12,214 matches
-
unde se află el însuși, filosoful își pierde calitatea sa de filosof, om exclusiv al contemplației pure - theoria - pentru a deveni un om politic, angajat ca și conducător în procesul practic al acțiunii de eliberare a tuturor. Misiunea politică a filosofului și a filosofiei, așa cum le fixează Platon la vremea și pentru vremea sa, este una eliberatoare, aceea de a fi o școală a libertății. Despre tiranie și alte neînțelegeri Adela Cîmpean Secolul al XVIII-lea este de obicei recunoscut ca
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și înțelegerii bi-direcționate temporal a conceptului de tiranie, teoria degenerării politice prezentată de Platon în Republica pare un demers care poate fi studiat cu interes maxim deoarece prezintă tipologia, în sens larg, ca mod de apariție și manifestare, a tiraniei. Filosoful grec descrie întreg parcursul politic și psihologic prin care se ajunge la tiranie de la nivelul interacțiunilor care se produc între membrii societății până la nivelul cel mai individual, transpunând totul printr-o perspectivă psihologică, formând un tablou nelipsit de realism politic
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Platon fiind vorba de apariția în timp a degenerării și regresului. Situația factuală în istoria contemporană lui Platon îl îndreptățea să adopte o astfel de teorie, democrația și tirania fiind mai „noi” decât oligarhia și aristocrația. Pe de altă parte, filosoful crede în întreruperea acestui circuit descendent al istoriei, chiar el propune două posibilități: una artificială, prezentată în Republica, constă în intervenția activă prin educația cetățenilor și preluarea conducerii de către filosofi, alta naturală, prezentată în Legile, în care creatorul distruge în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mai „noi” decât oligarhia și aristocrația. Pe de altă parte, filosoful crede în întreruperea acestui circuit descendent al istoriei, chiar el propune două posibilități: una artificială, prezentată în Republica, constă în intervenția activă prin educația cetățenilor și preluarea conducerii de către filosofi, alta naturală, prezentată în Legile, în care creatorul distruge în mod periodic partea cea mai mare a populației pentru a o obliga la o îmbunătățire care va duce însă la o nouă perioadă involutivă. Păstrând metoda dialectică, folosită aici într-
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dar putem conchide, alăturându-ne propunerii lui Andrei Cornea, care, folosindu-se de analogia cu democrația, așa cum este ea prezentată de Platon, ca un fel de bazar de idei, teme și concepții de la care se pot revendica și inspira numeroase filosofii, ideologii chiar profund divergente, crede că și Republica în sensul ei profund este tocmai diversitatea și enorma ei receptivitate la interpretare, iar mesajul ei ar fi tocmai acela de a încerca să se găsească tot mai multe idei care să
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
iar virtuțile fiind considerate un fel de stări ale sufletului, căutarea dreptății va coincide cu descrierea sufletului și cu replica lui la scală mai mare, a regimului ideal. La fel cum statul ideal din Republica este format din trei clase - filosofii, gardienii și producătorii, și sufletul va fi descris în mod analogic constituit din trei atitudini psihologice: partea rațională (care are ca principală „pornire” cea înspre înțelepciune, care armonizează și echilibrează), cea pasională (care se bazează pe curaj) și cea apetitivă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ideea creării unui sentiment de solidaritate, ca apoi fiecare dintre aceștia să urmeze acea specializare care îi este cea mai potrivită pentru a aduce cât mai multe foloase întregii comunități. Societatea ideală trebuie să fie compusă din cele trei clase (filosofii, gardienii și artizanii) care însă trebuie supuse unor programe de control social, generale dar și specifice fiecărei clase, cum ar fi mitul raselor metalice, controlul marital și al reproducerii, eugenia, ș.a. Acestea, combinate cu ideea comunismului primitiv, i-au adus
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
va considera că plăcerea de a primi onoruri și de a învăța nu sunt bune din moment ce nu aduc câștig, omul iubitor de onoruri va considera plăcerea de a câștiga bani vulgară, iar plăcerea învățatului, din cauză că nu aduce cinstiri, inutilă, iar filosoful va desconsidera tot ce nu duce la cunoașterea adevărului, va accepta doar plăcerile strict necesare. Considerând că fiecare mod de viață nu este controversabil prin Frumos sau Bine, ci prin nivelul și felul plăcerilor practicate, Socrate va aprecia că doar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
va desconsidera tot ce nu duce la cunoașterea adevărului, va accepta doar plăcerile strict necesare. Considerând că fiecare mod de viață nu este controversabil prin Frumos sau Bine, ci prin nivelul și felul plăcerilor practicate, Socrate va aprecia că doar filosoful, singurul care poate avea acces la toate aceste experiențe diferite, poate să judece care sunt preferabile. Dacă până acum Binele, Frumosul erau singurele care, deținând un caracter obiectiv, puteau fi ierarhizate, acum și plăcerile, deși subiective, sunt supuse unei ierarhizări
