149,721 matches
-
-lea, ci pe oameni în general, fără granițe în spațiu sau în timp. S-a scurs mult timp de atunci; dar dacă mi-ar fi permis să-i judec pe semenii și pe contemporanii mei, n-aș putea nicicum atenua judecata lui Machiavelli. Dimpotrivă, poate ar trebui chiar s-o înăspresc. Machiavelli nu se înșeală și nu-l înșeală pe principe. Antiteza dintre principe și popor, dintre stat și individ, el o consideră fatală. Ceea ce s-a numit utilitarism, pragmatism, cinism
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
referendum? Referendum-ul este perfect, de pildă, în chestiunea alegerii locului cel mai potrivit pentru amplasarea fîntînii satului. Cînd însă în joc sînt interesele supreme ale unui stat, atît guvernările ultrademocrate, cît și celelalte se feresc să le lase la judecata poporului. Chiar în acele regiuni confecționate de Enciclopedie care păcătuiau, prin Rousseau, printr-un exces incomensurabil de optimism conflictul subzistă, deci, imanent, între forța organizată a statului și dispersarea indivizilor și a grupărilor. Regimuri fondate exclusiv pe consimțămîntul popular n-
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
tinere încă comparabil cu cel al populației seniorilor. Și observăm că el este, poate, de o mare actualitate. Problema generală a îmbătrânirii se situează astfel în problematica, mult mai vastă, a "structurilor pe vârstă ale unei populații în evoluția lor". Judecățile pe care le putem face asupra acestui subiect sunt cu atât mai delicate în ceea ce privește formularea lor cu cât fenomenul este mai complex din mai multe motive. Pe de o parte, într-adevăr, suntem legați de o serie de "norme", conceptuale
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
sarcina de a le onora în cadrul lanțului de solidaritate. Acesta poate fi asumat? Este o altă problemă la care contabilitatea generațiilor trebuie să răspundă. Dacă politica nu este "suportabilă", scenariul conduce cel puțin la a o prezice, fără a emite judecăți de valoare, cum e și firesc, asupra modului în care generațiile viitoare vor rezolva problemele cu care vor fi confruntate. Scenariile iau în calcul un procent de creștere anticipat g și un procent de interes anticipat r și în economia
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
familiei a fost Însă urnit la drum spre Germania. Weisz a rămas În ghetou În mîinile tremurînde ale unor funcționari mărunți, care nu știau ce să-i spună, după cum nu știau nici ce-i de făcut cu el. Îi tulburau judecata cu tot felul de scenarii, că evreii vor ajuta la refacerea stricăciunilor provocate marelui aliat de către barbari, că femeile vor Îngriji copiii nemțoaicelor aflate În servicii ale statului, vor ajuta În gospodării unde militarii plecați pe front apără civilizația, iar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Îi veți putea urmări mîine. Nu trebuie să ne grăbim să le dăm tuturor nota maximă. — SÎnt Erica, știi, soră cu Eva cea Mică din..., a spus apariția, iar eu am Înțeles din frisonul care a străbătut Înaltul complet de judecăți artistice, bărbați și femei, fie că tî năra era o frumusețe destabilizatoare, fie că ei nu se așteptau ca unul ca mine să fie abordat astfel de o localnică. Ea Îi cu noștea pe aproape toți, i-a salutat pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
portăreii, dar nici cu gospodăria În treagă nu puteau rămîne. Au vîndut caii, vitele și au cerut din nou pașaport. — La ce ne-am Întors noi aci, Florică, la ce? La tină, la baligi, la trudă, la datorii și la judecăți! CÎt am stat la America, lemne am crăpat numa’ la căldarea ta de guiaș, apa ne-o curs pă țavă și ghezu’ pîn paipuri, lampa s-o aprins sîngură, ce ne-o trăbuit? De asudat, am asudat lucrînd cu focu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a se îndrepta. Paradidonai definește actul prin care Dumnezeu îi pedepsește pe cei care L-au înșelat: 2Pt. 2,4: „El nu i-a cruțat pe îngerii păcătoși, ci i-a trimis/predat (paredoken) în legăturile întunericului, păstrându-i pentru judecată”. De obicei, Dumnezeu îi „livrează” pe cei păcătoși Satanei, acesta jucând rolul executorului pedepsei. 4. Ca inovație neotestamentară, termenul apare în episodul Patimilor. E sensul care ne interesează în primul rând. Isus folosește verbul la pasiv, în legătură cu El Însuși: „Fiul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
derivat de la verbul enecho, „a (se) ține, a fixa”. În NT, enochos are sensuri speciale: „expus la”, „pasibil de” (Evr. 2,15); sau „vinovat față de”, ca în fragmentul nostru. ¦ hamartolos: în manuscrisele vechi există alte variante. În loc de hamartolos: kriseos, krimatos („judecată”), kolaseos („osândă”). Luca 12,8-10 „Oricine va mărturisi șcă esteț cu Mine”: exact, „oricine va mărturisi în Mine”. Ebraism cu sensul: „va mărturisi că este cu mine, de partea mea”. La fel și pentru „cu el” de mai jos. τ
