10,542 matches
-
religioase aveau acum loc, la casa celui mort, pe traseul către cimitir („stările” sau „stâlpii” erau mici slujbe făcute la răscruci sau la trecerea peste o apă curgătoare) și, În final, la groapa de la cimitir. În timpul acestor slujbe se dau „pomeni” (cuvânt de origine slavă care Înseamnă „a trezi”): aceste daruri În alimente sau bunuri funcționează pe multiple planuri. În plan mitologic, ele permit trecerea ușoară peste obstacolele ce marchează accesul În lumea de dincolo (lumânările luminează drumul, hainele date ard
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
XIXe siècle, comme Vasile Alecsandri ou Mihai Eminescu.1489 Très jeune, Blaga pratique le vers libre, comme îl l'avoue dans le român autobiographique Hronicul și cântecul vârstelor (La chronique et la chanson des âges) : În primăvara anului 1910 mă pomenii ușor luat de-un nou val liric. [...] Am trimis o încercare la Luceafărul, în versuri libere, albe. Avântul meu nu-și făcea văd în coloanele revistei, dar obținui un raspuns destul de favorabil de la Poștă redacției. Eram îndemnat să scriu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
provincii, după cum subliniază Pr. Păcurariu în sinteza sa bisericească.17 Astfel, la Sirmium (Mitrovița-Serbia), în Panonia Inferior, au fost martirizați preotul Montanus și soția sa Maxima, înecați în râul Sava, din ordinul guvernatorului Probus, la 26 martie 304, când sunt pomeniți de biserică. Acest martir, Montanus, este considerat primul preot daco-roman cunoscut în istorie. În același loc, Sirmium, a pătimit și episcopul Irineu, decapitat și apoi aruncat în Sava, în 6 aprilie 304, urmat de diaconul său Dimitrie, la 9 aprilie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este considerat primul preot daco-roman cunoscut în istorie. În același loc, Sirmium, a pătimit și episcopul Irineu, decapitat și apoi aruncat în Sava, în 6 aprilie 304, urmat de diaconul său Dimitrie, la 9 aprilie același an, viitorul sfânt Dimitrie, pomenit de biserică la 26 octombrie. În Singidunum (Belgrad-Serbia), în Moesia Superior, au fost supuși martiriului diaconul Ermil și temnicerul Stratonic, convertit de el, chinuiți și aruncați în Dunăre, la 13 ianuarie 307, sub Liciniu. În provincia Dacia Ripensis, sunt amintiți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
martirizați Epictet, preot, și Astion, tânăr convertit de el, la 8 iulie, între 298-303. Ei erau originari din Asia Mică, fiind refugiați la Halmyris, unde au predicat și au făcut convertiri, fiind închiși și apoi decapitați. La Noviodunum (Isaccea), sunt pomeniți sfinții Flavian (25 mai) și Filip (4 iunie). Din listele de martiri, alcătuite de istoricii străini, nici unul nu provine din regiunea dunăreană. Dar cercetătorii români au arătat că sunt și aici martiri, însă se întâlnesc confuzii, exagerări, date false sau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar în izvoare nesigure. Astfel, în contextul pătimirii mucenicilor Epictet și Astion la Halmyris, este amintit și episcopul locului, Evangelicus, pe care unii istorici îl consideră primul episcop cunoscut al Tomisului. După păstorirea lui, avem informații despre un episcop, Efrem, pomenit în sinaxar la 7 martie, care a propovăduit în Sciția și a fost martirizat în timpul persecuției lui Diocletian. Alte sinaxare amintesc despre pătimirea ca martir a episcopului Tit, în vremea lui Licinius. La sinodul I de la Niceea, din 325, a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
episcopul Teodoret al Cirului (392-458) scria despre el că era "plin de credință... a înfruntat stricarea dogmelor și fărădelegile săvârșite de Valens împotriva sfinților (credincioșilor)". Nu știm cât a păstorit, însă după moartea sa, episcopul Vetranion a fost canonizat, fiind pomenit în fiecare an, în ziua de 25 ianuarie. După Vetranion, în anul 381, printre participanții la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol, se afla și episcopul Gherontie al TomisuluiSozomen îl amintește sub numele de Terentius. Se pare că el este urmașul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Teofil de Alexandria. El a apărat pe sfânt, acuzat de origenism, și mai mult decât atât, a apărat memoria marelui învățat și teolog al creștinătății, Origen din Alexandria (185-254). Trecut în rândul sfinților, după moartea sa, Teotim I este pomenit la 20 aprilie.39 După el, pe scaunul de la Tomis s-a aflat episcopul Timotei, amintit în legătură cu lucrările Sinodului III ecumenic de la Efes, din 431, la care a fost condamnată erezia lui Nestorie. El a semnat cele "12 anatematisme", propuse
