroare relativ la natura dreptului În genere, care rămâne Întotdeauna imperativă, chiar și În cazul așa numitelor norme dispozitive. Pentru a ne convinge de aceasta, e suficient să observăm că imperativul, implicit În fiecare normă juridică, e Întotdeauna subordonat prezenței anumitor elemente sau condiții de fapt, indicate În normă, care intră În vigoare numai atunci când condițiile stabilite de ea sunt verificate. Imperativul juridic e, În sfârșit, un imperativ ipotetic: date fiind anumite premise, dreptul impune consecințe determinate. Ori
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
normei aparține voinței exprimate În norma Însăși și, prin urmare, nu este un element care să i se opună sau să-i anuleze ori să-i micșoreze caracterul imperativ. Norma e, deci, după cum am spus, un imperativ condiționat; dar e Întotdeauna și un imperativ, valabil În mod obligatoriu și incontestabil, atunci când se adeveresc condițiile de fapt prestabilite de ea. Deci, nu numai normele taxative, dar și cele dispozitive alcătuiesc, strict vorbind, un jus cogens: tot dreptul, Într-un cuvânt, e coactiv
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
față de care normele au vrut să intre În vigoare. Același adevăr Îl putem exprima Într-o altă formă, spunând că dreptul este, Într-un anumit sens, drept public, Întrucât elementul public e propriu și normelor așa zisului drept privat, domină Întotdeauna și depășește și În acestea sfera lăsată la aprecierea particularilor. Ar fi, desigur, o greșeală să ne bazăm pe distincția de mai sus Între norme taxative și dispozitive, pentru a găsi un criteriu de deosebire Între dreptul public și cel
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
lui. În primul caz, dreptul are caracter public nu numai prin faptul că emană de la Stat, dar și fiindcă reglementează activitatea Statului ca atare, În al doilea caz, din contra, se poate spune că dreptul are natură privată (deși păstrează Întotdeauna caracterul public privitor la origine). Amintim, În sfârșit, o altă teorie, care ia drept criteriu al distincției dreptului public de cel privat, subiectele la care se referă normele. Această doctrină, deși are elemente de adevăr și reprezintă un progres față de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să ne Întrebăm, prin ce proces genetic s-a produs ea În mintea noastră ca realitate psihologică. Vom purcede atunci la cercetarea cauzelor apariției sale În timp și vom putea găsi, printre aceste cauze, și presiunea socială care se produce Întotdeauna asupra noastră, adeseori sub formă de sugestie neobservată. Putem afla pe aceeași cale care sunt cauzele istorice care au produs la un moment dat o credință colectivă Într o societate dată și ajungem astfel a ne explica și manifestările conștiinței
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
date” pasive, ci În elementul lor esențial și logic de activitate, este imposibil să nu li se recunoască o natură cu totul alta decât a realităților naturale, și anume tocmai aspectul activ de liberă creație, În acest caz le raportăm Întotdeauna la anume subiecte, care sunt În realitate subiecte logice, pe care le numim „persoane” și față de care produsele cunoașterii apar Întotdeauna ca ceva nou; fiecare din cunoștințee umane, fiecare din tendințele sufletului nostru, chiar și fiecare din stările noastre afective
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
totul alta decât a realităților naturale, și anume tocmai aspectul activ de liberă creație, În acest caz le raportăm Întotdeauna la anume subiecte, care sunt În realitate subiecte logice, pe care le numim „persoane” și față de care produsele cunoașterii apar Întotdeauna ca ceva nou; fiecare din cunoștințee umane, fiecare din tendințele sufletului nostru, chiar și fiecare din stările noastre afective apar atunci, raportate la subiect, ca creații spontane, și de aceea produsele civilizației pot fi În progres și pot reprezenta o
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
