6,839 matches
-
creștini prin opera de seducție a metodei istorico-critice. Așezată sub imperativul „obiectivității”, teologia academică și-a pierdut subit contactul cu viziunea patristică despre cunoașterea scripturistică. Un neconstestat consensus Patrum ne spunea că teologia în sens propriu se practică în prelungirea liturghiei Bisericii și se reflectă prin unitatea dintre dogme și sacramente, acțiune și contemplație. Deghizată în spatele unei „metodologii ariene” (pentru a prelua sintagma arhimandritului Iustin Popovici), ideologia Iluminismului umanist a acutizat ruptura umanismului renascentist între „minte și inimă”, cerebralizând impudic jocul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
eficace angajament existențial. Roadele dezamăgirii vestesc din nou începutul dezmărginirii. Fântânile cartezienetc "Fântânile carteziene" Ca un bun partizan al catolicității - în sens larg, neconfesionalizat -, Andrew Louth vede umbra modernității în aurora Reformei. Întărind semnificația voluntarismului etic, contabilizând binele exterior, simplificând liturghia, calvinismul, mai cu seamă, încetează să mai înțeleagă sensul misterului în experiența religioasă 1. „Individualismul intramundan”2 condamnă reducția Scripturii la o simplă textualitate 3. De la abandonarea tradiției ca mediu al experienței cultice se ajunge apoi la recuzarea tradiției ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Iuda 1,3), și manifestarea acestui același și unic Duh care lucrează neclintit în Biserică”2. Plenitudinea tradiției ecleziale nu se ascunde în exterioritatea cuvintelor, ci într-o „trăire nearticulată” și nevăzută, aprofundată mistic în rugăciune și recapitulată în teodrama Liturghiei euharistice. Prezidată informal de instituția paternității spirituale, fără de care nu se poate vorbi de continuitate apostolică, tradiția eclezială își ascunde taina în ascultare, prin ea revărsându-se bogăția de daruri a Duhului. Fiindcă Scripturile s-au născut înăuntrul unei comunități
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
treaptă a virtuții s-ar afla acesta. Alegoria este, în fapt, aplicația semiotică a unei teologii eshatologice a istoriei. Convertirea literei în Duh se aseamănă prefacerii pâinii în Euharistie, fapt care confirmă relația de intimitate între practica exegetică și mistagogia Liturghiei. Pentru a cântări „măsura bună, îndesată, clătinată și cu vârf” a judecății Cuvântului, interpretul trebuie să accepte afilierea la Trupul mistic al Bisericii. Este concluzia asumată și de autorul Deslușirii Tainei. Într-o admirabilă logică hermeneutică dusă până la capăt, discursul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mistagogice a preoției într-o tradiție fidelă deopotrivă catolicității și ortodoxiei. Viguroasa apologie filozofică în favoarea tradiției ecleziale și a recuperării adevărului narativ și liturgic al teologiei se încheia cu o pledoarie sobră în favoarea „trăirii tainei” prin consumarea misterului euharistic al Liturghiei. IVtc "IV" Nașterea sinelui și dilemele corporalitățiitc "Nașterea sinelui și dilemele corporalității" Subiectul descărnattc "Subiectul descărnat" Ar fi greu de contestat faptul că modernitatea europeană a consacrat o concepție dualistă asupra subiectivității. Lunga posteritate a scrierilor lui René Descartes (1596-1650
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
transformă dintr-un neajuns ontologic într-o binecuvântare tonică. Această transformare existențială cu valoare euharistică nu poate surveni decât prin revitalizarea practicii liturgice. Teodrama liturgică găzduită de Biserică nu concurează, ci desfășoară și limpezește aspectul teoretic sau narativ al teologiei. Liturghia devine, din acest punct de vedere, sponsorul principal al cunoașterii teologice. Milbank critică obediența cu care numeroși gânditori ai modernității acceptă autonomia „socialului” ca pe un fapt „natural”, de la sine înțeles, având același statut ca și obiectele științelor exacte. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
