7,569 matches
-
atunci când opinia noastră nu este falsă, de aceste obiecte care, provocând unele mișcări În organele de simț exterioare, provoacă și În creier, prin intermediul nervilor, mișcări simțite de suflet. În consecință, atunci când vedem lumina unui candelabru sau când auzim sunetul unui clopot, sunetul și lumina sunt două acțiuni diferite care, prin simplul fapt că provoacă două mișcări diferite În unii nervi ai noștri și, prin intermediul lor, În creier, dau sufletului două sentimente diferite, pe care le raportăm În așa măsură la subiectele
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
mișcări diferite În unii nervi ai noștri și, prin intermediul lor, În creier, dau sufletului două sentimente diferite, pe care le raportăm În așa măsură la subiectele ce presupunem a fi cauza lor, Încât credem că vedem candelabrul și că auzim clopotul și nu că doar simțim mișcări ce vin dinspre ele. ART. 24. Despre percepțiile pe care le punem În legătură cu corpul nostru Percepțiile pe care le raportăm la corpul nostru sau la unele dintre părțile sale sunt cele pe care le
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
de hîrtie din care va mînca colivă) Să-i las și fugarului... (spre cort) Hei, fugarule! M-auzi! Te-ai sculat? (tăcere) Aiurea! Nu doarme, dar nu vrea să răspundă. Ce figură de om mai e și ăsta! (se aud clopotele bătînd "în dungă"; își aprinde o țigară) Ia, astea-s trase pentru domnul ăla în vîrstă... profesor... cică știa chineza... și sanscrita... Și? Vorba lui Bulă, la ce i-a folosit? L-a luat Gică... Bandit mare Gică ăsta! Adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nu e totuna cu închipuirile noastre... Așa e... Marieta: Așa, dă-i 'nainte! Octav: (între oboseală și humor) Mamă, am hotărît... Nu te mai trimit la mănăstire... Tu ești în stare să înnebunești toți călugării... și călugărițele... și chiliile... și clopotele... Te las în lume... și fii așa cum ești... Marieta: Știi ce? N-o mai fă pe deșteptul cu mine, termină cu țigănia asta de-aici și du-te de-ți cîștigă pîinea... Da, da! Că dacă tot ai renunțat la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de pușcărie, dintre care cinci stătuse izolat... fără lumină, fără plimbări, cu un regim alimentar de exterminare, fără vorbire... Domnule, mă uitam la el ca la un sfînt... Și cred că era chiar sfînt... (o pauză în care se aud clopote) Dumnezeule, să treacă optsprezece crăciunuri, optsprezece primăveri, optsprezece sărbători ale Paștelui, optsprezece toamne, optsprezece zăpezi și să nu te poți bucura... fără milă... fără iubire... Dumnezeule, suferința Fiului Tău a fost mai omenească... (clopote) Ei, fugarule, eu mă duc să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o pauză în care se aud clopote) Dumnezeule, să treacă optsprezece crăciunuri, optsprezece primăveri, optsprezece sărbători ale Paștelui, optsprezece toamne, optsprezece zăpezi și să nu te poți bucura... fără milă... fără iubire... Dumnezeule, suferința Fiului Tău a fost mai omenească... (clopote) Ei, fugarule, eu mă duc să mai moșesc un "cumințel". Octav: Cum adică să-l moșești! Groparul: Păi nu asta fac? Moașa îl scoate dintr-o groapă... și eu îl pun în alta... Cam asta-i toată viața... drumul între
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
turnul bisericii sau în clopotniță (Transilvania), atunci când moare un om. 342 La huțulii din Bucovina, "ca semn al morții" pentru comunitate, se punea la geam un steag alb și se făcea foc lângă zăvoare. Potrivit credințelor străvechi ale huțulilor, tragerea clopotelor la mort semnifică readucerea sufletului hoinar acasă, sicriul, denumit "dereviște" sau "demovina" are sensul de "căsulie".343 În tradiția românească, în ritualul înmormântării, "bradul" se așeza în pragul casei și era înfipt în pământ, la căpătâiul mortului. La slavii din
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În Oltenia, focurile sumedre dau Focul lui Sumedru ( Sâmedru) se fac, în ajunul Sfântului Dumitru, dintr-un brad mare, "cât o turlă de biserică", adus din munte, pe care îl așază într-o groapă făcută în pământ. Când se aud clopotele bisericii, vestind vecernia, se aprinde bradul și se strigă: Hai la focul lui Sumedru". În timpul în care flăcările se mistuie feemeile împart colaci celor prezenți, iar copiii sar peste foc pentru a fi sănătoși tot anul.439 Focurile de Sâmedru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-i face-o nuntă mare / Da ne-ai făcut supărare. Că te-ai dus / Și ți-ai adus / Fat-aleasă / De mireasă / Pe șuierul vântului, / Din fundul pământului. / Druștele / Ți-s crucile / Sfeșnicul / Vătăjelul / Praporul / Ți-i nânașul / Mireasa ți-i clopotul, / Să se strângă norodul."89 Traiul zilnic se desfășoară în deplină comuniune cu viața cosmică, elementul universal fiind părtaș la trecerile și pe-trecerile lăuntrice: "Pământ negru mă hrănește, / Urâtul m-a-mbătrânit, / Că urâtul n-are leac / Decât pânză și toiag