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este făcută prin intermediul rațiunii, asigură acestora o precedență valorică. Deja din primele două demonstrații înregistrează un câștig în favoarea practicării dreptății în detrimentul nedreptății ca utilitate, a treia demonstrație, în mod evident va repurta victoria finală prin demonstrarea faptului că doar plăcerea filosofului este autentică, pură și adevărată, iar celelelate nu sunt decât „schițe” de plăceri. Demonstrația finală începe prin stabilirea pentru început a statutului lipsei de plăcere și mâhnire, ca fiind un fel de pace a sufletului, între plăcere și neplăcere ca
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
devine, credem, suficient de evidentă relativitatea acuzei de totalitarism aduse lui Platon cât timp particularitățile istorice sunt neglijate. Comparare acestui regim „modern” cu cel al tiraniei, care de data aceasta este departe de a fi un regim utopic, descrisă de filosoful atenian, aduce însă o altă perspectivă. Astfel, tabloul tiraniei, prezentată ca ultima formă posibilă de degradare, ni se arată cu următoarele trăsături: apare într-un moment de degenerare avansată a valorilor și tradițiilor, situație care îi pregătește naiva acceptare pe
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
declin, și asta ar însemna să nu existe un început logic al istoriei. Însă natura de perfecțiune a constituției drepte este asumată în dese rânduri de către Platon: „... nici o formă de stat dintre cele existente acum nu este demnă de natura filosofului. Iată de ce, ea se frânge și se alterează. Iar dacă el va avea parte de orânduirea politică cea mai bună, dat fiind că el este cel mai bun, atunci se va vădi că, în realitate el era divin, ia celelalte
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
proiectul ei noetic? Discuția asupra genului de realitate pus în joc de proiectul Kallipolis generează în cele din urmă un răspuns și pentru celelalte două chestiuni. Problematizarea realității sale este făcută de Platon după modelul unei ontologii scalare tripartite. Situația filosofului care se află în postura de a formula un proiect politic pe măsura accesului său privilegiat la adevărul ființei se aseamănă situației unui pictor. Pânza și reprezentarea pe pânză ce echivalează unei imagini obținute în suflet să spunem că va
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nu contează dacă această constituție are o proiecție prezentă, trecută sau viitoare în realitatea mundană; ceea ce contează este condiția practică de posibilitate a înfăpuirii ei, iar această condiție este fuziunea dintre puterea politică și filosofie în două forme posibile: fie filosofii vor prelua puterea, fie cei ce au puterea vor asuma filosofia. Altfel, „nu va încăpea contenirea relelor pentru cetăți și neamul omenesc, și nici această orânduire pe care am parcurs-o cu mintea nu va deveni vreodată posibilă, spre a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
expresii sufletești din sufletul conducătorilor. Pentru a evita o confuzie taxonomică, vom desemna prin Kallipolis prima dintre constituțiile care intră în morfologia sa politică (chiar dacă Platon o vede din punct de vedere factual doar posibilă) sub cele două forme, regalitatea (filosoful rege sau regele filosof) și aristocrația (aristocrați filosofi sau filosofi aristocrați). Kallipolis-ul reprezintă proiecția acelui model ceresc pe pământ. Acesteia îi urmează timocrația (timarhia) (sau constituția cretană și spartană), apoi oligarhia, în al patrulea rând, vine democrația, iar, în sfârșit
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
conducătorilor. Pentru a evita o confuzie taxonomică, vom desemna prin Kallipolis prima dintre constituțiile care intră în morfologia sa politică (chiar dacă Platon o vede din punct de vedere factual doar posibilă) sub cele două forme, regalitatea (filosoful rege sau regele filosof) și aristocrația (aristocrați filosofi sau filosofi aristocrați). Kallipolis-ul reprezintă proiecția acelui model ceresc pe pământ. Acesteia îi urmează timocrația (timarhia) (sau constituția cretană și spartană), apoi oligarhia, în al patrulea rând, vine democrația, iar, în sfârșit, tirania. Există aici, aparent
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o confuzie taxonomică, vom desemna prin Kallipolis prima dintre constituțiile care intră în morfologia sa politică (chiar dacă Platon o vede din punct de vedere factual doar posibilă) sub cele două forme, regalitatea (filosoful rege sau regele filosof) și aristocrația (aristocrați filosofi sau filosofi aristocrați). Kallipolis-ul reprezintă proiecția acelui model ceresc pe pământ. Acesteia îi urmează timocrația (timarhia) (sau constituția cretană și spartană), apoi oligarhia, în al patrulea rând, vine democrația, iar, în sfârșit, tirania. Există aici, aparent, o dificultate: dacă este
