18,606 matches
-
are la bază orgoliul, ci detașarea, răceala față de tot, față de mine în primul rând” (I, 85). Cum să aleagă Cioran între a fi și a nu fi?! Mai ales când este conștient că adesea nu face decât să joace „comedia detașării”? „Pretențiile mele de înțelepciune, ce farsă!” (III, 310), își spune într-un loc. Oricum, dublată de dorința de a fi, vanitatea este o consecință a prezenței celorlalți. După câteva zile în aer liber, Cioran constată: „Ambiția mă istovește, competiția mă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aflat între tendințe și dorințe opuse, la fel de abisale, însă, Cioran trăiește aproape în simultaneitate spațiul contradictoriului: „Două tendințe opuse, ireductibile. Să le împaci este cu neputință. Tot ce-mi rămâne e să le-ncerc pe rând Ă cu minimul de detașare și de silă” (I, 100). De fapt, cu câteva rânduri mai devreme recunoștea că este victima acestei neputințe fatale de a alege și de a fi. Își propusese la un moment dat să scrie despre glorie, un subiect despre care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
despre care recunoaște că nu i se potrivește. I s-ar potrivi mai degrabă reversul ei, indiferența, dar iată-l pe Cioran răzvrătit împotriva propriului sine: „Nu sunt nici indiferent, nici detașat Ă sunt abulic Ă iar abulia nu e detașare” (I, 100). Abulic pentru că ezită între tentația gloriei și extazul anonimatului. Or, gloria se dovedește deșartă, iar anonimatul, dureros. Cum în jurul său vede doar inși care caută gloria sau, ține să precizeze, „cel puțin renumele”, Cioran comentează: „Pasiune dezgustătoare și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
slăbiciuni sunt ale unei ființe vii, concrete, nu ale unei măști sau ale unui simbol” (III, 177). O ființă vie, care se supune unei veritabile torturi de construire a identității. Oricum, după ce a luptat atât pentru cucerirea Indiferenței și a detașării, după ce a făcut eforturi teribile pentru a se retrage din lume, după ce și-a spus eul unei denunțări nemiloase, Cioran constată că tot ce înseamnă construcție se datorează eului. Mărturisește: „E o tâmpenie să pretinzi că renunți la eu, la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
I, 140). De reținut și una dintre consecințele bolilor, ura față de ceilalți: „Aici e de căutat motivul pentru care am scris Odiseea Ranchiunii” (idem). Oare nu tot aici trebuie căutate rădăcinile violenței? Ba, mai mult: sentimentul înstrăinării de sine, al detașării de propriul trup, contemplat, analizat, explorat ca un corp străin nu va fi fiind consecința atâtor boli? Oricum, trupul lui Cioran e un veritabil barometru: înregistrează, cu acuitate, toate schimbările meteorologice. „Cea mai mică schimbare de temperatură, spune el, îmi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ar fi spus că voi muri peste o oră, n-aș fi avut nici un fel de reacție. Nu cred că înțeleptul cel mai «desăvârșit» poate atinge o asemenea stare, chiar dacă ar avea la activ ani și ani de exerciții întru detașare. Era Indiferența în punctul ei cel mai de sus, sau mai de jos (cum doriți)” (II, 291). Oricum, boala diminuează instinctul vieții, permițând, în schimb, supraviețuirea. Dar boala însemnă chiar proximitatea lui Dumnezeu: „boala te face să pierzi contactul cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
suficientă, nici măcar în frustrările unui sine orgolios, care se simte închis în limitele propriei țări ca într-o temniță. Cioran își renegă țara pentru că își recunoaște, prin intermediul ei, sinele marginal, inconsistent, negativ. Devenite deliruri în tinerețe, cicatrizate ulterior din cauza iluziei detașării, pe care o caută cu o anume disperare a negării sinelui său originar, furiile lui Cioran împotriva propriei țări, ca și împotriva celorlalți, sunt semnul autonegării. Mai exact, al urii de sine. Trecem peste faptul că ura de sine și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
acreditivele neconsumate până la expirarea termenului stipulat în contract. Avansurile de trezorerie sunt sume puse la dispoziția administratorilor sau altor salariați din unitate în vederea aprovizionării cu materiale, efectuării unor cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate, a unor cheltuieli de transport, deplasări, detașări, servicii de poștă și telecomunicații ș.a. Avansurile pot fi acordate în lei sau în devize. În cazul în care se acordă în devize, la decontarea lor pot să apară diferențe de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, care se înregistrează în
Contabilitate financiara by Adela BREUR, Mihai LESCONI-FRUMUSANU () [Corola-publishinghouse/Science/191_a_176]
-
