4,695 matches
-
era greu să nu oftez amintindu-mi. Într-o noapte când am coborât să închid ușa casei de pe Seminole Road, am văzut fețele acuzatoare ale locuitorilor din anexa secretă uitându-se la mine din spatele ferestrelor negre. — Îmi pare rău, am murmurat eu. Am vrut să o deschid. Credeam că am deschis-o. —Ce ai spus? strigă Madeleine de la etaj. I-am răspuns că nu spusesem nimic. Era doar televizorul, pe care uitasem să îl stingem. Ciocănelul de alamă se lovi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
doar de câteva ori, pe când eram încă un băiat. M-am oprit la capătul rândului pe care stătea ea și am întrebat dacă locul de alături era ocupat. Și-a ridicat privirea. Am așteptat. A spus că nu este. Am murmurat un „scuzați-mă“, m-am strecurat pe lângă ea și m-am așezat alături. Marți ne-am întors pe aceleași locuri și ne-am zis bună dimineața. Miercuri, o ajutam să își dea jos și să își pună haina. Era la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
iubirii și al logicii. Sau cel puțin să fie minimalizată suferința pe care o provoca. Atunci se ridica de la locul lui, din spatele biroului de recepție și Îi aducea un pahar cu apă rece de la frigider femeii care Își aștepta rândul, murmurând: Va fi bine. Sau: Bea, te vei simți mai bine. De obicei trezea doar o ușoară uimire, dar uneori reușea să aducă un zâmbet de recunoștință pe chipul pacientei, la care răspundea cu o mișcare ușoară a bărbiei, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ca Irakul să Învingă Iranul? Uită-te la tine cum arăți! Iar eu ar trebui să cred că ai trecut din Întâmplare pe strada noastră la ora unsprezece noaptea. Ce-o să se aleagă de tine, Fima? — Am avut o Întâlnire, murmură, luptându-se să se elibereze din capcana paltonului, care acum mai era și plin de apă. Îi explică: S-a astupat mâneca. Nina spuse: Așază-te aici, lângă cămin. Trebuie să te usuci. Bănuiesc că nici n-ai mâncat nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fără Încetare de pulpa ei și Îi acoperea fața cu sărutări, de parcă Încerca să-i distragă atenția de la fricțiunea continuă. Până când ea reuși să-l Îndepărteze și să se elibereze, mai Întâi pe ea și apoi pe el, de haine, murmurând: — Încet, Fima. Mă mănânci de vie. Dar el n-o luă În seamă și Într-o clipă se lăsă pe ea cu toată greutatea, fără să Înceteze s-o sărute pe obraji, șoptind În continuare rugăminți și scuze bâlbâite. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
referiri la poemele din Moartea lui Augustin, pe care câte un critic binevoia să le scoată pentru o clipă din uitare, folosindu-se de ele În lupta sa pro sau contra tendințelor actuale din poezie. Fima ridica din umeri și murmura: Gata, Țvika, ajunge. Poeziile sale, ca și profețiile, i se păreau acum Îndepărtate și irelevante. De ce tânjește sufletul dacă nu știe după ce tânjește? Ce există cu adevărat și ce pare numai să existe? Unde poți regăsi ce ai pierdut, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ascundă rușinosul său corn de rinocer, bâigui ca un copil pedepsit: Dar ce-am făcut? Nu ți-am făcut nimic. Știa că aceste cuvinte erau În același timp adevărate și mincinoase, și aproape izbucni Într-un râs macabru, aproape că murmură: Azoy. Dar reuși să se controleze, se scuză, se justifică, era uimit și el, nu știa ce-l apucase, apropierea ei Îl amețise, Își pierduse controlul, va putea oare să-l ierte? Ea se Îmbrăcă În grabă, cu mișcări repezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
poveste? —Ai mai Întrebat. Fima era deja Îngrijorat: ceva rău, serios, poate chiar primejdios se petrecea sub ochii săi, iar el nu știa ce să facă. Ce-ar fi făcut Teddy În locul lui? Își trecu degetele prin părul albinos și murmură: —E clar că nu ți-e bine. Unde țineți valiumul ăla? Spune-mi, te rog. Dimi se retrase de sub mângâiere, ca o pisică a cărei odihnă a fost deranjată, porni cu pași ușori spre celălalt fotoliu și se ascunse sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Luă din nou copilul În brațe și Îl duse În baie să se spele pe dinți, apoi stătură amândoi În picioare lângă toaletă și Fima spuse: Pe locuri, fiți gata, start, și se luară la Întrecere cine termină primul. Fima murmura fără Întrerupere cuvinte de consolare pe care nici măcar el Însuși nu le auzea: Nu-i nimic, băiețel, ploaia va trece, iarna va trece și primăvara va trece, noi vom dormi ca broaștele țestoase, apoi ne vom trezi și vom planta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
