4,485 matches
-
acestora. Soluția perfectă este, desigur, utilizarea celor două cuvinte simultan: „șoc și groază“. Dacă, însă, la toate nenorocirile zilnice făcute de mâna omului se adaugă și contribuția naturii, știriștii sunt dea drep tul în al nouălea cer. Ei încep săși frece mâinile încă de la anunțarea codului galben și trâmbițează euforici că va veni prăpădul. Când, în fine, se abate și prăpădul (în cazul nostru, nu un tsunami devastator, nu un cutremur care să radă orașele, nu un asteroid care să devieze
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
și pe carel apreciam, dar care a eșuat lamentabil, înainte de vreme. Pe de altă parte, posturile noastre TV au tratat regretabila scenă filmată de jurnaliștii de la Libertatea în stilul lor caracteristic - adică bulevardier -, în care ne arătăm scandalizați, dar ne frecăm palmele de plăcere că ni sa oferit pe tavă o asemenea deli catesă. Televiziunile care au dat în buclă filmulețul cu pricina șiau ridicat ele însele poalele în cap. Ele îl arătau pe Bleonț cu degetul, dar făceau de fapt
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
un bulgăre de țărînă În care sîngele era amestecat cu lumina. Dar atunci n-am Înțeles gestul lui. Iar acum, soarele acesta În amurg Îmi umple parcă mîinile de sînge. Și umblu iarăși cu sîngele Himerei pe mîini. Mi le frec cu nisip, dar sîngele nu se curăță. Nisipul nu uită decît ceea ce vrea el. Ar fi trebuit să știu acest lucru cînd eram tînăr. Acum sînt bătrîn și sînt prea obosit ca să nu-mi amintesc totul. Obosit de greșelile mele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
frângă cele mai sfinte hotare, iar viciul pătrunse prin spărturile zidului comun, care trebuia păzit cu sfințenie. În ziua aceea trecuse prin multe emoții, iar noaptea o așteptau altele. Era ca o persoană sechestrată, privată de libertate pe nedrept. Își freca mâinile întorcându-le când pe o parte, când pe alta, de parcă ar fi fost niște adăugiri stranii la brațele ei care refuzau să mai facă mișcări sigure. O mână îi tremura. Cu mișcări nesigure, ca ale boxerilor care au ascultat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să găsești un sprijin pentru a ajunge acolo unde trebuie. Dar nu-i era frică. Dispăruse teama ca prin minune. Se simțea ca pe un teritoriu al ei și avea toată energia de care avea nevoie în perioada aceea. Își frecă mâinile, una de alta, uimită de îndrăzneala ei și dându-și seama că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, că toți avem câte un contract încheiat cu existența noastră. Nu am avea niciun viitor dacă ne-am folosi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și nu exista nici un pericol. Mai de plâns la ora actuală ar fi țărișoara noastră care s-a sfărmat vizibil precum un glob de sticlă pe care nu-l mai poți recupera vreodată.” Carlina se așeză pe marginea unui pat, frecându-și genunchii cu palmele ca și când ar fi durut-o. Noaptea îi fusese somnul cam agitat, dar spre ivirea zorilor îl visă pe Nicky militar, într-o imagine clară, alergând unul către altul și îmbrățișându-se. Răsuflarea i se acceleră prin
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
atât de puternic în gura lui încât scuipă repede de vreo câteva ori în urma lui, în apa verzuie și înghețată parțial a râului pe care-l lăsă în urmă. Ajunseseră ca niște animale hăituite lângă niște dealuri împădurite. Aici se frecară cu zăpadă unul pe altul cu ultimile lor puteri pentru a-și reveni în simțiri și a conștientiza că încă sunt vii și nu morți. Se lipiră doi câte doi spate în spate, tremurând ca o trestie în vânt, încercând
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
am și rămas) cu confrații mei, criticii din Asociația aferentă : era, cred, normal să invoc un domeniu pe care, de bine de rău, îl știu mai bine (deși am părăsit Asociația și Biroul ei acum mai bine de cinci ani), frecându-mă cu el la vizionari etc. ; și, luând în vizor o profesionistă precum Magda Mihăilescu, trebuie să semnalez tocmai în cazul ei, emblematic, ca să zic așa o inescuzabilă, orice s-ar spune, tentativă de a (ne) băga (în) ceață... Tocmai
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
