78,666 matches
-
Casa în care copilărise Maria. Linii cuminți, simple, lipsite de elemente decorative inutile. De la poarta de lemn până la intrare, pe o distanță apreciabilă, te întâmpinau crizanteme de toate felurile și culorile. O încântare. - Maria! Din prag, o doamnă cu părul alb și ochii albaștri ne privea uimită. - Sărut mâna, mamă! - Bine ai venit, draga mea! Ce surpriză! Nu mă așteptam, în ultima noastră discuție telefonică n-ai lăsat a înțelege că intenționezi să ne vizitezi. M-aș fi pregătit și eu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mea cea mare va avea ochii albaștri. Ca un cer senin, într-o dimineață caldă de vară. X. Bucle blonde, prinse cu o enormă fundă roșie. Ochi albaștri și o aluniță minusculă aproape de colțul drept al gurii. Rochița cu volănașe albe, perfect apretate, îi dădeau aerul unei balerine în miniatură. Maria mă privea dintr-o fotografie. - Aici avea șase ani. Mergea la grădiniță și adora să îi pieptăn părul. O culoare minunată și bucle rebele, pe care cu greu reușeam să
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
grădinița din fața casei, unde puteam zări câteva tufe de crizanteme galbene și un liliac. O canapea, o noptieră scundă, un șifonier în două uși și o bibliotecă - acestea alcătuiau întreg mobilierul. Simplu și funcțional. Ici și acolo, câte un milieu alb, de dantelă. Pe noptiera cu fotografia Mariei la șase ani, am observat câteva coronițe din flori, uscate acum. Mai mult ca sigur, amintiri de sfârșit de an școlar, din copilăria prietenei mele. Deși cu puține rafturi, biblioteca m-a impresionat
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
alegeri în circumstanțe dificile, când mi-ar fi fost greu să optez. Dacă am făcut-o, au fost legate de chestiuni lipsite de importanță, banalități cum ar fi „Cu ce pantofi să merg în seara asta la recepție, cu cei albi sau cei roșii?” ...Mărunțișuri cotidiene. 15 noiembrie Distanța fizică dintre noi a început să doară, sutele de kilometri dintre mine și tine devin, pe zi ce trece, mai greu de îndurat. Vezi tu, nu anii ne despart pe noi, așa cum
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mi-am schițat fulgerător în minte planul după amiezii. Imediat după ce am lăsat-o pe Eva la cerc, am urcat Copoul pe jos, până în Parcul Expoziției. Nimeni pe alei, ceea ce nu a putut decât să mă bucure. O liniște desăvârșită, albă. Și totuși, în această liniște imaculată, fulgii mari cât niște pene, scoteau un sunet fin, la contactul cu pământul. Probabil din cauza frunzelor uscate, rămase din toamnă. După o jumătate de oră petrecută doar cu mine însămi, am hotărât că e
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
gardul și ger năprasnic. Dar noi, noi copiii nu aveam nicio grijă. Frământările erau ale părinților care se ocupau de toate treburile casnice și gospodărești, până primăvara care, întotdeauna, se lăsa așteptată. Ne bucuram de tot ce ne oferea anotimpul alb, de la primul fulg ce cădea, în general pe la sfârșitul lui noiembrie și până la ultimul țurțur topit abia la început de aprilie. Da, să nu te miri, iernile erau foarte lungi pe atunci. Între timp, s-au schimbat multe, inclusiv anotimpurile
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
15 (Alma) Duminică. Sfârșit de noiembrie, cenușiu și rece. Curtea bisericii aproape că s-a golit, eu am rămas printre ultimii, chinuindu-mă să deschid umbrela. Nu mai e nevoie. Picăturile de apă s-au transformat treptat în fulgi mari, albi și pufoși. Renunț la umbrelă, îmi ridic gulerul paltonului și mă îndrept cu pași înceți, către poartă. Nu mai e nimeni în jur și liniștea mă îndeamnă la visare. - Așteptați! Ați pierdut asta. Mă întorc. În spatele meu, o fetiță blondă
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
nopții. O privea fără să clipească, vrând parcă să se umple de toată frumusețea ei, aproape ireală... O privi până când simți că amorțește, așa cum stătea sprijinită în cot. Se ridică ușor, cu grijă, de teamă să nu strivească florile mici, albe, împrăștiate prin iarbă... Dumnezeule! Își privi palmele. Erau pline de noroi. Un noroi lipicios, cu un miros greu, care îi ajungea până la creier. Făcu un pas în față și simți cum piciorul i se scufundă încet într-un strat gros
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