întreținere și reparații, redevențe, locații de gestiune și chirii, studii și cercetări, inclusiv sumele plătite pentru contractele de cercetare, cheltuielile cu alte servicii executate de terți (colaboratori, comisioane, onorarii, cheltuieli de protocol, reclamă, publicitate, transportul de bunuri și personal, deplasări, detașări și transferări, poștă și taxe de telecomunicații, servicii bancare și altele); − cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate suportate de unitatea patrimonială, ca: impozitul pe clădiri, alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de
Contabilitate financiara by Adela BREUR, Mihai LESCONI-FRUMUSANU () [Corola-publishinghouse/Science/191_a_176]
-
apleacă asupra universului familial sau al naturii: "Eu am văzut cum începe iarna într-o după-amiază -/ de mult, când a început deodată să ningă/ Și lumina, foarte decolorată se cobora s-atingă/ marginile gestului meu uimit" ("Dans de iarnă"). Problema detașării de propria persoană, ca și de persoana altora, Mircea Ivănescu a soluționat-o inventându-și un alter-ego, pe mopete și câțiva semeni ca v înnopteanu, Doctorul cabaler, buna Rowena (lady Rowena din Ivanhoe, tânăra nefă, el midoff) și un număr
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Și râsul tău cu triluri de albe cavatine/ e-un cerc de gheață-n jururi cu buzele alpine,/ cu ferigi împietrite ca semne de-ntrebare/ Purtate de-avalanșe zadarnic până-n mare." Simțim cu fiecare poem al lui V. Nicolescu o detașare care permite respirația necesară pentru a crea imagini voit alese și de aceea ușor sărăcite de văpaie; văpaia, cum ne spune însuși poetul, devine transparentă: "Năvălind ca sămânța fierbinte a vulcanului,/ iarba foșnind din pahare, în gâtlejul speranței,/ arzând prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
jur, pentru ca în volumul următor să se identifice cu Don Quijote, fără a cărui nebunie nu suntem oameni adevărați. Fără să fim îndrăgostiți fără cauză, ca și eroul citat, nu putem fi sublimi. Poetul se confesează și cu raportarea la univers; detașarea de lume, indiferența față de propriul eu devin obsesii: Nici un colț, nici o linie frântă/ de care să te spânzuri" ("Compunere"). Totul este convenție: râsul, plânsul, iubirea, măști grimasate, mișcate pe o imensă scenă, pe harta în care cele cinci continente realizează
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
finalul volumului, Adrian Păunescu face elogiul a ceea ce permite trecerea de marginea cercului înăuntrul căruia suntem închiși: gândul. Poemul se numește semnificativ "Imn", iar versurile au de această dată limpezime. Ca un laitmotiv, sunt enumerate virtuțile purificatoare, înălțătoare și de detașare ale gândului: Nu mai ai tâmpla putem săpa pământul limitei/ Gândul este salvarea condiției umane./ Fruntea e dealul unui mod cosmic,/ Fruntea e stema pură a condiției umane ". "Oricât se agită brațul în aer, ca o sabie,/ Gândul este salvarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e singur. S-au mai lămurit câteva lucruri, dar s-au ivit și câteva mari întrebări. Mă liniștesc, pe moment, spunându-mi că drumul se face mergând. Duminică, 24 februarie, 2008. Dimineața. Încep să intru în panică. Re-analizez totul cu detașare și luciditate. Doamne, în ce m-am băgat!!! Ce răspundere mi-am luat!!! Dacă nu voi reuși sau nu voi ști să duc totul la capăt? Dacă nu voi izbuti să dau o formă coerentă întregului? Începe să se "sparie
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
își are temelia chiar în sufletul omului de caracter: "puterea aceasta [morală] are dreptul să se arate nepăsătoare numai față de lucruri într-adevăr indiferente (s.n.) (Cartea a XI-a, 16). Mai mult, parcă dorind să accentueze sensul esențialmente etic al detașării și indiferenței stoice, el afirmă: "Nu te dezgusta, nu lăsa să-ți scadă zelul și curajul, dacă nu reușești pe deplin să îndeplinești toate proiectele tale..." (Cartea a V-a, 9). În fine, drumul spre indiferența și apatia stoică presupune
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
viață activă sustrasă prejudecăților și convențiilor artificiale noile forme de cinism din timpurile în care, viața s-a artificializat infinit mai mult decât își puteau imagina cinicii clasici, sunt perfect acordate la un sens, mai degrabă psihologic, al indiferenței și detașării și nu la unul moral. Într-un fel, cauzele profunde ale cinismului actual nu sunt deloc străine nici de excesul de individualism promovat de ideologia obtuză "a pieței libere care reglează tot", în care singura responsabilitate, în afaceri și în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
definitorii, arta sa își câștigă de timpuriu un statut singular, în primul rând, prin asumarea unui travaliu existențial și creator de implicare maximă. O etapă e aceea a alegerii textului dorit să se pună în scenă. Acesta e analizat cu detașare, cu apetit pentru speculații, scormonit și întors pe toate fețele, fără să i se ignore nici cea mai colaterală semnificație. Regizorul nu pornește la lucru până nu-și clarifică exact ceea ce vrea să spună în și prin spectacol. Lectura, în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