opera lui Dionisie Areopagitul joacă un rol fundamental. Autorul Teologiei mistice gândește iubirea divină ca experiență dinamică lipsită de obiectivitatea inertă a obiectelor gândirii categoriale. John Milbank recunoaște importanța teologiei dionisiene, care menține o metafizică a participației sub forma unei „liturghii cosmice” guvernate tearhic. În același timp însă, Milbank arată că interpretarea diferenței ontologice dintre Ființă și ființare ca raport de violență (în care ființările contingente tind să oblitereze revelația Ființei) este arbitrară 3. Noțiunile de transcendență, participație și analogie nu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
parohială. Comuniunea se întrupează oriunde prin iubirea concretă a aproapelui, un gest de neînțeles pentru cinicii resemnați în dispreț sau detașare. Unitatea Bisericii e dată mai ales de continuitatea tradiției liturgice pe care numai iubirea, prin fiecare gest, o întrupează. Liturghia înseamnă aici, în primul rând, slujirea întregului prin fiecare parte. Biserica descoperă lumii taina prieteniei cu Dumnezeu. Experiența comuniunii euharistice dăruiește omului infinita libertate de a iubi întotdeauna altfel și puterea de a fi pretutindeni același. În Biserică doar, oricare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în Biserică nu poate socoti c-a făcut vreodată destul față de aproapele. În „rugăciunea domnească” se spune: „și ne iartă nouă datoriile noastre (ta opheilemata emon), precum iertăm și noi datornicilor noștri”. Datoria este un concept central pentru etica și liturghia ortodoxă, care face din sufletul celor cu adevărat credincioși o conștiință neadormită. Creștinismul - în varianta sa genuină - vede lumea socialului „înșurubată” în experiența liturgică 1. Socialul este un spațiu coextensiv comunității liturgice, în care cei cu adevărat credincioși, strânși laolaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și reconcilierea. A descoperi pacea lui Dumnezeu nu înseamnă, nici pentru cel mai sihăstrit călugăr, abandonarea grijii pentru aproapele. Nepătimirea (apatheia) creștină rimează paradoxal cu infinita compasiune a lui Dumnezeu pentru creația Sa. Avem aici o viziune cosmică pe care liturghia Bisericii o desfășoară de fiecare dată când aduce jertfa de taină pentru „tot poporul” și „întreaga lume”. Contrar oricărei utopii, dar fidel vechilor profeții biblice, „tărâmul făgăduinței” se înfiripă din carnea inimii care a cunoscut rugăciunea pentru întregul Adam1, reconciliind
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Nyssa, Göttingen, 1965. Neamțu, M. Bufnița din dărâmături. Insomnii teologice, Editura Anastasia, București, 2005. Neamțu, Mihail, „Between the Gospel and the Nation: Dumitru Stăniloae’s Ethno-Theology”, Archaeus. Studies in the History of Religions X (2006) 3, pp. 9-46. Neamțu, Mihail, „Liturghia Bisericii: sinteză eshatologică”, prefață la André Scrima, Biserica liturgică, Editura Humanitas, București, 2005, pp. 5-15. Neamțu, Mihail, „Liturgical Orality and Textualist Oblivion. Printing the Scriptures into Romanian (16th-18th century)”, in Nadia Al-Bagdadi (ed.), Sacred Texts and Print Culture. The Case
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în mai multe schimburi în jurul satului pentru a evita surprize din afară. Zilele-acelea au fost pline de dragoste și bunătate, ca și cum păsărelele și grozamele s-ar fi logodit, săracii și bogații ar fi devenit o singură familie după cum ne îndeamnă liturghia.18 Dar cum de-a fost posibil ca un napolitan să fie luat originar din ținutul Messinei? Se povestește că el striga să fie ascultat, că venea de la Napoli și nu din Sicilia, că era un neguțător de condimente. Nimic
