5,154 matches
-
bun criteriu de apreciere a intelectualității cuiva. „Cei mai mari gînditori pe care i-am întîlnit - arată în aforismele sale Lichtenberg - erau, între toți învățații întîlniți de mine, tocmai cei care citiseră mai puțin”. Un peripatetician acaparat de insolubile probleme ontologice, Bacovia a închis, destul de devreme, cărțile altora ca să gîndească singur. Trăirea în agonal reclamă înțelepciune. El privește oamenii și lucrurile cu „dioptria filosofică” ce-i devenise caracteristică. Originea fiecărei poezii deale sale o constituie întîmplările personale, biografice, dar evocarea lor
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o expunere despre „triada culturală și stilistică romînească” (prezentată la Bacău, în ziua de 15 aprilie 1986), Laurențiu Ulici a făcut o afirmație despre care el însuși a zis că „ține de domeniul stuporii”: Bacovia, Blaga, Arghezi cîntă același „rău ontologic”, primul apasă pe sensul de jos, al doilea pe sensul ascendent, iar al treilea e... Mitică, ia totul în ușor, dovadă versul: „A bătut în fundul lumii cineva”. Aci lui i se pare că e o mică bătaie de joc, o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Țal!”: „mulțumesc din suflet pentru buna ta invitațiune! am petrecut minunat - onoare ție!... zic eu [nenea Iancu - n. m.] cu un ton pe care filozoful meu îl înțelege pînă-n fund...” Sînt de acord cu el - i-am spus - în privința „răului ontologic” comun, adăugînd că eu însumi caut să dovedesc, cu texte, faptul că îi apasă același „mal du siècle”, că sufereau de aceeași melancolie și de aceeași angoasă, că percepția spațiului le era (minus unele diferențe) asemănătoare. în schimb, nu cred
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
postbelice: după un deceniu și ceva de entuziasm la comandă, se iviseră primele semne de oboseală și o irepresibilă nevoie de autenticitate. Impresionată de laconismul și sinceritatea operei sale, promoția ’60, mai exact partea ei boemă, găsea în Bacovia reflexiile ontologice de care avea nevoie, cît și profețiile amărăciunilor ce vor urma. Autorul Plumbului apărea nu numai ca un model artistic, ci și, mai ales, ca un model etic. E adevărat că el fusese un alcoolic, dar lipsa vanității, invidiei și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Superior. Strategia lui Bacovia a fost strategia așteptării. în aceasta i-a întrecut pe toți. Etica lui Bacovia este o construcție pe deasupra accidentelor sale. Analizînd-o, nu poți decît exclama, cu vorbele lui Miron Costin: „Biruit-a gîndul!”. Singurătatea accentuează suferința ontologică. Datorită tonului pe care li-l imprimă, „banalitățile” capătă un preț nou la Bacovia. De pildă, versul „Vai, și veni o vreme”, din „Să ne iubim”, fu considerat drept „filosofie”, iar „Va fi tîrziu în ziua aceea...”, din „Dies irae
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de jos, nu de sus, dinspre viață, nu dinspre literatură; e mai liber în fața acesteia decît cei mai mulți dintre confrați. El nu-i preocupat de temele la modă, ci de propria-i „poveste”: cea a unui suflet rătăcitor aflat în impas ontologic. Eroarea multora dintre cei ce l-au comentat a fost aceea de a-l judeca exclusiv după norme literare, nu și după norme existențiale, istorice și psihologice. Dar educația sa literară - mi s-ar putea pune întrebarea - n-a contat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
admite așa ceva atunci trebuie să considerăm că există un interval de timp între „începutul” Tatălui și „începutul” Fiului, luând în considerare faptul că în mod normal Tatăl trebuie să fie mai în vârstă decât Fiul1. Infinitatea lui Dumnezeu marchează diferența ontologica dintre Creator și creația Să care capătă ființă cu ajutorul darului liber al creației făcut de Dumnezeu. Împărțirea fundamentală a realității încetează de a fi cea platonica, între ideal și material, devenind cea dintre Dumnezeu și creația lui Dumnezeu; acum, idealul
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
în distanță dintre cele două căi de a fi infinit; divinul este infinit prin natura să, în timp ce creatură este infinită datorită posibilității sale infinite de schimbare 2. Astfel, întinderea sau intervalul (δiάστημα) dintre Dumnezeu și creație pe care această diferență ontologica o creează este infinită numai din perspectiva creaturii; pentru că Logosul divin a traversat deja distanță, 1 Asist. Univ. Dr. Marius Telea, „Dumnezeu și creația Să. Conceptul de „diastima” în gândirea teologica a Sfanțului Grigorie de Nyssa”, în Revistă Teologica, Anul
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
secvență de instanțe finite ale Sale - ascensiunea sufletului la Dumnezeu nu este o îndepărtare de, ci o aventură în, diferența”. traversare care aduce cu ea invitația că creatură să înceapă o călătorie de întoarcere lipsită de punct final. Această diferență ontologica între Dumnezeu și creație permite participarea umană la viață divinului, în același timp amânându-i pururea finalizarea. Totuși, trebuie sa subliniem că prin utilizarea cuvântului „amânare” nu se dorește implicarea vreunei conotații a „différance”-ului lui Derrida. Ci se dorește
