KorAP: Find »[drukola/base=odaie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...160 161 162 ...219 >

5,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

jalnic. Se supără că ordonanței îi arde de cântece tocmai acuma. Totuși ascultă câteva clipe, gîndindu-se: "E cântec de la noi..." Vru să strige pe Petre, dar, după ce deschise gura, își luă seama și păși brusc în tindă. Nu găsi ușa odăii și se înfurie: "El cântă în loc să..." în odaie, pe o masă, ardea lampa cu flacăra gâtuită, cu sticla funinginită. Bologa își așeză casca pe laviță, pe urmă se trânti pe pat și rămase întins, cu mâinile pe piept, cu ochii

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cântece tocmai acuma. Totuși ascultă câteva clipe, gîndindu-se: "E cântec de la noi..." Vru să strige pe Petre, dar, după ce deschise gura, își luă seama și păși brusc în tindă. Nu găsi ușa odăii și se înfurie: "El cântă în loc să..." în odaie, pe o masă, ardea lampa cu flacăra gâtuită, cu sticla funinginită. Bologa își așeză casca pe laviță, pe urmă se trânti pe pat și rămase întins, cu mâinile pe piept, cu ochii în tavanul cu grinzi negre și crăpate. Se

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
mantale, căști, revolvere, săbii, baionete, de-a valma. Masa din dreapta se golise; un soldat, cu capul țuguiat și cu fruntea de un deget, strângea alene tacâmurile și resturile de pâine. Fumul de tutun, mirosul de mâncăruri și de băuturi umpleau odaia până în tavanul cu grinzi, sugrumând flacăra lămpii cu abajur de tinichea roasă. Obloanele celor două ferestre erau închise, iar găurile din obloane, astupate cu șervete. De altfel, ferestrele n-aveau perdele și pe pereți se vedeau numai câteva cadavre de

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
mesei din stânga ședea căpitanul Klapka. Fără cască, tuns la piele, fața lui rotundă răspândea bunătate și blândețe, deși în ochi îi tremura o spaimă pe care încerca s-o ascundă sub un surâs prefăcut și rece. Când păși Bologa în odaie, zgomotul de glasuri care se auzise din tindă se curmă brusc, încît bună-seara lui pluti singuratică într-o tăcere speriată. Până să-și lepede însă casca și ulanca, unda de tulburare se topi și locotenentul Gross, mai în glumă, mai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Apostol înviorat. Un motiv mai puternic să vă repet invitația. ― Iar eu am s-o primesc, prietene, fiindcă, drept să-ți spun, mă cam apasă osteneala și emoțiile! zise căpitanul cu o voce mai sinceră. Doctorul fără somn trecu în odaia cea mare, iar sublocotenentul mai ceru o sticlă de vin soldatului care nu isprăvea deloc lucrul la masa de alături... În uliță Klapka și Bologa se opriră, ascultând râsetele gălăgioase din popotă, dominate de un glas răgușit, care cânta fals

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
M-aș fi disprețuit eu însumi cel dintâi... Fiindcă până azi am fost alt om.. Îmi face impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viața unui străin... Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deșarte. Mulți oameni, cei mai mulți, trăiesc toată viața în cămăruțele cele goale și veșnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, și cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
poate..." Gândul i se rupse ca o ață. CARTEA A DOUA 1 O pată de lumină tulburie-cețoasă zăcea pe pardoseala de lespezi albe a salonașului de rezervă, la picioarele celor două paturi de fier. Pe fereastra unică se uitau în odaie ramurile negre ale unui păr bătrân, dârdâind în gerul sfârșitului de februarie. Pereții, îmbibați de gemete și dureri, își amestecau respirația cu mirosul apăsător de spital și cu căldura sobei de teracotă din dosul ușii. În paturile curate cei doi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
întruna să-i dezlege limba și nu se putea dumeri: de ce s-a făcut așa de ursuz Bologa? Pe el tăcerea îl apăsa și-l amăra. De aceea a fost fericit când doctorii i-au dat voie să iasă din odaie, s-a împrietenit cu alți camarazi de prin celelalte saloane și mai mult stătea cu dânșii decât cu Bologa. Acuma, în așteptarea vizitei medicale de după-amiază, huzarul se perpelea ca peștele pe uscat, mai ales după ce toate sforțările lui de-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
că se simte mare, mare nevoie de ofițeri, pretutindeni... ― Am înțeles, încheie Varga posomorât. Ne vei concedia direct pe front. Doctorul mai îngăimă câteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate, mereu senină și surâzătoare. Pe urmă odaia se umplu, în câteva minute, de întuneric. Numai geamurile rămaseră cenușii, ca niște ochi bolnavi, stinși. Varga umbla de ici-colo, nervos, cu mâinile la spate, dar pașii lui nu făceau atâta zgomot cât tictacul arămiu al unui deșteptător de pe mescioara

