6,287 matches
-
unui teritoriu, indisolubil ideal și fizic, civic și citadin. El se naște din alăturarea unui loc și a unui discurs. Ceea ce este valabil pentru artă ca noțiune este valabil și pentru o artă sau alta ca gen (teatru, roman, dans, cinema etc.). Un loc ad hoc în care să se stabilească de sine stătătoare, separat de templu sau de palat. Cum se spune: o cameră în oraș sau o aripă separată a clădirii. Loc de păstrare, de paradă, de vizită, declanșînd
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
constată la rându-i ilustrul Delaroche după ce-l auzise pe Arago făcând publică descoperirea lui Niepce și Daguerre. În 1931, marele Élie Faure, denunțând "căutarea stilului de dragul stilului" ca o greșeală fatală, anunța în Agonia picturii înlocuirea artelor plastice de către cinema, "organul de substituție pe care dispariția lor în face necesar". Răspunzând Capului de obsidian al lui Malraux printr-un perspicace Picasso, lichidatorul, Roger Caillois identifica "girueta negativă" drept cel mai vizionar simptom al "dispariției artei moderne"81. Lista anunțurilor de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
După spectacol Capitolul X Cronica unui cataclism Problema nu mai este dacă un tablou rezistă, de exemplu, într-un lan de grâu, ci dacă rezistă lângă ziarul de fiecare zi, deschis sau închis, care-i o junglă. André Breton Fotografie, cinema, televiziune, computer: într-un secol și jumătate, de la chimic la numeric, mașinile de vizionare au luat în sarcina lor vechea imagine "făcută de mâna omului". A rezultat de aici o nouă poetică, adică o nouă organizare generală a artelor vizuale
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mult pe sine. Pe măsură ce crește stăpânirea noastră asupra lucrurilor, scade aptitudinea noastră de a stăpâni, fie și prin inteligență, însăși această stăpânire. Arheologia audiovizualului ar putea să înceapă foarte bine cu focul și umbrele de pe pereții peșterilor, iar critica de cinema cu Platon. Camera obscură, sub numele de stenopă, vine din Antichitate. Dar, din punct de vedere mecanic, după cum a arătat Jacques Perriault, proiecția luminoasă fixă începe în secolul al XVII-lea cu lanterna magică, ea însăși apendice al camerei obscure
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
loc în 1839, nici în 1859, anul primei expoziții de fotografii la Salonul de Arte Frumoase din Paris. Nici în 1895, cu prima proiecție a fraților Lumière. Nici în 1928, prin Cântărețul de jazz, primul film sonor, răspuns dat de cinema radioului. Nici în 1937, când apare tehnicolorul. Nici în 1951, cu Eastmancolor (film negativ în culori). Ci în anii șaptezeci, o dată cu utilizarea televiziunii în culori. Videosfera începe în jurul anului 1968. În acel an, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în afara atelierelor, din intemporal în actualitate. În afara bisericilor și muzeelor, el a migrat în paginile revistei Life (1936-1972) și, înainte, în cele ale revistei franceze Vu (1928-1940), predecesoarea Paris-Match-ului. Aura se mută de la obiect la subiect. "Regele-cinema", 1895 Fernand Léger: "Cinemaul m-a făcut să întorc capul. În 1923, frecventam prieteni care lucrau în cinema și am fost atât de captivat încât era să renunț la pictură"93. Cazul autorului Baletului mecanic este original, ca și cele ale lui Picabia sau
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
paginile revistei Life (1936-1972) și, înainte, în cele ale revistei franceze Vu (1928-1940), predecesoarea Paris-Match-ului. Aura se mută de la obiect la subiect. "Regele-cinema", 1895 Fernand Léger: "Cinemaul m-a făcut să întorc capul. În 1923, frecventam prieteni care lucrau în cinema și am fost atât de captivat încât era să renunț la pictură"93. Cazul autorului Baletului mecanic este original, ca și cele ale lui Picabia sau Man Ray, dar marchează momentul când această artă născută din mașină se impune celorlalte
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de referință. Cu ramele ei aurite și grele, retușurile ei, pasiunea naivă pentru înfrumusețare și, curând, la sfârșitul secolului, cu "neclaritățile ei artistice", fotografia a alergat vreme de jumătate de secol în urma picturii. Dar aceasta din urmă a alergat în urma cinemaului încă de la ieșirea lui din barăcile bâlciurilor. Desenator ratat, Nadar recuperează din 1850 făcând, cu alte mijloace, portrete de celebrități. După 1910, Duchamp, Juan Gris, Picasso fac montaj sau nuduri coborând pe scară cu mijloace improvizate. Cubismul, care multiplică planurile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care asigură comuniunea cea mai puternică a contemporanilor, sintetizând mai mult sens și deschizând la maxim câmpul fizic al senzațiilor posibile. Cea mai bine acordată la mediasfera ambiantă și mai ales la mijloacele ei de transport. Când automobilistul merge la cinema nu schimbă viteza. Expresia franțuzească se faire une toile nu mai înseamnă a merge la expoziție, ci la cinema. Cel care nu-i lasă pe adolescenți să doarmă, culmea gloriei posibile, vârf strălucitor al vizibilității sociale. Domină ceea ce stârnește rumoare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
