4,850 matches
-
legionari..." " Asta înseamnă că a fost silit, zise un domn scund, vârtos, chel și cu groși ochelari pe nas, care îl făceau să semene cu un dur chirurg. Îl aveau cu ceva la mînă!" În acest timp observai cum chipul micuței doamne începea să capete o expresie vie de suferință. Soțul ei se îngrijoră și începură să-și șoptească unul altuia ceva la ureche. "Da", zise ea și se mai însenină și începu să se uite la noi cu capul ușor
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
doamna Cucu sec și cu glas parcă abstract, cum pot oamenii fi atât de nervoși, parcă spunea, și se cără în sfârșit, însă cu o încetineală care nu spunea nimic bun, se putea întoarce oricând. Petrecerea noastră fu reținută din pricina micuței și suferindei doamne Valer (așa îl chema pe ginerele doamnei Cucu), care nu se liniști nici după ce se convinse că mama ei n-o să mai revină (chiar nu mai reveni!), nu putu să mănânce nimic și numai din politețe pentru
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
-ți port pică, gândii eu însumi pentru mine, am fost fericit în aproape toate lunile tale, mi-ai adus în viață o ființă pe care o iubesc și mi-ai confirmat că truda gândirii mele a fost fructuoasă: Spune-i micuțului an nou, care ne întîmpină, să ne ajute, înainte de a îmbătrîni și el, să ne îndeplinim măcar o parte din dorințele noastre nemăsurate... Simții în euforia acelor clipe o mână care mă apucă de ceafă și începu să mă mângâie
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
aruncă înainte și se târî pe coată și genunchi pentru a nu o pierde din vedere. Hicks se deplasă lateral căutând frenetic. Găsi o trecere îngusta între două dulapuri de stocaj și întinse mâna. Degetele se strânseră pe o gleznă micuță. Imediat îi dădu drumul. ― Ah! drace! Atenție, mușcă! Ripley încercă să prindă celălalt picior, dar îl scăpă. După o secundă, fetița era la o conductă de aerisire al cărei grilaj fusese scos. Până ca Hicks sau Ripley să mai încerce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
vârful gingiilor. Buzele se-atingeau prudent, delicat, departe de palatali; dacă nu eram atenți, mișcam din loc dintele, cu tot cu rădăcina lui de-oțel. Doar nopțile curgeau mai liniștit, adormeam imediat, sub plapuma de două kile adusă de la Constanța. Cât despre micuțul și antipaticul Coco, când îl parașutai din cușcă, te pișca de ureche sau zbura pe degetele Feliciei de la picioare și se-apuca să le pigulească. Era un peruș verde, infect, căruia, trimestrial, îi cădeau penele și fugea sub pat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ieșit o voce, urmată de-un corp. „Domnul Alexandru Robe?“ „Da...“, am zis, ca un elev mirat, dar sârguincios. Vocea era groasă, corpul masiv. „Sunt comisarul Rapotan. Adrian Rapotan. Și-adjunctul meu, Penciu.“ Din praf a mai ieșit un corp, micuț, rotund, agitat. „Să trăiți! Penciu Emil, crimă organizată.“ Acum îi zăream pe-amândoi (fâlfâiau și niște legitimații), parcă erau Pat și Pataschon, în haine de funcționar. Cineva le croise costumele pe întuneric, greșiseră dulapurile sau făcuseră schimb între ei: cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se-apucau să-ți umble la gene cu furculițele alea mici cu păr: le băgau și le scoteau din niște tuburi subțiri, lunguiețe, umplute c-un fel de cremă soioasă de ghete. Mai schimbau o vorbă, mai învârteau bidineaua aia micuță prin eprubetă. După o oră, puteai să joci în Winnetou. Și dacă, prin absurd, ți se strica o piesă la bicicletă, puteai deja să-ți duci tărăboanța direct în pivniță (eu și-acuma o mai am acolo, dacă n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
treacă nimic dincolo, Mihnea nu trebuia să afle chiar totul. Și-așa, din vina lui, frecam menta în casa lui moș Goriot din Tuzla, fără să știm prea bine de ce. Am coborât vocea și i-am cerut Mariei geanta. Era micuță, neagră, asortată cu cizmele. Mi-a întins-o; nu mai aveam demult secrete, puteam să scotocesc legal. Am extras fotografia și i-am arătat-o lui Lupu, făcându-i un semn cu degetul la gură. N-am lăsat-o din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Printr-o suceală ciudată a soartei, frumuseți scumpe și irezistibile, încă neatinse de oboseala vieții, coborau din apartamentele descojite și se plimbau la braț pe-alei. Îți luau imediat ochii cu părul negru lăsat să fluture pe spate și fundurile micuțe tresăltând prin blugii prea strâmți. Și mai erau și tricourile albe, cu mânecă scurtă, lipicioasă. Mâinile se-atingeau firesc, molatic, într-o doară. Trebuia să fii anormal ca să nu-ți imaginezi