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după care împăratul Aurelian a retras din Dacia nu numai pe militari dar și pe civili. El conchide apoi că nici o urmă de romanitate nu se mai află în Dacia timp de zece secole, nici un scriitor, cronicar sau geograf nu pomenește în acest lung interval de un mileniu despre viețuirea unei populații romanice în nordul Dunării de Jos. El constată că nici un singur nume de oraș sau de sat din antichitate nu s-a păstrat până azi pe teritoriul României (fosta
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Carpați și Macedonia. Un alt istoric bulgar, St. Romanski, într-o revistă din 1925, afirma: "cu nici o dovadă serioasă nu se mai poate susține părerea că românii de astăzi, din ținuturile Daciei de altădată, despre prezența cărora istoria nu pomenește nimic până în secolul al XIII-lea, sunt urmașii coloniștilor și dacilor romanizați".7 În 1937, la Paris, a apărut lucrarea lui Ferdinand Lot, Les invasions barbares et le peuplement de l Europe, ce cuprindea și o secțiune intitulată " O enigmă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sinodului patriarhal din Constantinopol. Nu știm când a încetat păstorirea sa, dar, în februarie 1347, este amintit un nou mitropolit la Vicina, Chiril. Se pare că, între timp, stăpânirea mongolă încetase, iar Vicina intrase în componența Țării Românești. Ultimul mitropolit pomenit la Vicina a fost Iachint, care, în mai 1359, va fi mutat la Argeș, la stăruința domnului Nicolae Alexandru. După mutarea sa la nord de Dunăre, nu mai avem informații despre mitropolia Vicinei, probabil că aceasta și-a încetat activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
misionariatul franciscan din Caffa. S-a vorbit și despre o influență a episcopiei din Crimeea, înființată în 1322, asupra catolicismului din Moldova. De acolo vor veni, dând viață unor târguri, Siret și Suceava, localități care aveau doar câțiva coloni germani, pomeniți în "socotelile" (actele) Liovului, armeni, care aveau un mare centru, sub stăpânire genoveză, la Caffa. Avem și câteva știri nesigure ce amintesc despre o viață românească în teritoriile de la nord-est. Astfel, la 1325, Dlugosz arată (evocă) pe români luptând alături de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ce este nou și profund original, opera aceasta întâmpină puternice opoziții, care de care mai absurde și mai neîndreptățite. Și Maiorescu a avut adversari fanatici și n-ar trebui să se omită faptul că de aceștia azi nu se mai pomenește decât numai în raport cu șeful Junimii.” C.i. publică poezie de G. Topîrceanu, A. G. Delafântânele, C. Nic. Bratu, Dinu Adrian, Mircea Manoliu, Constantin Ciopraga, George-Mihail Dragoș, G. Mărgărit, August Scriban, proză de Nelu Zeletin, N. Șt. Beldie, Petre P. Andrei, Mircea
CURIER IESEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286591_a_287920]
-
Stănescu), vânt necunoscut și vid zgrunțuros. Același proces transformă apa în mâl, iar ploile sfarmă casa fragilă a cuplului. Regnurile se metamorfozează, obiecte pașnice, precum foarfeca frizerului, pot deveni ghilotine agresive, iar bărbații se întâlnesc la chefuri spre a-și pomeni prietenii morți, închinând pahare de lut, umplute greu cu pământul funebru. Bun cunoscător al liricii ebraice, ca traducător de poezie el dă în Sunete ebraice (1975) echivalențe în românește din poezia clasică a lui Bialik, Alterman, Rahel și Lea Goldverg
COSTIN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286446_a_287775]
-
autorul, pe numele său Dostoievski, s-a văzut nevoit să-i pună el punctul. Testamentul Pentru Marianne Véron și Herbert Lottman Pentru Laura și Thierry de Montalembert Pentru Jean-Christophe „(...) cu o plăcere copilărească și cu o profundă emoție, neputându-i pomeni pe atâția alții care au însemnat la fel de mult și prin care a dăinuit Franța, transcriu aici numele lor adevărat (...)” Marcel Proust Timpul regăsit „Oare siberianul o să-i pretindă cerului măslini sau provensalul răchițele?” Joseph de Maistre Serile din Sankt-Petersburg „L-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
diplomat, ea vorbea fără să-și descleșteze dinții și ofta de plictiseală deja înainte de a te asculta. Dar în fotografie deslușeam imediat efectul „petite pomme”. Îi vedeam nimbul pe chipul unei provinciale șterse, vreo mătușă anonimă, căreia nu i se pomenea numele decât când se vorbea despre femeile rămase fără soț după măcelul din ultimul război. Chiar și Glașa, singura țărancă din familia noastră, arbora, în puținele poze care ne rămăseseră de la ea, acel zâmbet miraculos. Mai era, în fine, un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
