KorAP: Find »[drukola/base=bou & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...160 161 162 ...217 >

5,404 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758

rămas prea vii spre a nu fi relatate, căci una se referă la o întâmplare de iarnă, care se putea solda cu o tragedie, alta la atitudinea tatii față de școală. Era iarna anului 1938-1939. Tata a venit cu sania cu boi, aranjată după tipic, să ne ia în vacanță. Am plecat din Bârlad pe întuneric. O noapte geroasă, senină, cu zăpada luminată de o lună plină. Tolăniți pe pături și perne, acoperiți cu plăpumi de lână și a sigurați de centurarea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
făcut părul măciucă: urletele unei haite de lupi, ce coborau pe panta dealului dintre satele Polițeni (azi Vaduri) și Gura Iezerului, răsunau în toată Valea Tutovei, iar tata, în picioare pe dricul din fața saniei, plesnea în neștire cu coada biciului boii care fugeau înebuniți. Nu mai văzusem până atunci boi fugind în galop. În urletele tot mai apropiate ale lupilor, au ținut-o așa într-o întinsoare ce părea că nu se mai termină până la intrarea în satul Gura Iezerului, când

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
lupi. Și tata, cât era el de stăpânit și de trecut prin războaie, n-a scos o vorbă de deconectare, dar, neștiind că și eu sunt treaz și că am fost martorul acestei întâmplări unice, s-a trădat: a dejugat boii, i-a mângâiat îndelung pe gât și i-a sărutat, cerându-le parcă iertare că i-a bătut. A fost a doua oară când am asistat la o asemenea înfrățire între om și animal, ce nu poate fi înțeleasă decât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
și acum voia să o pregătescă pentru a o cultiva. Cum desțelenirea este mai grea decât o arătură obișnuită, mi-a spus să merg cu el să îl ajut. El urma să țină de coarnele plugului iar eu să țin boii pe direcție așa fel încât boul din dreapta să meargă exact pe urma brazdei anterioare. La un moment dat, eu care mergeam pe lângă capul boului din dreapta, probabil neatent, am scăpat piciorul în șanțul brazdei pe care trebuia să calce boul. Că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
pentru a o cultiva. Cum desțelenirea este mai grea decât o arătură obișnuită, mi-a spus să merg cu el să îl ajut. El urma să țină de coarnele plugului iar eu să țin boii pe direcție așa fel încât boul din dreapta să meargă exact pe urma brazdei anterioare. La un moment dat, eu care mergeam pe lângă capul boului din dreapta, probabil neatent, am scăpat piciorul în șanțul brazdei pe care trebuia să calce boul. Că a observat sau a simțit că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
cu el să îl ajut. El urma să țină de coarnele plugului iar eu să țin boii pe direcție așa fel încât boul din dreapta să meargă exact pe urma brazdei anterioare. La un moment dat, eu care mergeam pe lângă capul boului din dreapta, probabil neatent, am scăpat piciorul în șanțul brazdei pe care trebuia să calce boul. Că a observat sau a simțit că mi-a atins laba piciorului gol, boul s-a oprit brusc și a stat cu piciorul lui ridicat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
țin boii pe direcție așa fel încât boul din dreapta să meargă exact pe urma brazdei anterioare. La un moment dat, eu care mergeam pe lângă capul boului din dreapta, probabil neatent, am scăpat piciorul în șanțul brazdei pe care trebuia să calce boul. Că a observat sau a simțit că mi-a atins laba piciorului gol, boul s-a oprit brusc și a stat cu piciorul lui ridicat până eu mi-am tras piciorul, pe care mi l-ar fi stâlcit pe viață

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
brazdei anterioare. La un moment dat, eu care mergeam pe lângă capul boului din dreapta, probabil neatent, am scăpat piciorul în șanțul brazdei pe care trebuia să calce boul. Că a observat sau a simțit că mi-a atins laba piciorului gol, boul s-a oprit brusc și a stat cu piciorul lui ridicat până eu mi-am tras piciorul, pe care mi l-ar fi stâlcit pe viață dacă s-ar fi lăsat cu toată greutatea lui. Tata și-a dat seama

