4,790 matches
-
fată, În numele americanului, la o partidă de sex anal, chiar atunci și chiar acolo. Până la urmă, după ce am mărturisit excitarea lui Alexi la gândul lungului șir de bărbați care-i trecuseră printre picioare, i-am lăsat baltă. Am trecut pe canapea, din nou lângă Viviana. Nu mă uitase! M-a luat În brațe, mi s-a cocoțat În poală, eu am Încercat să mă arăt interesat, dar cocaina pusese stăpânire pe mine, așa că eram asexuat. Ăsta e unul dintre efectele prafului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
În stare să și improvizăm. Prizaserăm deja două linii, eu eram cu Viviana pe genunchi, mă pregăteam pentru ceva ieșit din comun În seara aceea, nici nu știam câtă dreptate aveam să mă aștept la ceva inedit. Pe o altă canapea, Leac părea să aștepte și el ceva, de fapt era doar contemplativ, urmărea evoluția la bară a unei siluete familiare, o știa de pe plajă, de anul trecut, de pe când căuta locuri În care să-și amenajeze clubul. Sorbea un pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
un negru eram destul de exotic ca să nu fie omul stânjenit că ne Întâlneam acolo. Sau ca să intre la bănuieli, deși nu credeam că aflase de apartenența mea la C.a. Am ajuns primul, conform planului. M-am așezat pe o canapea, lângă mine s-a așezat Viviana, am acceptat-o, nu era cazul să mă complic În noaptea aceea, să am pretenții. Eram cu ochii pe Pârvu, stătea Într-un colț, cu două gagici lângă el, vesel. Adelin Îmi spusese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cu bere. Ăsta nu era un semn bun, dacă ajungea prea repede la fundul buzunarului se căra acasă, iar Leac și Andreea Încă nu ajunseseră. Așa că m-am decis să mă duc lângă el, fentând un pic, fiindcă pe o canapea alăturată lui era Alexi cu țiganca amatoare de sex anal. Am intrat În vorbă cu ei, părăsindu-mi viviana, apoi, prefăcându-mă surprins, am căscat ochii și-am exclamat: - Domn’ profesor, ce mai faceți? Ce să facă? Îi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
unde Întârzie restul conspirației. Încet-Încet, Pârvu Își revine, are deja două linii la bord și o grămadă de alcool, simt că-și dorește mai mult, nu știu Însă cum să avansez propunerea. Îmi vine o idee strălucită: mă ridic de pe canapea, mă duc la bar, lângă Adelin. Ne șușotim unul altuia la ureche, stai așa, trebuie să vadă când Îți dau banii, acum scotocește-te prin buzunare, ridică-te, du-te jos, când te Întorci ai grijă să vadă cum Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
a teniși chinezești. Livrarea, reperată de Pârvu, Îl stârnește la culme. E mai rău ca mine senatorul. Întors la masa lui, fac pe niznaiul, Încep să-i povestesc un film Vivianei. Trec câteva secvențe, apoi mă ridic din nou de pe canapea, mă duc jos, la vestiar. La intrare dau de Andreea. Îmi spune că Leac, așa cum era planul, a rămas În mașină, afară. De ce-au Întârziat atâta? A fost nevoie să treacă și pe-acasă, să ia camera video (Andreea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
trage o dată. Urcăm, Pârvu e cu ochii pe noi, Îl mai lăsăm să aștepte, Andreea se suie la bară alături de fata care-și făcea numărul, aia intră În joc și mimează amândouă niște scene safice. Eu stau cu Pârvu pe canapea și comentez golănește. Pe senator Îl trec toate apele, Îmi cere detalii despre Andreea, nu le mai ia În seamă pe fetele de la masă, puțin le păsa ălora, lor le ieșeau oricum banii din băutura pe care o plăteam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
o fac ținând camera lipită de ochi, dau cu genunchiul Într-un colț de masă, Înjur de durere. Iau camera de la ochi, Îl văd În fine pe Pârvu În celălalt capăt al camerei, așezat În fund pe covor, lângă o canapea. Întors pe jumătate către ușă, Încercând să nu pară prea mirat de venirea noastră sau poate nereușind să pară În nici un fel, anesteziat cum era. Nu vede nici camera video, fiindcă eu sunt chircit de durere, țin camera la sân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Îl văd scăldat ca un arhanghel În lumina veiozei, privind peste capul meu, chiar și peste capul lui Pârvu. Mă Întorc din nou cu fața la senator, de-abia acum bag de seamă că-i gol până la brâu. Cămașa e aruncată pe canapea, de sub pânza ei albă ies picioarele Andreei, tolănită. Trebuie să mă ridic În picioare să văd mai bine. Andreea e În sutien, stă pe burtă, cu fața Îngropată Într-o pernă. - Andreea! Spatele se Încovoaie, șira spinării lucește, până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