înainte ca Avdotia să aibă curajul de a porni din nou la drum. În ziua aceea, am auzit câteva cuvinte pe care bunica i le adresa lăptăresei întinse pe jos în fericita ei uitare de sine. Cele două femei au pomenit de muncile câmpului, de recolta de hrișcă... Și am fost stupefiat ascultând-o pe Charlotte cum vorbea despre viața de țăran în deplină cunoștință de cauză. Dar mai ales rusa ei, întotdeauna pură, foarte subtilă, nu era deloc nepotrivită cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
incendiu înspăimântător încingea stepa, iar fumul avea să eclipseze în curând soarele... În cele din urmă, revoluția nu izbutise să facă decât o singură schimbare în colțul acela liniștit din Saranza. Biserica, situată la un capăt al curții, s-a pomenit fără cupolă. A fost înlăturată și catapeteasma și în locul ei a fost pus un pătrat mare de mătase albă - ecranul, făcut din perdelele rechiziționate într-unul dintre apartamentele burgheze din clădirea „decadentă”. Cinematograful Baricada era gata să-și primească primii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
deputați! (Care, conform cronologiei noastre, doar cu câteva zile în urmă se duceau cu toții cu barca la sesiune...) Vocea bunicii, mereu liniștită și puțin visătoare, se colora în clipa aceea cu o ușoară vibrație dramatică: - Înțelegeți, două lumi s-au pomenit față în față. (Uitați-vă la fotografia asta. Păcat că ziarul a stat împăturit atâta timp...) Da, Țarul, monarhul absolut și reprezentanții poporului francez! Reprezentanții democrației... Înțelesul adânc al acelei confruntări ne scăpa, dar deslușeam acum, printre cele cinci sute
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe panta lunecoasă a malului, cădea pe burtă pe suprafața înghețată, înainta centimetru cu centimetru și își întindea deja mâna înroșită, atingându-le pe ale salvatorilor lui. Deodată, fără să se înțeleagă de ce, trupul îi tresărea și începea să alunece, pomenindu-se din nou în apa neagră. Curentul îl ducea puțin mai departe. Trebuia să ia toul de la capăt... Da, ca și bărbatul acela. Dar în după-amiaza aceea de vară, plină de lumină și de verdeață, doar sprinteneala le călăuzea gesturile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
din filme, una dintre mătuși s-a îmbrăcat în alb, s-a lăsat înconjurată de rude adunate în jurul ei cu graba din cinematograful de epocă, pentru a se îndrepta în pas vioi și sacadat spre biserica în care s-a pomenit lângă un bărbat cu mustață, cu părul lins, dat cu briantină. Și aproape imediat - în memoria Charlottei nu au avut timp nici măcar să părăsească biserica - tânăra mireasă se înveșmânta în negru și nu-și mai putea ridica ochii grei de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trotuarului... Au intrat în tăcere. Fiodor și-a pus ranița pe un scăunel, a dat să vorbească, dar n-a spus nimic, doar a tușit ușor, ducându-și degetele la buze. Charlotte a început să pregătească de mâncare. S-a pomenit răspunzându-i la întrebări, răspunzând fără să se gândească (au vorbit despre pâine, despre cartele, despre viața din Saranza), oferindu-i ceai, zâmbind când el spunea că ar trebui „să ascută toate cuțitele din casa asta”. Da, luând parte la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
clipă, stând nemișcate în fața obiectivului. Fixând clipa aceea... Da, exista în viața lor o dimineață luminoasă...” Cuvântul acesta a făcut minuni. Căci, deodată, cu toate simțurile mele, am fost transpus în clipa suspendată de zâmbetul celor trei cochete. M-am pomenit în atmosfera aceea cu miresme de toamnă, nările mi-au fremătat, atât de pătrunzătoare era aroma amăruie a frunzelor. Am clipit din ochi în soarele care străbătea printre crengi. Am auzit zgomotul îndepărtat al unui faeton înaintând pe pavaj. Apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
toamnă, amestecul de bucurie și de spaimă, melancolia senină. Nu mai era nici un obstacol între cele trei femei și mine. Contopirea noastră, simțeam, era mult mai erotică și mai carnală decât orice posedare fizică. Am părăsit dimineața aceea de toamnă, pomenindu-mă sub un cer deja aproape negru. Obosit, ca și cum tocmai aș fi traversat înotând un mare fluviu, priveam în jurul meu recunoscând cu greu obiectele familiare. Totuși, am dorit să fac cale întoarsă pentru a le revedea pe cele trei plimbărețe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o încântare carnală în fața taliei sale de o fragilitate copilărească încă, ce contrasta atât de puternic cu bustul ei deja feminin... Mi-am executat numărul de demontare-asamblare cu toate membrele amorțite și mi-au trebuit mai mult de trei minute, pomenindu-mă printre cei mai puțin dotați... Dar, mai mult decât dorința de a îmbrățișa trupul acela, de a pipăi cu degetele mele luciul pielii ei bronzate, am simțit o fericire nemaiântâlnită și fără nume. Exista masa aceea din scânduri grosolane
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]