5,099 matches
-
uriașe, obscene lacăte. Pe coridoare apăreau animale necunoscute, care miroseau îngrozitor. Pe jos nu mai erau covoare, ci un mozaic de ciment șlefuit, umed ca în sălile de baie. întunericul era roșcat, crepuscular, îndreptîn-du-se spre un cafeniu de lac în amurg. Drumul cobora, căci la capătul fiecărui culoar se aflau câteva trepte, tocite la mijloc de milioane de pași, care duceau spre un nivel inferior, la fel de închis în sine. Pereții zbârciți erau stacojii ca niște mațe. Ușile din ei, tot mai
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
o linie cu degetul prin praful de pe luciul lui. Merg la baie, în cămăruța strimtă și înaltă în care bazinul closetului bolborosește stins, ca să mă privesc în oglindă. încremenită în straturi nesfârșite, transparente și înfoliate, imaginea bărbatului tânăr care, în amurgul luminos al iernii, se uită în propriii săi ochi în oglindă are ceva străvechi, legendar, ca de stampă veche. Stăm încremeniți, fascinați, privindu-ne-n ochi ore în șir, pe când se face tot mai frig și mai întuneric. Oglinda se
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Acasă, când nu-mi mai suportam singurătatea, după ce citeam ore în șir până la împăienjenirea ochilor și refuzul minții de a mai înțelege, ieșeam și mă plimbam pe străduțe necunoscute, cu clădiri vechi, năruite, cu ziduri galbene lucind ca sodiul în amurg, cu castele de apă profilate pe întunericul grena ca niște ciuperci fărâmicioase. Deznădejdea îmi devenea atât de mare, pe când mă afundam pe străzile pustii, pe când traversam maidane spectrale, cu carcase de mașini de gătit azvârlite pe grămezi de gunoi, încît
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
capul scărilor erau atât de triste, de scrijelite, de galben-verzui, încît nu puteau conține decât mumiile prăfoase ale unor copii morți de sute de ani. Conac al putreziciunii! Curentul de pe culoare nu putea fi decât timp înghețat, timp galben ca amurgurile de iarnă. Până și vopseaua picturilor de pe pereți, închipuind scene enigmatice din vreo carte sfântă, făcuse viermi și transmuta, lent, în asfalt. Am trecut de nimfa 123 de tuci fără s-o privesc, luîndu-mă după zgomotele pe care le auzeam
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
asta înseamnă numele nostru?) și înfrînt, am ținut să te mai văd o dată, Victor. Am mers la baie și te-am privit din nou, cum am făcut-o întreaga săptămână. Fața ta uscată și brună, ochii tăi atenți și severi. Amurgul etern care-ți înconjoară capul ca o aură. Vei rămâne oare mereu lângă mine? Sau vei pleca, așa cum toți adolescenții îi părăsesc pe cei ce se dizolvă, încet, în maturitate? La prețul de vânzare se adaugă 2%, rcprezentînd valoarea timbrului
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
că nimeni n-are chef să stea în casă. Într-o seară am văzut și o scenă greu de imaginat pe undeva prin România. Mă plimbam agale pe lângă un parc, când, prin fața mea au început să traverseze liniștiți strada, în amurg, bărbați îmbrăcați în frac sau în costume negre, cu papion, și femei în rochii de seară elegante, din mătase, satin sau mai știu eu ce. După ce traversau, intrau într-una din clădirile imense de vizavi, care avea pus deasupra porții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
acela pe care l-aș numi luetic, ca și în cazul unor Eminescu, Heine, Lenau, Nietzsche, Baudelaire & Comp. — În consecință, nu-i o întâmplare că pe primii trei poeți citați de dumneavoastră, Bacovia îi alătură nu mai știu unde... — În Amurg, din Comedii în fond, zise, neezitând o clipă, Elisav. — Îi alătură, continuă Carmen, care, scotocind prin biblioteca ce nu-i era deloc străină, a Norei, scoase un Bacovia violaceu, îi citi Cuprinsul și cită: „Ce vremuri atât de fericite/ Mă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
Că de ce nu-ți lași tu unchiul tău bătrân ca un hârb să-ți pipăie măcar un pic dolofanul, în zorii zguduiți de ziuă, sau la amiază, colea, când se frânge raza-n paișpe de plăcere pe tingire, sau în amurguri prelinse ca un sânge prins pe bubuoaiele senectuții, Doamne-ajută-mă, că nu fac păcat, și nice tu, că doar așa pun și eu un deget două pe buci, ca pe o icoană înlăcrimată, mirosind a ruj și pudră, nepoțica mea scumpă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