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
din inimă, amice! răspunse Apostol cântând și gesticulând ca un actor într-o operă italiană. Război, război, război, înainte, la război! Locotenentul de huzari înmărmuri și, în cele din urmă, convins că Apostol își bate joc de dânsul, ieși din odaie trântind ușa. Bologa încetă cântecul brusc, parcă de-abia atunci și-ar fi dat seama ce face. Îi păru rău și se lungi pe pat, cuprins de o tristețe ciudată. Peste câteva minute veni Petre, aprinse lumina și-i întinse

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
discuție, la Budapesta, la unchiul meu, și n-am uitat-o. Picătura de apă găurește stânca... Ș-apoi tu parcă nu te-ai schimbat? Poate că tu nu-ți dai seama, dar eu, care am stat cu tine, într-o odaie, aproape două luni și ți-am înghsițit toate curiozitățile... ehe! prietene, întreabă-mă pe mine!... Unchiul, care te-a iubit ca pe copilul lui, dacă te-ar întîlni azi, nici nu te-ar mai recunoaște. Bologa, crede-mă!... Repet, poate

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
într-un rânjet dureros. 4 Biroul coloanei de muniții era în Lunca, pe o ulicioară dosnică, în casa groparului Paul Vidor. Clădirea privea cu fața spre uliță și avea la mijloc o tindă îngustă, cu ușa veșnic deschisă, în dreapta o odaie mai mărișoară, în care se instalase cancelaria, iar în stânga, alte două odăițe: în cea din fund se strânsese groparul, și în cea dinainte, locuința comandantului coloanei. Apostol Bologa luă în primire, de la locotenentul pe care venea să-l înlocuiască, biroul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
vorbe, dar se simțea incapabil și-i era frică să nu întîlnească și la ei milă. Atunci apăru în prag Petre, salvator, zicîndu-i: ― Don' locotenent, am pregătit ceva de mâncare, că trebuie să vă fie tare foame... Poftiți dincoace în odaie... Auzind glasul românesc, cei doi gradați ridicară deodată nasurile spre ordonanță, mirați. Bologa observă mișcarea lor și răspunse cu o mândrie copilărească, parcă ar fi căutat să le sfideze uimirea: ― Bine, Petre... Chiar mi-e foame, căci în tren mai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
am mîncat! În tindă, prin ușa rămasă întredeschisă, auzi glasul unuia: ― Mi se pare că și locotenentul e valah... Vorbele acestea aproape disprețuitoare, care altă dată l-ar fi jignit, acuma îl liniștiră ca niște laude, încît trecu dincolo înseninat... Odaia lui era curată, cu pat bun, cu ghivece de mușcată în ferestre, cu blide înflorite pe pereți. La mijloc masa așternută îl aștepta, iar în soba de cărămidă duduia un foc zdravăn. Apostol își roti privirea, mulțumit, și se opri

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
iarăși timid și zăpăcit, întîia oară în război. Când își dădu seama de aceasta, se înfurie și se hotărî să nu se mai uite la ea. " Trebuie să fie o fetișcană care a ținut de urât tuturor înaintașilor mei din odaia aceasta!" se gândi dânsul, ridicând iar ochii spre Ilona, cu sfidare. Privirea ei veselă îl rușină. Îi păru rău că a jignit-o, fie și în gând... Petre ieși pe afară după treburi, făcând semn fetei să plece și ea

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Părinte Constantine... am venit la tine... să mă spovedesc. Când își auzi glasul, i se păru străin și, instinctiv, se uită împrejur dacă nu a vorbit într-adevăr altcineva. ― Poftim înlăuntru... poftim, zise Boteanu mirat și șovăind. Pătrunseră într-o odaie albă, în care Apostol văzu pe perete, între două icoane, un loc gol, de unde fusese scos cine știe ce tablou. Atunci se gândi la întîmpinarea ungurească, întoarse ochii la Constantin și se zăpăci, ca și cum ar fi înțeles o taină. Preotul îl pofti