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
locurilor unde P. G. indică volumele din Patrologia Graeca a abatelui Migne. Cât privește cartea În Canticum canticorum, referințele se adresează ediției lui H. Langerbeck, În Canticum Canticorum (Gregorii Nysseni Opera VI), Editor H. Langerbeck, Brill, Leiden, 1986. Pentru schemă ontologica a Sfanțului Grigorie, conform D. Balás, Metousia Theou, Romă, 1966, 34f. Termenul δiάστημα = „extensiune spațială sau temporală” apare în platonism și stoicism; conform H. Wlfson, „The Philosophy of Spinoza”, NY, 1969, ediție originală, 1934, vol. 1, p. 340; J. Whittaker
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
cât și spațială), în timp ce Dumnezeu este dincolo de orice întindere 15. Existența diastemică nu este niciodată statică, ci schimbarea și efemeritatea sunt astfel simptomele creației. Existența diastemică sau existența creată, este schimbare continuă, o succesiune de schimbări neîntrerupte. Schimbarea „este baza ontologica a existenței create, pentru că a devenit ceea ce este prin schimbare din ceea ce nu există. Aceasta se aplică lucrurilor și la fel de mult și oamenilor, ba chiar și îngerilor care nu sunt scutiți de necesitatea de a se schimbă în mod constant
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
J. Whittaker, „Philological Comments on the Neo Platonic Notion of Infinity”, în The Significance of Neo Platonism, editor RB Harris, Albany, 1976, p. 162. același timp, fiind întotdeauna satisfăcuți (nu vom mai fi dependenți de timp). Atunci, δiάστημα devine „domeniul” ontologic pentru ființă creată incluzând aici atât regiunile temporale, cât și pe cele cvasi atemporale 29. 29 Paul Plass, „Transcendent time and eternity în Gregory of Nyssa” ..., p. 185-186.
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
aduc decât un argument: nicăieri în lume nu stă scris că înțelegerea trebuie să fie ușoară și simplă. Într-adevăr riscul unei asemenea abordări - "Scrie simplu și la obiect" - este de a nu avea acces la bogăția paradoxală a universului ontologic și epistemologic. Dar dacă ultimul grup căruia mă adresez 3 va avea răbdare, sper că va descoperi că jurnalismul literar este parte a unei întreprinderi antice, cu o vârstă la fel de venerabilă ca și poezia și drama. Cu adevărat, rădăcinile jurnalismului
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
unui "practicant de jurnalism literar", n. trad.), cum că o mulțime dintre ei s-au apucat de băut (373). Treaba acestora în calitate de jurnaliști supuși procesului de obiectivare nu avea nimic de a face, nici din punct de vedere epistemologic, nici ontologic, cu propriile vieți sau, mai degrabă, subiectivități. Mai mult, ei se implicau prea puțin în ceva ce nici măcar nu îi solicita în permanență, alienarea fiindu-le astfel accelerată, în timp ce jurnalismul literar încerca să se adreseze tocmai acelei subiectivități. Jurnalismul literar
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
nu la fel cu "răvășit" și "pe jumătate sufocat" care pot fi în aceeași măsură și descriptive - prezentându-i cititorului ceea ce acesta așteaptă să întâlnească ca fiindu-i familiar prin mijlocirea trecerii în revistă vizuale. Portretul este de o complexitate ontologică, profund și ambiguu prin contrastele vizuale, unde lumina și întunericul, binele și răul, și umbrele dintre acestea coexistă la bine și la rău, în loc să facă un portret cu iz senzațional compus din ilustrate didactice expuse în numele dezvăluirii condițiilor nesănătoase de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
lumina și întunericul, binele și răul, și umbrele dintre acestea coexistă la bine și la rău, în loc să facă un portret cu iz senzațional compus din ilustrate didactice expuse în numele dezvăluirii condițiilor nesănătoase de muncă din minele de cărbune. Complexitatea experienției ontologice are o natură ambiguă, și se reflectă în modul în care Crane îi descrie pe mineri, la care găsește o camaraderie care-l surprinde: "Micile lămpi de pe căștile lor aruncau o lumină tremurătoare care învăluia în mister mișcările membrelor și
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
dar are în același timp momente de echilibru. Ambiguitatea nu este departe de cea a lui Lacadio Hearn atunci când relatează despre afro-americanii din Cincinatti. Jurnalismul literar narativ al lui Crane rezonează pentru că implică un paradox în portretul său de complexitate ontologică. Acest paradox se ascute când Crane notează în următorul paragraf, după ce se referă la cei doi lupi care mârâie, că în altă parte în mină, "întâlnea același efect al zâmbetelor stranii, satanice și albul ochilor sălbatic sclipind în scânteierea palidă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