că va fi nevoit să cumpere altul. Dar deodată Îi apăru În fața ochilor, atât de reală Încât avu senzația că o putea atinge, imaginea unui evreu est-european mărunt, fragil, miop, Înfășurat În șalul de rugăciune, rătăcind printr-o pădure neagră, murmurând doar pentru el versete biblice, picioarele lovindu-i-se de pietre ascuțite, sub zăpada moale care cădea Întruna peste el Într-o tăcere absolută, Întreruptă doar din când În când de țipătul lugubru al vreunei păsări de noapte sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Își pierduse speranța, Fima pescui În ultimul moment din buzunarul interior al paltonului o bancnotă de douăzeci de șekeli, Împăturită, pe care Baruch reușise să i-o strecoare acolo fără ca el să bage de seamă. Plăti și Își luă rămas-bun murmurând În barbă niște scuze jenate. Lăsă toate ziarele pe masă. Când ieși din restaurant frigul se Întețise. Umbrele serii se simțeau deja În aer, deși nu erau Încă decât orele după-amiezii. Asfaltul crăpat, porțile de fier forjat dintre care multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
o luă Înainte și o Îmbrățișă cu putere, lipindu-i capul de umărul lui, de parcă nu el, ci ea ar fi fost cea care trebuia să fie consolată. Parcă Încercând să-i ofere ei situația sa de proaspăt orfan. Yael murmură la pieptul lui ceva pe care Fima nu-l Înțelese și nici nu făcu efortul să-l Înțeleagă, pentru că savura descoperirea că Yael, ca și prim-ministrul Ben Gurion, era cu aproape un cap mai scundă decât el. Deși nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ani. Împreună cu doctorul sosise și Tamar Greenwich, speriată, lăcrimând ușor, plină de intenții bune. Fima se Îndreptă spre ei, acceptă cu resemnare strângerea de mână și Îmbrățișarea, dar nu Înțelese ce Îi spuneau. Fără să-și dea seama, buzele sale murmurau: Nu-i nimic. Nu-i grav. Se mai Întâmplă. Nici ei nu păreau să Înțeleagă ce spunea el. Fură serviți imediat cu un ceai. La opt și jumătate, așezat din nou În fotoliul tatălui său, cu picioarele Încrucișate comod pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
după-amiază, etui-uri din piele, unele de pus pe umăr, carcasa pentru obiectiv, un stativ, un expometru, două aparate de fotografiat, accesorii de întreținere și instrucțiuni de folosire; tata deschisese, cu o uimire de copil pe față, toate acele minuni, murmură ceva în legătură cu utilitatea profesională și consideră prețul mai mult decât accesibil, ceea ce o făcu pe mama să privească pe fereastră, țintind un punct îndepărtat, fără să scoată o vorbă. HASSELBLATT - era numele unui continent unde tata ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mâncăm pește și cartofi prăjiți și...“. —A venit doar ca să-ți lase corespondența, spuse Kieran torturat de liniște. Mark luă plicurile de pe birou și le cercetă absent. Ne-a expirat permisul la centrul de închiriat casete video. — La țanc, am murmurat eu. Am stat așa o vreme ca băieții răi la sfârșitul filmului Reservoir Dogs, cu pistoalele îndreptate unii spre ceilalți. Nici unul dintre noi nu voia să tragă primul. Kieran a fost cel care a spart tăcerea și asta pentru că probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
fapt, continuă ea, i-a spus lui Harry că un prieten comun se ocupă de treaba asta și că se duce cu acest prieten în Franța, în weekend, ca să vadă ce află. Părea destul de optimist. „Normal că e optimist“, am murmurat eu în oglindă a doua zi dimineață în timp ce mă căzneam să îndepărtez cu dalta rămășițele machiajului din ziua precedentă. Mă speriasem văzându-mă în oglindă. Semănam cu un cadavru ieșit din mormânt, cu fața coșcovindu-se în înfricoșătoare pete colorate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
-i spusesem de mărturisirea lui Kieran din dimineața aceea. —Nici eu nu înțeleg, am spus intimidată. Și chiar nu înțelegeam. Nu mă considerasem niciodată drăguță și nu atrăsesem niciodată atenția altuia în afara lui Mark. Poate că ăsta e secretul tău, murmură Maria înciudată. Faptul că nu încerci prea tare, că nu-ți pasă de cum arăți, că nu te comporți ca o femeie normală. Poate că astea sunt calități devastator de incitante pentru bărbați. — Crezi că ai să poți vreodată să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
