4,504 matches
-
dintre Ascanio și Alexandru al VI-lea a ajuns la un impas atunci când francezii au invadat Italia în septembrie 1494. Conștient de Cardinalul Giuliano della Rovere de mașinațiunile împotriva lui, Alexandru a decis să reziste francezilor. Ludovico Sforza care sa aliat el însuși în secret cu regele Carol al VIII al Franței, Ascanio l-a trădat pe Papă, împreună cu mai mulți cardinali și au vociferat pentru supunerea papei în fața lui della Rovere. După triumful papal asupra regelui, Ascanio a fost primit
Ascanio Sforza () [Corola-website/Science/330357_a_331686]
-
Iacob și de asemenea viitor rege al Angliei. Nici unul dintre ei nu a participat la luptă. s-a produs atunci când flota neerlandeză s-a opus debarcării trupelor de către flota combinată anglo-franceză. Prințul Rupert de Rin era comandatul general al flotei aliate de 95 nave de război și 30 nave incendiare, luând comanda escadrei centrale el însuși, cu Jean II d'Estrees comandând avangarda și Sir Edward Spragge ariergarda. Flota neerlandeză de 75 nave de război și 30 nave incendiare era comandată
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
De Ruyter hotărâse inițial să nu părăsească poziția defensivă de la Schooneveld, de unde angajase cu succes flota aliată în dubla Bătălie de la Schooneveld, dar statoudherul Willem îi ordonă contrariul pentru a salva Flota Mirodeniilor care se întorcea din Indiile Orientale. Flota aliată ieși în larg abia în a doua jumătate a lunii iulie, lăsând și de această dată trupele de desant să aștepte în port curățarea mării de flota neerlandeză. Un semnal de alarmă pentru neerlandezi a fost și capturarea de către nava
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
neerlandezii obținuseră superioritatea locală în centru, însă De Ruyter reuși să înceapă lupta cu un dezavantaj numeric mai redus decât dacă ar fi trebuit să angajeze în mod clasic fiecare divizie corespondentă flotei inamice. Marchizul de Martel, care deschidea linia aliată, primi ordinul de a înainta în fața neerlandezilor, de a ocoli avangarda adversă și de a urca în vânt pentru a plasa navele neerlandeze între două focuri. El însuși nu reuși manevra, însă a doua navă în linie, "Sans-Pareil" (64), comandată
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
apărând pe "Royal Prince", iar din Escadra Albastră au rămas puține nave capabile să mai lupte, în vreme ce D'Estrées, deși se afla destul de aproape de scenă, ignoră semnalul și a rămas în vânt. Deși a înteles ordinul dat de către comandantul flotei aliate, Martel fu împiedicat de către D'Estrées să se alăture liniei. Ambele flote fiind extenuate, în cele din urmă englezii abandonară încercarea de a debarca trupe și ambele părți se retraseră la orele 7 seara spre Nord-Vest iar neerlandezii întoarseră spre
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
Isaac Sweers și Johan de Liefde, și patru căpitani morți, iar un al cincilea căpitan (promovat la gradul de contra-amiral în timpul bătăliei) rănit mortal. Au fost trimise în port pentru reparații urgente cinci nave englezești și patru nave neerlandeze. Flota aliată a încercat apoi să se apropie de Scheveningen, dar din cauza vremii și a navelor avariate aflate în stare prea proastă pentru a continua campania navală, Prințul Rupert a fost constrâns să se retragă la 24 august pe Tamisa. Neerlandezii au
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
între polonezi și bolșevici au izbucnit în momentul în care trupele lor, înaintând din direcții opuse în operațiuni de cucerire a controlului asupra teritoriilor Ober Ost din mâinile trupelor germane în retragere, s-au întâlnit în orașul Mastî. Consiliul Suprem Aliat a însărcinat „Comisia pentru Problemele Poloneze” să schițeze un set de recomandări cu privire la granițele răsăritene ale Poloniei. Aliații au formulat de mai multe ori în timpul războiului propuneri cu privire la trasarea granițelor, cea mai importantă fiind nota ministrului de externe britanic Lord
Linia Curzon () [Corola-website/Science/329138_a_330467]
-
ale Poloniei. Aliații au formulat de mai multe ori în timpul războiului propuneri cu privire la trasarea granițelor, cea mai importantă fiind nota ministrului de externe britanic Lord Curzon of Kedleston trimisă guvernului sovietic. Taberele aflate în conflict au respins pe rând propunerile aliate atunci când situația militară le era favorabilă, iar notele Aliaților nu a jucat niciun rol în cadrul procesului de stabilire a graniței polono-sovietice în 1921. În schimb, Pacea de la Riga i-a asigurat Poloniei un câștig teritorial de aproximativ 13.500 km
Linia Curzon () [Corola-website/Science/329138_a_330467]
-
