5,493 matches
-
veninul extincției, îndrăgostiții beau dintr-un filtru ucigător. Dorința e devorată de spaima morții, candorile capătă frumuseți misterioase, decrepite" (Daniel Dimitriu). Chiar și în poemele în care senzualitatea este substituită de ceea ce Georges Bataille numește "erotismul sufletului", iar actul de comuniune se proiectează în plan oniric, cuplul are revelația pierderii definitive, a morții. Identic se finalizează și anamneza transcrisă într-o cunoscută reprezentare alegorică a iubirii-moarte, Amintirea paradisului: Când eram mai tânăr și la trup curat/ Într-o noapte floarea mea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Ursachi este funciarmente vorbind un mistic autentic. El însuși nu a părut să refuze formula, dar a insistat, în mai multe rânduri, pe o anume accepție a termenului mistic/ misticism: Dacă prin misticism se înțelege o experiență de uniune, sau comuniune, sau comunicare (termeni care sunt înrudiți etimologic și semantic) cu vreo realitate fundamentală, paralelismul dintre experiența mistică și experiența poeziei absolute sub formă de comuniune și cu comunicare a Ființei pare să se justifice de la sine" Poezia Ființei: de la Hölderlin
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
accepție a termenului mistic/ misticism: Dacă prin misticism se înțelege o experiență de uniune, sau comuniune, sau comunicare (termeni care sunt înrudiți etimologic și semantic) cu vreo realitate fundamentală, paralelismul dintre experiența mistică și experiența poeziei absolute sub formă de comuniune și cu comunicare a Ființei pare să se justifice de la sine" Poezia Ființei: de la Hölderlin la Paul Celan). Pe urmele lui Baudelaire, care percepea poezia ca "vrăjitorie evocatoare", ca funcție sacră, prin care se poate revela "tenebroasa și profunda unitate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fondatoare a literaturii secolului al XIX-lea, dat fiind influență modelelor socio-literare balzaciene și zoliste asupra întregii scriituri românești contemporane. Diferiți factori importanți fac din Pariziana când un model negativ, când unul pozitiv. Caracterele analizate dovedesc o oarecare omogenitate și comuniune a acțiunilor, a conduitei și stilului femeii pariziene, care se regăsesc în toate scrierile artistice analizate. Ideea de originalitate, excentricitate, curiozitate și fantezie, absențe în cultura europeană de dupa baroc, revin în forță și se manifestă la acest personaj. În același
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
căutarea și rătăcirea. Ideea păgâno-franciscană că ființă umană se poate cufunda în matricea naturii dispuse să o protejeze apare că un ecou al concepției de Natură binevoitoare îmbrățișată de tânărul Leopardi. Pentru poetul din Recanati starea ideală este cea de comuniune perfectă cu natura iubitoare, care ascunde de privirea omului urâțenia și durerea condiției lui limitate, dărindu-i astfel iluzia fericirii: Deoarece întreaga frumusețe și tot binele acestei lumi sunt iluzii pure (...) pure fantasme și plăsmuiri ale imaginației (...) natură a ascuns aceste
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lumi sunt iluzii pure (...) pure fantasme și plăsmuiri ale imaginației (...) natură a ascuns aceste adevăruri sub adâncimi de mister.367 Trăind sub semnul himerelor aducătoare de fericire, oamenii primitivi și în mai mică măsură cei din antichitate credeau într-o comuniune perfectă cu natura mama care dialogă cu ei și îi proteja de suferințe. Pe masura ce gândirea leopardiană a evoluat această comunicare ideală s-a întrerupt, iar mama creatoare și-a dezvăluit chipul răufăcătoar, apoi indiferent: Păduri și flori și ierburi / trăit
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și-a dezvăluit chipul răufăcătoar, apoi indiferent: Păduri și flori și ierburi / trăit-au preț de o zi. Atât. De line, / dulci adieri, de nouri și de soare / iubiți am fost (Primăverii, vv. 39-42). Pentru Leopardi desprinderea nu e reversibila, comuniunea armonioasă devine, în versurile scrise după 1824, un apanaj al trecutului, si poate fi evocata, prin urmare, numai în amintire. Uneori accentele sunt nostalgice, alteori revoltate în fața cruzimii mamei, a cărei aparentă bunătate s-a dovedit falsă. Conștiința acestor adevăruri
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Un alt proces anticipat de Huxley este cel de desacralizare, de pierdere a verticalității și prin aceasta de dezumanizare, de alterare a esenței umane, a sentimentului de maternitate bunăoară, sau a respectului filial, ajungîndu-se la o socializare artificioasă, lipsită de comuniune, de solidaritate, de etică. Structura socială nu se mai bazează pe un cod moral puternic, pe valori comune. Dragostea și căsătoria devin nonvalori prohibite și degradante. Oamenii trăiesc ca într-o rezervație, sau într-o imensă eprubetă, cu impresia fermă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