dimineața asta? l-am întrebat. —Mai bine ca niciodată. A fost grozav să-i regăsesc pe băieți. Îmi fusese dor de ei. Nu mai facem chestii de genul ăsta. — Asta pentru ați avut casele voastre în care să dormiți, am murmurat. Împachetă ziarul exact cum fusese și-l puse la loc. —Acum trebuie să plec, spuse el, mă pupă pe obraz ca de obicei, își luă servieta și plecă. Kieran ieși împleticindu-se din minuscula noastră debara jumătate de oră mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a opus când i-am propus să mă mut înapoi. Nici măcar nu m-a întrebat cum de m-am ales cu o pată de ou ochi pe dinăuntrul pantalonilor. — Dar pun pariu că i-a dus direct la curățătorie, am murmurat. Kieran era prea preocupat de propria mahmureală ca să i se pară ciudată remarca mea. Sigur că asta a făcut. I-or fi tocit hormonii apucăturile mai extreme, dar acolo unde este murdărie, Lisa va simți mereu nevoia de a curăța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
dar ce a urmat a fost și mai rău. Ea a început să ne privească pe fiecare și am văzut în ochii ei cum i se revela adevărul, ca o reacție chimică ce nu mai poate fi oprită. Voi știați, murmură ea. Știați că mă urăsc. Toți știați. Într-un final, se întoarse spre mine. —Tu de ce nu mi-ai spus, Jenny? Nu ai găsit un moment în toți acești ani în care am fost prietene să-mi spui că toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
și îngenunchez în fața ei ca să-i culeg viorelele din ochișori. Adriana ascultă cum fulgii mari se așază afară, pe zăpada proaspăt așternută. Ascultă cu gura întredeschisă din pricina polipilor și își înalță căpșorul blond, ca să-și rotească privirile prin odăiță. - Adriana, murmur eu, unde ți-a rămas burtica plinuță de mâncăcioasă ce erai?... - A tăiat din ea Nenea Doctoru o felie ca dintr-un pepene, a turnat lapte și mi-a pus-o la loc, cântă Adriana. Vorbește pe nas și glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Întins pe podea În cămașa de noapte, Încâlcit În firul lămpii electrice, pe care o dărâmase de pe noptieră În timp ce Încerca să ajungă la clopoțelul pentru servitori. — Ah, domnu’ James! exclamă ea, Îngenunchind alături. V-ați lovit? — E fiara din junglă, murmură el, care a sărit. — Nu e nici o fiară aici, zise femeia privind În jur prin Încăpere, Întrebându-se dacă nu cumva pisica Îngrijitoarei intrase În apartament. Ați căzut, atâta tot. Minnie Îl chemă pe Burgess și Împreună Îl urcară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
considera privilegiată pentru a fi Împărtășit atât de intim existența creatoare a unui autor atât de distins, chiar și În anii amurgului lui. — Cred, domnișoară Bosanquet, că ar trebui să o informezi pe doamna Wharton de... ăă... nefericita mea stare, murmură Henry În ziua care urmează celui de al doilea accident cerebral. Theodora nu-i spune că a făcut-o deja. Boala este dublată de o a doua Înlănțuire de evenimente, de care el nu este conștient. În octombrie, la scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un motiv pentru a părăsi Încăperea și se oprește câteva clipe pe coridor, În fața camerei lui James, ca să asculte. — Acum scrie o scrisoare pentru fratele și sora lui. Sunt morți toți, nu? N-ar trebui să tragi cu urechea, Minnie, murmură Joan. — Da’ n-am tras! spune ea, apărându-se. Nu mai mult ca Burgess. Dar Burges pare să nu fi auzit reproșul lui Joan. — Da, toți morți, rostește el. Tustrei frații, William, Bob și Wilky, și sora, Alice. Ceva cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
egocentric, Întâlnire după Întâlnire, an după an. Până când ea moare. Și abia atunci Înțelege, prea târziu, că l-a iubit. Își dă seama că n-o să i se Întâmple niciodată nimic, pentru că e incapabil să iubească. A, deci asta era, murmură Minnie aproape visătoare, cu privirea dusă departe. Theodora găsește ultima pagină a povestirii și citește cu voce tare: — „Ea trăise - cine ar fi putut spune acum cu câtă pasiune? -, pentru că Îl iubise așa cum era; În timp ce el nu se gândise niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]