portocaliu. - Ei, ați venit? Bine-ați venit! Chicotește ridicându-se În capul oaselor, cu o mână sprijinită de țeasta chelioasă a senatorului, cu cealaltă pe piept, Într-un vag gest de pudoare, la care până la urmă renunță. Așază palma pe canapea, se opintește și-n chelia uleiosului, se ridică În picioare, sunt și eu În picioare acum, ne privim prostește unul pe celălalt. Din spatele meu apare Leac, trece de mine, ajunge lângă canapea, Îi Întinde mâna, ea Îl apucă delicat, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
la care până la urmă renunță. Așază palma pe canapea, se opintește și-n chelia uleiosului, se ridică În picioare, sunt și eu În picioare acum, ne privim prostește unul pe celălalt. Din spatele meu apare Leac, trece de mine, ajunge lângă canapea, Îi Întinde mâna, ea Îl apucă delicat, de parcă ar vrea să coboare dintr-o caleașcă. Râde, ridică un picior și-l trece peste căpățâna senatorului, saltă scurt pe celălalt, Își pierde echilibrul, Leac o prinde În brațe, n-apucă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
acum. Așa că iau ceva: - Orice. Cu gheață. - Cu gheață să fie! Și iese pe vârfuri, merge În bucătărie, aud ușa frigiderului, sertare deschizându-se, clinchet. Cei rămași În cameră stăm și ne uităm unii la alții, Leac a rămas lângă canapea, cu Pârvu alături, În fund pe covor, cu mâna ridicată Încă, săltând moale prin aer. Dirijează, mă gândesc eu și pentru prima oară ascult și muzica. Nu-mi dau seama ce e, ceva cu mult saxofon În orice caz. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pași de mine, ține În mână două lumânări uriașe, de botez. Pe umeri are petrecut un colac de sfoară. - Gata? Hai, am adus și luminile! Încă nu reușesc să pricep mare lucru. Îl văd Însă pe Leac cum saltă de pe canapea, cum trage un scaun În mijlocul camerei, Îl ridică de pe covor pe senator și-l proptește-n spătar. Apoi ia sfoara de pe umerii Andreei, cu grijă, ca să nu stingă lumânările, și Începe să-l lege pe Pârvu de scaun. Ăsta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
peste vază. Mai apucase să prizeze și până la venirea noastră, a fost prea mult. Pârvu n-a pățit mai nimic. L-au tăiat cioburile Într-adevăr, dar Leac i-a sărit În ajutor, l-a dezlegat, l-a Întins pe canapea. Ca să-i oprească hemoragia, a alergat În bucătărie după șervete, a găsit și acolo sânge pe pardosele, pe Andreea prăbușită. A rămas lângă ea, n-a mai putut face nimic. Când a chemat Salvarea, Pârvu era și el acolo, Leac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
rochiță bleu, blondă, cu năsuc în vânt, încearcă foarte serioasă să țină ritmul cu un băiețel pe a cărui vestă roșie se văd urme din frișca tortului și al cărui cap de abia ajunge la umărul ei. Așezați comod pe canapele sau la mese, musafirii închină șampanie în cinstea mirilor, sorbind delicat din cupe. Bărbații poartă costume elegante, în timp ce peste tot se văd sclipirea diamantelor și umerii dezgoliți ai doamnelor. Majoritatea tinerilor optaseră pentru o ținută sport, mai lejeră, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
colțul mesei acoperită cu o mușama veche și decolorată. Lângă el, o lampă afumată și prăfuită, accesoriu absolut necesar în ultima vreme pentru momentele când lumina electrică se întrerupea frecvent datorită bombardamentelor. Marius înconjoară atent cu privirea întreaga încăpere. Pe canapeaua joasă, cu aspect ponosit, din stânga ușii, sunt aruncate în dezordine câteva furouri, prosoape, ciorapi fumurii, pudriere, rujuri. Dulapul deschis lasă vederii lucrurile dinăuntru. O haină de ploaie verde, decolorată de vânt și ploaie, un pardesiu maro, ros pe la margini, câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