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Nu eu voi fi cel ce te voi pofti să trădezi esența și limpezimea cu care vrei să percepi realitatea. Eu, ca și tine, cred în certitudinile devenirii, acestea sunt substanța vieții. VII Părea ceva imposibil! Arhiepiscopul urma să oficieze liturghia în Catedrală! Dar Telesio nu era oare considerat un Anticrist? Atunci când la mânăstire era văzut cu De rerum natura în mână, se făcea gol în jurul lui ca în jurul unui ciumat, cu spaima întipărită pe față, cu teama de a se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
aducă omagiul său lui Telsio? Oare din ce motive o făcuse? Sicriul din lemn prețios și lucrat de meșterii din Bisignano trona pe năsălie, având la cele patru colțuri lumânări enorme aprinse în candelabre masive de bronz sculptat. La sfârșitul liturghiei, tăcerea păru a deveni și mai solemnă: lumea începu să se apropie, reverențioasă, îngenunchind în fața coșciugului; unii se închinau șoptind rugăciuni, unii se plecau, alții sărutau ciucurii de mătase sau își ștergeau o lacrimă suspinând. Când a venit rândul lui
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
lui era strâmbă, adesea îi lipsea câte un braț pentru a lăsa mâinile să se bălăngăne, inerte, în frunte îi erau înfipte coarne răsucite și nările îi răspândeau miros de pucioasă. Pentru ca locul rugăciunilor să-l ia blestemele, se ținea liturghia neagră. Puteai să adori sau să hulești, după plac. Numai că erai silit să adori pe cine nu trebuia și să hulești pe cine nu merita. Trebuia să-l adori pe Satana, să te prosternezi în fața demonilor mânjiți cu sânge
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
după plac. Numai că erai silit să adori pe cine nu trebuia și să hulești pe cine nu merita. Trebuia să-l adori pe Satana, să te prosternezi în fața demonilor mânjiți cu sânge de animal și înzăuați cu podoabe drăcești. Liturghia se prefăcea, ca și obiectele de cult, într-un șir de scârnăvii, de obscenități pe care iluminații întunericului le psalmodiau pe nas. Iar noi eram nevoiți să repetăm, bătând mătănii. Și iată, într-o zi de Paști, ce minune, ni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pănă în Ziua cănd germenele va atinge maturitatea ultimă. Iată de ce porunca inițială de a “cultiva” grădina Edenului, deschide nesfărșitele perspective ale culturii. Ieșită din lumea culturală a mănăstirilor, asumăndu-și diversitatea anagogică a domeniilor sale, cultura reconstituie cu propriile mijloace “liturghia cosmică” - adică preludiul terestru al doxologiei cerești. Prin chiar firea sa, omul este predestinat acestei slujiri: el este “o partitură muzicală, un imn minunat dedicat atotputerniciei creatoare”. “Slava ta, Hristoase, este omul pe care l-ai așezat ca poet al
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
bunuri culturale reproductibile. "Cultura de masă" sau "arta de masă" sunt mijloacele noii alienări. Critica industriilor culturale "Masele caută distracția, în timp ce arta necesită reculegere în vederea unei opere unice. Există o legătură între această eră a maselor, înmulțirea serbărilor masive, a liturghiilor sportive și modurile lor de reproducere. Procesul depinde strâns de tehnica de reproducere și îndeosebi de înregistrare [...]. Tehnicilor de reproducere masivă par să le fie asociate tehnici de distrugere [...]. Cinematograful interzice contemplarea." Walter Benjamin, 1991, pp. 166, 169 și 171
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
purtătorul de cuvânt al voinței divine, călăuză și justițiar, interpretează (în numele lui Dumnezeu) textele fondatoare uitate sau înlăturate de contemporani, pe care-i cheamă la ordine și-i amenință cu "mânia divină"; • preotul: el este comentatorul textului sacru și animatorul liturghiei rituale care îl însoțește; păzește ortodoxia dogmei și mediază cu sacrul. Reprezentant al lui Dumnezeu, el este în slujba organizației bisericii sale, pe care o adună în jurul evlavioșilor și credincioșilor săi. Rutinizare, cotidianizare, naturalizare Jean-Pierre Grossein, noul traducător în franceză