majoritate de polonezi, care să asigure un acces liber și sigur la mare. Articolul 87 al Tratatului de la Versailles stipula ca frontierele Poloniei să nu fie stabilite cu ocazia semnării acestui acord, ci să fie determinate ulterior de Principalele Puteri Aliate și Asociate. În conformitate cu aceste declarații, Consiliul Suprem Aliat a însărcinat Comisia pentru Afaceri Poloneze să determine frontierele răsăritene ale Poloniei delimitând regiunile în care polonezii erau majoritari. Comisia și-a expus recomandările pe 22 aprilie. Frontiera propusă de această comisie
Linia Curzon () [Corola-website/Science/329138_a_330467]
-
liber și sigur la mare. Articolul 87 al Tratatului de la Versailles stipula ca frontierele Poloniei să nu fie stabilite cu ocazia semnării acestui acord, ci să fie determinate ulterior de Principalele Puteri Aliate și Asociate. În conformitate cu aceste declarații, Consiliul Suprem Aliat a însărcinat Comisia pentru Afaceri Poloneze să determine frontierele răsăritene ale Poloniei delimitând regiunile în care polonezii erau majoritari. Comisia și-a expus recomandările pe 22 aprilie. Frontiera propusă de această comisie era apropiată de granița Poloniei Congresului din secolul
Linia Curzon () [Corola-website/Science/329138_a_330467]
-
Poloneze să determine frontierele răsăritene ale Poloniei delimitând regiunile în care polonezii erau majoritari. Comisia și-a expus recomandările pe 22 aprilie. Frontiera propusă de această comisie era apropiată de granița Poloniei Congresului din secolul al XIX-lea. Consiliul Suprem Aliat a continuat să dezbată problema granițelor Poloniei pentru mai multe luni. Pe 8 decembrie, Consiliul a publicat o hartă și o descriere a frontierei și a anunțat că recunoaște Poloniei dreptul să organizeze administrația civilă în teritoriile fostului Imperiu Rus
Linia Curzon () [Corola-website/Science/329138_a_330467]
-
și Italia (1943), principalul efort american a fost o campanie de bombardament strategic care a distrus Luftwaffe-ul german, urmat de o invazie masivă în Franța în 1944. Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forțele germane și forțele Aliaților ca parte a celui de-al doilea război mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operațiunea Overlord și s-a desfășurat între 6 iunie - 19 august 1944, cănd Aliații au traversat Sena, sau, după alți autori, 25 august
Istoria Statelor Unite (1918-1945) () [Corola-website/Science/329144_a_330473]
-
distrus Luftwaffe-ul german, urmat de o invazie masivă în Franța în 1944. Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forțele germane și forțele Aliaților ca parte a celui de-al doilea război mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operațiunea Overlord și s-a desfășurat între 6 iunie - 19 august 1944, cănd Aliații au traversat Sena, sau, după alți autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare
Istoria Statelor Unite (1918-1945) () [Corola-website/Science/329144_a_330473]
-
august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operațiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Primele forțe aliate care au intrat în lupta în Normandia au fost din Canada, Regatul Unit și Statele Unite. După primul val de invazie, au fost debarcate forțe substanțiale ale Franței Libere și Poloniei plus contingențe mai mici din Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda și
Istoria Statelor Unite (1918-1945) () [Corola-website/Science/329144_a_330473]
-
aceasta a devenit o problemă generând conflicte și dispute. Războiul polono-ucrainean a început în noiembrie 1918 Revolta a izbucnit la 27 decembrie 1918 în Poznan. Revolta a fost răspuns la demonstrațiile germane la care s-au incendiat steaguri poloneze și aliate. Negocierile cu populația germană au început odată cu sosirea lui Ignacy Paderewski - lider al Comitetului Național Polonez de la Paris. Revolta a durat până în 16 februarie 1919 și s-a încheiat cu un armistițiul la Trier. În conformitate cu termenii armistițiului și mai târziu
Istoria Poloniei (1918-1939) () [Corola-website/Science/329211_a_330540]
-
de calitate indiferentă și un mic corp înarmat ușor de soldați spanioli, căliți în luptele împotriva maurilor din Spania. Rezultatul a fost o fugă rușinoasă, și o mare parte din luptă centrată în jurul acțiuni de întârziere pentru a permite forței aliate retragerea pentru a scăpa. Cu toate acestea, deși lupta a fost o victorie francez decisivă din punct de vedere tactic, aceasta nu i-a împiedicat pe aliați să conducă lupta de eliberare a sudului Italiei. Regele Carol al VIII-lea
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