să mă dezvăț. Eschivele pe care le-am încercat, nelucrând din '90 nimic acasă, dar montând în SUA și Suedia (Richard al II-lea SUA; Sub coroana regilor scenariu după Shakespeare Suedia, Woyzeck de Buchner) credeam că îmi permit o detașare de climatul îmbrâncelii de orgolioși. Dar teatrul nu are răbdare cu nimeni și numai trudind înăuntrul lui poți încerca o delimitare de tot ce nu-ți place sau nu poți suporta. N-aveți senzația că nelucrând v-ați pierdut locul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
din punct de vedere geopolitic (vezi Capitolul 3.3.2. Noțiunea de potențial geopolitic în definirea centralității: state-putere, state pivot și state periferice), detașându-se în mod clar de celelalte state ale mapamondului politic. Chiar și între ele, se evidențiază detașarea netă a S.U.A. față de celelalte două supraputeri, factorul de putere nord-american deținând supremația mondială la cinci capitolereper din compunerea indicelui de potențial militar (avioane de luptă, nave, submarine, portavioane și buget militar); Federația Rusă deține supremația la două registre
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3053]
-
narcisic) devine poetul filosof al autonomiei conștiinței. Astfel, marile texte eminesciene pot fi receptate, coform argumentelor autoarei, și ca embleme epistemologice în eternitatea operei de artă. Despre filosofia lui Lucian Blaga, în sincronie cu fenomenologia secolului XX, autoarea scrie cu detașarea omului care a citit totul, inclusiv masacrante cărți de fizică, genetică sau istoria științelor. Mai greu de parcurs, capitolul are meritele sale în a descrie figura poliedrică a diferențialelor divine în contextul celebrelor lucrări de filosofie și antropologie ale veacului
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Botez, să zicem. Autorul, după ce a explorat stratigrafic lucrarea, conchide că opțiunea fiecărui editor proiecteză sau trădează propria imagine despre poezia eminesciană. Eminescu intră oarecum în proprietatea interpretului, lecțiunea oferită poartă amprenta ideilor acestuia. În schimb, N. Georgescu, adept al detașării obiective față de text, al opțiunilor motivate, argumentate, intră într-un dialog nesfârșit de admitere-respingere a lecțiunilor deja istorice propuse de editori, cu care comunică permanent prin canale sincrone și diacrone, modelând textul în perfectă cunoștință de cauză. Despărțindu-se totodată
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
dreptul infantilă. Și un atac anticomunist obositor, la un moment dat... Furdui, reiese din lectura celor două volume, era un răzvrătit. Pe vremuri, credeam că e un boem; dar nu, boemul n-are încrîncenare; boemul e tolerant; boemul are o detașare agreabilă; actorul nostru însă o viață de om a refuzat să se supună ordinii sociale, morale, chiar profesionale (dacă ne amintim cum s-a încheiat colaborarea lui cu Teatrul Mic). Furdui, deduc acum, după ce l-am cunoscut bine, din memorii
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
mă angajeze formal, la teatrul lui, undeva, în nordul țării. Ca răsplată, i-am oferit jumătate din viitorul salariu. Omul meu a rezolvat simplu, problema: m-a angajat, cu contract limitat, pe un post de organizator de spectacole (impresar). Cu detașare la București, unde locuiam. Aici urma să fac propagandă teatrului și spectacolelor sale. O dată pe lună, serviabilul director, urma să îmi aducă chenzina la o grădină din centrul Capitalei, "Cina". La prima întîlnire, l-am cunoscut pe marele artist Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
este iarși suplinit de Marterie Drăghici, pînă la 1 septembrie 1923, cînd este ocupat de Alexandru Mihart din Roșiuța. În 1925 se Înființează al treilea post, ocupat de Vasile Mărășescu. Fiind luat În armată, postul este ocupat mai Întîi prin detașare și apoi prin transferare de Elisabeta Mărășescu, care funcționează pînă În 1959, cînd este pensionată. A condus și organizat cantina școlară și un centru de lapte la această școală. Aparticipat la acțiuni de socializare a agriculturii. În 27 mai 1931
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
lume și viață, în sensul că arta ca și lumea este o cópie a ideilor. Tema poeziei exprimă ideea lumii purificate prin reflectarea în oglindă, ideea autocunoașterii. În cele două catrene, poetul își definește lumea sa de esențe ideale, prin detașarea de real. Poezia este un joc al esteticului pur. În strofa întâi, poetul caută în real ("din ceas"), frumosul ("adâncul acestei calme creste") care se răsfrânge în sine însuși ca într-o oglindă. Arta are valori narcisiste, poezia fiind un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]