că incizia, în fond, era o bagatelă, o nimica toată. În același timp mă gândeam că trupurile sunt purtătoare de moarte și că s-ar putea să-mi termin viața pe masă, cu profesorul Amorel în fața poalei mele, vara, în amurg frumos. Am devenit euforică la gândul că voi muri tânără, fără să scrâșnesc sau să blestem viața. Dar la ce mă ajutau asemenea gânduri? În realitate eram mulțumită, probasem cele mai periculoase frontiere, în gând îmi luam adio de la tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a lungul plajei până la Mangalia. La întoarcere beam cu Nunu și prietenii lui pe terasă până în zori. În timpul vagabondărilor la Mangalia l-am întâlnit pe Simon din Franța. Era singur pe țărmul pustiu și hrănea pescărușii în lumina roșie a amurgului. Mi-a plăcut din prima clipă - ținea o baguette sub braț și rupea din era bucăți mici (de fapt numai miezul, ca să nu se sufoce păsările), aruncându-le în aer încântat ca un copil. M-a izbit asemănare cu Nunu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
frumos așezate pe un scaun. Dinspre ele venea un miros de iod și sulf. În bucătărie erau două găleți pline cu pești argintii. M-am dus la plajă și am stat la soare toată ziua, gândindu-mă la Simon. În amurg m-am întors la vilă. Am zărit în apropierea ei mașina luxoasă a lui Simon și inima a început să-mi bată cu putere. M-am strecurat de-a lungul zidurilor. Ajunsă în cameră, m-am uitat pe fereastră, ascunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și miros. S-au împărțit colivă și vin pe colina Crematoriului. Apoi ne-am dus acasă. Am revăzut totul după atâta timp - ultima mea scrisoare, foarte veche, era pe masă sub ochelarii lui tata. Pe perete - desenele mele frumos înrămate. Amurgul cădea peste ele cu o lumină semănând cu o piele îmbătrânită. Era o vară apăsătoare în București. M-am întors în cămăruța mea, plimbându-mă în lung și în lat. Mi se părea că pământul mi se clătina sub picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
atins mâinile și ne-a asigurat că signor Fumo și soția lui, Carla, erau bucuroși să ne întâlnească. Casa de piatră a lui signor Fumo se afla în afara Castellanei și Franco ne-a luat în mașina lui ca să ajungem acolo. Amurgul începea să cadă și soarele luase acea formă de polenta despre care scriu școlarii în caietele lor. De-a lungul drumului, tufișuri mari de rozmarin se legănau în bătaia brizei de sud care se abate mereu la sfârșitul zilei. Aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și ce va urma. Ea s-a pensionat cu unul din decretele lui Iliescu la 50 de ani, el a devenit director al unei întreprinderi pe care a privatizat-o și de acolo a ieșit la pensie. Parcă eram în „Amurgul zeilor” și răsună muzica lui Wagner, aici cazacioc și se vedea steagul roșu pe Kremlin. A mai fluturat încă 2 ani, acum e vechiul steag, al imperiului rus, al țărilor. Sincer, nu am crezut că vom trece la capitalism, eram
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
definitiv, chiar dacă ușor colorată de moftul artei, în care trăiam. Mai mult, aveam de multe ori, pe stradă și chiar în biroul meu, senzația că sânt supravegheat, verificat de o instanță nedefinită, care doar plutea dizolvată, ca un fum de amurg, în aer. Acum știu sigur că eram cu adevărat supus unor verificări amănunțite, pentru că fusesem propus să-mi încep noviciatul în lumea subterană a ruletei. Uneori sânt plin de fericirea gândului că poate nu există Dumnezeu. Ceea ce în urmă cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și, printre băieții goi sau pe jumătate intrați în pijamalele cu buline, rămânea îmbrăcat și visător, fixând insecta gigantică de parcă ar fi vrut s-o hipnotizeze. Coropișnița se ridica atunci și ea cu labele din față pe sticla roșie de amurg și rămânea încremenită. Dialogul acesta fără cuvinte dura minute în șir, parcă din ce în ce mai multe în fiecare seară .Traian ne spunea că încearcă să se concentreze asupra gânganiei atât de mult ca ea sa ne vadă și să se uite la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Mi se părea probabil, inconștient, că asta ar putea trăda niște sentimente ascunse, sau l-ar putea face pe celălalt să le bănuiască la mine . Din acea perioadă îmi amintesc niște ierni grele, cu omătul ajungând până la ferestrele școlii, cu amurguri coborând în valuri roșii-cenușii peste castanii din curte și peste depozitul nostalgic, de cărămidă, de lângă școală. Aerul devenea cafeniu și, în zloata de la ieșirea din școală, băieții care așteptau cu bulgări în mâini și mănușile fleașcă să treacă pe-acolo
