4,693 matches
-
ale eroului eponim, care păreau a fi scrise În Închisoare, din motive nedivulgate imediat. Ca și creatorul său, Peter Ibbetson avea un tată francez și o mamă englezoaică, și crescuse undeva, la marginea Parisului; introducerea nu era, Într-adevăr, decât evocarea nostalgică și afectuoasă a copilăriei fericite petrecute de Du Maurier În Passy. În general, Henry nu era de acord cu pseudoautobiografia ca formă de ficțiune. Relatarea la persoana Întâi slujește foarte bine Într-o povestire sau o poveste, dar, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cine sânt N-am dus o existență strălucitoare. Nu-mi mai aminteam nici cum se pronunță casă, masă, terapeut sau analiză fracționară pe românește. Diagnosticul a fost: "Prăbușire drastică a funcției mnezice, pierderea parțială a capacității de fixare și recunoaștere, evocări preponderente ale faptelor petrecute în tinerețe, prestații lacunare asupra evenimentelor circumscrise ultimelor 24 de luni..." Frecventam eu și unele puseuri delirante, exersând umplerea unor goluri de memorie, cu câteva măgulitoare episoade imaginare. După externare, am constatat că, o dată cu subsemnatul, și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
extremităților, imposibilitate în mers, dezordine temporo-spațială și auto-psihică, reflex fotomotor slăbit, stare de conștiență semi-abolită. Rezonanță afectivă ștearsă. Stare confuzională severă. Sindrom demențial. Ideație absentă. Conținut perceptual cenușiu. Hipersalivație. Tulburări ale aparatului fonator. Fading mental. Crize de plâns. Tulburări de evocare a schemei corporale. Pierderi de urină." 278 DANIEL BĂNULESCU semănau cu niște sunete de motoretă. I-au trântit pe pietricelele hexagonale ale străvechiului peron, bot în bot cu teribila apariție de căsoi. Conac pe jumătate bântuit de stafii, pe jumătate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Îi preced doar pe aceștia. După cum Marlborough, Chesterfield, Bolingbroke, North au doar o „undă de dandysm”. Chiar dacă nu epuizează tema, omițând câteva episoade anterioare apariției Frumoșilor, meritul devotatului dandylog francez nu poate fi știrbit. Vom vedea pe parcurs, prin simpla evocare a unor nume și locuri, cum, În timp, harta Dandyland se extinde nemaipomenit. Din America de Nord, care Îi dezvăluie lui Chateaubriand ceva din eleganța dandy În stilul unor băștinași, până În Argentina, unde căpitanul Andrews vede un „gaucho dandy”, drapat În poncho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pus pecetea numelui său trăia În Aubrey de Vere În deplină strălucire. Până și plăcerii de a se sulemeni Îi găsisem astfel tălmăcirea: cei dintâi locuitori ai Albionului de care se pomenește nu-și boiau În Întregime goliciunea În albastru?”. Evocarea lui Brummell, despre care știm că a fost unul dintre idolii lui Barbey și ai lui Baudelaire, a prilejuit, În critica românească, o serie de considerații asupra dandysmului lui Mateiu. Observația, formulată prima dată de Perpessicius, a fost abuziv dezvoltată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și pentru mine, descoperirea orașului Fès abia stătea să înceapă. Aveam să-i scoatem vălurile unul câte unul, ca unei mirese în odaia de nuntă. Am păstrat din anul acela mii de amintiri care mă aduc înapoi, când vine vremea evocării, la candoarea lipsită de griji a celor nouă ani cât aveam pe atunci. Totuși mă văd silit s-o povestesc aici pe cea mai dureroasă dintre ele, căci, dacă aș trece-o sub tăcere, aș da greș în datoria mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a întemeiat Împărăția Morților. Ad. E. Jensen, care a dedicat un studiu important acestor divinități, numite de el dema, a arătat foarte limpede că omul, hrănindu-se sau murind, ia parte la existența acestor dema.13 Pentru toate popoarele paleocultivatoare, evocarea periodică a întîmplării primordiale care a întemeiat actuala condiție umană este de cea mai mare importanță. Toată viața lor religioasă este o comemorare, o rememorare. Amintirea reactualizată prin rituri (prin repetarea omorului primordial) deține un rol hotărîtor: nu trebuie uitat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o grămadă de lăcuste, ceva nisip, două bucăți dintr-o ciupercă, pe care, prevăzător, le culesese În drum spre casă, și un Small White zdrențuit. În operele marilor poeți ruși am descoperit doar două imagini lepidopterice cu adevărat plastice: impecabila evocare a ceea ce este cu siguranță un fluture Turtoiseshell, realizată de Bunin: Și iată cum În cameră zbura Un fluture, mătase colorată, Bătând din aripi și foșnind, zvâcnea Pe un tavan albastru... și monologul Fluturelui lui Fet: De unde vin și Încotro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