1982 Iarnă grea în Cupca, zăpada a căzut necontenit timp de câteva zile, așternându-se încet și sigur, într-un strat gros, imaculat. Gardurile de lemn aproape că nu se mai zăresc din troiene, iar streșinile caselor gem sub povara albă. E ajunul Crăciunului și ca prin farmec, ninsoarea s-a oprit, lăsând însă loc gerului pătrunzător, care-ți mușcă parcă drept din inimă. Cete de colindători își croiesc, timid, pârtii pe ulițele satului. Din fereastra aproape înghețată a casei pierdute
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
nici nu există. De unde până unde atâta generozitate pe un bătrânel adus de spate, venit din cine știe ce loc... De unde să aibă un biet moșneguț atâtea daruri, pentru a le împărți copiilor din lumea întreagă? Clar, ceva e cusut cu ață albă, în toată povestea asta cu Crăciunul. Ar fi întrebat-o pe mama, dar nu vrea să o mai necăjească, are destule pe cap. În casa lor nu miroase a vanilie și cozonac proaspăt. Nu e frig, dar nici cald nu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
e cea mai deprimantă zi din an, poate fi și mai rău, indiferent de anotimp. Nu e neagră, nici gri, nici albastră nu e. Ci doar puțin somnoroasă, cu ochii abia mijiți și cu obrazul îmbujorat, după o noapte aproape albă, presărată de lungi ceasuri în care am stat cu ochii lipiți de geam, privind afară. O sâcâitoare și deja obișnuită durere de spate, ce face „deliciul” nopților mele de mai bine de un an de zile, m-a țintuit și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Inocență și zâmbete. Dragoste, liniște, mâini și ochi care vindecau orice rană și sentimentul că niciun rău nu mi s-ar putea întâmpla. A fost odată o livadă de meri, care în fiecare primăvară devenea o frântură de rai. Flori albe din merii înfloriți s-au mutat la tâmplele acelor doi frumoși, cu ochii ca cerul senin. Nu mai sunt tineri, dar încă am fericirea de a-i vedea... Și sufletul mi se umple de bucurie, ori de câte ori privirea lor blândă se
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
pe sine, mimează diverse vieți care se consumă scenic." Relația teatrală, în expresia ei scenică ori textuală, este un mod de sfidare a morții, observă Carmelia Leonte, dar și un spațiu de siguranță, de securizare a ființei pentru că, iată, chenarul alb din jurul textului și scena, cu aspațialitatea ei (avanscenă, față și spate de cortină, arlechinii, fosa, culisele) reprezintă astfel de zone securizante ale poetului și actorului. Într-o altă ordine, cât/cum se poate regăsi poeticitatea scenei în definiția de antologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
i se exploata valoarea de adevăr. În condițiile în care teatrul are origine divină, ipocrizia rolurilor, a cuvintelor îl apropie pe actor de Dumnezeu... Observăm că întotdeauna este nevoie de un spațiu de reprezentare. Așa cum textul poetic are un chenar alb în jurul său, pe marginea paginii, așa cum poetul însuși se înconjură cu un strat protector de cuvinte, actorul are scena. Toate acestea joacă un rol esențial pentru că opun rezistență lumii agresive și nerecunoscătoare. În preajma unei catedrale, de pildă, ne simțim brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
imaginilor transgresează planul imediatității. Urmând parcă lecția lui Jakobson, potrivit căreia discursul poetic are două caracteristici, ambiguitate și autoreflexivitate, poetul face din ambiguitate un registru de semne mereu schimbător, mereu altoit pe un altul care se depășește pe sine. Fantasma albă a imediatului se compune după regulile unui desen spațiat, fracturat, în care liniile și cercurile, spațiile plane și reliefurile sunt echivalentele unor silepse având un sens primitiv, propriu și altul figurat. Toate acestea nu își doresc să se constituie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
care nu e a lor se dovedește ireversibilă. Jocul se transformă în spaimă și dezolare. "Jucăriile" se grupează după legi proprii, care se dovedesc a nu fi cele ale unui maniheism primar (bun-rău), ci ale unui bacovianism asumat (alb-negru). V. Alb și negru. S-a vorbit, și cu mult folos, despre influența pe care Bacovia ar fi exercitat-o asupra liricii lui Emil Botta 7. Dar accentul s-a pus, considerăm noi, pe o falsă problemă, și anume artificializarea decorului poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
analizăm "stridențele". Spuneam că personajele, la fel ca oricare alte elemente poetice, în opera lui Emil Botta, cunosc o turnură derutantă. Parodia, degringolada ar fi doar o problemă. Ele se pot prezenta "în negativ", ca pe o peliculă cinematografică. Cele "albe" sunt îngroșate sfidător cu "negru": Luceferi sunteți? Sau tigri și hiene? (Aedificabo et destruam) Uite, nemângâiatule, un trandafir. Ți-l dau ție! Și privindu-l prea des, cu ochii prea tulburi, l-am întunecat. Și bătrân se făcu trandafirul! (Crispate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
