6,098 matches
-
în față cele patru cuirasate în linie una lângă alta și a pus cele trei nave de lemn în spate, pentru un tir de distanță mare, mai puțin eficient. Mai ales înălțimea scăzută a tunurilor din Fort Henry a permis flotei lui Foote să evite avarii serioase; Tirul confederat a reușit să lovească navele doar acolo unde armura lor era mai solidă. O singură navă a fost grav avariată. Un proiectil norocos de a pătruns în USS "Essex" și i-a
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
și doi de oameni au murit sau au fost răniți, inclusiv comandantul navei William D. Porter, iar nava nu a mai intrat în acțiune în restul campaniei. După o bătălie ce a durat 75 de minute, Tilghman s-a predat flotei care atacase fortul și se apropiase la . O ambarcațiune mică din flotă a reușit să treacă direct prin intrarea fortului și să-l ia pe Tilghman pentru ceremonia capitulării de la bordul lui "Cincinnati". Doisprezece ofițeri și 82 de soldați s-
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
navei William D. Porter, iar nava nu a mai intrat în acțiune în restul campaniei. După o bătălie ce a durat 75 de minute, Tilghman s-a predat flotei care atacase fortul și se apropiase la . O ambarcațiune mică din flotă a reușit să treacă direct prin intrarea fortului și să-l ia pe Tilghman pentru ceremonia capitulării de la bordul lui "Cincinnati". Doisprezece ofițeri și 82 de soldați s-au predat; totalul victimelor este estimat la 15 morți și 20 de
Bătălia de la Fort Henry () [Corola-website/Science/318378_a_319707]
-
din satul Lohvițî, regiunea Poltava. După absolvirea a 6 clase a mers în ucenicie la marină. Având rezultate bune și fiind sârguincios a fost repartizat la o școală maritimă pentru copii, după absolvirea căreia a mers pe diverse vase ale flotei de pe Marea Neagră în calitate de marinar de categoria 1. În 1930 a intrat în Colegiul marin din Odesa pe care l-a absolvit în 1933. După absolvire a fost locțiitor trei, locțiitor doi, apoi căpitanul navelor „Ilici” și „Flota Roșie”. În noiembrie
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
diverse vase ale flotei de pe Marea Neagră în calitate de marinar de categoria 1. În 1930 a intrat în Colegiul marin din Odesa pe care l-a absolvit în 1933. După absolvire a fost locțiitor trei, locțiitor doi, apoi căpitanul navelor „Ilici” și „Flota Roșie”. În noiembrie 1933 a fost mobilizat (după alte surse, a mers benevol, pe filiera comsomolului) la cantonamente speciale „comsostav” ale flotei din Marea Neagră. După absolvirea lor a fost numit navigator pe submarinul Щ-306 (numit „Știuca”, «Пикша») al flotei din
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
l-a absolvit în 1933. După absolvire a fost locțiitor trei, locțiitor doi, apoi căpitanul navelor „Ilici” și „Flota Roșie”. În noiembrie 1933 a fost mobilizat (după alte surse, a mers benevol, pe filiera comsomolului) la cantonamente speciale „comsostav” ale flotei din Marea Neagră. După absolvirea lor a fost numit navigator pe submarinul Щ-306 (numit „Știuca”, «Пикша») al flotei din Marea Baltică. În martie 1936, după introducerea noilor grade militare în flota sovietică, Aleksandr Marinesko primește gradul de locotenent, iar în noiembrie 1938
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
și „Flota Roșie”. În noiembrie 1933 a fost mobilizat (după alte surse, a mers benevol, pe filiera comsomolului) la cantonamente speciale „comsostav” ale flotei din Marea Neagră. După absolvirea lor a fost numit navigator pe submarinul Щ-306 (numit „Știuca”, «Пикша») al flotei din Marea Baltică. În martie 1936, după introducerea noilor grade militare în flota sovietică, Aleksandr Marinesko primește gradul de locotenent, iar în noiembrie 1938 gradul de locotenent-major. După absolvirea cursurilor de perfecționare la Detașamentul de înot submarin, a fost decorat cu
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
a mers benevol, pe filiera comsomolului) la cantonamente speciale „comsostav” ale flotei din Marea Neagră. După absolvirea lor a fost numit navigator pe submarinul Щ-306 (numit „Știuca”, «Пикша») al flotei din Marea Baltică. În martie 1936, după introducerea noilor grade militare în flota sovietică, Aleksandr Marinesko primește gradul de locotenent, iar în noiembrie 1938 gradul de locotenent-major. După absolvirea cursurilor de perfecționare la Detașamentul de înot submarin, a fost decorat cu ordinul Steaua Roșie, apoi devine locțiitor al comandantului pe submarinul Л-1 («Ленинец
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
noiembrie 1963, la Leningrad. Din primele zile ale războiului, submarinul М-96, al cărui comandant era Aleksandr Marinesko, și care fusese inițial dislocat la Paldiski, apoi la Talin, a ocupat poziții de luptă în golful Riga, nepurtând însă lupte directe cu flota inamică. În august 1941 acest submarin era programat să fie trecut în Marea Caspică, pentru a servi ca submarin de instrucție navală, dar planul nu a mai fost realizat. În octombrie 1941, Marinesko a fost exclus din calitatea de candidat
