5,016 matches
-
zburat În explozie. Îmi cer scuze, e Întuneric. Nu are electricitate, evident. Du-te prin ușa aia de-acolo, e ceva mai multă lumină. Helen traversă holul și se trezi la intrarea Într-un salon cufundat Într-un fel de amurg, datorită unei ferestre ale cărei obloane erau parțial trase. O clipă, pînă se obișnui cu Întunericul, camera i se păru În regulă, apoi Începu să vadă mai bine și merse Înainte. — O, ce păcat! Cu mobila asta frumoasă! Pentru că acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Câștigând vise Amândoi câștigăm vise dănțuim în spirale și lumi sinusoidale. Trecem în contratimp ca rătăcirea sfârcului în spatele draperiilor de pluș. Dereglăm programul hergheliilor și răsuflările în focuri de paie peste noianul amintirilor. Singurătățile îmbrățișează draperiile amurgurilor ratate în uzura fanteziilor deja împlinite.
C??tig?nd vise by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83898_a_85223]
-
lacrimi În zori pe șosea - frunze rostogolindu-se după mașină Capăt de holdă - baraca din scânduri vechi abandonată Hambarul vechi - razele soarelui printre scânduri Lângă hambarul vechi o căruță goală - soarele apune Hambarul plin - un șoarece apropiindu-se pe furiș Amurg de toamnă - luna plină se ivește prin crengi de arțar Cireș sălbatic - două frunze arămii cad împreună Cireș desfrunzit - printre crengile rare o singură stea Seară fără nori - pe mormântul vecinei o crizantema Plouă monoton - în cuibul lăstunului pana vrabiei
CULORILE TOAMNEI by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83880_a_85205]
-
de îmbrânceli de buldozere și de mandibulele de fier ale excavatoarelor. Peste tot, rânjește o solemnă urâțenie, amintirile năpârlesc în fiecare zi și numai casa domnișoarei Cristina și încă vreo cinci imobile modeste insule, din afara realității de azi unde, în amurg, se aprinde câte o lumină coclită, în lămpi vechi de alamă, cu țilindru de sticlă, mai așteaptă, cu resemnare, să sucombe în acest univers ruginiu. Odihnească-se în pace strada cuminte, ușile din lemn de stejar masiv, curat și sfânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lopeți aruncate, saci de ciment golindu-se singuri și pe nesimțite, astfel că liniștea solemnă se extinde pretutindeni, ca un lux impudic. Un soare prăfuit în drojdii rubinii, arătând un contur tot mai apoplectic, încearcă să sugrume, apoi, umbre specifice amurgului citadin, care zămislesc la subțiori de ziduri. Unde și unde, mere putrede, aruncate de coșurile precupețelor din halele ridicate de edilii de odinioară, din alt secol, sau foi de ziare scorojite, foșnind la adierile curenților de aer, iscate din vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
zăvoare. Vladimir îl salută, promovând noua formulă de alcătuire a străvechii și nobilei întâmpinări românești de Bună seara! O Zi bună! îi zise el, ignorând că mai adecvat ar fi fost să zică Seara bună! deoarece, între timp, se lăsase amurgul vioriu al altei zile de chef, care părea să fie o zi de joi. Bolnavul îi răspunse cu un geamăt prelung de muribund dezabuzat de însăși starea lui și de medicamentele neputincioase și amare, administrate în ineficiente doze zilnice. Vladmir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Nibelungilor". Apreciez în mod special partea a doua, Valkiria, ce cuprinde renumita cavalcadă a valkiriilor. Dumneavoastră aveți o preferință? În așteptarea răspunsului, ofițerul rămâne surâzând în picioare, drept ca o lumânare, lângă scaunul de pe care tocmai se ridicase. Da, Gotterdammerung. Amurgul zeilor... hm, interesant. Glasul gros al Obersturmführer-ului se suprapune brutal peste rumoarea discretă a conversațiilor din toată sala: Hallo, Manfred, gehen wir! Ich bin hastig!47 Involuntar, o ușoară strâmbătură convulsionează fața neamțului în timp ce sângele îi invadează cu repeziciune obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
preot se învârt în jurul mesei, cântând: "Isaie, dănțuiește; Fecioara a avut în pântece și a născut Fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu și Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim." Lumina zilei se cufundă în amurg. Venise ceasul înserări. Dinspre pădurea de brazi, aflată în imediată apropiere, adie o boare firavă de vânt răcoritor. Întâmpinată cu mare bucurie de mulțimea invitaților după căldura teribilă de peste zi, ea aduce bucurie frunților îmbrobonate. Odată cu timidul firicel de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