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
taxonomică, vom desemna prin Kallipolis prima dintre constituțiile care intră în morfologia sa politică (chiar dacă Platon o vede din punct de vedere factual doar posibilă) sub cele două forme, regalitatea (filosoful rege sau regele filosof) și aristocrația (aristocrați filosofi sau filosofi aristocrați). Kallipolis-ul reprezintă proiecția acelui model ceresc pe pământ. Acesteia îi urmează timocrația (timarhia) (sau constituția cretană și spartană), apoi oligarhia, în al patrulea rând, vine democrația, iar, în sfârșit, tirania. Există aici, aparent, o dificultate: dacă este adevărat că
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
posibilităților combinatorice oferite de semnul omului, al leului și al bestiei. Kalipolis-ul (constituția cea dreaptă: regalitate sau aristocrație) reprezintă „imperiul rațiunii”, semnul omului, virtutea (înțelepciune, curaj, cumpătare) și armonia celor trei aspecte ale cetății și ale sufletului. Conducătorul este aici filosof, într-o formă sau alta, el întruchipează „omul regal”, iubitor de înțelepciune. Ea reprezintă formula unificată a omului și a cetății, și legătura cea mai strânsă cu realul modelului ceresc, pe care filosofii îl poartă în minte ca pe o
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cetății și ale sufletului. Conducătorul este aici filosof, într-o formă sau alta, el întruchipează „omul regal”, iubitor de înțelepciune. Ea reprezintă formula unificată a omului și a cetății, și legătura cea mai strânsă cu realul modelului ceresc, pe care filosofii îl poartă în minte ca pe o idee de guvernare veșnică. Timocrația reprezintă „imperiul ardorii” și, deja, cuprinde în sine expresia acelei stasis ca opoziție a unor clase sociale. Omul timocratic este zugrăvit ca unul dezbinat între rațiune și dorință
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
îl urmărim într-un dialog unde cercetarea filosofică primește nume proprii, dincolo de simboluri sau de alegoria mitului și a personajelor literare. Este binecunoscut faptul că în dialogul Sofistul Platon reușește o admirabilă întemeiere a negației, pentru a putea delimita figura filosofului de cea a sofistului. Și de această dată, distribuția adevărului și manierele diverse în care cei doi îl stăpânesc constituie deosebirea lor. Sofistul, analogic retorului preocupat de domeniul verosimilului, pretinde o stăpânire absolută asupra adevărului și minciunii, în vreme ce filosoful pare
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
figura filosofului de cea a sofistului. Și de această dată, distribuția adevărului și manierele diverse în care cei doi îl stăpânesc constituie deosebirea lor. Sofistul, analogic retorului preocupat de domeniul verosimilului, pretinde o stăpânire absolută asupra adevărului și minciunii, în vreme ce filosoful pare din această perspectivă înzestrat cu o forță a cunoașterii mai precară, fiindcă el deține doar maniera în care poate opera cu adevărul și falsul, dar nu poate decide asupra naturii lor. Pentru aceasta, pe lângă pura cunoaștere a adevărului, Platon
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
voluntar și reflexiv asupra adevărului și falsului. Formulând deopotrivă originile logicii și ale ontologiei, celebrul pasaj al dialogului care prezintă știința dialecticii ca artă a combinării corecte a ideilor și, deopotrivă, știință a recunoașterii combinării incorecte a lor face din filosoful care se reclama descendent al „părintelui” Parmenide (al cărui acces exclusiv „adevărat” la simplitatea ființei îl înrudește nemijlocit cu spiritul ahileic) un competent mânuitor al tehnicilor odiseice de asumare voluntară a discursului adevărat și a celui fals. Filosoful poate uza
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
face din filosoful care se reclama descendent al „părintelui” Parmenide (al cărui acces exclusiv „adevărat” la simplitatea ființei îl înrudește nemijlocit cu spiritul ahileic) un competent mânuitor al tehnicilor odiseice de asumare voluntară a discursului adevărat și a celui fals. Filosoful poate uza de aceste tehnici în dialogul său cu sofistul numai la adăpostul onestei sale raportări (ahileice) la structura ideilor. Apariția legitimă a negației în discurs, chiar dacă este deocamdată doar o alăturare a unei simple idei cu negația celeialte fixează
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acest dialog de tinerețe și până la Sofistul, chiar dacă această problemă este ea însăși în schimbare și îmbogățire conceptuală de la un dialog la altul, merită să plecăm de la presupunerea că Republica, prin discutarea utilității minciunii politice, prin polarizarea reflexivității la nivelul filosofilor sau prin ahileicul lumii divine ar putea fi măcar o etapă, poate neîncheiată, din cercetarea pe care credem că întreprins-o Platon asupra valorii rostirii și stăpânirii adevărului, chiar și în forma simbolică a cuplului homeric. O dată ce ne-am lămurit
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]