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
misiune de luptă. La 14 august 1942 submarinul a atacat bateria plutitoare de calibru greu germană (în ) SAT-4 „Helene”. La 30 ianuarie 1945 submarinul sovietic S-13, comandat de Aleksandr Marinesko, a atacat și scufundat prin torpilare liderul gigant al flotei germane "Wilhelm Gustloff", pe care se aflau 10582 oameni: 918 cursanți ai divizionului 2 de instruire al echipajelor de submarine, 173 de membri ai echipajului, 373 de femei din componența grupării navale auxiliare, 162 militari răniți și 8956 refugiați (majoritatea
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
nu i s-a conferit, ulterior fiind decorat cu ordinul "Drapelul Roșu". În 1990 i s-a decernat, postum, titlul de erou al URSS. Pe o casă de pe una dintre străzile principale din orașul-port Kronstadt (a doua bază navală a Flotei Baltice) există o placă de marmură care evidențiază faptul că în acel imobil a locuit comandantul Marinesko, Erou al Uniunii Sovietice. Onoruri speciale i s-a adus la Odesa, unde o stradă îi poartă numele, o placă a fost pusă
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
numele, o placă a fost pusă pe Școala de marină unde s-a pregătit Marinesko - școală care azi îi poartă numele, și o altă placă memorială pe casa în care a locuit. O navă de marfă de 1776 t (din flota comercială a Rusiei) a fost botezată Aleksandr Marinesko. De asemenea, statuia dedicată submariniștilor aflată în orașul-port Kaliningrad (portul principal al Flotei Baltice) îl înfățișează pe Alexandru Marinesko la bordul submarinului său. Faleza din Kaliningrad îi poartă numele, ca și un
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
și o altă placă memorială pe casa în care a locuit. O navă de marfă de 1776 t (din flota comercială a Rusiei) a fost botezată Aleksandr Marinesko. De asemenea, statuia dedicată submariniștilor aflată în orașul-port Kaliningrad (portul principal al Flotei Baltice) îl înfățișează pe Alexandru Marinesko la bordul submarinului său. Faleza din Kaliningrad îi poartă numele, ca și un cartier din Sevastopol. Strada din Leningrad (Sankt Petersburg) pe care a locuit îi poartă acum numele. De asemenea, Muzeul forțelor navale
Aleksandr Marinesko () [Corola-website/Science/318397_a_319726]
-
lor în Pacific, iar Guadalcanal a reprezentat trecerea Aliaților de la operațiunile defensive la o ofensivă strategică pe acest teatru de operațiuni, ofensivă ce a avut ca rezultat capitularea Japoniei la sfârșitul războiului. La 7 decembrie 1941, forțele japoneze au atacat flota americană la Pearl Harbor, Hawaii. Atacul a avariat grav mare parte din navele de război ale SUA și a dus la intrarea celor două țări în război. Scopurile inițiale ale liderilor japonezi erau neutralizarea marinei americane, preluarea controlul zonelor bogate
Campania din Guadalcanal () [Corola-website/Science/318411_a_319740]
-
Pacificul sudic și central au fost oprite după bătăliile navale din Marea Coralilor și respectiv de la Midway. Midway a fost nu doar prima victorie majoră a Aliaților împotriva japonezilor până atunci neînvinși, dar a și redus semnificativ capabilitățile ofensive ale flotei de portavioane a Japoniei. Până în acel moment, Aliații fuseseră în defensivă în Pacific, dar aceste victorii strategice le-au furnizat o ocazie de a prelua inițiativa strategică. Aliații au ales ca prim obiectiv Insulele Solomon (protectorat britanic), și anume insulele din
Campania din Guadalcanal () [Corola-website/Science/318411_a_319740]
-
bombardiere pe Guadalcanal după terminarea aerodromului. Aceste avioane aveau să furnizeze suport aerian pentru forțele navale japoneze ce avansau înspre Pacificul sudic. Planul Aliaților de a invada Solomonul de sud a fost conceput de amiralul american Ernest King, comandant al Flotei Statelor Unite. El a propus ofensiva pentru a împiedica utilizarea de către japonezi a insulelor ca baze pentru amenințarea rutelor de aprovizionare dintre Statele Unite și Australia. Cu consimțământul tacit al lui Roosevelt, King a susținut și invazia Guadalcanalului. Când generalul american George
Campania din Guadalcanal () [Corola-website/Science/318411_a_319740]
-
împotriva turcilor. În octombrie 1821, grecii conduși de Theodoros Kolokotronis au cucerit orașul Tripolitsa. Revolta din Peloponez a fost urmată în scurtă vreme de rebeliuni în Creta, Macedonia și Grecia Centrală, rebeliuni care au fost însă rapid înăbușite. Între timp, o flotă elenă încropită în grabă a reușit să obțină o serie de succese împotriva marinei otomane în Marea Egee și a împiedicat sosirea întăririlor turce trimise pe calea apelor. Între diferitele facțiuni elene au izbucnit la un moment dat conflicte, care au