posibilitatea nedreptății, nu ar avea sens afirmarea Dreptului. Deoarece nu s-ar putea stabili o distincție Între acțiunile juste și cele injuste, și nu ar putea să apară nici o normă de acțiune”. Filosoful neokantian consideră că noțiunea de Drept exprimă Întotdeauna adevăruri metafizice, adică „un adevăr superior realității fenomenelor, un model ideal care tinde să se impună acestei realități”; pe scurt, „un principiu de apreciere a valorii”. Și este un principiu de apreciere a valorii, practic, pentru că referă la acțiune și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sine, adică confruntă o acțiune cu alta a aceluiași subiect. Dreptul, În schimb, confruntă o acțiune cu alta, provenind de la subiecte diferite. Acest caracter diferențial Îl exprimă spunând că morala este unilaterală, iar Dreptul este bilateral. De fapt, Dreptul pune Întotdeauna față În față cel puțin două subiecte și fixează pentru amândouă o normă, În sesnsul că ceea ce este posibil pentru o parte, nu poate fi Împiedicat de cealaltă parte. A. „Conceptul bilateralității, observă profund filosoful jurist, este cheia de boltă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
putem afirma că Dreptul reprezintă Etica obiectivă iar Morala, În schimb, reprezintă Etica subiectivă. Spre deosebire de Morală, care consideră elementul interior (psihic), Dreptul, dimpotrivă, tinde să stabilească o ordine obiectivă de coexistență, pornind de la aspectul exterior (fizic). Obiectul aprecierii rămâne, Însă, Întotdeauna același: „acțiunea umană În Întregimea ei”. Dreptul are deci atât aspecte obiective cât și aspecte subiective, Într-o dinamică reală unitară. B. Caracterul coercibilității este propriu numai dreptului. „Coercibilitatea - scrie del Vecchio -, adică posibilitatea de a constrânge la Îndeplinire, derivă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
conduce la cea mai mare injustiție (nedreptate). De aceea este necesară utilizarea echității, ca un corectiv al generalității legii, adică un fel de „justiție mai bună decât cea legală”, prin faptul că aceasta, prin generalitatea sa, nu se poate adapta Întotdeauna În mod perfect fiecărui caz posibil. În actul de aplicare, norma trebuie să se adapteze, să se plece și „să urmeze sinuozitățile cazului” (De ex. faimoasa riglă folosită În construcțiile Lesbosului, la care face referire Aristotel, riglă care alcătuită dintr-
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
se adapteze diverselor contingențe de fapt, astfel Încât să corespundă funcției și scopului său. Acolo unde va lipsi norma, În numele Echității se poate cere ca judecătorul să instituie o normă nouă, potrivită cazului neprevăzut de judecată. Giorgio del Vecchio relevă că, Întotdeauna, a fost recunoscută o oarecare latitudine voinței prudente a judecătorului (de ex. Preotul roman etc). Desigur, În zilele nostre este mai greu să fie acceptată o astfel de perspectivă. O anumită libertate, totuși, Îi este lăsată judecătorului, fie și În dreptul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
justețe Giorgio del Vecchio. Deoarece imperativul poate lua o formă pozitivă sau una negativă cea dintâi distincție deosebește normele juridice În: preceptive și prohibitive. Preceptive sunt normele care impun Împlinirea unor acte determinate. Prohibitive sunt normele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de acțiune a altor obiecte. Deși complementare, cele două feluri de norme spun simplu că: atunci când Dreptul impune o atitudine, el interzice o atitudine incompatibilă cu cea dintâi, și reciproc. În Drept, există Întotdeauna o datorie
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de acțiune a altor obiecte. Deși complementare, cele două feluri de norme spun simplu că: atunci când Dreptul impune o atitudine, el interzice o atitudine incompatibilă cu cea dintâi, și reciproc. În Drept, există Întotdeauna o datorie pozitivă, datorie generică de supunere față de ordinea juridică (de ex. În cazul serviciului militar, chiar și obligația sacrificiului suprem; datorie de a ajuta pe muncitori contra accidentelor de muncă; obligația impusă navigatorilor de a veni În ajutorul vaselor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
tot prin esență, coercibil - adică dacă nu e luat În considerație, poate fi impus cu forța. Dreptul ca normă bilaterală, contrapune un subiect altui subiect, atribuind unuia o pretenție (exigență), căreia Îi corespunde o datorie (obligație) pentru celălalt. Dreptul stabilește Întotdeauna un raport și o limită Între mai multe subiecte. Conceptele de Drept și Coercibilitate sunt indisolubil legate Între ele. Pe bună dreptate Thomasius a observat superioritatea datoriilor juridice (coercibile) față de datoriile morale care nu sunt coercibile: „Kant a admis conceptul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mai mari. Ea este În același timp gîndire și voință, deoarece cuprinde o determinare logică și un act de comandă”. Prin lege se exprimă voința unui popor, Întrucât el este constituit politicește, adică organizat Într-o unitate proprie. Temeiul este Întotdeauna consimțământul public, fie că se manifestă direct prin aprobarea acelei legi, fie În mod indirect, prin susținerea autorității care o dă. Giorgio del Vecchio face distincția dintre legi formale și legi materiale. Oriunde există condițiile extrinseci, avem o lege formală