lucruri. Maria crescuse acolo, printre „lucrurile“ din zonă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ospătărițele purtau bluze albe și fuste negre, incerte, ca profesoarele de liceu. Miroseau a prăjeală și lămâie, îți venea să ceri încă o porție doar ca să se mai aplece o dată deasupra mesei. La sfârșit, îți aduceau nota pe-o tavă micuță, cu două toarte. Lista fusese trecută de mână, cu litere mari și rotocoale școlărești: borșul, mămăliguța, peștele, neapărat berile. Scriitorii făceau cinste, masa era subvenționată, ca la „Autoservire“, când năvăleau sindicaliștii. Imediat după Costinești, la intersecția cu Olimpul, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
potrivit sau, mai bine zis, la toate momentele potrivite. Copilăria ei îmi părea decalată, frântă, pudrată cu nostalgii violente, uneori și cu urmele lor: o palmă, un ciob de la un glob spart de Crăciun, flacăra de aragaz pișcându-i degetele micuțe, bara ruginită de la un bătător de covoare. De patruzeci și șase de ani, de când fusese construit și umplut cu oameni, Pajura deplasa pe alei și prin părculețe o cantitate egală de frică și splendoare. Cartierul stătea într-o rână, supraânălțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mea n-ar fi la bord. Impactul. Una din aripi străpunge puntea Boeing-ului. Scaunele se pliază, topite de flacări. Primele treizeci. Următoarele patruzeci. 12A, 12B, 12C, 12D. Opresc înaintarea deasupra lui 12E. Iubita mea s-a trezit. Urlă. În spațiul micuț al fantasmelor ei s-a așezat un hangar de metal argintiu. Părul roșcat, proaspăt vopsit, îl atinge milimetric. Asta-i pentru că m-ai trădat. Boeing-ul se rupe-n trei bucăți. Carlinga și cala zboară prin aerul înghețat. Rămâne burta eviscerată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bocnă. Șiroia gheața pe ele. „Ma-mai calde n-a-n-aveți?“, s-a interesat Cezar. Ospătărița le-a dat drumul pe masă, au căzut toate profesionist, în picioare. Nici o picătură de spumă pe-afară. Cu ocazia asta, i-am studiat și mâinile: micuțe, curate, cu inele de plastic bleu. Unghiile erau tăiate scurt, în carne, ca ale lui Cezar. După mâini, nu după față, puteai judeca un om. Și după pantofi, așa mă învățase taică-meu (dar acum nu era cazul). „S-aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îți trebuiau nervi de-oțel și-o pernă: Levantul, la „Bulandra“ și Numele trandafirului, la „Național“. Mai rămânea o problemă de rezolvat. „Ai întrebat, se-aruncă cu chestii?“ Maria a început să râdă. Îi ghiceam gura arcuită, cu V-ul micuț și sexos de pe buza superioară sărutând difuzorul telefonului. „Nu, prostuțule. E totul în regulă.“ „Prostuțul“ era pățit: în timpul Nopții furtunoase de la „Național“, Monica Davidescu scăpase o săgeată de darts la picioarele lui (imprudent, luasem locuri în față), iar Mihai Călin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
eu aveam întâlnire cu inginerul Grosescu. De ea depindeau mult mai multe lucruri decât își imaginau Mihnea și Maria. Și, cine știe, poate și decât credeam eu. Tramvaiul și-a urmat traseul cimentat între linii, urcând și coborând câteva coline micuțe, pe care casele se odihneau ca niște machete de polistiren. Treceam prin cartiere nobile, ferite de furia turcilor și grandoarea dementă a Imperiului: vilele păreau bogate, dar decente, cu un singur etaj și acoperiș de țiglă, ca-n Dorobanți. Fațadele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
schimbări importante; fu angajată o respectabilă guvernantă în vârstă, cu mare experiență în educarea superioară a fetelor, care era o elvețiancă foarte instruită și, în afară de limba franceză, îi preda și felurite științe. Se instală în casa de la țară și învățătura micuței Nastia luă un avânt deosebit. Exact peste patru ani, această învățătură luă sfârșit; guvernanta plecă, iar după Nastia veni o doamnă, tot moșiereasă și tot vecină de moșie cu Toțki, dar dintr-altă gubernie, foarte îndepărtată, care o luă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ce va fi putut acționa această amintire atât de puternic asupra generalului care, ca de obicei, era puțin cu chef; însă, din senin, se înduioșă neobișnuit de mult. Îmi amintesc, îmi amintesc totul! strigă el. Pe-atunci eram locotenent-colonel. Erați micuță, frumușică. Nina Alexandrovna... Ganea... La dumneavoastră eram... primit. Ivan Feodorovici... — Și vezi până unde ai ajuns! îi luă generăleasa vorba din gură. Înseamnă că nu ți-ai băut toate sentimentele frumoase, dacă te-a impresionat atât de mult. Dar soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vertebrală. Examinarea fluidului a dezvăluit că diagnosticul doctorului fusese corect. Mătușa, cerându‑i doctorului să Îi vorbească Între patru ochi, s‑a plâns de maniera dură În care le‑a declarat părinților că nu mai există nici o nădejde. În timp ce mătușa micuțului se Îndrepta către farmacie, și‑a amin‑ tit de faima Sfântului Nectarie, care era venerat chiar și În Medicii credincioși și jertfelnici - oameni cerești și Îngeri pământești 241 Creta. Atunci și‑a amintit că era o familie de localnici care
