4,535 matches
-
Catedra de Chimie Organică. Docența și-a susținut-o în 1974, ultima serie care a mai primit acest titlu. În 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Activitatea sa profesională a avut o desfășurare remarcabilă, în 1965 fiind promovat conferențiar și apoi profesor (1966), la Catedra de Chimie Generală a Politehnicii, respectiv șef de laborator la Institutul de Fizică Atomică. Din cauza preocupărilor sale de radiochimie, a fost propus și a acceptat să lucreze (1967-1970) la Agenția Internațională pentru Energie Atomică
Alexandru T. Balaban () [Corola-website/Science/307131_a_308460]
-
urologie din Viena (1930-1931). Și-a început activitatea profesională ca asistent universitar la clinica chirugicală și urologică condusă de către prof. dr. Nicolae Hortolomei, al cărui elev a fost. În anul 1937, Burghele a devenit șef de lucrări, iar în 1940 conferențiar la Catedra de Chirurgie de la Spitalul Colțea. În anul 1946, când se înființează o clinică de chirurgie a căilor urinare la Spitalul Panduri, a fost numit în funcția de profesor universitar la Facultatea de Medicină din București și a preluat
Theodor Burghele () [Corola-website/Science/307127_a_308456]
-
de la Sinaia. A parcurs, rând pe rând, toate gradele universitare până la gradul de profesor universitar. În 1926 a fost preparator în Laboratorul de Morfologie Animală al Universității din Iași, în 1927 asistent, din 1933 șef de lucrări, iar din 1935 conferențiar la Universitatea din Iași. Din 1940 este profesor profesor la Facultatea de Științe Naturale a Universității din Cluj Napoca, decan al Facultății de Biologie-Geografie al Universității din Cluj Napoca și director al Institutului de Zoologie și Anatomie Comparată din Cluj. La Universitatea
Vasile Gh. Radu () [Corola-website/Science/307149_a_308478]
-
Studii liceale la Suceava și Iași și superioare (Facultatea de Chimie Industrială) la Iași. În 1948 și-a susținut teza Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene, obținând titlul de doctor inginer în științe chimice. A fost preparator (1943), asistent (1944-1948), conferențiar (1948-1951), profesor și șef de catedră (din 1952), director de studii (1949-1951), prorector (1951-1952) și rector (1953-1976) la Institutul Politehnic "Gh. Asachi" din Iași; șef al Secției de Chimie Macromoleculară (1956-1970) și director (1970-2000) al Institutului de Chimie Macromoleculară "P.
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]
-
complexe”, 2) „Equations integrales a limites fixes”, (conducător Émile Picard), aduce contribuții importante la studiul funcțiilor poligene inițiat de marele matematician român Dimitrie Pompeiu. În 1929 își susține docența la Universitatea din București. Reîntors în țară, functioneaza ca asistent (1930-1934), conferențiar (1934-1942) și din 1942 pînă în 1976, ca profesor la Universitatea clujeana. În perioada 1940-45, au avut loc schimbări datorate celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940, după începutul războiului, universitatea maghiară din Szeged s-a mutat înapoi la
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
Mașini electrice, Centrale electrice sau Tehnica curenților slabi, care a devenit ulterior primul curs de Electronică din Institutul timișorean (1931). Dacă pe durata doctoratului ocupa postul de asistent la Școala Politehnică din Timișoara (1927-1928), la revenirea de la Zürich este numit conferențiar suplinitor (1931), și ulterior titular (1940), la Școala Politehnică din Timișoara. Începând din 1946 ocupă postul de profesor la Școala Politehnică din Timișoara iar din 1948 predă și la Institutul de Căi Ferate. Începând cu anul universitar 1951-1952 se transferă
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