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fapt, eu nu jucam niciodată, ci doar asistam, cu un râs prefăcut, cu o indiferență dusă aproape până la lacrimi) și când se nimereau să facă pereche, se suiau pe o bancă în mijlocul clasei, așa cum cerea "pedeapsa", și, profilați cafenii pe amurgul greu de-afară, se strângeau în brațe și se sărutau. Gingășia și langoarea cu care ea se lipea atunci de el, și care aveau atât de mult din gestul somnoros al unei fetițe care-și îmbrățișează mama, mi se păreau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Mai încolo veneau maghernițe cu cai în curte sau căsuțe de țară, cochete, cu bolți de viță-de-vie, în pridvorul cărora stăteau pensionari care pictau cu duco pe bucăți de carton peisaje marine sau naturi moarte cu liliac. Când se lăsa amurgul pe strada Venerei, carcasele frigiderelor abandonate chiar în drum, pe lângă școala Silvestru, ruginite de ploi și burniță, deveneau de un roz mat, neverosimil, și tot peisajul părea artificial. Mă întorceam acasă plin de tristețe. Erotismul meu intrase într-o fază
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de copiii cu sute de jucării. Era cântecul zdrăngănit, într-o gamă orientală, al mandarinului de celuloid. Sunetul venea de la o fereastră deschisă, aflată pe colțul unei case, deasupra unei marchize cu geamuri multicolore. Pe marchiză, în lumina incertă a amurgului, am văzut o pisică auriu-portocalie, ghemuită, privind speriată înspre interiorul camerei. De acolo, când cântecul păpușii s-a oprit, se auzi o voce de fată, cu un timbru cam spart, strigînd: "Zît, nerușinato! Pleacă de-acolo!" Pisica se furișă de-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să definească sentimentul omului aflat sub arcul unei cupole uriașe. Sus, la peste o sută de metri de dalele rombice care alcătuiau podeaua, în centrul cupolei, se deschidea o fereastră rotundă prin care se vedea plutirea norilor în flăcări de amurg. În rest, diverse grade de întunecime arămiu-sinilie umpleau spațiul în care te simțeai o insectă neînsemnată. Și brusc arn început să cresc, să mă dilat, să umplu spațiul geometric, brăzdat de nervuri și de raze. Pe măsură ce creșteam puteam privi frescele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
zorii albi ca laptele. Mi-o imaginam singură și visătoare trecând, cu părul înfoindu-se de curentul apei, pe sub felinarele de fier forjat, pe lângă leii de piatră, sau stând pe o bancă într-un parc distrus de toamnă și de amurg. Apoi îmi povestea cum, la mare, înotase pe raza soarelui reflectată în apă. Sau îmi relua la nesfârșit scene din copilăria ei de fetiță de familie bună, îmi arăta, pe o stradă apropiată de-a ei, o curte destul de mare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care mă înfurie și-acum. Făcusem o adevărată erotopatie, amestec de dragoste, ură, dispreț, admirație, idolatrie și silă. În fiecare seară mă întorceam singur spre casă prin fulguiala blândă din lumina farurilor de mașini, prin forfota aceea ciudată, însingurată, a amurgurilor târzii de iarnă, când pare, de fiecare dată, că se face noapte pentru totdeauna. Iar ea creștea pe măsură ce eu scădeam. Dintr-o fetiță bizară și afectată, un copil trăit printre bătrâni, devenea cu încetul o ființă imensă, hieratică, Gina devenea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pentru lumânări, sudate de capacul pianinei. Se opri să respire și își trase mâinile pline de praf peste tricoul galben care-i acoperea sânii. Merse la fereastră. Strada Venerei lucea stins, cu pietrele din caldarâm aruncând scântei purpurii, sub un amurg greu de toamnă. Salcia, cu o creangă foarte lungă, ajungând până la marchiză, vibra în adierile ușoare de vânt. La întretăierea a două crengi picotea o pisică portocalie vârstată cu un ruginiu întunecat. Lăsă geamul deschis, dar trase draperiile de damasc
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
este întors puțin încoace. Poți vedea pe coperta lui un fel de rulotă de lemn, cu ușile date în lături, într-un peisaj de clădiri roșietice, cu bolți și creneluri care se pierd în perspective nesfârșite. Cred că e în amurg, dar nu prea târziu. Umbra unei fetițe care se joacă cu cercul se lungește pe macadam. Din celelalte albume vezi doar cotoarele, cu numele albe, clar tăiate, ale pictorilor: Tintoretto, Guardi, Da Vinci, Degas, Harunobu, Pontormo, Mantegna. Pe alte rafturi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]