9,678 matches
-
sânge. — Nu-i deloc surprinzător, zise Henry. Vreau să zic că dacă te apuci să cauți suficient de bine, până la urmă ajungi să găsești niște pete de sânge printre hainele oricărui om. Problema e că la petrecere n-am purtat pantalonii gri. Am fost îmbrăcat în blugi. — Ai fost îmbrăcat în blugi? Ești absolut sigur? — Da. — Așadar, petele de sânge de pe pereții băii și petele de sânge de pe pantalonii tăi gri nu au nici o legătură unele cu altele? — Inspectore, zise Wilt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
printre hainele oricărui om. Problema e că la petrecere n-am purtat pantalonii gri. Am fost îmbrăcat în blugi. — Ai fost îmbrăcat în blugi? Ești absolut sigur? — Da. — Așadar, petele de sânge de pe pereții băii și petele de sânge de pe pantalonii tăi gri nu au nici o legătură unele cu altele? — Inspectore, zise Wilt, departe de mine gândul să vă învăț propria dumneavoastră meserie, dar aveți un departament tehnic specializat în compararea petelor de sânge. în consecință, dacă-mi dați voie, v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
dumneata, binefăcătorule! Ceas bun... Reverență până la pământ. Apoi, un pas în lături, să facă loc înaltului oaspete. Acesta se decise, în cele din urmă, la singura acțiune posibilă: zâmbi. Îl privi pe profesor și lăți zâmbetul. Da, chiriașul era același. Pantaloni reiați albi, flanel alb, pantofi de sport albi. Ras, chel, proaspăt. Da, nici o confuzie, acelasi Tolea. Se așeză pe unul din cele două scaune ale chiliei. — Am vești proaste... — Slavă Domnului, se închină profesorul. Dă-i drumul, panie. Ofer o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
chiar și asta. — Te-am întrebat ceva, puișor. Te întrebasem ceva, gâsculiță. Te întrebasem ce zi e azi. Ce zi e azi, puișor? Deci, martie. Perfect! Sfârșit de martie, zodia berbecului nărăvaș. Perfect! Tolea își îndreptă gulerul cămășii negre, dunga pantalonilor negri. Dacă nu poți ce voiești, voiește ce poți, spunea Terențiu. Ai auzit de Terențiu, doña Gina? Colega Gina zâmbea, era obișnuită cu trăsnăile lui Tolea, nu le găsea arogante, ca ceilalți, nu, deloc, îi erau chiar simpatice, zău așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aliat cu diavolul. Ți-amintești, conopida mea? Ți-amintești formulele sale epistolare? Învăluite, viclene, dar de dragoste. De dragoste, broscuța mea, de dragoste. „Dulcissime frater, amantissime.“ Ți-aduci aminte? Dulcissime amantissime... Tolea își aranjă din nou gulerul cămășii negre, dunga pantalonilor de catifea neagră, se înclină și... se evaporă, pur și simplu! Da, plecase, așa, dintr-odată, de la locul de muncă și suspine. Avea, din când în când, asemenea bruște dispariții, pentru o oră, două, mai mult, mai puțin, să hoinărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pământului, da, oamenii însă nu“... asemenea aforism îi va interesa pe Tirbușon și pe Gina, da, da, mai curând ar fi speculat în jurul acestei tâmpenii, zău așa, plin de câlți și peltea e capul fratelui Gerbert, amantissimul. Aruncă volumul. Trase pantalonii de catifea neagră,cămașa neagră: uniforma. Așa apărea la hotelul TRANZIT: uniformă de muncă. Adică, de doliu. Avea câteva perechi de pantaloni negri, vreo zece cămăși negre, de bumbac, de in, de tricot, de mătase, doar negre să fie. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în jurul acestei tâmpenii, zău așa, plin de câlți și peltea e capul fratelui Gerbert, amantissimul. Aruncă volumul. Trase pantalonii de catifea neagră,cămașa neagră: uniforma. Așa apărea la hotelul TRANZIT: uniformă de muncă. Adică, de doliu. Avea câteva perechi de pantaloni negri, vreo zece cămăși negre, de bumbac, de in, de tricot, de mătase, doar negre să fie. Așa se prezenta profesorul Anatol Dominic Vancea Voinov la postul său de la recepția hotelului TRANZIT. Intra în neagra salopetă ca într-o platoșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
La finele secolului. Acum, în anul o mie, finele secolului și al lumii. Sfârșitul lumii, adică începutul, lumea de fier, datorită asprimii nefaste, de plumb, datorită răutății. Lumea neagră, lipsită de autori, dulcissime frater, asta e. Se scotocește în buzunarul pantalonilor de catifea. Scoate un mototol de hârtie subțire, lucioasă. I-l întinde lui Marga. Marga nu observă sau nu vrea să observe, tocmai își șterge ochelarii. Tolea așază, solemn, ghemul de hârtie pe măsuță, lângă pahar. — Ce miroase? Ce dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
