4,380 matches
-
Jos-Brașov. S-au aflat obiecte de prelucrare a fierului precum nicovale, ciocane, clești, cârlige. Era prelucrat argintul pentru obiecte de podoabă: brățări, inele, coliere. Lemnul și piatra erau utilizate la construcția fortificațiilor și bisericilor, au fost supuse prelucrării osul și cornul din care se obțineau piepteni, străpungătoare, cârlige. Alte meșteșuguri erau: torsul, țesutul, cojocăritul, cusutul, prelucrarea țesăturilor, a blănurilor și a pieilor-meșteșuguri casnice pentru îmbrăcămintea oamenilor. Producția obiectelor ceramice, prin folosirea roții olarului cu turație rapidă, era prezentă în Dobrogea și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
această cale au reușit să obțină strămutarea în 1852 și 1857 în orașe numeroși țărani din ținuturile Neamț, Tecuci, Putna, Covurlui. La 1856 s-a constatat că, în decurs de câțiva ani, s-au strămutat la Galați din satul Slobozia Cornii 126 de locuitori. Alcătuitorii catagrafiei din 1838 au descoperit că în orașul Iași viețuiau, provenind din sate, 353 familii de birnici, 33 calfe, 4 negustori, 19 meșteri ș.a. În orașul Botoșani, din totalul de 558 familii birnice existente în 1845
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
orașe sunt peste tot aceleași: tendința de desprindere din cadrul relațiilor și al obligațiilor feudale, împilările, abuzurile arendașilor și proprietarilor ș.a. Cercetările întreprinse de autorități în 1856 în legătură cu descoperirea cauzelor pentru care s-au strămutat în Galați țăranii din satul Slobozia Cornii confirmă afirmația noastră. Un revizor întrebând pe unul din țăranii strămutați asupra cauzei care l-a determinat să-și părăsească satul, acesta din urmă i-a răspuns că ,,trebuie să se mai ușureze muncile către proprietate, deși nu lucrează mai
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
des vrais Bohémiens, Paris, 1857. CAPITOLUL IV: Principatele între diplomație și război Bataillard, Paul, Les Principautés de Moldavie et de Valachie devant le Congrès, Paris, 1856. Georgescu-Tistu, N., Correspondance d'un secrétaire princier en Roumanie, Paris, 1927. Emerit, Marcel, Madame Cornii et Napoléon III d'après les lettres de l'Empereur conservées à la Bibliothèque nationale, thèse complémentaire, Paris, 1937. Boeresco, Basile, Examen de la Convention du 19 août relative à l'organisation des Principautés dannubienes, Paris, Dentu, 1858. Georgescu, Vlad, Istoria
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
1973; Silijan cocostârc. Povestiri populare macedonene, București, 1975; Elin Pelin, Puterea necuratului, București, 1978 (în colaborare cu Mihaela Deșliu); Tânăra proză bulgară, București, 1978 (în colaborare cu Mihaela Deșliu); Meto Jovanovski, Brumă pe florile de migdal, pref. trad., București, 1979; Cornul de capră, București, 1981 (în colaborare cu Mihaela Deșliu); Anton Ingolic, Dragoste interzisă, pref. Mihaela Deșliu, București, 1981; Lirică bulgară contemporană, pref. trad., București, 1981; Mira Mihelic, Curcubeu peste oraș, București, 1981; Ștefan Mokrev, Clienții trattoriei, București, 1982 (în colaborare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