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
tras piciorul, pe care mi l-ar fi stâlcit pe viață dacă s-ar fi lăsat cu toată greutatea lui. Tata și-a dat seama de tragedia ce putea să mi se întâmple, a venit repede în față, a dejugat boii, m-a pus să-l mângâi pe Joian, în timp ce el a adus din carul cu care am venit un maldăr de coceni și mi l-a dat mie să-l ofer boilor drept atenție pentru gestul făcut. Oricum, este greu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
întâmple, a venit repede în față, a dejugat boii, m-a pus să-l mângâi pe Joian, în timp ce el a adus din carul cu care am venit un maldăr de coceni și mi l-a dat mie să-l ofer boilor drept atenție pentru gestul făcut. Oricum, este greu de explicat cuiva care nu a trăit în lumea complexă a țăranului această coabitare psihologică între oameni și animale. A doua întâmplare s-a petrecut în primăvara anului 1942, când eram elev

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
resursele puse de ea gratis la dispoziția omului. El însuși, tata, care putea trăi din veniturile funcției, muncea în timpul disponibil singur sau alături de angajați la toate treburile câmpului și ale gospodăriei. Nu de puține ori l-am văzut plecând cu boii la pășunat în timpul nopții pentru ca dimineață să-i predea sătui omului de curte pentru diferite treburi (arat, cărat etc.), el urmând să nu întârzie de la primărie. Mai rețin cum în câteva rânduri mă trezea îndată după miezul nopții, mă înfășura

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
curte pentru diferite treburi (arat, cărat etc.), el urmând să nu întârzie de la primărie. Mai rețin cum în câteva rânduri mă trezea îndată după miezul nopții, mă înfășura în pătură și mă culca pe fânul din lada carului, el mânând boii cale de 15km până la lotul de la Ghelmegioaia unde ajungeam în zori de zi. Imediat încărcăm carul cu snopi de grâu (tata mi-i dădea cu furca și eu îi clădeam), după care mergeam întins spre casă, de unde el pleca la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
lotul de la Ghelmegioaia unde ajungeam în zori de zi. Imediat încărcăm carul cu snopi de grâu (tata mi-i dădea cu furca și eu îi clădeam), după care mergeam întins spre casă, de unde el pleca la primărie, eu la pășunat boii. Se repeta operația câteva nopți la rând și se relua în verile următoare, cu mine sau cu alt frate ce îmi lua locul. Vreau să spun că nu se eschiva de la nici o muncă, dar nu își neglija niciodată serviciul. Așa cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
l-am înțeles la vremea respectivă, considerându-l un dur. Câteva exemple pot fi sugestive în acest sens: Eram într-o zi de Paște, copil de 9-10 ani. Tata mă trezește în zori să mănânc ceva și să merg cu boii la păscut ... "căci ei nu știu de sărbători". Mi-a indicat să merg cu ei păscând pe culmea Dealului Iezerului până în poienile pădurii noastre de pe "Lesa". A fost pentru mine o tortură, nu pentru treaba în sine căci o mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
de sărbători". Mi-a indicat să merg cu ei păscând pe culmea Dealului Iezerului până în poienile pădurii noastre de pe "Lesa". A fost pentru mine o tortură, nu pentru treaba în sine căci o mai făcusem și altă dată, nici pentru că boii, fiind slobozi, o luau când într-o parte când în alta, eu alergând după ei prin tufărișurile spinoase doar nu era prima dată, ci pentru că era zi de Paște, plină de zgomotul muzicii, horei și scrânciobului din satul de pe vale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
hotărât să mă fac remarcat. Neștiind exact ziua când va veni, ca să mă îmbrac și eu mai "remarcabil", s-a întâmplat că a sosit la noi într-o duminică dimineață când eu, ca de obicei, eram trimis de tata cu boii la păscut. Aveam pe mine niște pantaloni mai vechi care, fără să-mi dau seama, probabil n-au rezistat rugilor de mure și altor arbuști spinoși prin care m-au băgat animalele naibii în căutare de ierburi. Cum aveam obligația