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Pe Ileana și-o gatea / Cu peteală de mireasă, / Cunună de-mpărateasă, / Și rochița nețesută, / Din pietre scumpe bătută. / Apoi mândri, el și ea / La biserică mergea. / Dar când nunta se făcea, / Vai de el, amar de ea! / Candelele se stingea, / Clopotele se dogea, / Sfinții fața-și ascundea, / Preoți în genunchi cădea. Iar mireasa, vai de ea! / Frig de moarte-o cuprindea / Căci o mână se-ntindea / Și pe sus o ridica / Și-n mare mi-o arunca! / Valurile bulbucea, / Iar ea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
anunță incendierea caselor, prin tocănitul ciocului.243 O dată cu sosirea primăverii, se practică, în sudul țării, ceremonialul de fertilizare, denumit Cucii; Îmbrăcați în fuste, cu glugi pe cap, ornate cu pene de cocoș, cu un băț în mână și cu un clopot mare în spate, Cucii alergau, în prima dimineață după Lăsatul Secului sau în ziua de Lăsatul Secului, după oameni, pentru a-i atinge cu bota, iar, la amiază, luau o nuia de care legau o opincă și alergau, din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
argint, / Pe placul preasfintei Fecioare. / Și unde o ducem? / O ducem la biserică. / Și unde o așezăm? / Pe altar, gospodare! / Poarta s-a deschis singură, / Atât de bucuroasă a fost, / Lumânările singure s-au aprins, / Atât de bucuroase au fost, / Clopotele singure au bătut... / Și orga a cântat singură... / Și cine va bea din ea? / Însuși Isus cu sfinții, / Preasfânta Fecioară / cu mironosițele! / Aleluia!..."326 În literatura populară, pasărea este prezentă ca metamorfoză a sufletului aflat în ipostaza sa ritualică: "M-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să tac din gură. Am rămas mută, mai ales când mama mea a îngăimat singura sudalmă pe care o folosea când cineva îi făcea o mare nedreptate: -”Mânca-l-ar boala să-l mănânce!”. Aveam să aflu acasă că acele clopote băteau pentru Stalin, căruia îi dedicasem poezii la grădiniță. Că mortul era un om rău din altă țară, care adusese mult rău țării sale și țării noastre. Și că situația noastră i se datora în mare parte și lui. De
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot este o negare, un sfârșit, parcă simțim atmosfera din "Marea trecere" a lui L. Blaga. Omul nu se mai poate sustrage unei vieți pustii până la jertfa definitivă. Viața este o pândă permanentă, care pe care se umilesc
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în superioritatea acestei lumi în care se refugiază, de aici sentimentul de groază generat de ferocitatea secolului, apocalipsa nopților ne trimit la Trakl: "Edict cu animale care dorm tihnite/ în câmpuri cu ovăz și mentă ninsă/ La gât ființele au clopote care ascut cuțite/ și mâini în care viața se-ncumetă prelinsă" și sfârșitul este inevitabil: Cine va rămâne părinte,/ Peste nimic, peste toate?" Universul întreg se va transforma într-un lan de morminte, lumânări de sânge vor arde, viața este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
te întrebi pe ce criterii a fost premiat în 1967, dacă nu ajunge la poezie. Gh. Tomozei este doar un versificator. Vasile Nicolescu "Enescu", suită lirică, E. S. P. L. A., 1958; "Poeme", E. P. L., 1963; "Parabola focului", E. P. L., 1967; "Clopotul nins", Editura Eminescu, 1971; "Secțiunea de aur", Editura Eminescu, 1973; Starea lirică", eseuri, Editura Eminescu, 1975. Formula poetică a lui Vasile Nicolescu este claritatea, înclinată spre clasicism, și atunci când elogiază patria, și când comunică sentimente intime. Elementul primordial, focul heraclitian
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ies în cumpăna nopții jucându-se fiecare cu ce poate." În "Cântec de lună", exploziile romantice cu implicații folclorice mai persista. Cerul sună, frunza sună/ unde-i dragostea nebună/ când zvârleam cuțite-n lună/ și tot dam morții arvună." Volumul "Clopotul nins" (1971) reia metafora focului: "Puterea mea e că mă mistui, iluzie de aur,/ iluzie a tot ce-ar fi putut să fie,/ iluzie a tot ce nu va fi, deșert al somnului,/ invazie de somn și remușcare." Flacăra vine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