lui, pe jos, nu se uită înapoi nici măcar să-i facă un semn mamei sale. Mergând, se uită la țarina pârjolită, cu văi înguste și imense, șanțuri și râpe ca niște rânjete... Își bagă mâinile în buzunar ca să simtă micul corn de fier pe care maică-sa i-l dăduse să-l apere de piaza-rea. Pe cer treceau nori ce se risipeau spre apus precum păsările în căutarea hranei. N-a mers prea mult, dar e obosit și ar vrea să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cu multe mame: avea câte una peste tot ca să-l ocrotească. În ceea ce mă privește însă e cu totul diferit, învinuirile voastre nu mă salvează, ci vor să mă răpună. La Bologna mi s-au furat din desagă cărțile și cornul de fier pe care mi l-a dăruit maică-mea. Aveți cumva și cornul ăsta? Chiar așa și era. Inchizitorii îl adăugară ca o probă în plus, și chemară martorii să mărturisească; erau dominicani pe care nu-i mai văzuse
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
privește însă e cu totul diferit, învinuirile voastre nu mă salvează, ci vor să mă răpună. La Bologna mi s-au furat din desagă cărțile și cornul de fier pe care mi l-a dăruit maică-mea. Aveți cumva și cornul ăsta? Chiar așa și era. Inchizitorii îl adăugară ca o probă în plus, și chemară martorii să mărturisească; erau dominicani pe care nu-i mai văzuse până atunci, domni, poate înstăriți, cu aer de conspiratori, și un preot doar piele
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a văzut într-o înfățișare neclară, după cum a mărturisit celor mai apropiați ai săi, Geniul public, care i s-a arătat în Gallia când i-a fost conferit numele de Augustus. De data aceasta, însă, trist și având capul și cornul abundenței acoperite cu un văl, i-a trecut prin cort și a dispărut. Pentru moment a rămas încremenit de uimire, dar îndată învingând orice teamă, a încredințat cele viitoare hotărârilor cerești (...). Și când a ieșit din cort, a văzut o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aici, "jocul contrariilor sfârșește prin a aduce în prim plan polaritatea interioară a ființei, iar discursul liric se transformă, în rugăciune"154 : "Ajută-mă să plâng și să mă rog,/ Să îmi privesc destinul inorog/ Cu steaua-n frunte, răsucită corn,/ Spre care-n vis mulțimile se-ntorn,// Ajută-mă să plâng și să îndur,/ Disprețul laudei ce crește-n jur/ În ochii lacomi, fără de noroc,/ Ajută-mă să blestem și să plâng/ Lumea supusă ochiului meu stâng,/ Ajută-mă să plâng
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pelagră/ fantoma lui se plimbă, în ceasul murg/ și poartă în loc de ochi o floare neagră. ("Trandafirul negru"). În "Mistrețul cu colți de argint", Fata Morgana (, mirajul ideii) îl va ucide pe prințul din Levant, care murind, aude un sunet de corn, asemenea eroului din "La Chanson de Roland", dar numai pentru o clipă: "Să suni până mor către cerul senin/ atunci asfinți după creștete luna/ și cornul sună însă foarte puțin." Un sentiment nostalgic cuprinde baladele, care sunt elegii ale neîmplinirii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ideii) îl va ucide pe prințul din Levant, care murind, aude un sunet de corn, asemenea eroului din "La Chanson de Roland", dar numai pentru o clipă: "Să suni până mor către cerul senin/ atunci asfinți după creștete luna/ și cornul sună însă foarte puțin." Un sentiment nostalgic cuprinde baladele, care sunt elegii ale neîmplinirii; fecioarele își pierd frumusețea în unde ("Elegie"); feciorul, sluga lui "Crai de ghindă", așteaptă, trist și tăcut, porunca; grădinarul poartă în el povara unui vis: "ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