lume, dar care nu este din lume, ci de mai presus de lume: este principiul eristic, în care integrarea nu e una pur conceptuală, ci existențială, ontologică. Prin asumarea de către Hristos a firii umane, ne-am integrat en Hristo în comuniune cu Dumnezeu. Hristos a refuzat stăpînirea acestei lumi, arătîndu-ne că nu acesta e scopul vieții, ci înțelegerea și trăirea sa profundă în taina adevărului, în comuniune sfîntă, deoființială, căci ce poate fi mai frumos decît să te vezi pe tine
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
ontologică. Prin asumarea de către Hristos a firii umane, ne-am integrat en Hristo în comuniune cu Dumnezeu. Hristos a refuzat stăpînirea acestei lumi, arătîndu-ne că nu acesta e scopul vieții, ci înțelegerea și trăirea sa profundă în taina adevărului, în comuniune sfîntă, deoființială, căci ce poate fi mai frumos decît să te vezi pe tine însuți în Dumnezeu prin celălalt... Paul Evdokimov spunea că "nu cunoașterea limpezește taina, ci aceasta din urmă limpezește cunoașterea. Cunoaștem numai datorită celor pe care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
streșini heinizând duios la lună."" (Călinescu: vol. I, 1999, 315). "Din seria romantică a lui Eichendorff, a lui Lenau, a lui Heine, prin poezia lui Eminescu trece acea undă de lirism germanic, în care natura, omul, poematizarea sunt în mreaja comuniunii lor sentimentale" (Negoițescu:2000, 19). Se vorbește despre relațiile intertextuale stabilite de poezia eminesciană în termeni de afinități, abordare preferată de mare parte din criticii care s-au oprit la această arie de interes. Punctele de corespondență sunt nuanțate și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în păr reprezintă în mod simbolic, în Australia, blana cangurului pe care strămoșul-totem a purtat-o pe cap în timpul peregrinărilor sale. Nu e vorba aici nici de o comparație estetică, nici de un simbol tehnic, ci este vorba de o comuniune de esență (participare). Imaginea este lucrul pe care îl reprezintă; semnificantul și semnificatul nu fac decât un singur lucru".8 La Mihai Eminescu, intratextul joacă un rol important. De la proză/dramaturgie la poezie, nuanțele diferă, dar semnificația generală este una
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
alteritatea nu este nici dialogală, nici reflexivă, proiecție metaforică a subiectului (...), iar interioritatea trebuie ghicită, ea pierzându-și transparența, drapată în falduri grele de fum, ea nu poate fi de fapt captată. Ce a rămas din experiența romantică a căutării comuniunii absolute este doar faptul că celălalt poartă, dacă nu semnul minus, cu siguranță unul diferit, pe care îl introduce în relația erotică, chiar din momentul în care ea se instaurează"106. Încercând să remedieze acest dialog defectuos, acel segment al
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
copilăriei la Ana Blandiana, printr-un extaz al primelor poeme, care "atrăgeau atenția prin "jubilația intensă a descoperirii lumii" (Nicolae Manolescu): structura discursivă încorporând senzațiile cele mai fruste, gesticulația nu lipsită de retorism voindu-se de amplitudine cosmică (...) însetată de comuniunea cu elementele"50. De îndată, însă, suntem conduși direct către drumul de interpretare. Dedublarea trecut/prezent, dedublarea interior/exterior, încercarea neputincioasă de reconstruire a realității prezente, prin propagarea stării idilice a trecutului capătă valențe tragice. Distincția dintre trecutul idilic și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cel de-al treilea volum al autoarei, printr-un soi de misticism, de taină, așa cum imperfect încearcă titlul să cuprindă întregul conținut abscons al poeziei. "Poezia pare să fie pentru, Ana Blandiana, taină, în sensul de ritual sacru, adică împărtășanie, comuniune. Superioară înțelegerii comune, ea va permite stăpânirea și descrierea unei lumi, în care ființa umană își caută, în permanență, rostul, iar viața îi devine sinonimă cu o cunoaștere parțială".81: "Mă uit în trecut și nu înțeleg/ urmele pașilor mei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poetice. E ceea ce am numi un manierism al confesiunii, în care etica devine un imperativ al artei"98. Noul model, promovat de data aceasta, este acela al unei lumini focalizate convergent, care se reunește și se întretaie, într-o permanentă comuniune a cuplului erotic. Regăsirea se realizează absolut, în celălalt, adică în sine, cei doi parteneri fiind una și aceeași persoană. Printr-o revoluționare a limbajului postromantic, autoarea creează un erotism cu accente tulburătoare, împrumutând elemente blagiene sau stănesciene. Intertextualitatea se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din acest punct de vedere. Biserica Ortodoxă este pluricefală ca structură organizatorică; ca atare, acceptă faptul că există mai multe centre de putere spirituală. Acceptă faptul că și ceilalți, În măsura În care nu Încalcă umanitatea din noi, În măsura În care sunt alături și În comuniune cu noi Întru umanitate - nu În afara ei! - au dreptul lor la existență. Într-un anume sens va trebui să acceptăm că civilizația democrată, avansată și stabilă, este mai degrabă tolerantă, În timp ce intoleranța este semnul crizei de identitate caracteristică unei societăți
