5,303 matches
-
vom supune lui decât dacă va fi garant alegerii domnilor la București din neamul cantacuzinesc. Deci așezământul făcut de noi la Cotroceni va fi respectat în veac. Pe rând, pe rând, vom veni, Smărăndițo, toți lângă tine, de sub pietre de marmură de Carrara să ascultăm cum cântă frații monahi psaltichia. Iar de mă vor îngropa la Constantinopol la Sfânta Sofia... De dincolo, de pe sală se auzea acum sforăitul monoton al unui dorobanț și pasul neîntrerupt al celuilalt. Prin ferestre pătrundea vântul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ienicer, dar se simțea odihnit. Pe jilțul alăturat sofalei erau rânduite frumos hainele sale de ceremonie. Se îmbrăcă îngrijit, se spălă turnându-și singur apă în ligheanul de porțelan de pe lavoarul din lemn de nuc cu tăblia de deasupra din marmură neagră. Se privi în oglinda mare venețiană și rămase mulțumit. Pe fața lui tânără noaptea trecută nu lăsase nici o urmă. Ieși pe sală. Beizadea Ștefan, la vederea lui, începu să vorbească amabil turcește, explicându-le lui Pylarino și stolnicului Cantacuzino
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
trebuit, gândi el, să curețe ei Oltenia de soldații împărăției, atunci când am venit la domnie. Lasă că o să am grijă să rămâneți nemâncați, își propuse el și le adresă o privire blândă, zâmbindu-le prietenește. Urcă cele două trepte de marmură de Carrara și înaintă pe mozaicul cu motive florale albastre, prin uși care se deschideau singure în fața lui. De când știa neica Mihai ce o să-i propună vizirul și de unde? De ce nu i-a spus până acum? Ce cursă mai este
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
desfășură sulul de pergament. Cei trei bărbați se aplecară asupra mesei ca să vadă mai bine. Era desenul unei pietre funerare cu laturile foarte frumos împodobite cu motive florale. — Doresc peste piatra care o acoperă să-i înalț o lespede de marmură albă, albă, cu flori pe care să fie scris așa: „Supt această piatră odihnește țărâna blagorodnicei Bălașii Cantacuzenii, una fiică a lui Ilie Cantacuzino Vel Vistiernicul din Moldova, soție a luminatului coconului Ștefan Brâncoveanul, al doilea fiu al înălțatului și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Taica și maica sunt dăruiți așa cum sunt de Dumnezeu, ca să facă voia Lui pe pământ. Spătarul tresări. Prin uși cu ușoare aurite spre gineceu - iatacul doamnei și al domnițelor - se vedea pardoseala din marmoră verde întunecată, îmbinată cu plăci de marmură galbenă de culoarea mierii. Era atât de curată și de bine lustruită încât vinele alburii ale pietrei păreau transparente aducând a cristaluri diamantiforme. De undeva, prin ferestrele înalte cu terminație trilobată în partea superioară, soarele de mai lumina incandescent roca
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
grădina de trandafiri, ținută de grădinarul francez anume adus, și care acum erau toți înfloriți într-o explozie de culori, pridvorul bisericii în care stătea preotul cu barba-i albă îngălbenită, căscând de plictiseală. Coborî în spatele domniței scara largă, de marmură albă cu ușoare vine cenușii și roz, și ieșind afară în curtea cu alei pietruite se întoarse să privească inscripția de deasupra intrării: „Am ridicat acest frumos și luminos palat pentru fiul meu Ștefan”. Privirea îmbrățișă încă o dată fațada de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să-și umple pieptul cu aerul dinăuntru, închise la loc și porni repede să ocolească prin dreapta palatul. Ajunse în fața lui dinspre apus, fața frâncească, cum îi spunea taica, italiană cum îi spunea neica Mihai. Ispravnicul aștepta pe treptele de marmură care coborau în lac. — Poruncă, domnia voastră, îndrăzni intendentul. — O barcă? — Numaidecât. O aduc chiar eu? Da, dar repede, mă grăbesc să plec... Ispravnicul, intendentul palatului și moșiei de la Mogoșaia, un om de cincizeci de ani îmbrăcat după portul moșnenilor dinspre
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
el, ca într-o poveste, până ce loviturile vâslelor începură în valuri mici să o spargă, o dată, de două ori, de trei ori; ridicând vâslele în barcă, omul de lângă el sfăr336 ILEANA TOMA mă vraja, acostând și sărind pe treapta de marmură. Soarele săltase de după palat și lumina puternică îl trezi la realitate. — Repede, să ajung la prânz la Târgoviște, spuse prințul mergând grăbit. — Fără grijă, ajungi în trei ceasuri și jumătate, că armăsarii sunt stătuți în grajd pe ovăz și abia
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