univers al tradiției. "Din mine cineva extrem irumpe,/ natura mea se face Dumnezeu/ De vină-s doar aceste pietre scumpe:/ Cuvintele ce le rostesc tot eu." Horia Zilieru "Orfeu îndrăgostit"E. P. L., 1956; "Fluierul", E. S. P. L. A., 1959; Florile cornului tânăr", E. P. L., 1961; "Orfeu plângând-o pe Euridice", Editura Albatros,1964; "Alcor", Editura Tineretului,1968; "Umbra paradisului", 1970; "Cartea pentru copilărie", Editura Junimea, 1974. Fără să fie ardelean, Horia Zilieru vine cu universul satului altfel decât Ion Horea sau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de cuvânt fără limbă, iar autorul "Necuvintelor" clamează el însuși obsesia de a fi liber de vorbire 2". În ciclul "Necuvintelor", arta poetică descoperă din nou muzica simbolistă și culoarea parnasienilor, într-o nouă vibrație, pentru că necuvintele topesc sunetul de corn și culoarea luminii. Tot ciclul "Necuvintelor" pare a fi un lung manifest literar; cu fiecare poezie se adaugă un nou element în universul spiritual și de expresie. Cuvântul este neputincios, el nu poate defini absolutul, lumea este o imensă scenă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
D. Vrânceanu se-ndreaptă spre baladă și va cânta patetic spațiul dintre Argeș, Siret și Olt. Creația sa este dominată de viziuni de legendă. Poetul este modern în expresie și tradiționalist în conținut, reînvie peisajul bucolic, pe Făt-Frumos, dar și cornul de vânătoare, pe maeștrii cântăreți, dar și colosul din Rodos sau statuia lui Zeus de Fidias. Cu volumul "Pajura de fum" (1967), poetul, într-un extaz vitalist, aude crescând pădurile, Oltul își umflă apele, copacii se desfac fără moarte. 9
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
p. 141. 14. Op. cit., p. 160. 15. Op. cit., p. 129. 16. S. P. Radianu, Județul Bacău, ediția cit., p. 121. Dendrologic, un județ bogat, cu: fag, carpen, arțar, mesteacăn, paltin, alun, jugastru, tisă, ienupăr, pin silvestru, brad, molid, arin, sînger, corn, soc, frasin, dîrmoz, gladiș, salcie, răchită, călin. Opiniile unui institutor 1. Dosarul Bacovia, I, Ed. Agora, 1990, p. 306. 2. ,,Răsăritul”, 1, nr. 6, octombrie 1905, p. 105-106. 3. Vezi: Elena Ungureanu, Istoria învățămîntului preșcolar din județul Bacău, Ed. Pim
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Miron Prisacaru, inventat de Cezar Petrescu, pentru Ipotești, trebuie să vedem numai o potrivire de nume. Totuși Augustin Z. N. Pop susține că Miron Prisacaru de la Ipotești a existat cu adevărat; că între 1832 și 1845, el a trăit la Corni, cu numele de Toader Prisacaru, ca păzitor la prisaca boierului Iancu Cananău, iar de acolo, după 1852 "Gh. Eminovici l-a chemat la Ipotești pe Toader Prisacaru și l-a luat lîngă sine, ca să-i îngrijească albinele"50. Va să zică, numai
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
culeagă folclor" (pag. 168). Aceste afirmații îl obligă pe Augustin Z, N. Pop să arate și documentele pe care se bazează. Să fie publicat dacă există documentul în care, după 1852, la Ipotești trăia Toader Prisacaru, cu mențiunea "venit de la Corni", iar celălalt document să arate cum acest Toader Prisacaru și-a schimbat numele în Miron Prisacaru, și cu ce forme anume, căci într-un volum pe care singur l-a intitulat Contribuții documentare, d-sa s-a obligat să contribuie
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
a căsătorit cu Maria, sora voievo dului Ioan Toader Callimachi. În șesul Siretului, pe dreapta apei, și din jos de domeniul lui Balș de la Dumbrăveni, familia Cananău stăpînea: Corocăeștii, Hancea, Băneștii, Fîntînelele, Slobozia și Roșcanii, iar la răsărit de Siret, Cornii. La aceste șapte moșii, văduva Maria Cananău, jitniceroaia, a mai adăugat moșia Costești (dintre Corni și Brehuiești), pentru care i-a dat în schimb, mănăs tirii Solea, trei munți din ținutul Cîmpulungului (1775, ianuarie 30), iar peste 40 de zile