farmecul „mândrelor creole“ nici din cel al „dubioaselor señoritas“. Desigur că n-am putut Înceta definitiv să mă gândesc la ea, dar șocul acela părea să fi declanșat În mine un proces de inducție, căci am observat curând că orice evocare a formei feminine era Însoțită de derutantul disconfort care-mi devenise deja familiar. I-am consultat pe părinții mei (veniseră la Berlin să vadă cum ne descurcăm) și tata a foșnit puțin ziarul german pe care tocmai Îl deschisese și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
operă de ficțiune, Înfigând-o În ea ca un glonte curat În carnea flască, și punând-o acolo la adăpost, printre viețile contrafăcute. Mi-aș fi dorit să fi păstrat toată corespondența noastră În felul acesta. Scrisorile Tamarei erau o evocare plastică a peisajului rural pe care noi Îl cunoșteam atât de bine. Ele erau Într-un sens o replică antifonică extrem de clară la poeziile mult mai puțin expresive pe care i le dedicasem odinioară. Prin cuvinte deloc pretențioase, al căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ziar că acela, Colecționarul, este băgat și în afacerile cu timbre, că-i mare filatelist. Nu îmi venea să cred. Iată că omul ăsta, necunoscut, îmi confirmă. Azi ar fi trebuit să mă duc la Muzeul Literaturii Române. Este o evocare Radu Necșoiu. Ieri am văzut că nu m-au trecut și pe mine pe afiș, printre cei invitați să vorbească. Melania îmi spusese că a insistat nevasta lui Radu să mă duc. Erau trecuți Săracu, Iorda, Stancu, Buzescu, Pripas, Encușoru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru a se răstigni apoi în grimasa unui „uoaaaaah“, îmblânzită, în buna tradiție a votcarilor rafinați, cu un ronțăit de castravecior murat, o măslinuță sau, în momente faste, cu o ciozvârtă de scrumbioară împănată cu două-trei rondele de ceapă. Simpla evocare a unui astfel de ritual m-a trimis, ca într-un joc al acestor cuvinte care se îndârjesc să-mi ordoneze atât de târziu viața, acum, când coborârea a început nemiloasă, spre o dimineață când era cât pe ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a se ordona în povești, mozaicul se întregește din risipiri și, cum un altul a spus-o de demult, desenul din spatele covorului capătă contur deslușit. Scriind, am rătăcit ieri prin Cișmigiu. Aș putea continua cu alte și alte astfel de evocări - fulgerări ale trecerilor mele pe aleile lui, cu zăbovirile pe băncile lui. Descopăr, scriind astfel de pagini, că textul poate fi început de oriunde, în cele din urmă el descoperindu-se același. Aș fi putut începe cartea aceasta cu goana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
țineau bojocii și repetînd nostalgica melodie, care povestea despre un ținut ce rămăsese tare, tare departe, unde cel mai probabil nu aveau să se mai Întoarcă niciodată. Pentru Oberlus, care se apropia tot mai mult, printre pietre și bălării, asemenea evocări sentimentale erau cu totul lipsite de valoare, pentru că el nu avusese niciodată habar care era țara lui de baștină, nici ce semnificație ar fi putut avea acel dor, dar cu toate astea fu străbătut, la un moment dat, de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Chiar și micul efort mental de a calcula restul îi era refuzat: tot ce se afla în jurul ei îi lipsea trupul și sufletul de exercițiu și stimulare. M-am simțit destul de frustrat să plec de la magazin când cruciada mea de evocare a unui răspuns din partea fetei mele celei grase de la casa de marcat nu avansase deloc de când intrasem și, din nou, aproape că refuzam să plec. Mi-am imaginat cum o apuc de umerii aceia uriași, rotunjiți, într-o încercare disperată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
nerăbdare să vadă reacția mea. Eu luasem păpușa, o cercetasem și apoi o strânsem tare la piept. Se renăscu bucuria pe chipul și în sufletul meu. Eram cea mai fericită!” (Păpușa). Stăpânid narațiunea și tehnica dialogului, Lidia Vrabie excelează în evocări, aducând în fața cititorului pagini emoționante, în care fiecare cuvânt din rostirea literară poartă sigiliul sincerității, precum și a nestrămutatei convingeri în puterea credinței strămoșești, care leagă indisolubil dăinuirea de capacitatea noastră de a iubi creația lui Dumnezeu. În „Părinții noștri - două
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fiecare cuvânt din rostirea literară poartă sigiliul sincerității, precum și a nestrămutatei convingeri în puterea credinței strămoșești, care leagă indisolubil dăinuirea de capacitatea noastră de a iubi creația lui Dumnezeu. În „Părinții noștri - două candele” autoarea atinge înălțimi amețitoare în arta evocării, incitând la meditații profunde asupra rostului nostru pe pământ, declarându-se ea însăși neputincioasă în fața unui astfel de subiect încărcat de atâtea semnificații, căci a vorbi despre părinți, „E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