meu stăpân, întreabă cum poate fi pedepsit trădătorul după legile Coranului. Toate privirile se întoarseră spre cei doi înțelepți, ulema, care până în acel moment nu scoseseră nici un cuvânt. Tăcerea era obositoare datorită zăpușelii, cu toate că în mijlocul sălii pardosite cu dale de marmură de diferite culori susura o mică fântână arteziană. Cei doi se priviră în ochi și, la un semn abia perceptibil al lui mawlana Ebu Ishak Ismail, secretarul său începu: — A fi judecat de trădare în sine este un lucru neînțelept
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pui. Niciodată nu am înțeles cum puteau să vândă mâncarea atât de ieftin, nimic nu depășea cincizeci de cenți. Probabil că nu plăteau chirie pentru clădirile pe care le foloseau. Barul era tot pe strada asta. Avea fațada acoperită cu marmură falsă și firme luminoase din neon în jurul ușii și al geamurilor. Niciodată n-am văzut cum arată pe dinăuntru fiindcă era mereu închis când treceam eu pe acolo dimineața. Presupun că nimeni nu trebuia să se uite mai sus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
firme luminoase din neon în jurul ușii și al geamurilor. Niciodată n-am văzut cum arată pe dinăuntru fiindcă era mereu închis când treceam eu pe acolo dimineața. Presupun că nimeni nu trebuia să se uite mai sus de primul etaj. Marmura și neonul se opreau acolo, iar restul până la acoperiș era acoperit cu placaj și cartoane, maro și gri. Sus acolo erau trei ferestre mari și lungi, care dădeau într-un balcon de lemn, ca la toate clădirile vechi din oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Zgomotele amintesc de aplauzele lipsite de însuflețire ale unui public puțin numeros care vizionează scena morții dintr-o tragedie oarecare: sunt cei doi maseuri care plesnesc și pocnesc carnea victimelor, a bărbaților împachetați în cearșafuri și întinși pe dalele de marmură. Îi pleosnesc și-i frământă și-i ghigosesc, le răsucesc membrele încet, vrând parcă să le smulgă din încheieturi - îi privesc hipnotizat, dar mă țin în continuare după tata, înaintăm pe marginea bazinului, un cubuleț verzui de apă rece, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fără femei. Stau în poziție de drepți între picioarele lui în timp ce mă săpunește din cap până-n picioare, acoperindu-mă cu un strat gros de clăbuc, și privesc plin de admirație punga impunătoare ce i se revarsă peste marginea băncii de marmură pe care șade. Scrotul lui aduce cu fața lungă, zbârcită a unui bătrân, cu câte un ou îndesat în fiecare falcă căzută, pe când al meu ar putea atârna la încheietura mâinii unei păpuși, pe post de punguță rozalie. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu o blondă atletică, echipată în uniforma personalului feminin din Luftwaffe. Miroase plăcut a mentă și esență de vanilie. De la un radio pus în surdină, ritmurile unui blues se insinuează printre scaunele cu spătar de paie și măsuțele rotunde de marmură. Două fete agreabile se mișcă silențios, servind diverse siropuri sau citronade în pahare înalte. Găsește un loc mai retras, departe de ușă. Comandă ceai și două felii de cozonac. Chiar când contemplă cu ochi pofticioși o prăjitură cu frișcă sunetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aud cum câteva vrăbii ciripesc flămânde îndemnuri către suratele lor. Dinspre grădină răzbate mirosul suav al trandafirilor și roua din iarba îngrijită a gazonului strălucește sub razele încă plăpânde ale soarelui în străfulgerări de cleștar. Automobilul oprește în fața scărilor de marmură albă și majordomul, impecabil ca ținută chiar și la o oră atât de matinală, deschide ceremonios portiera din dreptul Smarandei. Te rog, anunță pe Neculai că este nevoie de el. Imediat, mademoiselle, se grăbește butler-ul să răspundă, după care dispare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Tăcuți și invizibili, atacatorii pătrund în câmp deschis. Instinctiv, se opresc cu toții, fără nici un ordin. Ascunși până atunci în relativa siguranță a pădurii, își dau seama că de acum înainte nimic nu-i mai protejează. Sunt expuși total. Culcați pe marmura albă a zăpezii, ezită pentru scurt timp, ca apoi să reia înaintarea într-un ritm mult mai impetuos. Nu mai au mult. Obiectivul e la cel mult câțiva zeci de metri. În continuare liniște. Nimic nu pare să tulbure calmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sânge gros, negru, în care se văd bucăți de creier. Ghemuită într-un colț, ochii speriați ai infirmierei se arată peste marginea saltelelor groase puse ocrotitor în jurul ei și a celor doi copii ținuți în brațe, la piept. Albă ca marmura, Smaranda zace în continuare pe pat. Marius îngenunchează lângă ea și scoate masivul Luger dintre degetele ei încleștate. Ți-am spus că nu voi da voie la nimeni să facă rău fetelor noastre. Se stinge ca o lumânare sfârșită, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
