KorAP: Find »[drukola/base=căldură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...160 161 162 ...1057 >

26,421 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

ceva. În mișcarea ei precipitată, instrumentul părăsit se rostogoli pe jos, scoțând un vaiet surd. Dante Încercă să o liniștească printr-un gest. - Îl căutam pe Cecco. Îmi poți Înțelege cuvintele? Amara făcu semn că da. Oare simțise și ea căldura pasiunii care se deșteptase În el și voia să scape? Însă, În loc să iasă, când ajunse lângă ușă, se opri și Îl chemă pe Dante cu un semn, arătându-i o măsuță dintr-un colț. Își rotea ochii cu nerăbdare, ca și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
oameni și obiecte. Dacă biserica aceea tot era menită a depozita secrete, atunci Îl putea ascunde și pe al său. Se Îndreptă cu repeziciune spre abație, urmat de arabul cu Încărcătura În spate. Mașinăria nu era deosebit de grea, dar, sub căldura cumplită, băiatul fu În scurt timp leoarcă de sudoare. Însă continua să Îl urmeze pe poet fără să se vaite. Pe o parte a străzii se alungea umbra copertinei unei prăvălii, Întipărită pe caldarâmul arzător. Dante Îi făcu semn tânărului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Arrigo Îndepărtă cu piciorul o piatră din drum. Apoi ridică un deget. Deasupra capetelor lor, soarele ardea ca un cuptor. - Este evident că ele coincid și că Scriptura e În afara adevărului. Când soarele coboară dincolo de orizont, atât lumina cât și căldura se sting. Semn sigur că flacăra lui este cea care produce fascicolul luminos, și nu poate exista lumină fără combustie. - Gândește-te la natura corpurilor cerești, replică priorul. Și luna iradiază o luminozitate a sa, și la fel și stelele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care produce fascicolul luminos, și nu poate exista lumină fără combustie. - Gândește-te la natura corpurilor cerești, replică priorul. Și luna iradiază o luminozitate a sa, și la fel și stelele, În nopțile senine. Dar de la ele nu provine nici o căldură. Semn sigur că există lumină fără combustie. Și că, prin urmare, lumina e un accident al naturii care face abstracție de flacără și care o poate preceda În ordinea Creației. - Aceasta ar fi adevărat dacă luna și stelele ar iradia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acea explicație rațională pe care celălalt o considera de la sine Înțeleasă. Se hotărî să schimbe vorba. - La școala lui Elia da Cortona ți-ai deprins subtilitatea? Încercă el să glumească. - De la el și de la alții. Însă de la el am deprins căldura cercetării, pe lângă răceala raționării. - Se spune că era intim al Împăratului Frederic, continuă Dante. Arrigo Încuviință În tăcere. - Până Într-acolo Încât să-l slujească și În lucrările sale de arhitectură, insistă poetul. Se pare că al său era proiectul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ajuns doar câteva momente ca să se aprindă și să emane o strălucire uimitoare, albă și lipsită de variații, ca aceea a soarelui. Din instinct, Dante Întinse mâna să apuce sticla, Însă Arrigo o retrase brusc. - Atenție, priorule. Simpla și ușoara căldură a mâinii este și ea suficientă ca să stimuleze amestecul. - Dar, dacă e vorba de ceea ce spui, de ce Elia nu i-a dezvăluit acest secret Împăratului? Un asemenea dispozitiv ar fi putut fi Întrebuințat cu spor de armatele sale, pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
un amestec de esențe ieftine din Oltrarno și o acreală ascunsă, subțire, care urca din burtă. Închise ochii, lăsându-se ca un copil În brațele mamei. Simți cum lacrimile Îi scaldă ochii și sughițurile Îi zguduie pieptul. Apoi simți o căldură ce i se redeștepta Înăuntru. Își ridică fața. Pietra, Încetând să-l mai mângâie, Își plecă buzele spre ale sale. Atunci Îi prinse gura Într-o sărutare nesfârșită, În timp ce mâinile Îi urcau de-a lungul gambelor ei, ridicându-i tunica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
