5,035 matches
-
iar melancolia am descoperit-o cînd ne-am uitat În urmă. Muntele fermecat și nemuritor al copilăriei Își ridică nimbul strălucitor și pur tot mai departe. Acolo am fost asemenea zeilor, nemuritori, avînd și defectele lor, indiferența față de greșeli și indiferența față de timp. Nici nu bănuiam că sfinxul există și așteaptă să-l Întîlnim. Atunci Încă nu bănuiam foarte multe altele. De pildă, grija necesară pentru felul cum ne risipim această unică viață. Încă n-am pronunțat cuvîntul destin. Sa surîd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mi-l asum. CÎnd eram copil și mă jignea cineva mă apăram printr-un joc ciudat și Înfricoșător. Mă uitam la el cu tristețe și mi-l Închipuiam mort. Nu era acest joc bizar o Încercare instinctivă de a Învăța indiferența? În sinea mea eram convins că oamenii treceau prea grăbiți pe lîngă cimitirul Înconjurat cu brazi, de unde florile răspîndeau un miros pătrunzător de plantă Îmbibată de soare. După ani de zile trebuie să recunosc că am eșuat În toate jocurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Zeus; că nu mai țin minte cine sînt, de ce mă aflu aici, și de ce coboară asupra mea vulturul. Atunci n-ar mai avea nevoie să mă țină legat În lanțuri de stîncă. M-ar putea elibera, deoarece aș rămîne robul indiferenței mele, lîngă un vultur inexplicabil. Aș umbla ducîndu-mi stînca peste tot... Dar vulturul Îmi rupe rana abia Închisă. Și Îmi aduce aminte din nou: eu sînt cel care am furat din Olimp focul! Aș fi putut să fac asta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
care-i dă puteri proaspete lui Anteu? Ca, dealtfel, și piatra În care a fost cioplit sfinxul slut și indiferent de la piramide? Aceasta nu demonstrează decît că În același pămînt se află și viața, și moartea, și seva hrănitoare, și indiferența și dacă grecii au lăsat neatins pămîntul colinelor pe care și-au construit templele au făcut-o tocmai simțind că totul depinde de ce va spune marmura de deasupra. Condiția lui Anteu e să nu se Înstrăineze de pămînt. Dar după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
privesc. A limita nu Înseamnă uneori a Învinge ceva, ci a-l Înălța. Piramida dă și ea un sens deșertului limitîndu-l. Pe blocurile de granit s-ar putea săpa inscripția „PÎnă aici”. PÎnă aici e posibilă victoria nisipului și a indiferenței. Aici Începe melancolia timpului și a vieții. PÎnă aici, așadar, sînt posibile rătăcirile lui Ulise. Aici Începe Ithaca... Ar trebui, poate, să mă dărui acestor bucurii cu prudență. Dar a iubi Înseamnă tocmai prilejul fericit de a nu suspecta mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
scutește de alte justificări. În amiaza care curge pe mine ca rășina caldă Îmi aud numai bătăile inimii lîngă respirația mării. De ce mi-aș aminti de surîsul sfinxului cînd eu Însumi am Început să surîd, dar fără dispreț și fără indiferență? Să mă tem? Nu, aici Își flutură părul auriu o zeiță care n-are Îndoieli. Și care cunoaște libertatea ce ți-o dau lumina și apa. Lipit de nisip, sînt ca Midas căruia Bacchus i-a satisfăcut dorința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nou: Aceasta-i menirea mea și a dragostei, să dau oricărui labirint o ieșire... Lumina care Îneacă oțetarii e caldă ca o mîngîiere. Și țîșnește parcă din ceea ce simt În această clipă, fremătînd și respingînd Încă o dată lecția amară a indiferenței. Fata Morgana Piramidele sînt goale, repetă unii cu Încăpățînare și tristețe, În vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțînd un strigăt de triumf, spre altă moară de vînt. Îndoielile ca și iluziile se Întîlnesc În vîrful piramidei. Zeul liniștii, Harpocrate, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
-o, dar poezia se Încăpățînează s-o Împingă În toate deșerturile. Orgoliul unui Nietzsche care, ros de boli necruțătoare, declara: „ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”, nu e mai prejos de orgoliul și de frica faraonilor. Iar sfinxul Indiferenței, Înainte de a fi paznicul piramidelor, este el Însuși o piramidă ca semnificație. Surîsul său metafizic s-a născut din disperare nu din dispreț. Alt animal n-ar fi rezistat culcat pe nisipuri... Acești ochi pustii privesc moartea ironic numai pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de orgoliu pentru aceasta. Dar și de modestia de a zîmbi cînd orgoliul imită natura, care nu ridică piramide pentru că nu regretă nimic, se mulțumește să existe. Acum știu că surîsul sfinxului culcat pe nisipuri nu este un surîs al indiferenței... Ploaia măruntă de-afară cade peste toate ceasurile În care m-am gîndit la zeii antici. Olimpul trebuie să fie pustiu, Însă cadavrul sfinxului grec nu va fi găsit În prăpastia unde s-a aruncat. Zeul-Întrebare trăiește... VÎntul de toamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