imaginea în fereastră. Afară încă nu se întunecase cu toate că este trecut de cinci după amiaza, iar în această perioadă a anului soarele apune deja. Privește cerul. Apăsător și plumburiu, pare că îl strivește. Deschide fereastra. Inspiră din aerul rece al amurgului care îl mai limpezește puțin, pentru moment. Participase cu adevărat Rommel la conspirație? Ciudat, dar niciodată nu se gândise la asta până acum. Și dacă se alăturase complotiștilor, de ce oare nu-l cooptase și pe el? Lipsa încrederii? Exclus. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
întreagă. Ați controlat să nu aibă "surprize"? Da, nici urmă de ele. Nu pricep de ce au abandonat-o, pare în perfectă stare. Dă ordin lui Bocioagă, transmisionistul, să cheme pe cei de la întreținere să vadă ce-i cu ea. Odată cu amurgul, își face apariția un grup de mecanici sub comanda sublocotenentului Răducu. Nu peste mult timp, furișată pe potecile înghețate, noaptea inundă munții cu mantia ei rece. Nicky duce o sticlă de rom găsit într-o cazemată celor care se chinuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
așa? VIII Încărcate cu zăpadă, ramurile dese din vârful brazilor peste măsură de înalți, formează o boltă aproape impenetrabilă deasupra oamenilor locotenentului Rădulescu, oferind la orele după amiezii doar atâta lumină cât să fie puțin mai multă decât într-un amurg al zilei. Gerul aspru, care pare că a cuprins chiar și cerul cenușiu, transformă umezeala fulgilor apoși în cristale minuscule ce modelează un așternut sfărâmicios și rece pentru soldații așezați care pe unde îi găsise ordinul de oprire. Frânți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să te predai împreună cu oamenii tăi. Știm că sunteți foarte puțini. După acest apel nu mai luăm prizonieri. Glasul are o tonalitate rece și vorbește într-o română cu accent dur. Predă-te, locotenent Rădulescu! Mai ai patru minute. În amurgul care se scufundă încet într-un întuneric asemănător unui mormânt, vocea care continuă cu aceeași intonație aspră numărătoarea inversă dă impresia că posesorului ei nu-i pasă nici cât negru sub unghie dacă cel căruia i se adresează trăiește sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
același antreu, apoi, prin ușa din fața dormitorului În care fusesem dimineața, În sufrageria cu o masă ovală maro-Închis, o vitrină oarecare cu bibelouri ieftine, afară de două din ele părînd mai răsărite. Pe jos un covor bej cu desene confundabile În amurgul ce stăpînea odaia. Ea aprinse lumina, care depărtă pe loc distanțele dintre noi și aruncă În altă realitate mobila și covorul. - Doamnă, vreau să vă rog ceva... ceva care să rămînă Între noi pentru totdeauna. - Da, domnule judecător! Era vădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
urma să stabilesc unde să ne Întîlnim. Hotărîi să vin acolo, În chiar după amiaza acelei zile; nu mă cunoștea nimeni decît ea. După-masă m-am dus. Fosta stăpînă a casei odihnea În sicriu, pe masa din sufragerie. Și cum amurgul inundă odaia Într-o lumină caldă, defuncta semăna uimitor, cîteva clipe - În veșnicia În care intrase -, cu Keti. Geneza era atît de imprimată În asemănarea ce mi se dezvăluia că nu putui suporta; Întorsei capul. Simțeam că mă sufoc. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
aflam În camera mea, mobila era aceeași, o concretețe ce nu putea fi pusă la Îndoială. Vorbii fără rost, ea Își trecu degetele prin părul meu răvășit, iar eu mă Înecai În ochii ei ca-ntr-un lac fenomenal. CÎnd amurgul se Înecă În noapte ne plimbarăm pe malul unui lac asemeni, pînă ce În dreptul unei lumini subțiri venite de sus, ea se opri și mă-nlănțui din nou cu mîinile după gît. „Nu vreau să mai plec” rosti, și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
să se așeze În fotoliul dinspre ferestre, se apropie de mine, Îmi cuprinse, fără a rosti o vorbă, fața În mîinile ei albe și mă sărută pe obraji, pe frunte. Eu nu făcui nici o mișcare, uluit de ea și de amurgul zilei de mai care intra În cameră, imperial, pînă atunci așa ceva... Mă gîndii deodată la Keti: exact acum 14 ani, la cîteva sute de metri de aici... Apoi către tînăra profesoară, ca și cum nimic nu se Întîmplase - căci Îmi lipsesc spontaneitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