a lui Bonifaciu, ajutați de banii Serenissimei! continuă poetul. Acesta era proiectul Credincioșilor, nu-i așa? Aceasta e comoara despre care tot vorbiți cu toții: sipetele lui Petru. - Vino cu noi, priorule. Glasul lui Monerre sunase calm, distant. Dar exista o căldură tainică În vorbele lui. - Și nu numai al lor! Îl Încolți poetul. - Vino cu noi! repetă celălalt. Să-l răzbunăm pe ultimul Împărat, acvila asasinată. - Cu voi? Cu Ordinul Templului? șuieră priorul. Monerre se Îndreptă din șale. Apoi Încuviință Încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Vino cu noi, zise el Încă o dată. Încă mai e vreme! După ce omul se făcu nevăzut după colțul Baptisteriului, Dante se așeză pe unul din sarcofagele care zăceau lângă poarta de miazăzi a templului. Piatra Își mai păstrase ceva din căldura soarelui. Încerca să găsească un sens celor auzite cu o clipă mai Înainte. Monerre Îi păruse sincer atunci când Îi schițase planul și când și când căutase să-l facă și pe el complice. Totuși, În acele cuvinte exista ceva ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
marele masacru, murmură apoi pe un ton bombastic mișcându-și pumnalul În sens circular, asemenea unui actor de mâna a doua aflat pe scenă. Toată partea de sus a turnului era În flăcări, asemenea unui torțe uriașe În noapte. Din pricina căldurii, tuful din construcție Începuse să se carbonizeze și el, iar vântul Îl purta Într-un nor infernal de scântei. Dacă cineva se refugiase acolo sus, nu mai putea fi de acum decât cenușă spulberată de vânt. Ceva se mișcă În dreptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
aștepte reacția omului Încă zăpăcit, Dante pătrunse În labirintul de rafturi din scânduri greoaie de stejar, călăuzind carul pentru morți pe culoarele Înguste, până În punctul unde era depozitat fetrul venețianului. În magazia ticsită până În tavan, aerul era aproape irespirabil din pricina căldurii. - Ajutați-mă să Încarc baloturile de jos. Cu cea mai mare atenție. Înăuntru e ceva fragil și prețios. Fiți atenți să nu cadă. Acum, când avea din nou sub ochi plăcile, Își dădea seama Într-adevăr cât erau de mari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

nu mai era nimeni, am văzut coborând o fată. O adevărată rază de soare. Privi încet în dreapta și-n stânga, ca pentru a cântări lucrurile. Nu se mai auzeau loviturile tunurilor și bubuiturile obuzelor. În aer încă se mai simțeau căldura toamnei și seva ferigilor. Avea la picioare doi săculeți de piele maronie ale căror fermoare de cupru păreau să ascundă mari mistere. Ținuta ei era simplă, fără efecte sau înflorituri. Se aplecă puțin, ridică cele două trăistuțe și dispăru ușurel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
și o geantă împletită, care i se legăna în dreptul șoldului într-un fel vesel și plăcut. Se îndrepta către câmpuri. Era în dimineața de 4 august. Soarele urca pe cer ca o săgeată, uscând roua dimineții. Urma să dea o căldură care avea să strivească toate dorințele. Nu se mai auzeau tunurile. Nu le mai auzeai nici măcar dacă ciuleai urechile. Lysia o coti pe lângă ferma lui Mureau și ajunse în câmp, unde mirosul fânului și al grânelor coapte te făcea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
și plec ca din pușcă, imaginându-mi că-l voi găsi pe Destinat cu gâtul tăiat sau cu burta spintecată de cuțitul unui condamnat nemulțumit care se întorsese după 20 de ani petrecuți la ocnă, pentru a-i prezenta, pe căldura aceea, omagiul lui. Pe drum mi-am spus chiar că un astfel de sfârșit, ca victimă a unui asasinat barbar, este o întorsătură justă a lucrurilor, căci printre toate sentințele de condamnare la moarte pe care le obținuse, unele erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
nu e atât de urâtă, că mai sunt și mici străluciri și că, în fond, viața nu e altceva decât o căutare a acestor fărâme de aur. I-am simțit mâna pe umărul meu. Apoi cealaltă mână, și în sfârșit căldura unei stofe de lână. — De ce te întorci aici, Dadais? Josăphine îmi spusese întotdeauna așa, de când aveam șapte ani, dar nu știusem niciodată de ce. Mă pregăteam să-i răspund și să folosesc cuvinte mari și fraze întortocheate, acolo, lângă râu, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
era prenumele ei - nu-i păsa nici cât negru sub unghie. De altfel, după război, au fost destui care au primit medalii fără să fi adus serviciile pe care le adusese ea. Să fim corecți. Să-ți dăruiești trupul și căldura, chiar și pentru câteva monede - cine ar mai fi în stare de așa ceva? În ’23, Agathe Blachard a tras obloanele, a zăvorât ușa, a luat o valiză destul de ușoară, nu și-a luat rămas bun de la nimeni și a plecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