îndreaptă ei spre moarte, cum mă îndrept, împreună cu ei, spre moarte, asta-i premisa. Cum ne interceptează concetățenii, cum ne prezentăm în clipa supremei îmbrățișări. Într-o dimineață însorită, când nu mai speri nimic și redescoperi, brusc, natura, inepuizabila ei indiferență. Într-o dimineață însorită, într-o primăvară strălucitoare, când uităm o clipă mutrele păzitorilor și murdăria străzilor și a sufletelor și ridicăm privirile spre cerul aurit și pustiu. În sfârșit, senini, fericiți, desprinși de panica micii noastre celule. Atunci, pac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dumnezeul meu e ateu și îi plac provocările. Alternativele, improvizațiile, cum spui mata. Și gluma, bineînțeles. E ca noi, ne-a făcut după asemănarea lui, nu? Așa că eu sunt de partea doamnei aceleia care te intrigă. — Moartea! Minciuna, gluma, acomodarea. Indiferența, improvizațiile supraviețuirii, Adică, Moartea, Moartea. Mde, eu sunt alături de anonimii care supraviețuiesc. Glumeții schimbători și sceptici nu-mi sunt dușmani. Dar n-au drept să depună la proces!...Pierd calitatea de martori, simpaticii dumitale. Așa scrie în Coran. Acești glumeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
perfecțiunii, pentru că viața trăită numai pentru o idee, este o viață chinuită, falsă, care arată diferite feluri „de a nu trăi, trăind”. Ar trebui să fugim de ea, să fugim de inerție, de stereotipia actelor, de mecanizarea lor, de răceala, indiferența și lipsa noastră de preocupare. În profesia noastră de dascăli și-n viața de elevi a micuților, trebuie să predomine pasiunea, care reprezintă flacăra unei vieți împlinite, o trăire și o energie totală, care angajează întreaga persoană umană. Munca educativă
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
atingerea perfecțiunii. Acesta este un orgoliu care niciodată nu va fi satisfăcut. O viață pentru o idee perfectă și perfecționistă „reprezintă o viață chinuită, falsă, diverse feluri de a nu trăi, trăind”, cauzată de inerție, stereotipia actelor, mecanizarea lor, răceală, indiferență și lipsa noastră de preocupare. În alegerea meseriei trebuie urmată pasiunea, ea fiind focarul unei vieți împlinite, o trăire și o energie totală care angajează întreaga persoană umană. E necesar să ne alegem scopuri pe care să le putem îndeplini
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
asta și forțează nota. Nu poți face asta doar cu trei oameni. E nevoie de mai mulți și, în plus, îți trebuie și niște indivizi pe care nu-i cunoști. Ce sugerezi că ar trebui să fac? îl întreb cu indiferență. Să-mi atârn o plăcuță de gât, ceva de genul: „Tocmai vi s-au dat papucii? Sunați la 72634948 și jeliți în grup!“ Davey își manifestă nerăbdarea. Nu fi ridicolă! Dă un anunț în Time Out. Vei primi zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
scoate-ne din încurcătură. Cred că amândurora ne e frică să trecem singuri la fapte. Davey e un cunoscător. Eu și cu Finn ne simțim ca doi copii care au nevoie de sprijinul lui tăticu’. —Bine, fie! exclamă el cu indiferență, deși știu că urăște să fie lăsat pe dinafară. Dar mai avem nevoie de cineva. Se uită la mine cu subînțeles. Cred că trebuie să vorbești cu Jake. De voie, de nevoie, a trebuit să apelăm la el. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
el era prea jenat de asemenea lucruri, însă i se potrivea de minune și arăta foarte bine în el. Știu, de fiecare dată când îl văd îmbrăcat așa, că a venit să-mi ceară să ne împăcăm. Îl tratez cu indiferență: nu-i dau ocazia să vadă ce mult mă bucur. Îl fac să mă implore ore întregi până să îi răspund afirmativ. (2) Furia/Resentimentul - De ce tocmai eu? E normal să fii furios/ă pe fostul partener, pe cei din jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
