4,479 matches
-
două viziuni diferite: una redusă în esență la proiecția în planul frontal, cealaltă arătând scena ca într-un spațiu tridimensional. Putem afirma fără grijă că ele prezintă scena așa cum apare și așa cum este. Un artist îndemânatic poate prezenta o proiecție frontală astfel încât aranjamentul nu numai să pară că ar funcționa de la sine, ci și să dea o imagine clar lizibilă a scenei tridimensionale. Voi folosi acest ajutor bine-venit pentru a discuta câteva exemple de compoziții în spațiul tridimensional - acel gen de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
și, prin urmare, le face ușor de definit. Comparând una dintre picturile lui Chardin (figura 108) cu natura moartă discutată anterior și aparținând lui Matisse, se evidențiază o diferență. Matisse și-a distribuit cele cinci obiecte mai ales în planul frontal, ele fiind juxtapuse însă pe o suprafață bidimensională. La Chardin aranjamentul tridimensional făcut pe tăblia mesei apare cel puțin la fel de evident ca și cel din plan frontal. Ce vedem atunci când examinăm compoziția lui Chardin ca pe un aranjament în spațiu
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
o diferență. Matisse și-a distribuit cele cinci obiecte mai ales în planul frontal, ele fiind juxtapuse însă pe o suprafață bidimensională. La Chardin aranjamentul tridimensional făcut pe tăblia mesei apare cel puțin la fel de evident ca și cel din plan frontal. Ce vedem atunci când examinăm compoziția lui Chardin ca pe un aranjament în spațiu? Raportând obiectele unul față de celălalt, le percepem centrul comun ca fiind localizat în mijlocul lor, în golul oalei de aramă; este la o oarecare distanță de planul frontal
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
frontal. Ce vedem atunci când examinăm compoziția lui Chardin ca pe un aranjament în spațiu? Raportând obiectele unul față de celălalt, le percepem centrul comun ca fiind localizat în mijlocul lor, în golul oalei de aramă; este la o oarecare distanță de planul frontal, dar și aproape de mijlocul geometric al pânzei dreptunghiulare. Dincolo de dependența acestora de centrul de echilibru principal, obiectele sunt marcat autonome. Toate, chiar și cuțitul, sunt simetrice centric, fiecare fiind conturat în jurul propriei axe. Aceste axe se adaugă configurației de vectori
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
marginile bărcii. Barca formează totuși și ea o parte inseparabilă de personaj, desfășurând un vector orientat înainte, limitându-se la personificarea însăși a frontalității poziției poetului. Barca îi dă avânt, dar îi exprimă și inhibarea misterioasă, oprindu-se în planul frontal al picturii, fără a avea unde să se mai îndrepte. Absintul lui Degas este mult mai inhibitor (figura 113). Prezența melancolică a bărbatului și a femeii este comprimată între bancă și mese. Punctul nodal din centrul compoziției propune microtema femeii
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
din dreapta de pahar și împunsă cu răutate de cele două colțuri opuse ale meselor. În fundal, perspectiva parțial deschisă, de care cele două persoane sunt separate de spătarul băncii, le reduce imaginea la consistența unei umbre. Pe măsură ce pătrunde în scenă frontal, privitorul dă peste o masă acoperită cu ziare în dezordine. Și atunci când privirea bărbatului așezat este oprită abrupt de cadrul tabloului, ne dăm seama că metoda lui Degas de a intersecta elementele scenei cu cadrul face mai mult decât doar
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
este unul oarecare - întâmplător, cel de care ne aflăm cel mai aproape. Privire suplimentară asupra proiecției Exemplele precedente au fost prezentate pentru a ilustra compoziția în spațiul tridimensional. Dar este clar că nu putea fi exclusă proiecția scenelor din planul frontal. În aranjamentul japonez, publicul urmărește spectacolul nu numai pe scena orizontală, la care se uită pieziș, ci și în planul frontal vertical al tabloului, iar centrul de echilibru se află nu numai la o anumită distanță de noi, deasupra mijlocului
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
pentru a ilustra compoziția în spațiul tridimensional. Dar este clar că nu putea fi exclusă proiecția scenelor din planul frontal. În aranjamentul japonez, publicul urmărește spectacolul nu numai pe scena orizontală, la care se uită pieziș, ci și în planul frontal vertical al tabloului, iar centrul de echilibru se află nu numai la o anumită distanță de noi, deasupra mijlocului podelei, ci și în mijlocul suprafeței pe care este zugrăvită imaginea. Tot astfel, băutorii de absint ai lui Degas (vezi figura 113
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