să devină “cercetător științific” însușindu-și de la ei “o instrucție de specialitate și o educație de adevărat om de știință umanist” așa cum îi plăcea să spună adeseori, când vorbea despre formarea ei. Anul 1925 a găsit-o pe Raluca Ripan conferențiar suplinitor la Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj, unde a ținut un curs de chimie analitică. În continuare Raluca Ripan a dovedit perseverență și zel în pregătirea științifică și profesională, astfel că la 1 iulie 1930 a fost abilitată
Raluca Ripan () [Corola-website/Science/307160_a_308489]
-
a făcut o călătorie de studii în Italia de Nord, cu vizitarea sanatoriului de la Sondalo. A fost preparator de la 1 octombrie 1921 la Clinica 1 Medicală condusă de profesorul Iuliu Hațieganu. Din anul 1924 devine asistent universitar la aceeași clinică, conferențiar universitar provizoriu din anul 1937 și definitiv din 1939. Profesor universitar din 1942 până în 1967, fiind primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învățământul medical românesc. În 1939 a fost numit medic pneumoftiziolog la Spitalul Militar din Cluj, cu gradul de
Leon Silviu Daniello () [Corola-website/Science/307173_a_308502]
-
complete” („"Ergodic Properties of some Chains with complete Connections"”), îndrumători științifici: Octav Onicescu, Cassius Ionescu Tulcea. În 1950 a fost numit asistent la Facultatea de Matematică și Fizică din București. În anul 1955 este avansat lector, iar în 1960 devine conferențiar. De la data de 1 octombrie 1966 devine profesor titular la catedra de calcul al probabilităților și statistică matematică (șef de catedra Gheorghe Mihoc). Între 1.06-6.06.1959 a participat la a doua Conferință de teoria informației în Liblice, Cehia
George Ciucu () [Corola-website/Science/307172_a_308501]
-
1912, și-a reluat postul la Abator, continuându-și munca de cercetare începută în Germania. În anul 1919, Ioan Ciurea a înființat Catedra de Parazitologie și inspecția alimentelor de la Facultatea de Medicină Veterinară din București, ocupând prin concurs postul de conferențiar, apoi din 1922 pe cel de profesor universitar. El a organizat cursuri și seminarii practice în Laboratorul de Parazitologie, fondând primul Laborator de cercetări experimentale pentru studiul viermilor care, în stare larvară, se găsesc la pești, iar în stare adultă
Ioan Ciurea () [Corola-website/Science/307176_a_308505]
-
în farmacologie la Bruxelles (1965-1966); instruire în farmacologie în cadrul unui program de fellowship la Washington (1973). Rezidențiat la Spitalul Brâncovenesc și la Spitalul de Urgență, București (1947-1949); farmacist și șeful laboratorului clinic, Spitalul Militar din Brașov (1950-1951); asistent universitar (1955-1963); conferențiar (1963-1967), catedră de farmacologie, Facultatea de Medicină, București; profesor asociat (1967-1973); profesor, catedră de farmacologie, Facultatea de Farmacie, București (1973-1997); medic specialist (1961); medic primar (1969); medic homeopat (1981); farmacolog clinician, Spitalul Colțea (1959-1963), Spitalul Brâncovenesc (1963-1983), Spitalul Constructorilor (1983-1992
Dumitru Dobrescu () [Corola-website/Science/307184_a_308513]
-
mecanic de locomotivă, care circula pe ruta Chișinău - Sankt Petersburg. A absolvit liceul la Ungheni și Facultatea de Științe (secția matematici) la Universitatea din Iași, unde a fost oprit să lucreze, inițial ca asistent, mai apoi ca șef de lucrări, conferențiar și profesor. Mangeron este unul dintre matematicienii cei mai prolifici din România. A publicat peste 600 de lucrări, inclusiv o monografie amplă în 3 volume, consacrată mecanicii corpului rigid, care a fost domeniul principal de interes științific. A avut preocupări
Dimitrie Mangeron () [Corola-website/Science/307191_a_308520]
-