grupului extraordinar de echilibrat. Așa că mă grăbesc să rectific: — Da... păi... oricum, e cam târziu și nu cred să mai avem vreo șansă să găsim ceva deschis... —Mai bine hai s-o lăsăm baltă, pare să mă susțină Ben cu indiferență. Remarca lui nu-mi cade prea bine, însă bănuiesc că n-are nici un chef să meargă la o bere fără prietenul lui, Finn. Ne luăm la revedere, dar ne dăm seama că mergem toți în aceeași direcție și mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
E un prieten vechi? se interesează Jake în timp ce stoarce niște lămâie deasupra anghinarelor. Trebuie să acționez cu tact, pentru că n-aș vrea ca Jake să intre la bănuieli. De fapt, e un amic al fostului meu prieten, zic cu prefăcută indiferență. Așa l-am cunoscut și ne-am înțeles foarte bine. Se vede. A fost foarte bucuros să te vadă. — Da, e nemaipomenit, îl aprob eu și mă inundă un val de fericire. Mă simt extraordinar să văd că prietenii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mormanele ei de haine, iar valiza mea e trântită pe podea lângă celălalt pat, de pe care pot vedea minunatul peisaj al ușii deschise de la toaletă. —Salut! mă întâmpină extraterestra, întorcându-se să vadă cine a intrat și privindu-mă cu indiferență, înainte de a se apuca iar de cotrobăit în valiză. —Tu trebuie să fii Rebecca, nu-i așa? Eu sunt Baby Thompson. Vanessa mi-a zis că o să fim colege de cameră. Sper să nu te superi, dar am luat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
din clipele în care, împietrită, stătea cu bicicleta furată în fața elevilor și profesorilor liceului din care fusese apoi exmatriculată, dar și dezlănțuirea nebună pe care a simțit-o în cușca pieptului, de fericire, de libertate, de ură, împotriva profesorilor, de indiferență pentru părinții care o implorau să nu se mai masturbeze, lăsând-o să-și aleagă în fiecare noapte pe cine voia, pe vânzătorul de la cofetăria grecului, pe poștașul student de la arte plastice, pe bătrânul profesor de latină, goli și cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
armele pe care le vrei! Tot ce vrei. Absolut tot! Numai o bombă cu hidrogen sau nucleară să nu ceri. Le-am vândut acum un an jumătate. Când a văzut ce ochi mari am făcut, de uimire, a continuat cu indiferență: Ce vrei? Rusul le-a vrut, eu i le-am dat. Gata! S-au vândut. Cozrat are obiceiul de a vorbi mult. În general, își exprimă gândurile. Gândește cu voce tare. Constantin Velail mi-a dat dreptate și și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
așeza pe el. Nu părea mirat că a fost chemat. Nici nu aveam de ce să sper că aveam să-i văd mirarea pe chip. Își manifesta mereu controlul asupra trăsăturilor feței, nelăsând nici o emoție să scape de sub masca zâmbitoare a indiferenței. Îl urmară Mara Severiuc, o fată isteață care vroia o carieră în medicină și a crezut că un început timpuriu nu-i va strica, Sarah Medico, care călca promițător pe urmele Marei, Pascariu Mihail, un băiat de excepție, deșirat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
așa ceva și pe roz. Ellis o privea cu atenție, cu un presentiment tot mai neplăcut. Ceva era în neregulă cu mama lui. Stătea în fața oglinzii, în exact același loc în care se aflase cu câteva săptămâni înainte, când arătase o indiferență totală față de el, față de mesajul lui, față de situația familiei ei și de situația lor financiară. Atitudinea ei era total nepotrivită. Fiind contabil, Ellis era îngrozit de oamenii care nu aveau o atitudine potrivită față de bani. Banii erau ceva real, tangibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
a continuat drumul. Văzând că merge cam în zigzag privind spre nicăieri, m-am bucurat că a trecut de mine fără să mă vadă. Speram ca și amicul lui, care părăsise locul ceva mai ușurat, să mă trateze cu aceeași indiferență, numai că bucuria mea se dovedi de foarte scurtă durată. După ce primul se depărtase vreo zecedoisprezece metri, se opri brusc, întorcându-și capul spre mine: - He, he, credeai că nu te-am văzut? Te-am văzuuut! - mă atenționă cu un
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
Dar ce secret ascunde sângele dumitale? - Văd că sunteți om de treabă, așa că am să vă spun. Prin venele mele circulă odată cu sângele, o substanță misterioasă cred eu, care, atunci când sunt mai iritat, mă face să ies din starea de indiferență pe care o am și atunci pot să văd ceea ce alții nu văd. Așa am constatat și faptul că am o gaură în cap ... - Te rog atunci să ieși din starea ta de indiferență așa cum știi și să-mi spui
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]