recepționerului Vancea... da, da, cu siguranță am fost la Cabaretul Hysteria și am dansatTangoul Macabru cu celebrii Bazil Belzebuth și Angelica Radioasa, și era seară și noapte și dimineață, aievea, da da. Pe scaun, pregătită costumația: ciorapi roșii, pulover alb, pantaloni de catifea albă. Întins, gol, pe canapea, ezita. Ferestrele zăngăne, a trecut autobuzul. Iată, realitatea există, a pornit din nou: autobuzul trece chiar prin dreptul ferestrei, geamurile vibrează îndelung, dom’ Dominic recepționează semnalul, grăbit să intre în zgomotele de rutină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de ani, al funcției de recepționer poliglot al hotelului TRANZIT străbate, cu pas rar și egal, Calea Victoriei. Pare să n-aibă nici o țintă precisă, nici măcar în clipa când își pipăie, precaut, a nu știu câta oară, buzunarul din spate al pantalonilor albi, de catifea. Da, plicul este în buzunar, unde îl pusese. Rămâne așa, indecis, se întoarce din drum. Schimbă, s-ar părea, direcția. După câțiva pași, renunță la renunțare. Iși amintise, în sfârșit, citatul care îl preocupa. „Numai ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
exercițiul de memorie îl satisfăcuse. Așadar, dimineața se reia. Nu, se continuă, adică se adeverește. TUTUNGERIE, LAPTE, CROITORIE, Calea Rahovei, Dealul Mitropoliei, Lipscani, Ateneu, Batiște, Vasile Lascăr, pietonul ajunge în Piața Rosetti. La traversare își pipăie, din nou, plicul din buzunarul pantalonilor. Nu, nu se mai întoarce din drum, pare decis să provoace o întâmplare adevărată. Înainte de a împinge poarta metalică, își scoate din buzunar batista mare, albă. Își șterge fața transpirată. Ridică mătasea albă, de sub dreptunghiul scamatorului apare, împrospătat, chipul neted
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scăfârlia din ziarele alea nemțești franțuzești, ce-or fi fost, nici măcar nu clintise picioarele alea lungi, rășchirate, dom’ profesor. Așa că aranjase totul ușurel, ca totdeauna. Dom’ profesor nu ridicase capul din revista aia colorată, dar băgase frumușel mâna în buzunarul pantalonilor, scoase bancnota, se întinsese puțin, strecurase cei 10 lei bacșiș în buzunarul halatului ei albastru. Toate la locul lor, ce i-o fi cășunat grasului? Tocmai dom’ Teodosiu?!, doar o știa, fuseseră vecini și l-a ajutat Steluța, nepoata ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ăștia puțica la vedere, să-i recunoaștem, o întreb pe leșinată. Vai, tovarășe Toma, cum vorbiți tov Toma? Doar știți, la noi, sexualitatea este atât de, atât de... Nu de sexualitate e vorba, madam, nu fă pe proasta. Mâncărimea din pantalonii și de sub fustele Patriei știm noi cum clocotește, nu despre asta e vorba. De ce se ascund, asta întreb. Că doar mata știi, de la fața locului. Ei, tovarășul Toma... Marcel spune că asimilarea... nu erau acceptați nici așa, nici așa... dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
O ceață fumurie și roz, perforată de țiuitul antenelor. Intr-un amurg bizar, cind primăvara era iarna, se afla în fața Ateneului. Femeia venea pe trotuarul opus, dinspre Palat. O văzuse de departe, apropiindu-se. Purta cizme înalte, mult peste genunchi, pantalonii de catifea brună. Jacheta de vulpe roșie, trupul firav. A traversat strada, a intrat pe alee. Chipul avea o paloare lucioasă, ochii luminau sub fruntea perfectă și părul era lins cuminte spre tâmple. A trecut printre grupurile de melomani așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
speriați, ca la noi, imensă coadă la niște nenorocite de bomboane. Mă apropii și întreb o tânără, o elevă, care era la urma șirului, o întreb despre ce e vorba. Ei, cecredeți, îmi cere legitimația. Legitimația! Să mă deschei la pantaloni, asta voia, spurcocica? Să-i arăt legitimația? Închipuiți-vă, ofensă sexuală, doamnă, ultragiu, doamnă. Asta-i noua generație... auzi, să-i arăt... închipuiți-vă, am paralizat. Ca în anii războiului, zău așa! Ca la Budapesta... plutonul fascist maghiar, alcătuit doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sexuală, doamnă, ultragiu, doamnă. Asta-i noua generație... auzi, să-i arăt... închipuiți-vă, am paralizat. Ca în anii războiului, zău așa! Ca la Budapesta... plutonul fascist maghiar, alcătuit doar din surdomuți, obliga bărbații, pe stradă, să-și dea jos pantalonii, să vadă dacă legitimația este sau nu pentru crematoriu... Tărășenii, ehe, n-o să reziste, madam Venerica! Iar dacă o să reziste, reluăm asaltul, vai, vai, stimată doamnă, oracol scump, să vedeți ce mi s-a întâmplat miercuri, în Place de la Concorde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a lumii să gândiți despre mine altfel decât merit. Nici calomnii ieftine nu v-ar influența, sper. Știu ce se vorbește despre cei ca mine. Nu degeaba mi-a cerut mucoasa aceea să-i arăt legitimația, să mă deschei la pantaloni. Știu ce se spune despre cei ca mine. În loc să fie la azil, la pușcărie, la crematoriu... lucrează la un hotel, au contacte cu străinii. Acum, când n-ai voie să vorbești cu un străin nici pe stradă, nici dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