senzațiilor posibile. Cea mai bine acordată la mediasfera ambiantă și mai ales la mijloacele ei de transport. Când automobilistul merge la cinema nu schimbă viteza. Expresia franțuzească se faire une toile nu mai înseamnă a merge la expoziție, ci la cinema. Cel care nu-i lasă pe adolescenți să doarmă, culmea gloriei posibile, vârf strălucitor al vizibilității sociale. Domină ceea ce stârnește rumoare și surpriză. În 1831, Cromwell și Carol I, tabloul lui Paul Delaroche expus la Salon, atrăgea tot Parisul, dar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
un Tițian. Dacă ar trebui să expunem trama mentală a epocii noastre, am proiecta un Griffith, un Bergman și un Godard. Oare Dürer sau Rabelais n-ar fi fost astăzi cineaști? Dar secolele, asemeni zilelor, au amurgul lor. Iar elementul cinema, ar spune Hegel, este "ceva ce aparține trecutului" (chiar dacă vom mai vedea mult timp filme admirabile). Televiziunea în culori, 1968 Cu cât videosfera se impune mai mult, cu atât cele două deschizătoare de drum, fotografia și cinematografia, se alătură în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și cu atât mai puțin cei care au explorat-o experimentând): fotografia nu este o pictură redusă, așa cum nici televiziunea nu este cinematografie la dimensiuni mici. Este o altă imagine. Fără îndoială, la începuturile ei televiziunea a vrut "să facă cinema" (Daney), așa cum fotografia a vrut să facă pictură. Iar televiziunea, într-o primă fază, a reînviat virtuțile specifice cinematografiei, așa cum fotografia readusese în drepturi "pictura-pictură". Sunt două etape într-o tranziție mediologică, la fel ca în succesiunea politică: fidelitatea, apoi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cinematografiei, așa cum fotografia readusese în drepturi "pictura-pictură". Sunt două etape într-o tranziție mediologică, la fel ca în succesiunea politică: fidelitatea, apoi eliminarea. Importantul șevalet a ascuns mult timp minabilul tripod, cum a făcut scena de teatru cu ecranul de cinema, apoi marele ecran cu cel mic. Mezinul începe prin a-l imita pe fratele mai mare noblesse oblige. Curând crește și-i face umbră. Atunci, primus inter pares se împăunează cu originalitatea lui ofensată și vrea să-l facă să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și numele, videosfera începe de la video. Frontiera între două vârste ale vizibilului este rareori vizibilă. Cea care separă regimul "artă" de regimul "vizual" trece printre pelicula chimică și banda magnetică, travelling și zoom, documentar și marele reportaj. În fotografie și cinema, imaginea există fizic. Un film este o succesiune de fotograme vizibile cu ochiul liber, sub formă de defilare. În video, din punct de vedere material, nu mai există imagine, ci un semnal electric el însuși invizibil, parcurgând de douăzeci și cinci de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de defilare. În video, din punct de vedere material, nu mai există imagine, ci un semnal electric el însuși invizibil, parcurgând de douăzeci și cinci de ori pe secundă liniile unui monitor. Noi suntem cei care recompun imaginea. Toate elementele imaginii de cinema sunt înregistrate instantaneu și în bloc. E un întreg. Transpunerea unei imagini luminoase în semnal electric pentru telecinema (procedeul de înregistrare video a unui film de cinema) se face punct cu punct. Apoi, tubul analizator va descompune imaginea video analizând
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
liniile unui monitor. Noi suntem cei care recompun imaginea. Toate elementele imaginii de cinema sunt înregistrate instantaneu și în bloc. E un întreg. Transpunerea unei imagini luminoase în semnal electric pentru telecinema (procedeul de înregistrare video a unui film de cinema) se face punct cu punct. Apoi, tubul analizator va descompune imaginea video analizând elementele linie cu linie. Fiecare element sau semnal video constituie o informație. Imaginea video nu mai este o materie, ci un semnal. Pentru a fi văzută, ea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
arhaic prin origine și constituție. Or, audiovizualul temperează detașarea optică printr-un atașament sonor, într-o combinație instabilă în care partea de audio tinde să preia comanda. Tehnic, putem tăia sonorul televizorului, lucru pe care nu-l putem face la cinema. Însă a existat și încă poate exista un cinema mut, în timp ce o televiziune mută este de neconceput. Ne este greu să ne proiectăm într-o imagine de televiziune, mai greu decât într-o imagine de cinema sau pe o scenă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