consecințele războiului a fost modestia perspectivei critice, care, pe de o parte, a fost oglindită în doctrina existențialismului, studii ale puterii și influenței subiectivității umane, iar pe de altă parte, a fost reflectată printr-o analogie epistemologică ulterioară cu semnificațiile ontologice și cu deconstructivismul existențialismului. Totuși, în mod paradoxal, această conflagrație nu a dus doar la o atitudine modestă față de perspectiva critică, dar și la reinscripția conceptelor critice totalitare, cum ar fi locul în care ar trebui pusă în scenă activitatea
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
femeii pariziene: literară și socială, mitică și teatrală. Reprezentarea se situează în planul semnificațiilor, ea ține de un personaj (modern), de un timp (jumătatea a doua a secolului al XIX-lea) și de un spațiu (Parisul). Dimensiunea socială corespunde interpretării ontologice a Parizienei în cadrul societății secolului al XIX-lea: - dimensiunea mitică interpretării etiologice a imaginii sale idealizate, - dimensiunea romanesca interpretării sale estetice în scrierile artistice, - dimensiunea teatrală reflectă interpretarea fenomenologica. Exegeza personajului și a operei, descompusa și recompusa, urmează un demers
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
în Hristos, El cheamă oamenii la o participare deplină la viața divină. Această taină, prin care viața divină și cea umană participă una la alta, își are rădăcina în Hristos, Dumnezeu-om. Divino-umanitatea lui Hristos e realitatea nouă care modifică ontologic existența umană; e atât de nouă, încât apare de neînțeles pentru mulți de-a dreptul o blasfemie din punct de vedere precreștin. Iar divino-umanitatea lui Hristos e poarta prin care se revelează misterul cel mai profund, însăși ființa lui Dumnezeu
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
ideologie ca ceva aparte de Biserică și de învățătura ei. Asistența socială eclezială nu este o "componentă", un capitol major al doctrinei Bisericii, ci Biserica poate fi înțeleasă prin prisma mai multor dimensiuni pe care le întrupează în aspectul ei ontologic de Trup tainic al lui Hristos. Dacă Biserica este privită strict din punct de vedere instituțional, atunci putem vorbi de o doctrină socială creștină, însă în acest sens pierdem esența. Dacă o privim ca organism așa cum este ea definită teologic
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
foarte importantă a Bisericii ne-am oprit nu întâmplător la Vasile cel Mare tocmai pentru că el reprezintă motorul de pornire a formelor oarecum mai organizate de asistență socială eclezială. El este promotorul și cel ce dezvoltă această dimensiune putem spune ontologică a Bisericii. Modelul său în privința creării așezămintelor de asistență socială este preluat în toată creștinătatea la o scară la început poate mult mai mică. Deși în tratatele de asistență socială laică el este foarte rar menționat (sub forma de "Vasiliade
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
locul doi să se afle aspectul juridic de rezolvare a cazurilor. Acest interes este dat de faptul că de foarte multe ori apare foarte des superficialitatea, iar interesul asistentului social asupra persoanei în situație de criză, din punct de vedere ontologic vorbind, scade, ajungându-se la simplista înțelegere de a sta bine cu dosarul la nivel de acte. Asistența socială este o știință cuprinsă în grupul științelor socio-umane, și nu în științele juridice. Asistența socială are principii, iar aceste principii nu
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
privim alteritatea din perspectivă teologică, ea reprezintă nu doar un simplu interes pentru celălalt, ci chiar regăsirea mea în celălalt (Sofronie, 1999, pp. 115-116), care este un fel de reflexie (poate un fel de oglindire sigur, ținând cont de diferența ontologică dintre Dumnezeu și om) a perihorezei 14 treimice din Dumnezeu între oameni. Deci centrarea activității în principal pe persoană (în acest caz pe copil/beneficiar) în protecția copilului și, în general, în toată asistența socială, credem că e mai importantă
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
cere "păreri" chiar și în privința adoptării politicilor sociale. În încheierea acestui subcapitol sunt binevenite câteva reflecții asupra importanței Bisericii în lumea reală a omului modern. Așadar: * "Morala socială a Bisericii este o morală de comuniune, care se identifică cu conținutul ontologic al adevărului eclezial. Adevărul vieții e comuniune în Hristos prin Duhul Sfânt. * Comuniunea constituie viața, dar constituie deopotrivă și morala vieții, dinamica vieții, impulsul și mișcarea ce împlinesc viața în deplină libertate a persoanei. În această comuniune, centrală este persoana
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]