țară. Decanul facultății l-a caracterizat astfel: " este unul dintre cele mai valoroase elemente de care școala noastră dispune și pe care se va putea conta în viitorul formării inginerilor electromecanici". El a urcat treptele ierarhiei didactice, devenind în 1940 conferențiar și șef de catedră din 1944. Pentru studenți a elaborat cursul tipărit "Organe de mașini", două volume, 1956 și 1958, care a fost premiat de Academia Română. Între anii 1934-1937 a lucrat la Societatea Astra-Vagoane, organizând producția de vagoane, motoare, armament
Gheorghe Manea () [Corola-website/Science/307193_a_308522]
-
decisiv și din care s-au format toate facultățile de profil tehnic de astăzi. A fost, pe rând, șef de catedră și apoi decan, din 1976 până în 1990. La Suceava desfășoară o carieră didactică și științifică strălucită (în 1977 devine conferențiar iar în 1981 obține titlul de profesor universitar), care avea să fie încununată în 1990 când devine Membru corespondent al Academiei Române. După înființarea Universității „Ștefan cel Mare” în anul 1990, urmează o perioadă de mari transformări, inițiind ca rector dezvoltarea
Emanuel Diaconescu () [Corola-website/Science/307181_a_308510]
-
domeniul hemodinamicii. În anul 1964 și-a susținut teza de doctorat cu subiectul „"Teoria aripii subțiri în magnetoaerodinamică"” sub conducerea profesorului Caius Iacob. În același an, obține premiul „Simion Stoilow” al Academiei Române pentru cercetările sale în domeniul magneto-hidrodinamicii. A devenit conferențiar universitar în anul 1966, doctor docent in științe în 1972 și ulterior profesor universitar în cadrul Catedrei de Mecanică Teoretică începând cu anul 1982. La Universitatea din București a ținut cursuri de mecanică generală, mecanica mediilor continue, hidrodinamică și magnetohidrodinamică, dinamica
Lazăr Dragoș () [Corola-website/Science/307179_a_308508]
-
a învățământului superior, la Secția de Geografie s-au creat două catedre: Catedra de geografie fizică și Geografia României, al cărei titular a rămas M. David, și Catedra de geografie generală și Geografie umană, a cărei suplinire a fost încredințată conferențiarului dr. Gh. Năstase. Totodată însă s-au desființat conferințele de Topografie-Cartografie și de Geografie istorică (I. Gugiuman precizează că ar fi fost Istoria geografiei). Pentru specializarea cadrelor, M. David a obținut introducerea doctoratului în geografie la Universitatea din Iași încât
Mihail D. David () [Corola-website/Science/307177_a_308506]
-
repus în drepturi, ca membru corespondent, la 11 mai 1994. Între 1 iunie 1951 și 31 august 1954, cercetător științific, iar de la 1 septembrie 1954 șef de secție la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei. Numit, la 1 ianuarie 1929, conferențiar provizoriu și la 1 iulie 1930, conferenția definitiv de drept și procedură penală la Facultatea de Drept din București. Profesor titular de la 15 noiembrie 1936 până în 30 aprilie 1951. Profesor la Școala Superioară de Științe Administrative (1928-1936) din București și
Vintilă Dongoroz () [Corola-website/Science/307182_a_308511]
-
de Matematică la Universitatea Victor Babeș din Cluj în 1953. A făcut studii de aspirantura (doctorat) tot acolo în perioada 1954-1957. Și-a luat doctoratul în 1959 având conducător științific pe acad. George Călugăreanu. A fost asistent (1953-1957), lector (1957-1962), conferențiar (1962-1970) și profesor universitar din 1970 la universitatea clujeana. A fost profesor vizitator la Institutul Politehnic din Conakry (Guineea, 1966-1967) și la Bowling Green State University, Ohio (UȘA, 1992). În perioada 1990-1992 a fost prorector al Universității Babeș-Bolyai, între anii
Petru Mocanu () [Corola-website/Science/307199_a_308528]
-