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în veacul acesta, cât și în cel următor, va sta exclusiv sub semnul morții. Cine hulește împotriva Duhului Sfânt se instalează, moral și spiritual, în moarte veșnică. Pentru el nu există convertire (metanoia), întoarcere la viață prin înviere. Nici chiar judecata nu-i va fi de folos, întrucât judecata lui va fi veșnică, precum păcatul. Fiecare clipă a vieții este o judecată, viața îi devine nu doar moarte, ci judecată și condamnare fără de sfârșit. Termenii krisis, krima, kolasis, variante ce apar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
va sta exclusiv sub semnul morții. Cine hulește împotriva Duhului Sfânt se instalează, moral și spiritual, în moarte veșnică. Pentru el nu există convertire (metanoia), întoarcere la viață prin înviere. Nici chiar judecata nu-i va fi de folos, întrucât judecata lui va fi veșnică, precum păcatul. Fiecare clipă a vieții este o judecată, viața îi devine nu doar moarte, ci judecată și condamnare fără de sfârșit. Termenii krisis, krima, kolasis, variante ce apar în alte manuscrise în loc de hamartia, merg spre aceeași
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
moral și spiritual, în moarte veșnică. Pentru el nu există convertire (metanoia), întoarcere la viață prin înviere. Nici chiar judecata nu-i va fi de folos, întrucât judecata lui va fi veșnică, precum păcatul. Fiecare clipă a vieții este o judecată, viața îi devine nu doar moarte, ci judecată și condamnare fără de sfârșit. Termenii krisis, krima, kolasis, variante ce apar în alte manuscrise în loc de hamartia, merg spre aceeași idee, ba chiar o întăresc. Într-un fel, se poate spune că păcatul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu există convertire (metanoia), întoarcere la viață prin înviere. Nici chiar judecata nu-i va fi de folos, întrucât judecata lui va fi veșnică, precum păcatul. Fiecare clipă a vieții este o judecată, viața îi devine nu doar moarte, ci judecată și condamnare fără de sfârșit. Termenii krisis, krima, kolasis, variante ce apar în alte manuscrise în loc de hamartia, merg spre aceeași idee, ba chiar o întăresc. Într-un fel, se poate spune că păcatul coincide cu judecata și condamnarea. Nu există nici un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
devine nu doar moarte, ci judecată și condamnare fără de sfârșit. Termenii krisis, krima, kolasis, variante ce apar în alte manuscrise în loc de hamartia, merg spre aceeași idee, ba chiar o întăresc. Într-un fel, se poate spune că păcatul coincide cu judecata și condamnarea. Nu există nici un intermezzo între cele două stări, nici o posibilitate de a anula condamnarea, de a șterge păcatul, de a reînvia sufletește. Păcatul veșnic atrage automat după sine condamnarea veșnică. Păcat veșnic, adică imposibilitate de a mai reveni
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
al II-lea, dar el nu ni s-a păstrat. Conținutul lui poate fi reconstituit parțial după una din cele două versiuni latine. Apocalipsa lui Pavel este primul text creștin care vorbește despre soarta sufletului individual după moarte și despre judecata individuală, luând ca pretext mărturisirea apostolului Pavel din 2Corinteni: „Cunosc un om în Cristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu știu, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe - a fost răpit în felul acesta până la al treilea cer
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
configurație. Enoh este călăuzit către vest, unde i se arată un munte din „piatră tare”, foarte înalt. În masa acestui munte se deschid patru peșteri, trei întunecate, una luminată intens. Peșterile sunt sălașurile morților - conform explicațiilor lui Rafael - până în ziua Judecății de Apoi. Păcătoșii locuiesc în peșterile întunecate, fiecare după tipul și gravitatea păcatului comis. Drepților le este rezervată peștera luminată. Nu se face nici o diferențiere calitativă între existența sufletelor păcătoase și virtuoase înainte de Judecată. Aceasta va decide soarta lor definitivă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