neputincioasă în fața unui astfel de subiect încărcat de atâtea semnificații, căci a vorbi despre părinți, „E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire.” Și, apoi, urmează torentul evocării, în care Lidia Vrabie pare de neîntrecut: „...Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să o fi programat, căjvănenii - și atîția alți proprietari de case făloase prin telefon - par să se înscrie sui-generis în acest trend existențial în care eul este trăit ca un proiect cu finalitate deschisă, iar acasă devine mai mult o evocare... Ceva frumos — Deci vreți ceva frumos, așa..., se agită vătaful călușarilor și își cheamă la ordine colegii. — Nu, nu, vrem să vedem ce faceți voi de obicei, cînd sînteți doar între voi ! încearcă etnologii din capitală să-l domolească pe
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Erotica - două romane - Clubul Megasexe și Prețul vieții ca de câine, 2002; Interiorul unui cerc, 2012, toate la Editura TipoMoldova; Jurnal tardiv început și fără sfârșit 2000-2006, vol. I , Editura PIM, Iași, după care au urmat altele: Cursești. Istoric și evocări la capăt de veacuri și milenii. Monografie, 2009; Jurnal tardiv început și fără sfârșit 2007-2010, vol. II, 2010; Cotnariul în literatură și artă, 2011; Album de familie, fotografii comentate, 2011, toate la Editura PIM Iași sunt martore în această privință
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93023]
-
reconverti la noi valori semantice prin deraierea sensurilor denotative și proiectarea lor în planul conotațiilor celor mai neașteptate. Unul din aforismele lui, sună astfel : „Ne străduim din răsputeri să lăsăm urme eterne pe zăpada vremii”. Aș nota, în încheierea acestei evocări a omului, pedagogului și scriitorului Vasile Ghica, ideea că urmele lăsate pe terenul expresiei aforistice, la noi, vor rămâne atâta timp cât va vremui limba română, în care și-a zidit, cu modestie pilduitoare, căsuța gândului și a sufletului său. C-tin
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
practicând activități cu un scăzut conținut erotic, cum ar fi curățatul de lobodă sau desfundarea unei chiuvete. De aceea, după un timp, discuțiile despre femei au fost În mod natural Înlocuite cu poveștile de pescuit și vânătoare, care permiteau aceeași evocare a unor fapte mărețe de arme și etalarea trofeelor imaginare, ale căror contururi erau, ca și În cazul victimelor feminine, desenate prin aer cu gesturi largi. Erau, În fond, domenii În care tendința naturală de exagerare a numerelor și a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
le respinge, despre „măreția eșecului“, despre „eroismul încercărilor ratate“. Dacă față de admiratorii doamnei Hariga se arăta rezervată și tăcută, detractorii primeau totdeauna replici dure. Interlocutorul trăia plăcute momente de încântare, decis să nu întrerupă ardoarea tinerei, care se lansa în evocarea desenelor, convinsă că „exactitatea excesivă, deci himericul“ o apropiaseră pe Sia Strihan de marea șansă de-a deveni, de-a se exprima, de-a fi... treceau pe lângă tarabele înguste din piață, la un pas unul de altul, uitaseră de femeia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
poate atenta la samavolnicia timpului. Spre exemplu, pentru, bătrânul înger-poet, poezia are inalienabila ei parte de sfințenie (Poezia e sora de taină a / îndumnezeirii...), ceea ce explică harul artistului de a înnobila, fie și temporar, realitatea, argumentat, într-un poem, cu evocarea lui Emil Loteanu care, filmând Șatra, la Cernăuți, a făcut ca orașul să poată întruchipa, pentru un timp, Viena. Asumându-și, așadar, două destine (pe parcursul destinelor mele - sovietic / și moldo-român), Leo Butnaru creează o poezie infuzată de autobiografismul pe care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în lumina lăcrimată subt desfrunzirea smirnei...; E verde frigul dincolo de tine...; planeții bat mioapele timpane...). Antologia Astralia se deschide cu selecții din volumul Florile cornului tânăr, la începutul căruia Baladă munteană dă tonul nostalgic, aducând o undă de idilism în evocarea fetelor noastre cu fotă și ie, ca-n basme de frumoase, imagine emblematică, susținând paseismul poeziei: a fost demult / demult / serafic de demult. Instantanee marcante pentru o epocă de suflet a poetului, icoane ale trecutului, al căror fundal e lumea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]