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
juridice sunt condiționate, adică presupun pentru aplicarea lor anumite stări de fapt. Condiția reală juridică a unui subiect se schimbă În permanență, ca un cerc a cărui „rază” crește sau descrește, după cum se schimbă condițiile subiective. Elementele dreptului subiectiv Intervin Întotdeauna două elemente: 1. Posibilitatea de a voi și a acționa În conformitate cu imperativele (este elementul intern); 2. Imposibilitatea oricărei Împiedicări din partea altora și, totodată, În posibilitatea corespunzătoare de a acționa Împotriva acestei Împiedicări (posibilitatea de a pretinde de la alții respect! - Este
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să onoreze și să respecte pe părinții săi” (art. 315), ceea ce, evident depășește obligația juridică de non laedere (non ucidere)! De remarcat este faptul - menționat de Giorgio del Vecchio - că la toate popoarele, instituția căsătoriei, fundament al familiei, a avut Întotdeauna și are un caracter religios. „Ca marele mister al nașterii și al morții, faptul pentru două ființe de a contracta o legătură pentru totdeauna, În vederea procreării, plasează ființa umană, așa-zicând, În prezența divinității. De aici nevoia general resimțită ca
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a conceptului de Stat, În universalitatea sa. O primă cercetare sistematică și riguroasă găsim la Nicolo Machiavelli, unul dintre fondatorii științei politice moderne. La acesta aflăm cuvântul ”Stat” cu semnificația de până astăzi. Problema, simplu formulată, este: dacă a existat Întotdeauna Între oameni o organizare politică, și dacă orice organizare politică este un Stat? Filosoful distinge, aici, două poziții diferite: 1. Una care susține că Statul s-a format la un anumit moment al evoluției istorice a Dreptului și ca sinteză
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care, cu adevărat, dă forma și caracterul propriu al Statului. „Toți indivizii unui Stat sunt uniți, legați de o serie de drepturi și datorii reciproce, determinate de o putere supremă unitară, care e tocmai subiectul ordinii juridice”. Dacă Dreptul implică Întotdeauna un comandament, se pune Întrebarea: cine e cel care comandă? Și cine exercită coercițiunea (constrângerea)? Se răspunde: Statul este acela care Îndeplinește aceste funcții, fiind subiectul ordinii juridice. De la el, emană normele juridice, deoarece el reprezintă puterea supremă, adică e
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
organizare a puterii publice, care conține un anumit sistem de garanții ale drepturilor individuale. Statele se disting, se deosebesc În: State constituționale și State neconstituționale. Distincția are o valoare relativă, deoarece libertatea și autoritatea se moderează - observă Giorgio del Vecchio - Întotdeauna În oarecare măsură, una pe alta, iar formele de ocrotire a drepturilor individuale sunt extrem de diverse. În mod abstract, puterea publică e una. Dar În exercițiul său, ea poate și trebuie să fie divizată Între diferite organe. Pluralitatea organelor nu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de primă importanță. Autoritatea judecătorească nu poate niciodată să refuze a da o sentință, pentru motivul lipsei de norme, a obscurității sau a tăcerii legii. Din principiile generale ale Dreptului, adică din rațiunea juridică naturală, trebuie să fie și e Întotdeauna posibil a scoate criteriul pentru rezolvarea cazurilor Îndoielnice și restabilirea ordinii juridice tulburate, chiar când expresiile sale pozitive ar fi defectuoase sau cu lacune 2. Statul de Drept Până la Revoluția franceză (1789), de la Antichitate (Platon-Aristotel), și Evul Mediu, Statul a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pe temeiul Dreptului și În forma Dreptului, iar nu În sensul că el trebuie să-și propună ca unic scop Dreptul. Statul poate, și trebuie să cuprindă, În sfera sa, orice activitate, și trebuie să Încurajeze Binele peste tot, dar Întotdeauna În forma Dreptului, astfel Încât fiecare act al său să se Întemeieze pe lege, care e manifestarea voinței generale. Antiteza empirică Între individ și Societate, tocmai În Stat Își găsește acordul său rațional. Statul e supremul organ al Dreptului, iar Dreptul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]