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
precizează Pessoa, sub un alt nume. Alberto Caeiro, pe care Pessoa îl prezintă drept maestrul său și despre care afirmă că s-a născut în 1889 și a murit în 1915, este poetul inocenței. Poezia sa vorbește despre omul în comuniune cu natura. Considerat materialist sau chiar obiectiv, preferăm să-l numim un poet realist. Poezia sa face apologia unei relații directe și transparente cu realitatea: "Eu iubesc copacii pentru că sunt copaci și fără gîndul meu."18 Această viziune realistă asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Despre piatră spun "e o piatră"/ despre plantă spun "e o plantă"/ Despre mine spun "sunt eu"/ Și nimic în plus. Ce mai e de spus20?". Caeiro este un înțelept, nu un filosof. Invitația adresată omului de a intra în comuniune cu natura e o viziune a lumii care respinge filosofia: "Nici o filosofie nu e trebuincioasă/ pentru filosofie nu există copaci, nu sunt decît idei.21" Denunțînd nevoia bolnavă de a interpreta lumea ("De ce-mi pun oare întrebări, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
a bucuriei frumusețea visului și realitatea vieții.30" Văzută ca o boală a spiritului, un cancer al imaginației, acțiunea este respinsă în mod radical. În această proză poetică, "neliniștea" (traducere a cuvîn-tului portughez desassossego) înseamnă incapacitatea de a intra în comuniune cu lumea, cu realitatea. E o viziune asupra lumii care se apropie cel mai mult de ceea ce impregnează scrierile semnate Fernando Pessoa. Îndoindu-se de realitatea lumii, scriitorul se întreba dacă lumea nu e un simplu gînd, un vis. Pessoa
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
căreia realitatea considerată un dat exterior se oglindește în spirit și se imprimă în corp. Teoria reflectării stipulează că o reprezentare poate și trebuie să fie oglinda realității (fizice, sociale...). Poezia lui Pessoa, semnată Alberto Caeiro, e străbătută de idealul comuniunii cu natura: Închid ochii, și pămîntul tare pe care mă întind/ E atît de real încît spatele meu îi simte realitatea./ N-am nevoie de gîndire acolo unde am umeri 162." Dacă realitatea se impune de la sine spiritului și corpului
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
și cu grijă la toate. Donei Ariadna chiar el îi spusese povestea. Din Bolivia, lumea se vedea undeva foarte jos, și copiii aruncau pietricele spre ea. Uneori, fetele frumoase primeau din senin batiste pictate. În semn de iubire. La prima comuniune, Claudia îmbrăcase o rochiță albă, ca de zînă. Se întîmplase parcă foarte demult. Pe-atunci tatăl ei nu se mutase încă în nord. Împărțeau cu toții aceeași casă. Acum Claudia era în România. Îi plăcea foarte mult aici. Multe lucruri erau
O pasăre pe sîrmă -fragmente- by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/8146_a_9471]
-
deasupra patului, își pusese un poster cu Guru. Dar și unul cu imaginea lui Iisus de pe giulgiul misterios din Torino. Fiindcă forța venea de la maeștrii, de la inițiații care-i conduceau pe novici pe întortochiatele poteci interioare. Căci ultimul scop era comuniunea cu absolutul. Nici unul din ei nu-și dorea încă o reîncarnare. Dar deschiderea ca un lotus a minții nu se putea face fără grija de trup. Înțelepciunea nu venea decît prin învățare. Giulgiul torinez era și el capabil de mari
O pasăre pe sîrmă -fragmente- by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/8146_a_9471]
-
se naște prezentul, redat prin litera profetică, exprimată de califi și imami solidari cu toți ceilalți membri din cetate. Iar Omul Perfect al lumii de sus (Malakut) se oglindește în oamenii de jos prin "suspin și compătimire". Așa se constituie comuniunea dintre ființele create și Dumnezeul Creator, dintre Dumnezeu și Adam cu Eva făcuți din Iubire. Cu astfel de date se poate construi o antropologie spirituală. Profesorul Durand era convins că H. Corbin a făcut un început important pentru desfășurarea unui
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Tendințele simboliste, ce ocupau încă în arta primului deceniu de după 1900 un loc însemnat, fuseseră prefigurate de opera singulară a lui Gustave Moreau. Maria Bengesco se ocupă de muzeul Gustave Moreau după un an de la deschidere, observând în creația artistului "comuniunea perpetuă cu miturile unei istorii, atracția manifestă pentru poezia simbolică a Bibliei" și arătând că expresivitatea culorii este "partea originală" a talentului său, iar "măreția morală" țelul suprem al aspirațiilor sale"38. Gustave Moreau este considerat ca unul dintre părinții
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]