mea, dar parcă atunci îl vedeam pentru prima dată. Probabil că bănuí la ce mă gândeam. Preoții sunt foarte abili, știu foarte bine cum să pătrundă în mintea ta și să vadă ce se petrece acolo. Mă privi zâmbind. Din pricina căldurii, pelerina fumega ca o locomotivă, iar din sutană se ridica un abur mirosind a humus și a lână arsă. Îngrijitorul se întoarse cu două farfurii de supă, o pâine neagră mare, o bucată de brânză tare ca lemnul de stejar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
câmp de orez și, mai ales, cu o încetineală în priviri, un soi de absență care-l cuprindea când se gândea la acele ținuturi, la tot ceea ce îmi spusese despre ele, la nopțile în care se auzeau doar cântările broaștelor, căldura năclăindu-ți trupul, marele fluviu noroios aducând copaci și hoituri de capre, nuferi albi și volbură de apă smulse de pe țărmuri. Câteodată, Gachentard imita dansurile femeilor, grațioasele mișcări ale mâinilor, cu degetele arcuite, rotirea ochilor și muzica fluierelor, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
a zis nici două cuvinte în tot timpul cât am stat acolo cu el. Plânsese ca o fată. Apoi nimic. I-am spus că trebuia să mergem. Când am ajuns în biroul primarului, am crezut că suntem în Sahara, din cauza căldurii. Era ca-ntr-un cuptor. În șemineu erau de trei ori mai mulți bușteni, roșii precum creasta unui cocoș. Colonelul și judecătorul erau așezați la masă, cu gura plină și cu paharul ridicat. I-am salutat militărește. Și-au ridicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
nouă. Veneam din birou, unde mureai de cald și regăseam noaptea și gerul, -10, poate -12 grade. Nu eram mândru. Micuțul sângera. — Ai face bine să spui totul, dacă ești vinovat, și totul se va sfârși, vei intra înapoi la căldură. i-am șoptit la ureche. Dar nu eu am făcut-o, nu eu... se jură cu o voce stinsă, ca într-o plângere. Toată curtea era cufundată în beznă. Pe cer erau zeci de stele, iar în fața noastră se afla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
apleca asupra lui, îi vorbea la ureche. Micul breton tremura, gemea, că nu e el, că el n-a făcut nimic. Colonelul ridica din umeri, își freca mâinile, își sufla în pumni, tremura de frig și se întorcea imediat la căldură. Despiaux vedea toate acestea. Scufundat în întuneric, de parcă ar fi fost și el legat de copac. Către miezul nopții, Mierck și Matziev, cu buzele încă lucind de unsoarea picioarelor de porc, terminau și brânzeturile. Vorbeau din ce în ce mai tare, mai și cântau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
așa, în timp ce judecătorul și colonelul râdeau ceva mai încolo. Îi puteam auzi. Iar țipetele puștiului erau ca niște cârlige care mi se înfigeau în inimă. Pe Mierck și Matziev mi-i închipui în picioare, cu nasul lipit de geamuri, la căldură, cu un pahar de lichior în mână, cu burta gata să plesnească de atâta mâncare și cu privirile ațintite spre puștiul gol, care se încovoia în gerul acela cumplit, vorbind despre vânătoarea de iepuri sălbatici, despre astronomie și tâmplărie. Toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
noaptea alături de Clămence. O priveam. Nu încetam să o privesc. Nu îndrăzneam să-i vorbesc de teamă ca vreunul dintre răniții care o înconjurau ca o gardă personală să nu mă audă. Puneam mâna pe ea pentru a-i simți căldura, pentru a-i împrumuta dintr-a mea, atât de tare mă convingeam că îmi simțea prezența și că își trăgea forța din ea, forța de a se întoarce la mine. Era frumoasă. Poate ceva mai palidă decât era când o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
lucruri pe care nu le-am învățat niciodată. Știam că acest suspin este ultimul, că nu va mai fi urmat de altul. Mi-am așezat capul lângă al său și am stat așa multă vreme. Am simțit încetul cu încetul căldura scurgându-i-se din trup. M-am rugat lui Dumnezeu și tuturor sfinților ca visul să se termine. Albert Jivonal a murit la puțin timp după Clămence. A tăcut. Știam că e mort. L-am urât, fiindcă mi-am închipuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
ușa mea, m-a salutat, mi-a dat plicul, după care a plecat. Ți-am citit cuvintele plângând de fericire. Țin scrisoarea ta în dreptul inimii, da, în dreptul inimii, o țin lângă piele și am impresia că tu ești aici, cu căldura și parfumul tău, închid ochii... Mi-e atât de teamă pentru tine. Aici e o clinică unde sosesc mulți răniți. Vin în fiecare zi camioane întregi. Mi-e groază că te-aș putea zări printre ei. Bieții de ei sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]