optică printr-un atașament sonor, într-o combinație instabilă în care partea de audio tinde să preia comanda. Tehnic, putem tăia sonorul televizorului, lucru pe care nu-l putem face la cinema. Însă a existat și încă poate exista un cinema mut, în timp ce o televiziune mută este de neconceput. Ne este greu să ne proiectăm într-o imagine de televiziune, mai greu decât într-o imagine de cinema sau pe o scenă de teatru, din simplul motiv că suntem deja înăuntrul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
-l putem face la cinema. Însă a existat și încă poate exista un cinema mut, în timp ce o televiziune mută este de neconceput. Ne este greu să ne proiectăm într-o imagine de televiziune, mai greu decât într-o imagine de cinema sau pe o scenă de teatru, din simplul motiv că suntem deja înăuntrul ei. Întrepătrundere, imanență maximă. Prezentatorul "se invită în casa oamenilor"; iar noi vibrăm împreună cu el, în conversație, pe platou. Totul a devenit apropiat. Platoul nu mai este
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sub numele de "tehno-artă" (echivalentul vizual al tehno-științei), nimic nu ne interzice a priori să concepem ridicarea la statutul de artă majoră a ceea ce acum încă pare un simplu divertisment sau o curiozitate de genul pre-show cu scaune mobile și cinema dinamic (statut minor pe care l-au avut, la începuturi, teatrul și cinematografia). De ce "imaterialele" n-ar da naștere într-o zi unei estetici originale, după exemplul materialului fotofilmic de altădată? "Noile imagini", cantonate până acum în efectele speciale, genericele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
exclud hazardul și neutralizează impulsivul. Până la ce prag de imaterialitate și de abstracție poate merge invenția plastică? Odată cu formalizarea crescândă a imaginilor (și a sunetelor sintetice), totul se face la rece și de la distanță, remote control. Într-o filmare de cinema, operatorul-șef controlează camera, in situ. În filmarea video de înaltă definiție, controlul se face în regie, dintr-un car, la o sută de metri de locul de turnare. În animația numerică, variația intensității luminoase, a ambianțelor, a pozițiilor camerei
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
comerciale și contabile, cinematografia era sau este încă, în procesul de fabricație, un artizanat. Există o legătură cu totul specială între producătorul și autorul filmului, asemănător celei care-i unește pe editor și scriitor. Aceasta face diferența între producătorul de cinema și programatorul de televiziune. "Pe de altă parte, cinematografia este o industrie" (Malraux). Traducem: în partea de difuzare. O Schiță de psihologie a televiziunii care s-ar încheia cu o observație disprețuitoare de acest gen ar stârni râsul: în vreme ce cinematografia
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
televizual, pentru a comunica. Operatorul unui canal (privat sau public, cel de-al doilea aliniindu-se după cel dintâi) vinde celor care își fac publicitate un public. De aceea spune că "publicul este singurul nostru judecător". Instantaneu. Un producător de cinema caută un public pentru un autor, iar căutarea poate să ia timp. O operă are spectatori voluntari, care au venit la sala de spectacole. Un produs are consumatori, care-și exprimă alegerea cu ajutorul telecomenzii, fără să iasă din casă. Într-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
toate colecțiile particulare, transportul la domiciliu al operelor inaccesibile, democratizarea gustului. La fel, prin cumpărarea drepturilor de difuzare, televiziunea susține financiar producția, transformă în tezaur un portofoliu de filme, multiplică audiența. Ea duce în lumea a treia, prin caseta video, cinemaul în casele celor mai defavorizați, așa cum reproducerea muta muzeul în camera studentului. Televiziunea transportă filmul, care de acum trece prin ea, și, precum pictura față de fotografie, cinematografia a hipnotizat mult timp televiziunea. Ba chiar a devenit arma absolută a programatorilor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
înțelese decât una prin cealaltă 103. A confunda aceste două modele de civilizație fiindcă America absoarbe Franța este la fel de aberant ca a amalgama cele două modele de imagini fiindcă televiziunea înghite cinematografia. E adevărat că tot mai multe opere de cinema sunt destinate televiziunii și publicului ei efect de pâlnie destul de fascinant. E evident că există un cinema standardizat și filme TV de mare calitate (Jean Renoir și Rosselini au lucrat pentru televiziune, Santelli și Kassovits ar face onoare unor săli
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]