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
îndîrjire care-l spăimântă. Casca de oțel o pusese pe masă; întinse mâna mașinal și o apucă de curelușă. Pe urmă și-o potrivi în cap, încet, cu luare-aminte, murmurând pierdut: ― Bine zici, Constantine... foarte bine... bine... Și ieși din odaie cu pași de înmormîntare, lăsând ușa deschisă, coborî treptele cerdacului, trecu prin ogradă, unde copiii, veseli și gălăgioși, își urmau jocul. Boteanu, văzîndu-l că pleacă, făcu doi pași, fără să-și dea seama dacă vrea să-l oprească sau numai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
care îl îndemna să răspundă mînios: ― I-ascultă, fetițo, altă treabă n-ai decât să te ții de capul meu? 6 Apostol socotise să intre în cancelarie, să vază ce-au lucrat oamenii toată ziua, dar se pomeni deschizând ușa odăii sale. Amurgul cenușiu bătea în geamurile împodobite cu mușcată. În tulburarea de lumină pereții parcă se îndoiau și lucrurile din casă tremurau foarte straniu. Bologa închise pleoapele și se prăvăli pe un scaun ca o grămadă de carne. Legănarea amețitoare

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
crezând că stăpânul său așteaptă să înceapă el vorba. Bologa se cutremură, parcă graiul ordonanței i-ar fi înțepat tocmai nervii bolnavi. Se uită la el totuși ca la un necunoscut și în același timp mirîndu-se că a fost în odaie și nu l-a văzut. Vru să-l întrebe ceva, dar pe când i se năștea în creieri întrebarea, un gând nou, poruncitor, îl sili să mormăie: ― Potrivește-mi patul, Petre, și trage-mi cizmele să mă odihnesc un ceas... numai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Zgomotul portiței și lătratul dulăului dezmorțiră casa întunecată. O licărire galbenă răsări în dosul unui geam, dispăru și se ivi iar în antreu, apropiindu-se de ușa dinspre curte. Apostol urcă treptele și bătu. Lumânarea se opri șovăind... Din altă odaie se auzi glasul doamnei Bologa, și apoi cheia se învîrti de două ori în broască, pe dinăuntru. Mâna lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, c-a venit domnișorul!... Apostol intră vesel, iar Petre închise ușa. În pragul odăii din fund apăru doamna Bologa, în capul gol, cu fața albă ca hârtia, uitîndu-se parcă n-ar fi îndrăznit să dea crezământ ochilor, apoi izbucni printre lacrimi: ― O, dragul mamei, scumpul mamei... Se îmbrățișară îndelung, murmurând în același timp vorbe

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
adormite, dar azi parcă Dumnezeu ne-a șoptit să mai stăm... Și uite așa vorbeam cu toantă asta de Rodovica și o muștruluiam, că tocmai azi-dimineață a plecat și maiorul cel polonez și am robit toată ziua ca să curățim în odaia unde a stat aproape șapte luni, știi, în odaia ta și care a fost a tatălui tău, fie iertat... Ce-i drept, maiorul a fost om de omenie, dar acuma a trebuit să plece că, zice, iar o să pornească bătăliile

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
mai stăm... Și uite așa vorbeam cu toantă asta de Rodovica și o muștruluiam, că tocmai azi-dimineață a plecat și maiorul cel polonez și am robit toată ziua ca să curățim în odaia unde a stat aproape șapte luni, știi, în odaia ta și care a fost a tatălui tău, fie iertat... Ce-i drept, maiorul a fost om de omenie, dar acuma a trebuit să plece că, zice, iar o să pornească bătăliile cele mari... Degeaba, nu se arată a pace... S-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și iată că Dumnezeu ne-a trimis bucurie în casă! ― Ia mai taci, Rodovico, că semnele-s de la diavol! hotărî doamna Bologa, nemulțumită că slujnica i-a luat vorba din gură. Mai bine dă fuga și fă patul domnișorului în odaia dumnealui... În vreme ce Apostol mânca cu poftă, doamna Bologa, după câteva întrebări, la care răspunse tot ea, începu iar despre Pălăgieșu, despre greutățile gospodăriei, despre protopopul Groza... Când isprăvi masa, Apostol îi puse o singură întrebare: ― Dar Marta ce face, mamă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
uitat răspunsul pregătit. Ce să-ți mai spui eu, că ai s-o vezi tu, și... Ești gata, Rodovico? adăugă repede către servitoarea care se ivise în ușă. Așa... că domnișoru-i ostenit și-i trebuie odihnă bună! Îl petrecu în odaia lui și-l sărută pe frunte, ca odinioară, când dormea în iatacul cu Dumnezeu pe perete. Apoi Apostol rămase singur. Pe mescioara de noapte fâlfâia flacăra portocalie a unei lumânări scufundată într-un sfeșnic înalt de aramă. Umbre moi jucau

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]