răsună încă și astăzi în mine! Niciodată cuvântul "înger" nu s-a potrivit unei trecătoare apariții umane ca acestei ființe în adevăr angelice. ... Era într-o după-amiază de vară când i-am văzut mormântul... Pământul negru, cu o tablă de marmură deasupra, îi strivea pieptul mort! În jurul marmurii grele, câteva fire de iarbă... De atunci, senzația de funebru pe care mi-o dă, în momente de o stranie luciditate, pământul, lutul, piatra, toată materia asta inertă, idioată, inamică, și mila pentru
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cuvântul "înger" nu s-a potrivit unei trecătoare apariții umane ca acestei ființe în adevăr angelice. ... Era într-o după-amiază de vară când i-am văzut mormântul... Pământul negru, cu o tablă de marmură deasupra, îi strivea pieptul mort! În jurul marmurii grele, câteva fire de iarbă... De atunci, senzația de funebru pe care mi-o dă, în momente de o stranie luciditate, pământul, lutul, piatra, toată materia asta inertă, idioată, inamică, și mila pentru tot ce trăiește și încearcă în zadar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe frânghii. Iar acum noaptea, acolo unde altădată era lumină și viață, e tăcere și nemișcare. În odaia unde râdea și cânta Adela, acum e întunecime și dezolare, și geamul ei, care strălucea în noapte, acum e o lespede de marmură neagră. " Fost-a, n-a fost, ori a fost vis?" Cuvintele astea simple, puțin cam ridicole, scrise cu litere chirilice într-o carte veche de stihuri, mă obsedează. Mă duc sub copacul mare, unde i-am spus cândva, odinioară... Da
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din Un coeur simple, o "femeie ca și făcută din lemn, mișcîndu-se automat", este un astfel de copil, dar într-un trup îmbătrînit (vîrsta ca formă a somnului, a paraliziei), al cărui unic conținut sufletesc este contemplarea păsării împăiate, așa cum marmura concetățeanului lui Stendhal, "si nous lui présentons une rose, elle sera, par rapport à nous, une statue qui sent une rose; mais, par rapport à elle, elle ne sera que l'odeur même de cette fleur". Contemplarea înseamnă obiectivarea în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu mortul evreu, tocmai sus, pe deal unde, după niște salcâmi, se afla sinagoga. De la sinagogă, pe un platou destul de mare, se afla cimitirul, cu mormintele sale, care mai de care mai vechi, acoperite cu lespezi de piatră sau de marmură în diverse culori, de la albul imaculat, la negrul mat, cu inscripții în ebraică, uneori și în românește. De la poartă, urca spre stânga în sus, spre sinagogă, multe grupuri de scări din piatră șlefuită; la sfârșitul fiecărui grup de trepte, se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
parcă te-ai fi născut din altă mamă, dar ochii albaștri ai ei te făcea de-al nostru. De fapt, dădeai impresia că știi mai bine ca noi pentru ce trebuie să trăiești. Pe scara socială ocupai o treaptă de marmură albă, dăltuită cu sârguință de tristețile și lipsurile din copilărie, de rarele plăceri ale adolescenței, iar la maturitatea deplină, de munca și ambiția de a deveni “cineva”. Ți-ai șlefuit starea nativă prin inteligență și voință. Norocul l-ai căutat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
romani, o Diană sublimă, care trebuie să trezească instincte potențiale la bărbați și de invidie și revoltă femeilor. Un sculptor, dacă ar vedea-o o dată, ar venera-o și, zăpăcit și buimac, și-ar reveni, ar alege cea mai faină marmură sau piatră dură, să sape la ea douăzeci de ani, treizeci de ani, să moară, să-i urmeze altul sau alții, precum eminescologii. Unui muzician respectabil i-ar fi ceva mai simplu: ar alege un motiv muzical, cu unduiri de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
altceva decât o pereche de papuci din O mie și una de nopți În picioare și cu o eșarfă În jurul taliei (bliț); Întinsă languros pe o blană de tigru și mângâind un paloș (bliț); Îmbăindu-se Într-un bazin de marmură, luminată printr-un paravan cu zăbrele. Acele zece fotografii În tonuri sepia fuseseră scânteia care-a aprins fascinația lui Lefty pentru oraș. Dar nu uitase niciodată cu totul primele lui iubiri din Lingerie Parisienne. Le putea invoca În imaginație după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]