duminicală, după zile și nopți torturante, în care imaginile se loveau unele de altele, cu scrâșnet: Ferestrele se dăruiau soarelui, care lua totul, beat de senzualitate. (...) Fereastra era liniștită, exactă. Fereastra era, totodată, și duminicală, o sărbătoare cu oblonul vopsit alb: un geam ca un târgoveț binecrescut, care nu vede, nu aude și surâde stereotip. (Hop-la!) Fereastra este geometrie explozivă: Carlos ajunse la fereastra dincolo de care huzurea furtuna. Se agăță ca o iederă de pervazul ei, o deschise și o încălecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Aici, deschiderea, translația este realizată de "acel nefericit cap" care uzurpează geometria. O explozie gălăgioasă, lăudăroasă, care a intimidat cu pălăvrăgeala ei copacii. (Hop-la!) Oglinda este, am văzut, o lume a tăcerii. Fereastra presupune gălăgie, sărbătoare, carnaval. Și, în peretele alb, vedeam fereastra, spărgătoarea geometriei. (Terra incognita) Fereastra este o ieșire din oglindă, o deschidere spre lumea cu adevărat sensibilă, o recuperare, regăsire, o trecere spre uman și suprauman (în timp ce oglinda coboară în infra-uman). Fereastra este un drum spre singular. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
difuză, "mormăind", are un efect estompator. Nu mai suntem bruscați de contrastul liniște-zgomot, ci de liniște-conștiința ei. Veșnicia este bătută amical pe umăr: Pământul și cerul dormeau duși visând o irealitate. Ape și văi, codri și munți se nășteau din albele frunți. Ideea că viața e vis ("La vida es sueño"), că întreaga existență nu este nimic altceva decât un imens semn de întrebare, își găsește echilibrul în ironie. Fr. Schlegel arată că "O ideea este un concept împlinit până la ironie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
personaje în mișcare). Ordinea și echilibrul care emană din firea tablourilor, din țesătura lor, nu sunt tulburate de „rupturile” care le însoțesc facerea; sciziunile pot ține de ritm sau de vopsea, cel mai frecvent fiind supusă unui asemenea tratament culoarea albă. În compoziția „Cosașul” bunăoară, albul bine conturat al cămășii personalizează subiectul, îmbogățindu-l cu sensuri ezoterice. În tabloul „Făt-Frumos” Ducipal strălucește muruit asemenea cu chipurile protagonistelor. El este doar vehiculul dintre lumi, simbolul „spațiu-timp” întrupat într-o ființă fantastică, vorbitoare
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
luat de tânăr o babă. Și să vezi că haina l-a iubit, bate-o-ar vina, că a rămas însărcinată și a născut băiat, nu fată. Și apoi, cât era de mititel, semăna leit cu el. Ochi albaștri, față albă, frumos, o splendoare neagră și să vezi după aceea, ce pocituri i a născut femeia, mai urâți nici că se poate, așa cum e neagră noaptea, care mai buzați și cu ochii holbați. Unde mai pui că i-a născut o
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
pereți. Beraru Era un bărbat scurt și gras, dar nu avea burtă, era de culoare măslinie și fuma de scotea un fum negru și gros, ca o locomotivă cu cărbuni. Purta pantaloni largi și un sacou cu doi nasturi. Cămașă albă și o cravată pe măsură, în picioare avea pantofi bine lustruiți, încât puteai jura că sunt noi. De meserie era învățător și avea un dar aparte de a lucra cu copiii, poate că și din cauză că nu avea copii. Avea o
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
în partea dinspre răsărit. Drumul mare trecea prin fața casei, avea gard cu zăluzele și poartă la fel, lângă gard în colț la nord avea un agud ce pornea de la pământ ca o familie, adică doi dintr-o tulpină. Dudul era alb și când începea să se coacă, câte agude avea, tot atâți copii erau în el și era o gălăgie de nedescris. Butnaru striga: nu rupeți crengile că nu vă mai las. Și cu drept nici o creangă nu se rupea. Nu
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
vârsta de 96 ani și a fost înmormântat creștinește. L-a bocit mult Anghelina, nepoata lui. Vasile Tonu Fiul lui Ion Tonu și al Limbiatei, Vasile Tonu, s-a căsătorit cu Rarița din neamul Fandaracilor, femeie de statură semi mijlocie, albă la față, pe când Tonu era de statură mijlocie și brunet, cu o minte sclipitoare. Și-a cumpărat o pușcă zebeu, rămasă din cel de al Doilea Război Mondial pe la 1946 și spunea nevestei: Oi, Rari, am o pușcă și face
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]