vorbirii mele, o anulă, privindu-mă peste umeri: - Chiar nu Înțelegi? Apoi Își fixă ochii În ai mei: ce memorie scurtă ai „domnule judecător”, vorbi, accentuînd cu ironie prietenească ultimele două cuvinte. Privirea ei căpătă străluciri uitate, un fel de amurg; și neînțelegerea mea se risipi, jenată, dar mica panică ce-mi Încercă ființa, căci nu știam ce să fac, fu salvată de fiica ei care se ivi cu cele trei farfurii cu prăjituri pe o tavă mică, ovală, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
sau nu, era grea de spus - bătea cu degetul mijlociu al mîinii drepte pe lemnul lucitor al mesei, un fel de tact, nu se știe al cărei melodii, sau era numai un semn de plictiseală, ori nerăbdare, și cînd ieșirăm, amurgul tocmai căzuse peste oraș, venit din Întinderea fără sfîrșit a cîmpiei. Doamna și domnul Pavel ne așteptau În curte, la masa rotundă cu fotolii de răchită, deasupra cărora bătea un bec, balansîndu-se de un fir adus de improvizația domnului Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
lucru. - Mare popor, domnule Pavel. Iar el era un om deosebit. A plecat ca să-și urmeze fiica. Dacă erau vremuri normale ar fi rămas aici. Afară Începu o ninsoare Înceată. Se Încheia a doua zi a noului an; profesoara - căzuse amurgul - Își luă rămas bun de la noi. Conducînd-o pînă la poartă, rosti: - Și totuși țin la dumneavoastră. Poate vă iubesc. Vru să Întîrzie la mine, dar nu avu curajul. Ne sărutarăm colegial ca de Început de an. După plecarea ei, urcai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
visat cu tine, mergînd Împreună, pe șoseaua alăturată cu mandarini pe margine, și cum mergeam era să dea peste noi o mașină ce venea dinspre Roma, eram veselă că te găsisem, se făcea că era o după-amiază de vară; spre amurg, nu știu cum, ne urcarăm În Turnul din Pisa - tu cred că-l știi din ilustrate - priveam de sus, din turnul Înclinat, oamenii se vedeau mici cum nici unul din ei nu putea să-și Închipuie, poate era mărimea lor adevărată, tu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
să vrea ceva din adierea adolescentă a elevelor sale. După ce-i sărutai mîna, uitîndu-și de protocolul vag dintre noi mă Îmbrățișa și sărută; nu mă așteptam. O sărutai la rîndu-mi și după o jumătate de oră de conversație ambiguă, Începu amurgul - partea aceea a zilei era vinovată, gîndesc acum, - ne prăbușirăm necontrolați pe divanul acoperit cu o cuvertură plușată, de culoare bej, pe care trupurile noastre, ajutate de căderea roșiatică a soarelui, aveau să plutească Învingătoare ca pe apa unui ocean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
să cadă pe moalele covor persan, eu mă Îmbătam la statura ei pe care, mutînd-o acum din Întîia clipă a lumii, o atribuiam artei antice și În momentul acela simții, mutat sub lumina lumii eline, adierea brizelor egee. Rămaserăm În amurgul acela fantastic pînă cînd Înserarea intră În Întuneric. Ne răvășirăm dedîndu-ne nouă Înșine În uitările ființei, căutîndu-ne ca Într-o pierdere disperată și negăsindu-ne; ea Își striga ajutorul În știutele cuvinte de dragoste, că nu auzeam În liniștea imaginatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dacă n-ai cunoaște adevărul, că sunteți unul și același, neputîndu-se bănui că el este altceva și anume oglinda ta În eternitate. Își scoase rochia de vară Înflorată (oare cînd și-o făcuse?) și trupul i se ivi ca-n amurgul altei lumi; părul Îi cădea acoperindu-i umerii ca de marmură, albi. Venea din mitologie, eram sigur, sau poate numai se părea Închipuirii mele Înfierbîntate. - Keti, fără tine e foarte greu! spusei, În timp ce ea Își ținea fața Îngropată În arcuirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Era cum Îl știam, nimic schimbat În Înfățișarea lui, Între mîndrie și umilință, de om al cîmpiei; visase la vremi ce zadarnic așteptase să vină. Mai era puțin ca ziua să fie egală cu noaptea și-n după-amiaza aceea, cînd amurgul aluneca În camera altădată plină de rîsetele musafirilor, de zvăpăiala fețelor uitate, lumînarea de datină veghea ușor tremurîndă somnul nedrept al Învățătorului; la căpătîiul lui plîngea ca un copil un bătrînel, subțire la trup, cu părul alb, adus ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
au aderat, care dețin funcții, mai mult sau mai puțin de control, pentru propaganda tinerilor naivi de altădată, au Înțeles că s-au Înșelat, că au crezut, că nu mai au ce face, că energiile lor se topesc În van. Amurgul intra În cenușiu. - Am venit să-ți vorbesc, reluă el, pentru că te aflai În cumpănă, iar eu, la toate răscrucile tale de viață... Nu-l mai auzii. Pieri În semiîntunericul odăii, dar nu Înainte de a-i simți ocrotitoarea mînă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]