prezintă semne particulare pe corp, mâini, haine (urme pe corp datorită injectării); * deține capsule, tablete, pudra, prafuri, fiole, precum și seringi, ace, garou de cauciuc, lingurițe pentru prafuri, cantare, vase inhalatoare etc.; * poate face anumite gesturi, si anume de a-si freca brațul în care de obicei se injectează; * este înconjurat de persoane dubioase, instabile. Manifestările psihosociale obișnuite la consumatorii de droguri sunt: * Psihologice/comportamentale: agitație, iritabilitate, disforie, dificultăți de adaptare, modificări bruște de dispoziție, ostilitate, agresivitate, simptome psihosomatice, hiperventilație, anxietate generalizată
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
umblu toată ziua, dar nu de asta sînt obosit. Bag capul în chiuvetă și dau drumul robinetului de apă rece. Șuvoiul îmi lovește cu putere ceafa, încrețindu-mi pielea întregului corp, făcîndu-mi-o ca de găină. Și ce bine-i! Mă frec apoi îndelung cu prosopul pe cap și pe față, aranjîndu-mi părul încă jilav cu pieptenele Liviei. Gata, iubito! strig, ieșind din baie. Cînd crede că sînt gata îmbrăcat, mă strigă: Te rog! Vino să ne bem cafeaua, că după băutura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
le-am pus pe o măsuță, în holul apartamentului Liviei. Acolo le-am uitat. Acum vreau să intru în birou, așa că merg în atelierul mecanic și-l caut pe Ghiță. Îl găsesc pitit într-un cotlon al magaziei de materiale, frecînd de zor mînerul unui cuțit de bucătărie. Cînd mă vede, încearcă să strecoare cuțitul sub niște cutii cu rulmenți, dar îi fac semn să mi-l dea, rămînînd cu palma desfăcută, întinsă poruncitor spre el. Uf! se înciudează mecanicul. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acul, întîi trebuie să aspiri, să te convingi că n-ai nimerit în vreun vas de sînge... Și tu nu aspirai?! De unde? Mi-a spus sora de la dispensar zilele trecute, cînd am făcut niște vitamine. Ion începe să transpire, își freacă un timp tîmplele, se șterge îndelung cu batista pe gît, apoi își aprinde o altă țigară. Ce mai știi de-acasă? mă întreabă. Tata a vrut o pereche de cizme de cauciuc, numărul cel mai mare. I-am făcut un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
roșește!... Afară, ploaia măruntă lovește cu putere din toate părțile, așa că trebuie să bag formularele în sîn și să grăbesc pasul. Intru în secție prin capătul dinspre poartă al clădirii și urc mai întîi la mine în birou, unde mă frec îndelung cu prosopul pe cap, să mă usuc și să-mi mai încălzesc pielea capului, pe care o simt rece. Iau din cuierul-pom casca de protecție, căptușită în interior cu o bucată de blană sintetică și mi-o pun pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din care ies cîteva țigări. Iau o țigară, și mi-o aprind, mai mult ca să umplu golul creat, apoi mă întorc și mă așez pe scaun, cu privirea lăsată în jos, spre vîrful ghetelor mele, lustruite de cît au fost frecate de cuvertura de pe pat. Îmi amintesc din nou ce s-a întîmplat și mă cuprinde un fior de greață, scuturîndu-mă, pe care încerc să-l maschez strivind țigara, abia aprinsă, în scrumiera de sticlă. Ți-e rău? mă întreabă doamna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
răspunde, și eu înțeleg că mai sînt și alții în camera tabloului de comandă, dar nu-mi pasă. Închid interfonul și-mi strîng haina de azbest la piept, apoi îmi șterg nasul, care mă ustură de cît l-am tot frecat cu mîneca aspră de azbest după fiecare strănut. Cum îți merge Sinteza? îl întreb pe Vlad. Întreabă-l pe Iordache, el e șeful, îmi răspunde Vlad indiferent. Știu că merge foarte bine, spun eu. Asta înseamnă că are un șef
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
semn că femeia a închis telefonul. Închid și eu telefonul. Mai citesc o dată biletul Cezarei, strîng din umeri ca la un lucru care nu mă privește, îl împăturesc și-l bag în buzunar. Iau radiera oferită de Don Șef, o frec îndelung între degete și-mi duc degetele la nas, înfiorîndu-mă la mirosul plăcut de mandarin. "Ca să vezi! mă mir. Don Șef m-a propus ieri să fiu dat disponibil, iar azi îmi vinde gogoși, cum c-ar vrea să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să mai treci totuși, în fugă, să mă vezi. Cu toată sila mea de camerele mobilate, nițel murdare și banale, îmi dau seama acum că ar fi fost frumos. Îmi sunt mâinile reci, aproape fără viață; las stiloul și le frec una de cealaltă, iar ele scot cu un fâșâit straniu, ca și cum aș merge prin pădure, pe frunze uscate, la Crucea Sandului. [...] M. 83/1948 II 18 octombrie [1948], luni seara [...] Ești cam ciudată, mititico, îmi spui să păstrez secretul și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a tov. Lenin. „Dacă ar mai trăi, i-aș face o cadou, dar nu cred că mai citește cărți în mausoleul lui.