negri ai bondocelului, spre halatul alb al toreadorului,spre iscoada fără halat. Se decise repede: străinul era persoana mai importantă. Vreun inspector, ceva, cineva, de control, ăștia cu puterea. Se ridică în picioare, avansă spre Tolea. Își desfăcu nasturii de la pantaloni, apoi cureaua, rămase în chiloți largi, legați la brâu cu un bandaj lat și gros. Desfăcu bandajul, solicitând atenția lui Tolea. — Acum două luni m-au operat. Dar a început iar să supureze. Sau ventreze. Eventreze, nu știu cum se spune... Mda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aproba să te reîncadrăm la graduldoi. Du-te la ei. Zic să încerci la ei. Uite, îți dăm o recomandare. Du-te, până la ora trei îi mai găsești. Marga scrise ceva pe o foaie de hârtie, bolnavul se încheiase la pantaloni, luă scrisoarea. — Să intre Bădulescu Coman. Un bătrânel galben, împuținat. Păr alb, cărare la mijloc, ca în pozele începutului de secol. — Câți ani ai? — 53. Arăta de optzeci, abia de i se deslușeau vorbeleșoptite. Se așezase pe colțul scaunului, privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
99 de ani, ți-am spus. Sunt pe moarte, să știi. Marele Tiziano e pe moarte... O vestă de lână țărănească, neagră și groasă, cu un grațios guleraș de blană, de sub care ieșea gulerul cămășii. Mâinile tremurau, mari și păroase. Pantaloni de catifea. La gât un colan metalic de care atârna o scoică. În picioare, teniși pe piciorul gol, gălbejit. Păi... ați trecut prin multe. — Multe. Am făcut multe, copile. Multe și de toate. Am 99 de ani, ți-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Kavafis. Kavafis al dumneavoastră... Marga privește spre Irina, pierdută cine știe unde. Apoi se întoarce spre Ianuli, care, și el, tot pe Irina o privea. Mâinile sale lungi și subțiri se mișcă nefiresc înainte înapoi, în jurul genunchilor strânși în burlanele strâmte ale pantalonilor ieftini și ponosiți. Se privesc scurt și complice, Irina e palidă, ochii ard, parcă, de febră. — Dar încheierea? reia tenorul, excitat. „Însă nu rămânea deloc. Hedonismul și Arta Alexandriei aveau în el un copil devotat...“ Final magnific. Ca o neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pentru a-i vedea ultimele pânze. Frumosul băiat-bărbat a înțeles rapid intențiile lui Harry și, după douăzeci de minute de conversație banală pe tema minimalismului geometric, s-a lăsat în cel mai natural mod în genunchi, descheindu-i fermoarul de la pantaloni. După reacția călâie obținută de expoziția lui Dryer, descheiatul fermoarului a devenit un gest frecvent și, în scurt timp, Harry a început să treacă pe la atelierul pictorului de câteva ori pe săptămână. Dryer trăia cu spaima că Harry avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
numai rareori astfel de imagini nu reușesc să stârnească erecții țepene, zvâcninde. Cu seriozitatea sa dintotdeauna când avea ceva de făcut, Tom s-a așezat cuminte pe pat și a început să răsfoiască revistele. După un minut sau două, avea pantalonii și chiloții la glezne, își apucase mădularul cu mâna dreaptă și continua să întoarcă paginile colorate cu stânga; nu mai era decât o chestiune de timp până să termine treaba. Apoi, într-o revistă pe care ulterior a identificat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
într-un val de fericire și candoare, fără nici o urmă de reținere sau tulburare, părând că se distrează de minune. Am crezut că mor, mi-a spus Tom. În două secunde, mi s-a-nmuiat scula ca o cârpă. Mi-am tras pantalonii, mi-am încheiat cureaua și am ieșit de-acolo cât am putut de repede. M-a lovit drept în moalele capului, Nathan. Sora mea mai mică, vampă într-o revistă cu femei goale. Și să aflu în felul ăsta oribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
hainelor purtate, nici comentarii asupra felurilor de mâncare, pauze când vreunul dintre ele se ridică pentru a merge la toaletă, întreruperi provocate de ospătar și nici un singur cuvât despre paharul de vin roșu pe care Nathan și-l varsă pe pantaloni. TOM: Nu vorbesc despre mântuirea lumii. În clipa asta, nu vreau să mă mântuiesc decât pe mine. Și pe câțiva dintre cei la care țin. Ca tine, Nathan. Și ca tine, Harry. HARRY: Cum de ești atât de mohorât, băiatule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]