târziu pe la voi, după ce revin de la comandament. Zilele trec liniștite, nu se mai aude tunetul artileriei sau zgomotul automatelor. În lume continuă să se petreacă destule orori, dar aici, la periferia acestei localități distruse parcă venise pacea. Așezat pe o canapea ponosită și descleiată, Marius își privește soldații cu durere. Odată cu reînceperea luptelor chipurile multora dintre ei vor dispare, dar deocamdată acești oameni obișnuiți, obligați de mașinăria infernală a războiului să ucidă alți oameni, reiau bucuroși activități de mult uitate. Râd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și să mergem. Cu cea mai mare plăcere. Când doamna Hagiaturian intră în camera de primire, își îndreaptă imediat privirea spre cele două fetițe numai pistrui și zulufi castanii care-i aduc aminte de tinerețea și chipul Smarandei. Așezate pe canapea, așteaptă cuminți, cu mâinile în poala rochițelor bufante, la fel de albastre ca și ochii ce privesc cu interes la tot ce se află în jur. Ochii tatălui lor. Lângă ele, un bărbat cu părul negru încărunțit și chip marcat de umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lumii, cum au trăit de pildă Erich Maria Remarque sau Henry Barbusse... Și timpul scurs după aceea. Morman de trăiri pierdute. S-a ales pulberea de toate, dar tot au rămas ca după un mare incendiu, ici o parte din canapea scăpată ca prin miracol, colo un colțar aruncat, fierul forjat al unei lămpi cu mai multe brațe, și alte rămășițe din ordinea, dezordinea dinainte. De acestea mă agăț și-mi remobilez memoria; caut să refac din fragmente de case, căprioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
salon”, cu covoare lînoase, tablouri, un divan larg acoperit cu o cuvertură maro plușată, cumpărată de la oraș, trei perne, două simple, pufoase, albastre, și una lucrată la gherghef, În galben, o mare oglindă ovală, părînd venețiană, prinsă de peretele dinspre canapea, un taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se afla o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu Împletitură savantă. CÎnd deschisei ușa mînerul scrîșni; Ana aștepta În picioare, tăcută, fixă, Îmbrăcată Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu Împletitură savantă. CÎnd deschisei ușa mînerul scrîșni; Ana aștepta În picioare, tăcută, fixă, Îmbrăcată Într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic În lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvînt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gîndii speriat. Mă aflu În fața unei simple idei, Îmi vorbii, altfel cum se explică trecerea ei spre diafan, privirea, muțenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nemișcarea aceasta aberantă? Ba nu! Deodată zîmbi, făcu doi pași către mine, se apropie atît de mult că-i simții suflarea. - „De ce te uiți?” vorbi; ne Îmbrățișarăm și camera, toată, căpătă culoarea rochiei ei. „PÎnă cînd?” - și iată-ne pe canapeaua cu cuvertură plușată, apoi nu mai mi-aduc aminte nimic, decît că În zori ne trezirăm din somnul de noapte; m-am Întrebat, uluit, dacă fusese ea În adevăr sau numai reflectarea ei În planul ideilor. Nu știu nici acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dindărăt și, sprijinit pe cele din față, o urmări cu capul Într-o parte, cu urechile ciulite, nu se știe de ce acorda acestei melodii, Întotdeauna, o atenție deosebită. 18. Stăteam În fotoliu. Imposibil să mă culc, să mă Întind pe canapeaua de alături; nu mi se Închideau ochii. Domnul Pavel, În schimb, adormise de mult; În somnul lui nu era nici o tulburare, dimpotrivă, lunecau pe fluviu mici ambarcațiuni sau vase, Împodobite festiv pentru nu se știe ce sărbătoare națională, poate era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
puse capotul pe ea, ieși În curte, potrivi furtunul pe care-l ținea Într-o ladă lîngă cișmea și stropi asfaltul Încins din fața ferestrelor, răcorindu-l. Apoi intră În casă, Își făcu un duș și la urmă se Întinse pe canapeaua din sufragerie, fredonînd o melodie oarecare. Deschise aparatul de radio, prinse un post străin ce transmitea muzică de jazz. Ascultă, dar după zece minute Închise aparatul și camera reintră În liniștea molatică a zilei de vară. Își puse mîinile sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pînă atunci. „Viața, Își spuse, e cea mai fabuloasă lucrare a lui Dumnezeu, care poate nu se termină nici după Închiderea ochilor”. Lăsă mîna dreaptă să-i atîrne, atingînd cu vîrful degetelor covorul persan ce acoperea parchetul camerei pînă sub canapea. „Și totuși sînteți prea tînăr pentru funcția ce-o Îndepliniți. Ce cîntar aveți dumneavoastră să stabiliți adevărul? și dacă vă-nșelați? Într-un fel, mă uit la dumneavoastră cu uimire. O profesiune extraordinară!” - „Și nedreaptă - i se răspunse - asemeni lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]