devin din unghiuri drepte unghiuri ascuțite prin iluzia proiecției optice. Acum trebuie să luăm în discuție consecințele compoziționale ale interacțiunii dintre proiecție și efectul de adâncime. Permiteți-mi să încep printr-un avertisment. Diferența perceptivă dintre imaginea proiectată în planul frontal și cea tridimensională în adâncime nu este atât de tranșantă și absolută pe măsura termenilor folosiți spre a o descrie, din motive de simplificare. Proiecția frontală tinde să aibă o adâncime, iar spațiul tridimensional este întotdeauna supus unei comprimări a
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Permiteți-mi să încep printr-un avertisment. Diferența perceptivă dintre imaginea proiectată în planul frontal și cea tridimensională în adâncime nu este atât de tranșantă și absolută pe măsura termenilor folosiți spre a o descrie, din motive de simplificare. Proiecția frontală tinde să aibă o adâncime, iar spațiul tridimensional este întotdeauna supus unei comprimări a perspectivei. În mod normal, percepția unui privitor oscilează undeva între cele două. Faptul este valabil și în spațiul fizic, în care percepția adâncimii este mai convingătoare
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
și simetrică, cu atât este mai posibil ca ea să predomine. Comparați mandala din figura 7 cu schița după lucrarea lui Bruegel, Luilekkerland (Țara unde curge lapte și miere) din figura 116. Mandala, afișând o simetrie centrică perfectă în planul frontal, nu prezintă nici o tendință de a se ascuți în partea din spate, în adâncime. Compoziția lui Bruegel este și ea simetrică centric, cu cei trei trântori grupați în jurul axei de echilibru a trunchiului de copac, precum spițele unei roți. Aici
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
din spate, în adâncime. Compoziția lui Bruegel este și ea simetrică centric, cu cei trei trântori grupați în jurul axei de echilibru a trunchiului de copac, precum spițele unei roți. Aici, totuși, aranjamentul simetric este localizat în spațiul tridimensional. În proiecția frontală, structura este distorsionată în mod grotesc. Acest fapt are un înțeles propriu, dar struc tura trebuie să fie văzută mai întâi ca un aspect al compoziției „bune” în adâncime. Continuitatea spațiului Genetic, în evoluția producției picturale, reprezentarea în adâncime survine
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
începe să indice diferența dintre ceea ce este în față și ceea ce este în spate. Pasul următor, prin urmare, este acela de a construi un fundal adecvat, de exemplu, un peisaj sau peretele din spate al unei camere îndărătul unei figuri frontale. Acesta introduce dimensiunea adâncimii și implică o distanță între cele două planuri, dar respectiva distanță nu este încă definită ca un spațiu continuu. Rămâne un interval care nici nu implică existența unei pardoseli de legătură și nici nu poate găzdui
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
un spațiu continuu. Rămâne un interval care nici nu implică existența unei pardoseli de legătură și nici nu poate găzdui vreun obiect în cadrul ei. Aceasta duce la un salt discontinuu între două scene care sunt limitate la prezentarea dimensiunilor lor frontale. Cât timp centrul compozițional din planul frontal este ușor de observat, nu are rost să căutăm în aceste picturi centrul spațiului tridimensional. Strict vorbind, ne aflăm încă pe tărâmul celei de-a doua dimensiuni, un șir de două sau mai
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
nici nu implică existența unei pardoseli de legătură și nici nu poate găzdui vreun obiect în cadrul ei. Aceasta duce la un salt discontinuu între două scene care sunt limitate la prezentarea dimensiunilor lor frontale. Cât timp centrul compozițional din planul frontal este ușor de observat, nu are rost să căutăm în aceste picturi centrul spațiului tridimensional. Strict vorbind, ne aflăm încă pe tărâmul celei de-a doua dimensiuni, un șir de două sau mai multe expuneri frontale, ca un decor de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
centrul compozițional din planul frontal este ușor de observat, nu are rost să căutăm în aceste picturi centrul spațiului tridimensional. Strict vorbind, ne aflăm încă pe tărâmul celei de-a doua dimensiuni, un șir de două sau mai multe expuneri frontale, ca un decor de scenă realizat în întregime din culise și un fundal. Acest hiatus, această distanță nestructurată între față și spate, mai apare încă în compozițiile, altfel minuțios elaborate, din timpul Renașterii și de mai târziu, mai ales în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
anumit loc pe scara adâncimii printr-un procedeu perceptiv, el rămâne în spațiul nedefinit al reprezentărilor de început. Cu timpul, decorul se apropie din spate și dimprejur, dar interiorul tradițional, cu fundalul și pereții săi laterali, poate să înconjoare scena frontală fără să o înzestreze cu spațiu continuu. Și nu s-ar putea spune că peretele din față lipsește - el nu s-a aflat niciodată acolo. Odată ce este introdusă dimensiunea adâncimii, încă mai pot apărea probleme prin ambiguitatea localizării. Imaginile arătate
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