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
cu apocrife + esenieni; Viața lui Apollonios din Tyana (Philostrat); gnostici; Hermes Trismegistul; Augustin (Confessiones, De Trinitate, De Civitate Dei, De Magistro); Origen; Clement; Pseudo-Dionis; secolul mare (IV) al celor trei: sf. Ioan Chrisostomul, sf. Grigore de Nisa și sf. Vasile (liturghia ortodoxă); o istorie a conciliilor; sf. Ioan Scărarul; Filocaliile (răsfoire). Seria filozofică: Philon, Pseudo-Longin; Porfir; Boethius. Intrăm în evul mediu: Alcuin; Abélard (+Scrisorile cu Héloïse); Anselm (Proslogion); Toma; Occam; Duns Scott; Eckhart; Cusanus. În plus, două lecturi de sinteză: Marrou
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
reprezintă în lume pe acest petec de pământ ce este al nostru va insufla vecinilor respectul pentru naționalitatea și limba, biserica și istoria noastră. În Bucovina, țara presurată cu biserici și monastiri zidite de luminații domni ai Moldovei, se țin liturghii pentru victoria armatelor noastre, în Transilvania se fac colecte în bani, scamă și obiecte. Ce e mai mult, evreii ce locuiesc în țara noastră au simțit asemeni de astă dată că, cu toate vorbele rele împrăștiate prin ziarele vieneze și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și sfârși sfânta liturgie, și astfel se fini serbarea hramului și festivitatea zilei dintâi întru amintirea domnului Ștefan. A doua zi luni dimineața publicul iarăși se adună în portic și plecă ca în ziua procedentă la biserică pentru ascultarea sfintei liturghii. După liturghie procesiunea cu preoții oficianți reîntorcîndu-se la portic, ieu darurile: adică urna, epitafurile și standardele și le transportă în biserică, unde se depun pe mormântul aceluia pentru care le destinară dăruitorii lor. Dar înainte de a rădica darurile din portic
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
sfânta liturgie, și astfel se fini serbarea hramului și festivitatea zilei dintâi întru amintirea domnului Ștefan. A doua zi luni dimineața publicul iarăși se adună în portic și plecă ca în ziua procedentă la biserică pentru ascultarea sfintei liturghii. După liturghie procesiunea cu preoții oficianți reîntorcîndu-se la portic, ieu darurile: adică urna, epitafurile și standardele și le transportă în biserică, unde se depun pe mormântul aceluia pentru care le destinară dăruitorii lor. Dar înainte de a rădica darurile din portic, Prea Cuvioșia
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
cărțile vechi, ale căror titluri se găsesc specificate în lista din 1893, păstrată la Protopopiatul din Tecuci. Iată care sunt acestea, în ordinea dată de document: - „Sfânta Evanghelie, ediția București, 1742, în stare bună; - Apostol, idem, 1774, stare mediocră; - Două Liturghii, una, ediția Mănăstirea Neamț, 1860, și cealaltă ediția Iași, 1807, ambele în stare bună; - Octoihul Mare, ediția Rămnicu Vâlcii, 1865, în stare de mijloc; - Antologhion (Mineiul anual), ediție necunoscută, lipsind coperta, stare de mijloc; - Penticostariul, idem; - Triodul, ediția din Iași
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
se limitează numai la titluri, nu și la anul editării, cum au procedat ceilalți preoți, următoarele: - 12 Minee legate în piele, în stare bună, ediția Monastirea Neamț; - Octoihul cel Mare, idem; - Triodul, idem; Penticostar; Apostol; Psaltirea; Ceaslovul Mare; Evhologiu; Evanghelie; Liturghie; Cazania, editată la Iași, în 1842; Panahida în stare proastă, nu se știe ediția neavând cuverta (sic); Iromologiul pe note de Macarie, 1843, București” (scris grăbit de unde și inadvertențele în descrierea cărților, I.S.). De interes științific este să notăm aici
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]