“ A intervenit altă coadă de topor: „Are și dedicația lui Verhaeren?“ „Da“, a răspuns Adalbert. Iar celălalt își freca mâinile, încântat, de-mi venea să-l iau la palme. Atunci, încercând să-mi apăr biblioteca, să păstrez măcar o parte din ea, chiar fără să aleg, m-a cuprins o furie rece și am spus: „Cum, este posibilă o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a doua moarte a lui Papà. În sfârșit, au adus urna din pod în sala săracilor și am putut aranja un colțișor frumos și izolat [acolo], deocamdată, până la următoarea încercare de a rezolva situația asta penibilă; am aprins candela, am frecat, am curățat tot: covorașul, icoana, crucea, candela și cartea lui de vizită, vasul albastru cu alb cu cei doi bujori ai mei care au schimbat totul, au îmbogățit totul. Am să încerc să sensibilizez SSR ca să pot cumpăra o nișă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am. Oare doar din cauza chininei îmi bate inima mult mai tare decât de obicei? Sau o fi de vină Azurea neagră? De un timp îmi cam tremură și mâna dreaptă, când duc în plasă o greutate mai mare, sau când frec prea mult și o obosesc. Vezi, îți spun tot. Tot ce-mi trece prin cap și-mi vine sub condei. Ceva mai târziu, când am să plec de tot, poate ai să reiei rândurile astea și ai să citești cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lui Danny încearcă să escaladeze marginea canapelei. Iar Danny e prăbușit peste mașina lui de cusut, într-un nor de mătase aurie, și doarme dus. — Danny? zic ușor panicată. Hei, trezește-te! Danny tresare, se ridică și începe să se frece la ochi. Are cârlionții turtiți, iar ochii albaștri deschis îi sunt și mai roșii decât dimineață, când mi-a răspuns la ușă. Un tricou gri vechi îi acoperă trupul costeliv, iar un genunchi osos iese prin blugii tăiați, împreună cu coaja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
adaug în treacăt. Sau... cinci. Depinde. Se lasă iar tăcerea, întreruptă doar de sunetul ritmic și liniștitor al pașilor noștri. E o încordare foarte ciudată între noi, și nu îndrăznesc să mă uit la Luke. Îmi dreg glasul și-mi frec nasul, încercând să mă gândesc la un comentariu despre vreme. Ajungem la poarta bisericii și Luke se întoarce să se uite la mine - iar expresia lui caustică obișnuită i-a dispărut de pe chip. — Serios, Becky, spune. Chiar vrei să aștepți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
atât de tare la hotel, poate să stea la hotel, când vine, și nu la noi. O, Doamne. Nu fac decât să înrăutățesc și mai tare situația. — Uite.. hai să uităm discuția asta. A fost o idee tâmpită, oricum. Mă frec nervoasă pe față. Deci... cum merge treaba? Mai vorbim câteva minute, și îmi dă raportul complet despre tipul, atât de amabil, de la firma de corturi și cum nici nu costă chiar atât de mult, și cum fiul lui e la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ai câștigat! Dacă e o problemă chiar așa de mare, uită toate astea! Nu trebuie nici să vii la petrecerea de logodnă dacă n-ai chef - și facem nunta în Oxshott. Ești fericită acum? — Eu... Tac și încep să mă frec la nas. Normal, acum că a zis asta, simt că încep să înclin în partea cealaltă. Fiindcă, dacă stai să te gândești, e o ofertă senzațională. Și, dacă aș putea cumva să-i conving pe mami și pe tati, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
confuză la soțul ei. — Noi nu credem în vânătoare, spune Clark Kent, destul de rece. Bună seara. Și, încă o dată, felicitări, spune către mine. În timp ce respectivii se îndepărtează, Suze se mă fixează nedumerită. — Bex. Tu ai înțeles ceva? — Eu... ăă... Îmi frec nasul, încercând să mă gândesc la ceva. Nu știu de ce, dar am sentimentul foarte puternic că nu vreau deloc să-i spun lui Suze despre nunta de la Plaza. OK, mint, știu de ce. Pentru că știu exact ce o să zică. — Da! spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]