iarbă." Există o față exterioară a lumii, reprezentată de-un dans ușor, superficial, menit sa acopere o lume gravă; dansăm peste lumina ce moare, peste trena tristeții, peste puritatea logodnei, peste misterul nunții și flacăra ne taie timpul. Dansăm peste clopote mute,/ în pacea din miezul furtunii,/ dansăm peste inima noastră/ Sub lacrima rece a lunii". "Secțiunea de aur" (1973) cuprinde versuri mai cizelate și mai exterioare: "Mâna păianjenului rece/ un fir de noapte mă petrece;/ mâna oracolului tristă/ mă sfarmă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care viața este o stare de explozie: "Plouă ca-n alte ere și lumini/ țâșnesc din ochii peștilor sub mare." Un sentiment de sfârșit de lume apare în poemul "Așa ca un glas": Ninge parcă s-ar fi surpat/ un clopot imens". Aceeași atmosferă o regăsim și în poeme precum "Cale" sau "Ploaie"1. Poetul se întoarce la origini sau peregrinează în orașe stranii, cu ziduri putrede, năpădite de iederă, în care trăiesc povești vechi. Colindul desfășoară un văzduh arhaic, unde
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
iederă, în care trăiesc povești vechi. Colindul desfășoară un văzduh arhaic, unde zvâcnește rar taina. Universul poeziei vorbește de un alt timp și de un spațiu înflăcărat de amurg, cu fântâni neliniștitoare în care cina zeilor este anunțată de imensul clopot imperial. Fantezia lui M. Robescu crește printr-o aglomerare de elemente care dau sentimentul de sfârșit de lume, ca ploaia și ninsoarea, sau dintr-un sentiment enigmatic și tulburător de univers sublim, efervescent, virginal și arhaic. Al. Piru pune "Viața
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în discuție locul omului, cu posibilitățile ce se deschid spre voința și conștiința lui, legate de istorie. Principiile, căutarea absolutului, metafizica își fac de data aceasta loc în poezie, cu succes: În lunga noapte a acestui veac/ în care toate clopotele tac,/ în care neamurile își cer loc/ în care capete de sfinți se coc/ în care însumi nu știu ce să fac." Țara, un fel de "mater nostra" (Întrucât reprezintă istoria și spiritul neamului), este nevoită să-și ducă soarta mai departe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ca un iconograf (cum se dovedește și în volumul "Balcanice") descrie frescele de la Voroneț. Frica de albastru este spulberată de Sihastru, care îi dezvăluie viața ca pe o permanentă luptă: "La poarta unei vânători/ și, împuternicit, Sihastru/ vorbește dintr-un clopot/ Așa e viața:/ Patruzeci și șapte de războaie." "Duhul pietrelor" al lui Corneliu Sturzu evocă istoria într-un ciclu intitulat "Apocrife": Noi vom contesta armele lor/ După ce ne vor tăia capul/ Noi vom contesta plecarea lor/ după ce vor dărâma casa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
crește luxuriantă ca-n paradis, unde turmele pășeau înfricoșate de glasul poruncii în altă limbă. Un trecut de dureri ancestrale, ce făceau și "hora mai domoală", în cântecul lui Goga, concentrează această ritmică parcă stinsă în sunet de ecou de clopot, ce anunță vecernia și îngenuncherea Ardealului. În 1973, "Imnele" devin ale bucuriei, ele sunt "lumină din lumină", cum ne spune poetul, trecând printr-un proces de înseninare. Universul se transcendentează și totul devine cântec: apar păduri mari de crini, universul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întâia oară vom vedea limpede/ pierind eternitatea din noi pentru totdeauna". Nașterea, moartea sunt prezentate biblic, chiar și Mesia a fost supus legilor vieții și luptei. Ideea nașterii însoțită de sentimentul morții constituie material pentru multe secvențe poetice, pentru că poemele: "Clopotele", "Copilul meu", "Muzică", deși așezate la întâmplare, constituie un nucleu de bază în volumul intitulat "Poeme". Elemente de meditație apar în câteva poeme de factură alegorică,precum "Ar fi mai bine", unde copacul este idealul poetului, moartea acestuia constituia un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
meri/ și se văd flori mirositoare/ aburul lor pătrunde-n lucruri/ Până departe" ("Ca în paradis"). Există la Ioan Alexandru o anumită gestică, în care intuim psihologia de grup, de colectiv: "Dar nunțile la noi pline de coamele cailor și clopote roșcate la ramuri cu panglici tricolore,/ la căpăstru mânjii duc frunze țepene de stejar/ și burțile iepelor sunt pline de praf și sudoare." Mișcarea cailor, neastâmpărul mânjilor, exuberanța până la epuizare ne rămân bine întipărite în memorie. Totul este văzut din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]