Contingentul spaniol a lui Cordoba a fost epuizat din nevoia de a pune garnizoane spaniole în mai multe locuri fortificate pe care Ferdinand al II-lea de Napoli le-a oferit Spaniei drept compensație parțială pentru ajutorul militar furnizat. Armata aliată a mărșăluit de la Reggio la Sant'Agata del Bianco, și de acolo la Seminara, un loc fortificat la aproximativ 40 de km de Reggio. Ambele orașe și-au deschis porțile la înfățișarea armatei lui Ferdinand al II-lea. Pe drum
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
la Seminara, un loc fortificat la aproximativ 40 de km de Reggio. Ambele orașe și-au deschis porțile la înfățișarea armatei lui Ferdinand al II-lea. Pe drum un detașament de soldați francezi a fost întâlnit și distrus de către forța aliată. Liga de la Veneția și-a asistat aliații, trimițând o flotă venețiană sub comanda amiralului Antonio Grimani de-a lungul coastei de est aflată sub ocupație franceză. La Monopoli, Grimani chiar a distrus garnizoana franceză staționată acolo. Deși era grav bolnav
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
napolitani. Ferdinand și-a ales o poziție în spatele acestor dealuri, așezându-și infanteria sa pe stânga și cavalera pe dreapta. D'Aubigny, bolnav, dar încă aflat la comanda, și-a dislocat cavaleria care se va confrunta mai ușor cu cavaleria aliată. Tânărul nobil Précy a renunțat la comanda mercenarilor elvețieni, în scopul de-al ajuta pe bolnavul d'Aubigny. Pe flancul drept se găseau 800 de lăncieri elvețieni. Inițial, lupta a decurs bine pentru aliați, jineții spanioli chinuiau flancul jandarmilor francezi
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
(1733-1738) a fost un conflict între armatele aliate ale Rusiei și Austriei împotriva Franței pentru controlul Poloniei. După moartea regelui August al II-lea în 1733, Austria și Rusia l-au sprijinit pe fiul acestuia, Frederic August de Saxonia, ca viitor rege al Poloniei. Cu toate acestea, francezii
Războiul pentru succesiunea poloneză () [Corola-website/Science/329293_a_330622]
-
a intrat în panică, s-au retras panicați chiar dacă Ferdinand al II-lea a încercat să-i oprească, retragerea calabrezilor a fost atacată de jandarmii francezi, care au reușit să treacă triumfători râu. Situația curând a devenit disperată pentru forțele aliate: regele, ușor de recunoscut în îmbrăcămintele sale luxoase, a fost atacat, scăpând datorită unui nobil, Giovanni de Capua. În ciuda forțele franceze și elvețiene câștigătoare adunate pe câmpul de luptă, Ferdinand al II-lea de Napoli, datorită loialitatea populației, a avut
Ferdinand al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/329285_a_330614]
-
și mai puternici decât cei nord-africani folosiți de Ptolemeu. Dispoziția trupelor indică faptul că Ptolemeu intenționa să profite de avantajul numeric al falagei sale pentru a distruge centrul seleucizilor, în principal secțiunile mai slabe ocupate de arabi sau alte contingente aliate. Antiohus în schimb avea în vedere strategia clasică alexandrină a ciocanului și nicovalei, prin care infanteria din centru ține în loc centrul adversar (nicovala), iar cavaleria învinge călăreții adversarului și atacă centrul inamic din spate, unde ele este cel mai vulnerabil
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
să se retragă în Asia, lăsându-l însă pe generalul său Mardonius cu o parte însemnată a armatei persane (aproximativ o treime) în Grecia pentru a relua în anul următor campania de cucerire a orașelor-state grecești nesupuse. La insistențele Atenei, aliații greci, inclusiv Sparta, au fost de acord să încerce să-l atragă pe Mardonius în luptă, pornind în marș înspre trupele acestuia, staționate inițial în Attica. Mardonius s-a retras însă în partea nordică a Greciei, mai exact în Beoția
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
așa cum rezultă din tabelul de mai sus poate fi acceptat ca rezonabil și posibil, având în vedere că în urmă cu 11 ani la Maraton doar atenienii singuri trimiseseră pe câmpul de luptă 9.000 de hopliți (10.000 împreună cu aliații lor plateeni). Așa cum se hotărâse anterior, forțele grecești se aflau sub comanda spartanului Pausanias (care, la acea dată, nu era încă rege al Spartei, ci regent și tutore al tânărului fiu al lui Leonidas, Pleistarchos, vărul său). Diodor scrie că
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
grecești. Acest fapt a jucat un rol important în desfășurarea bătăliei, deoarece Pausanias nu a putut să dispună de atenieni cum dorea el, astfel încât forțele grecești au luptat oarecum separate. Mardonius a lansat câteva atacuri rapide cu cavaleria asupra liniilor aliaților greci, sperând ca aceștia să cadă în capcană și să-și părăsească pozițiile și să se lanseze în urmărirea perșilor, ieșind astfel în câmpie. Deși inițial a avut unele succese, această tactică s-a întors împotriva perșilor atunci când comandantul cavaleriei
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]