Universității din Iași și cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române - Filiala Iași. În 1957 și-a susținut teza Geometrizarea sistemelor mecanice neolonome, devenind doctor în matematică; în 1973 a primit titlul de doctor docent. În 1963 a fost numit conferențiar la Universitatea "Al.I.Cuza" din Iași, iar în 1969 profesor titular. În aceiași perioadă a funcționat pe post de cercetător principal și apoi șef de sector la Institutul de Matematică din Filiala Iași a Academiei Române. A fost "visiting professor
Radu Miron () [Corola-website/Science/307202_a_308531]
-
pe Iorgu Iordan, Al. Rosetti și Emil Petrovici. La întoarcerea în țară, cariera universitară a lui M. (începută ca preparator încă din 1951, înaintea absolvirii) înregistrează o evoluție rapidă, pe deplin meritată, prin avansarea la gradul de lector (1957-1961), de conferențiar (1961-1969), la cel de profesor (din 1969), la care se adaugă și obținerea titlului de doctor-docent în anul 1971. Din anul 2000 este profesor consultant în cadrul Catedrei de Limbi și Literaturi Slave a Facultății de Limbi și Literaturi Străine de la
Gheorghe Mihăilă () [Corola-website/Science/307204_a_308533]
-
universitar, parcurgând, rând pe rând toate treptele didactice, fiind asistent universitar din 1950 (un an la Politehnica bucureșteană, pe lângă profesorul Nicolae Ciorănescu, dar și la facultatea pe care a absolvit-o, la cursurile profesorului Miron Nicolescu), lector universitar din 1955, conferențiar universitar din 1964, ajungând în final în anul 1966 profesor universitar la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. În anul 1991 primește titlul de profesor emerit. A câștigat dreptul de a susține doctoratul fără a avea sarcini didactice, dar datorită
Solomon Marcus () [Corola-website/Science/307200_a_308529]
-
Matematici Aplicate. În 1955 își susține examenul de doctorat. În perioada 1955 - 1956 a predat la Facultatea de Matematică-Fizică un curs de teoria spațiilor semiordonate, iar în anii 1956, 1957 un curs de calcul numeric. În 1960 obține gradul de conferențiar, iar din 1966 deține titlul de profesor la Catedra de Analiză matematică și Analiză funcțională. A fost șef de sector la teoria distribuțiilor în cadrul Institutului de Matematică al Academiei, iar din 1966 prodecan la Facultatea de Matematică-Mecanică. În 1974 a
Romulus Cristescu () [Corola-website/Science/307212_a_308541]
-
teza de doctorat cu titlul " Teoria efectului fotoelectric relativist", care va deveni primul articol din România publicat "in extenso" în Physical Review. Numit lector (1956) la "Catedra de termodinamică, fizică statistică și mecanică cuantică" a Universității din București, a devenit conferențiar (1962) și apoi profesor (1968). Și-a desfășurat activitatea științifică la catedră, antrenând în proiectele inițiate de el pe colegii mai tineri, precum și în cadrul unor vizite și stagii efectuate la centre științifice de prestigiu: Joint Institute for Nuclear Research, JINR
Mihai Gavrilă () [Corola-website/Science/307221_a_308550]
-
în țară, a obținut distincția "Magna cum laude" pentru doctoratul în litere și filozofie cu teza "Cosmologia lui Heraclit din Efez". După câțiva ani, în 1937, și-a început cariera universitară ca asistent de limba elină. În 1945 a devenit conferențiar la Facultatea de Filologie din București, iar în 1957 a fost numit profesor la catedra de filologie clasică în cadrul aceleiași facultăți. Din 1964 a devenit șeful secției de istorie la Institutul de Logică din București. Aram Frenkian a murit în
Aram Frenkian () [Corola-website/Science/307257_a_308586]
-
(n. 19 februarie 1974, București) este un autor, eseist, critic literar și istoric literar român contemporan. Este conferențiar universitar la Catedra de Istoria Literaturii Române a Universității din București. Este fiul adoptiv al criticului Valeriu Cristea. A absolvit în 1996 Facultatea de Litere a Universității București, ca șef de promoție. În 1997 a absolvit Masteratul de Literatură Modernă
Daniel Cristea-Enache () [Corola-website/Science/307255_a_308584]