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
din aproape întregul Peloponez și să recucerească Atena. După câțiva ani de negociere, trei dintre cele mai mari puteri ale vremii, Imperiul Rus, Regatul Unit și Franța, au decis să intervină în conflict și fiecare dintre ele și-au trimis flotele pentru sprijinirea grecilor. După ce au aflat că flota turco-egipteană este pe cale să atace insula grecească Hydra, flota puterilor europene aliate au interceptat flota musulmană la Navarino. Flota turco-egipteană a fost distrusă în timpul acestei bătălii navale. Pe uscat, grecii au reușit
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
După câțiva ani de negociere, trei dintre cele mai mari puteri ale vremii, Imperiul Rus, Regatul Unit și Franța, au decis să intervină în conflict și fiecare dintre ele și-au trimis flotele pentru sprijinirea grecilor. După ce au aflat că flota turco-egipteană este pe cale să atace insula grecească Hydra, flota puterilor europene aliate au interceptat flota musulmană la Navarino. Flota turco-egipteană a fost distrusă în timpul acestei bătălii navale. Pe uscat, grecii au reușit să-i alunge din Peloponez cu ajutorul Forței expediționare
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
mari puteri ale vremii, Imperiul Rus, Regatul Unit și Franța, au decis să intervină în conflict și fiecare dintre ele și-au trimis flotele pentru sprijinirea grecilor. După ce au aflat că flota turco-egipteană este pe cale să atace insula grecească Hydra, flota puterilor europene aliate au interceptat flota musulmană la Navarino. Flota turco-egipteană a fost distrusă în timpul acestei bătălii navale. Pe uscat, grecii au reușit să-i alunge din Peloponez cu ajutorul Forței expediționare franceze și au reușit ca până în 1828 să cucerească
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Regatul Unit și Franța, au decis să intervină în conflict și fiecare dintre ele și-au trimis flotele pentru sprijinirea grecilor. După ce au aflat că flota turco-egipteană este pe cale să atace insula grecească Hydra, flota puterilor europene aliate au interceptat flota musulmană la Navarino. Flota turco-egipteană a fost distrusă în timpul acestei bătălii navale. Pe uscat, grecii au reușit să-i alunge din Peloponez cu ajutorul Forței expediționare franceze și au reușit ca până în 1828 să cucerească cea mai mare parte a Greciei
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
au decis să intervină în conflict și fiecare dintre ele și-au trimis flotele pentru sprijinirea grecilor. După ce au aflat că flota turco-egipteană este pe cale să atace insula grecească Hydra, flota puterilor europene aliate au interceptat flota musulmană la Navarino. Flota turco-egipteană a fost distrusă în timpul acestei bătălii navale. Pe uscat, grecii au reușit să-i alunge din Peloponez cu ajutorul Forței expediționare franceze și au reușit ca până în 1828 să cucerească cea mai mare parte a Greciei Centrale. După mai mulți
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
din Peninsula Mani au continuat să se opună turcilor, reușind chiar să înfrângă trupele otomane în câteva rânduri, cea mai importantă victorie fiind cea din 1770. În timpul războiului ruso-turc din 1787 - 1792, comunitatea greacă din Trieste a finanțat o mică flotă de sub comanda lui Lambros Katsonis, care a reușit să hărțuiască flota otomană. În timpul acestui război, rebelii klefți și-au reluat activitatea. În același timp, un număr de greci se bucurau de poziții privilegiate în aparatul birocratic otoman. Grecii controlau afacerile
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
să înfrângă trupele otomane în câteva rânduri, cea mai importantă victorie fiind cea din 1770. În timpul războiului ruso-turc din 1787 - 1792, comunitatea greacă din Trieste a finanțat o mică flotă de sub comanda lui Lambros Katsonis, care a reușit să hărțuiască flota otomană. În timpul acestui război, rebelii klefți și-au reluat activitatea. În același timp, un număr de greci se bucurau de poziții privilegiate în aparatul birocratic otoman. Grecii controlau afacerile bisericii ortodoxe prin intermediul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolelui, cea mai mare parte
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
fortificațiile deținute de turci au fost asediate fără prea mult succes de forțele neregulate elene, dar nu au putut fi cucerite datorită lipsei pieselor de artilerie. Exceptând Tripolitsa, toate fortificațiile aveau acces la mare și au putut fi aprovizionate de flota otomană. Hotărât să cucerească capitala provincială, Kolokotronis a venit în fruntea a 300 de soldați greci în Arcadia. Odată ajunși în regiune, cei 300 de greci au atacat forțele mult mai numeroase alte turcilor (aproximativ 1.300 de oameni) și
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]