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
țintă la regina mamă, a reușit să recite o frază repetată de zeci de ori înainte: „Domnilor, am venit să vă văd pentru a-mi exprima afecțiunea și bunăvoința pentru Parlamentul meu. Consilierul meu vă va prezenta dorința mea.“ Astfel, micuțul rege solicita ca grupul de regenți să fie dizolvat, iar regența să îi revină numai Anei de Austria. Avocații Parlamentului au dat repede curs acestei cereri, din două motive: primul, pentru a-și dovedi așa zisa loialitate față de regină. Al
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
au putut să apuce baghetele, a purtat mereu o tobă mare, identică cu cea a gărzilor elvețiene și o lovea continuu: asta era cea mai mare plăcere a sa.“ (trad. n.) Printre personalitățile timpului care s-au ocupat de educația micuțului rege în prima parte a copilăriei sale se numără marchiza de Lansac, fiica mareșalului de Souvre, prima guvernantă a Delfinului, investită în această funcție de către Ludovic al XIII-lea. După anul 1640 a devenit și guvernanta fratelui său. Imediat după
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
care a fost martor la căsătoria secretă dintre rege și madame de Maintenon. Pentru a sublinia importanța valetului de cameră al regelui, dorim să precizăm că acesta dormea în aceeași cameră cu suveranul, pe un pat sub forma unei banchete micuțe, numit„lit de veille “ (pat de veghe, n.n.), care nu era așezat la picioarele patului, ci lângă rege, pentru a putea răspunde prompt tuturor solicitărilor ce puteau apărea pe parcursul nopții. Era singurul care putea dormi cu regele, iar acest mare
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
model. Pe lângă opera Visul lui Polifil, care, deși arareori menționată în literatură, a fost una dintre sursele de inspirație majore pentru arhitecții care au conceput planurile de extindere a palatului Versailles, dorim să analizăm posibilele motive care au determinat extinderea micuțului pavilion de vânătoare și transformarea sa într-un impunător edificiu.Versiunea oficială a pretextului pentru care Regele Soare a început redecorarea palatului Versailles sunt bine cunoscute și au fost dezbătute pe larg de mulți critici literari și de artă. Regele
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
nașterea copilei. în Memoriile sale, ducele de Saint Simon povestea întâmplarea:„Oamenii au fost surprinși anul acesta, că, în timp ce Prințesa e Savoia se afla la Fontainebleau, chiar înaintea căsătoriei sale, a fost luată de doamna de Maintenon la o mănăstire micuță, necunoscută, de la Moret, unde nu era nimic care ar putea să o distreze. Doamna de Maintenon mergea adesea acolo, și uneori venea și Monseigneur însoțit de copii. Răposata Regină obișnuia să meargă și ea. Acest lucru a stârnit curiozitatea și
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
un tact desăvârșit, cu măiestria pedagogului de altadată și toate la un loc Îmbracate În aura profesionalismului, domnul profesor Florea Virgil Își punea, de aceasta dată, la o vârstă Înaintată, sufletul, zâmbetul, răbdarea, experiența anilor de dascăl, la picioarele unor micuți frumoși, plângăcioși, dar ... cu o durere surdă În priviri. Erau copii care nu știau ce-i cântecul! Erau copii care n-au auzit vreodată alintul mamei! Am Înțeles atunci că speranțele lor erau ancorate În modelele mature care aveau să
Ad-Studium Nr. 1 2. In: Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
de joburi: ești mamă și tată, terapeut, logoped, kinetoterapeut, partener de joacă, profesor, psiholog. Terapia copilului cu autism nu începe la ora 9.00 cu terapeutul X și nici nu se sfârșește la ora 17.00 cu terapeutul Y. Terapia micuțului începe la trezire și se încheie la culcare. Iată câteva temeri generale cu care se confruntă părinții unui copil care are astfel de probleme și ce trebuie să facă adulții care se află într-o astfel de situație. * „Are autism
AUTISMUL ÎNTRE TEORIE ȘI PRACTICĂ by BURGHELEA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/345_a_870]