conform explicațiilor lui Rafael - până în ziua Judecății de Apoi. Păcătoșii locuiesc în peșterile întunecate, fiecare după tipul și gravitatea păcatului comis. Drepților le este rezervată peștera luminată. Nu se face nici o diferențiere calitativă între existența sufletelor păcătoase și virtuoase înainte de Judecată. Aceasta va decide soarta lor definitivă, irevocabilă. Până atunci însă, toate trăiesc în condiții aproape identice. Lumina din a patra peșteră pare să fie mai degrabă un semn pentru Dumnezeu decât o condiție superioară de existență. Se revine apoi la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pentru Dumnezeu decât o condiție superioară de existență. Se revine apoi la muntele descris într-un capitol anterior, numai că de data aceasta accentul este pus pe Arborele vieții, din care se vor înfrupta drepții și sfinții, tot după Marea Judecată. Prima secțiune se încheie cu un mic expozeu de astronomie, un fel de preludiu la partea a treia a cărții. Din secțiunea a doua, „Parabolele sau poemele lui Enoh”, am ales doar câteva capitole. Tema recurentă este aceea a Judecății
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Judecată. Prima secțiune se încheie cu un mic expozeu de astronomie, un fel de preludiu la partea a treia a cărții. Din secțiunea a doua, „Parabolele sau poemele lui Enoh”, am ales doar câteva capitole. Tema recurentă este aceea a Judecății, a împărțirii sufletelor în două categorii (mântuite și condamnate, după cum au neglijat sau urmat preceptele Comunității aleșilor, așadar a esenienilor). În capitolul XLVI intră în scenă Fiul Omului (figură preluată din Cartea lui Daniel 7,9): „El va dezlega legăturile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Noe (Geneza 9,11)? Răspunsul: Dumnezeu anulează contractul încheiat cu Noe întrucât oamenii înșiși au fost primii care nu l-au respectat, îndemnați și corupți de către îngerii răzvrătiți. Aceștia i-au învățat toate meșteșugurile, arta războiului, precum și arta împodobirii trupului. Judecata se adresează în primul rând îngerilor rebeli (LXV, 11), dar și oamenilor care s-au lăsat ademeniți de tertipurile lor. După cum vedem, structura temporală e cât se poate de arbitrară. Enoh a trăit înaintea lui Noe, dar autorul nostru scrie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
poeme, am zice astăzi, „științifico-fantastice” cu încărcătură psihic-teologică profundă. În viziunea lui Enoh este intercalată, așa cum pomeneam adineaori, o altă viziune, independentă la origine: cea a lui Noe (cap. LX și urm.). Astfel se punctează încă o dată ideea identității între Judecata de Apoi și potopul suferit de pământenii nelegiuiți. Înainte de începerea ploilor, Noe primește o revelație din partea lui Enoh. Acesta îl liniștește, spunându-i că va fi cruțat de moarte și-i lămurește apoi cauzele hotărârii luate de către Dumnezeu: „Stârpirea lor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
oaie albă începând cu Iacob-Israel), de la Avraam până în zilele autorului (164 î.Hr.)98. Ultimul episod este revolta „mieilor albi” - „pioșii” (hasidim) -, care au pus mâna pe arme, alăturându-i-se lui Iuda Macabeul. Versetul 20 al capitolului XC deschide viziunea Judecății de Apoi: în pământul „gustos” al Palestinei se ridică un tron, pe care șade Păstorul oilor. I se aduc toate cărțile/cronicile pecetluite cu faptele creaturilor lumii. Păstorul sau Stăpânul oilor este slujit de cei șapte arhangheli. Are loc judecata
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Judecății de Apoi: în pământul „gustos” al Palestinei se ridică un tron, pe care șade Păstorul oilor. I se aduc toate cărțile/cronicile pecetluite cu faptele creaturilor lumii. Păstorul sau Stăpânul oilor este slujit de cei șapte arhangheli. Are loc judecata. Nelegiuiții, începând cu primul „astru” căzut, își primesc pedeapsa. Poporul lui Israel biruie postum toate națiile: „Toate animalele pământului și toate păsările cerului căzură și se închinară înaintea oilor, invocându-le și ascultând de cuvântul lor” (XC, 30). Dar judecata
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
judecata. Nelegiuiții, începând cu primul „astru” căzut, își primesc pedeapsa. Poporul lui Israel biruie postum toate națiile: „Toate animalele pământului și toate păsările cerului căzură și se închinară înaintea oilor, invocându-le și ascultând de cuvântul lor” (XC, 30). Dar judecata nu culminează cu izbânda lui Israel, ci cu nașterea noului Adam („un taur alb, cu coarne mari”) și convertirea tuturor națiilor (păsările și animalele se transformă în tauri albi). „Apocalipsa cu bestiar” stă la originea unui întreg gen literar, ilustrat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
creează singura punte între „jos” și „sus”, între pământ și cer, între contingență și transcendență. Numai revelația dă sens, structurează într-o „logică fulgurantă” haosul epistemologic în care ne aruncă evenimentele istoriei. Punctul de întâlnire a celor două lumi este Judecata finală. Atunci, toate se vor reuni pentru a fi despărțite, istoria însăși căpătând sau descoperindu-și pentru prima dată valoarea (pozitivă/negativă). Uriel îi descrie lui Ezdra semnele apropierii sfârșitului lumii: soarele va lumina noaptea, iar luna va lumina peste
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]