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
apei, și din jos de domeniul lui Balș de la Dumbrăveni, familia Cananău stăpînea: Corocăeștii, Hancea, Băneștii, Fîntînelele, Slobozia și Roșcanii, iar la răsărit de Siret, Cornii. La aceste șapte moșii, văduva Maria Cananău, jitniceroaia, a mai adăugat moșia Costești (dintre Corni și Brehuiești), pentru care i-a dat în schimb, mănăs tirii Solea, trei munți din ținutul Cîmpulungului (1775, ianuarie 30), iar peste 40 de zile a mai luat în stăpînire și moșia Vlădeni, din sus de Brehuiești, după un schimb
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
deși actul Vlădenilor, la 1813, încă era în mîna căminarului Iancu Cananău 58. La fel s-a întîmplat și cu moșia Costeștii, care de pe atunci a fost făcută un trup cu Brehuieștii, tot în proprietatea vistiernicului Iordache Balș. Și din Corni, tot la 1803, o parte o stăpînea căminarul Iordache Balș,57 dar mai tîrziu a rămas stăpîn, la Corni, numai spătarul Iancu Cananău. Din această paranteză trebuie să reținem că la 1807, cînd s-a făcut însemnarea de pe cartea numită
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
cu moșia Costeștii, care de pe atunci a fost făcută un trup cu Brehuieștii, tot în proprietatea vistiernicului Iordache Balș. Și din Corni, tot la 1803, o parte o stăpînea căminarul Iordache Balș,57 dar mai tîrziu a rămas stăpîn, la Corni, numai spătarul Iancu Cananău. Din această paranteză trebuie să reținem că la 1807, cînd s-a făcut însemnarea de pe cartea numită Mărgăritare, Vasile Iurașcu era om de încredere, administrator, pe moșiile marelui vistier Iordache Balș. La 1809, martie 21, vistiernicul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
aceasta are, oricum, valoare documentară, fiind vorba de bunica lui Eminescu, credem că ar trebui dusă într-un muzeu, pentru o păstrare corespunzătoare. După moartea Paraschivei, Vasile Iurașcu, rămas văduv, a trecut în slujba boierilor Cananău, de la Bănești și de la Corni. N-a făcut cerere de slujbă la Iași, cum afirmă Augustin Z. N. Pop73. În dosarul la care d-sa face trimiterea documen tară74, nu se află vreo cerere de la Vasile Iurașcu, iar Costache Iurașcu, fiul său, nu era cinovnic
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
a mijlocit, pentru a fi pedepsit, cu închisoare, pentru pocăință, la mănăstirea Săcul 75. În anul 1837, octombrie 20, și decembrie 15, după ieșirea din închisoare, Iorgu Iurașcu apare, în docu mente, ca vechil și supraveghetor al pădurilor de pe moșiile Corni și Budești (Guranda), fiind împuternicit de epitropia răposatului postelnic, Iancu Cananău. Și în luna mai 1838, Iorgu se afla în aceeași slujbă 76. Scrie Gheorghe Ungureanu că stolnicul Vasile Iurașcu, în anii 1839-1840, ar fi fost asesor la judecătoria din
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
sare"13. În conti nuare, i-a mai scris boierului că nu se aștepta la asemenea amenințare. Și-a cerut demisia, dar nu i s-a aprobat. Un document din iunie 1844 îl arată pe socrul său, Vasile Iurașcu, la Corni, ca vechil al Epitropiei casei răposatul postelnic Iancu Cananou, iar arbitrul, din partea Epitropiei acelei case, era ginerele său, Mihalache Mavrodin 14. La 8 decembrie 1844, Gh. Eminovici cumpără o crîșmă, în tîrgul vitelor din Botoșani, de la Ierihăm Zeilicovici, cu prețul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]