dimensiunea adâncimii, încă mai pot apărea probleme prin ambiguitatea localizării. Imaginile arătate într-o proiecție se pot referi la obiecte localizate la orice distanță. Un turn menit să fie văzut departe la orizont este pictat în mod inevitabil în planul frontal al pânzei. Când, în pictura lui Bosch Sfântul Ioan din Patmos (figura 117), evanghelistul privește la înger și la apariția Madonei, el poate să facă acest lucru doar în contextul tradițional al planului frontal simplu. Compozițional, bărbatul cu volumul central
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
pictat în mod inevitabil în planul frontal al pânzei. Când, în pictura lui Bosch Sfântul Ioan din Patmos (figura 117), evanghelistul privește la înger și la apariția Madonei, el poate să facă acest lucru doar în contextul tradițional al planului frontal simplu. Compozițional, bărbatul cu volumul central emite un vector oblic către colțul din stânga sus. Din punct de vedere tridimensional, dispozitivul nu funcționează. Îngerul de pe culme se ivește într-un centru transferat în mijlocul axei oblice care îl leagă acum pe sfântul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Sf. Ioan, dar nefiind observat de acesta, deoarece privește într-o porțiune a cerului în care nu este nimic de văzut. În tripticul lui Dieric Bouts prezentat în figura 118, ambiguitatea oarecum supărătoare face loc unui dublu înțeles. În planul frontal predomină încă o ierarhie arhaică. Grupul judecătorilor, prezidat probabil de împăratul roman însuși, ocupă centrul de echilibru al compoziției magistrale, iar cei doi sfinți, Sf. Ieronim și Sf. Bernard, asistând la scenă de pe margini, își țin capul la aceeași înălțime
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
arată pe toți la nivelul solului. Judecătorii populează centrul de echilibru din mijlocul scenei, grupul central trimițând un vector spre scena torturii din prim-plan, care este acum principalul punct de interes. De-a lungul Renașterii și după aceea, proiecția frontală păstrează rareori o simetrie desăvârșit de simplă, care să-i asigure acordarea unei atenții totale. Dar chiar și în stilurile mai realiste ale picturii vom găsi aceeași formulă de lucru. Proiecția frontală își menține întotdeauna prioritatea ca imagine direct perceptibilă
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
De-a lungul Renașterii și după aceea, proiecția frontală păstrează rareori o simetrie desăvârșit de simplă, care să-i asigure acordarea unei atenții totale. Dar chiar și în stilurile mai realiste ale picturii vom găsi aceeași formulă de lucru. Proiecția frontală își menține întotdeauna prioritatea ca imagine direct perceptibilă, de aspect primordial al ambianței picturale. Deși accentul compozițional se poate muta asupra decorului tridimensional, proiecția continuă să simbolizeze sensul scenei a cărei configurație fizică se derulează în adâncime. Atunci când dualitatea prim-
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
sensul scenei a cărei configurație fizică se derulează în adâncime. Atunci când dualitatea prim-plan - fundal este înlocuită cu imaginea unei lumi continue, întinzându se din față până la orizont, spațiul infinit rezultat amenință centricitatea compozițională. Am menționat anterior că, în planul frontal, cadrul delimitativ creează centrul de echilibru prin inducție. Am observat că atunci când cadrul este redus la o fereastră și prin aceasta detașat de spațiul pictural, delimitările interioare îi preiau funcția. E instructiv să observăm în Adorația magilor a lui Bosch
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
fiecărei particule a tabloului. Există, firește, o ambiguitate ciudată în ceea ce privește localizarea în spațiu a punctului de fugă. În primul rând, există un punct undeva pe pânză. El formează focarul proiecției optice și, prin urmare, un centru compozițional puternic în planul frontal. Dar el se situează totodată și departe, la orizontul spațiului pictural - o prezență iluzorie, din moment ce în spațiul tridimensional nu există nici o convergență perspectivală. Din punct de vedere perceptiv, centrul perspectivei plutește undeva între comprimarea proiectivă și adâncimea nediminuată. Perspectiva centrală
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
prezență iluzorie, din moment ce în spațiul tridimensional nu există nici o convergență perspectivală. Din punct de vedere perceptiv, centrul perspectivei plutește undeva între comprimarea proiectivă și adâncimea nediminuată. Perspectiva centrală este de un ajutor îndoielnic la stabilirea centricității compoziționale. Raportată la planul frontal, ea asigură într-adevăr un centru puternic; însă atunci când este localizată la capătul îndepărtat al spațiului pictural, difuziunea vec torilor ce își au originea în punctul de fugă face dificilă pentru oricare dintre pozițiile aparținătoare acelui continuu spațial stabilirea de la
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]