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
mure și altor arbuști spinoși prin care m-au băgat animalele naibii în căutare de ierburi. Cum aveam obligația să stau cu ei până se satură (adică până fac burtă), abia pe la amiază am putut să mă întorc. Ajuns cu boii pe ulița satului, în drum spre casă, mă aud strigat din urmă în hohote de râs. Când mă întorc să văd cine mă strigă și ce-au găsit de râs ... mi-am pierdut glasul ... erau sora mea Mariana cu ... cine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
mamei, care pregătea masa de seară, și îndeosebi cea cumpănită a tatii, care a aparut ceva mai târziu cu plugul de la arat. S-a scuzat că a trebuit să lipsească puțin pentru a adăpa, a da hrană și a adăposti boii pentru noapte grija supremă a țăranului pentru animalul pe care-l întreține și cu care se întreține. Până la așezarea mesei, tata și-a exprimat marea bucurie de a fi terminat în acea seară totul ce a avut de arat și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
mine această plecare a fost o ocazie extraordinară de a lua contact cu lumea civilizată. Atunci am văzut și eu pentru prima dată un tren ... și m-am mirat că mergea singur (?) ... Am mers cu el ... fără cai și fără boi (!!!) de la Bârlad până la Galați. Aici ... altă pătăranie ... un vapor ... tot fără să-l tragă nimeni ... ne-a dus la Ismail. Pe toată strada de la port la seminar am mers cu gura căscată la numărul mare de biserici ... cu niște clopote

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
înștiințat lumea prin ziare că seminarul este în renovare și că examenul de admitere se va da în toamnă. N-a fost să fie. Dar un drum cu atâtea noutăți pentru subsemnatul a fost năucitor. Auzi tu ... tren, vapor, fără boi și fără cai. Asta îmi aduce aminte de o pățanie ... când eram mai mic ... cu "mașina de tuns". Aveam, cred, vreo 4-5 anișori. De tuns, ne tundeau mama sau tata cu foarfecele. Ultima dată când m-a tuns ... tata îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
în această mare de colb până ce doar ochii ni se mai zăreau. Dar, adevărata mașină pentru noi era mașina de treierat snopii de grâu ... din marginea satului ... adusă de la Gârdești (satul de peste deal, de la moara Sătnescu) cu 12 perechi de boi. Cu această imagine despre ce înseamnă mașină, "batoză" cum i se spunea pe la noi, ne întrebam înfricoșați cum o fi arătând o mașină de tuns ... pe unde băgăm capul și pe unde ieșim tunși ... că doar nu suntem snopi. Cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
oraș ... la a cărui vedere a trebuit ... conform tradiției ... să țin o pietricică în gură; apoi au fost Galațiul și Ismailul ... când am văzut prima oară trenul și vaporul, ce mergeau ... singure ... fără a fi trase de cai sau de boi; a urmat Vasluiul ... orașul tortură cu ale sale examene de diferență ... și Iașul ... de care mă leagă împlinirea universitară ... și prin ea, deschiderea spre întreaga țară și alte țări. Prima ieșire dincolo de fruntariile României a fost în Bulgaria ... în vara

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473

o profundă modificare; perioada glaciară cedează locul unui climat mai temperat. Mamutul dispare; renul urcă spre nord. În schimb, alte animale sînt domesticite: cîinele pe la anii -8000, către anii -6000 în special oaia și capra în sudul Franței, urmate de bou pe la anii -5000. Cuprinsă între anii -10000 și -5000, această perioadă corespunde *epipaleoliticului sau *mezoliticului și sfîrșește cu "revoluția neolitică" și cu primele sate: omul devine cultivator. Această evoluție lentă este ilustrată, într-un rezumat cronologic impresionant, de romanul lui

Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
cel care îi însoțește fără lance și fără scut, numai dacă n-am motiv să mă plîng de ei sau dacă ei refuză ca în termen de cincisprezece zile să-și repare greșeala comisă față de mine. Nu voi lua nici un bou, nici o vacă, nici un porc [...]. Nu voi pune mîna nici pe țăran, nici pe țărancă, nici pe portărei, nici pe negustori; nu le voi lua banii, nu-i voi obliga să se răscumpere [...] și nu-i voi biciui pentru a le

Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
ele. Atunci, la sunetul de clopot sau de trompetă sau de orice alt instrument, el dădea tuturor celor care munceau pe cîmpuri sau în vii semnalul să se adune în locul fortificat. Era ceva obișnuit și frecvent aproape pretutindeni; astfel încît boii și caii de arat, odată dezlegați de la plug, cînd auzeau semnalul pîndarului, imediat și fără conducător, dresați de o lungă obișnuință, se duceau în galop, înnebuniți, în adăpostul în care se știau în siguranță." Thomas Basin, Histoire de Charles VII

Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]