5,338 matches
-
de numire a strigoiului, fenomenul de tabuizare este inerent. Autorul folosește pronumele nehotărâte - care ocultează (non)ființa Christinei, potrivit dialecticii sacrului ("prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde"), și preiau funcțiile semnului onomastic, în lipsa acestuia (cealaltă, cineva, altcineva) - pronumele personal (ea): "e vorba despre altceva"; "ca să nu vadă ceva"130. Structurile substantivale: "în somn"131, adverbiale, singure: "e aici?"132, "ce s-a petrecut acolo?"133, sau dublate de substantive cu determinanți nehotărâți: "din afară, din altă lume134" traduc
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și în Ghicitor în pietre). Abandonarea iubirii vieții sale, Hildegard, pentru comuna Elsa, marchează căderea, intrarea într-o existență fragmentată, labirintică din care va ieși intrând într-un alt labirint. Această a doua experiență labirintică este, după cum o dovedește jocul pronumelor personale de masculin și feminin (o "ezitare de limbaj") din dialogul lui Gavrilescu cu "vecinul" din tramvai, una de "regresie hermafrodită, înspre androginia esențială a nașterii și a morții"319: "Ferice de ei...", "- De ele... sunt țigănci", " Așa am auzit
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
uitat numele; uitarea numelui echivalează cu uitarea mesajului (În curte la Dionis). Desemnarea contingentă cu rol în ocultarea sacrului este întâlnită în Domnișoara Christina, prin utilizarea în lanțuri referențiale în care designatorii redați prin substantive cu determinanți nehotărâți sau prin pronume nehotărâte abundă, în La țigănci, prin designatori definiți: țigăncile, baba, vizitiul. Alteori se produc treceri din planul desemnării contingente în cel al desemnării rigide: Moșu (din Șanțurile) îl exprimă pe bătrânul timpului, un nou Zalmoxis, Doftorul (din Pe strada Mântuleasa
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
doar la acestea ("- Aș! Zic eu..." "- Măi! Adaugă el..." (I.L. Caragiale) și se află într-o relație de interdependență cu funcția de comunicare. Alte caracteristici formale având rolul de a marca participarea afectivă a vorbitorului la enunț: persoana I a pronumelui personal și/ sau a verbului, intonația interogativă/exclamativă, modalitățile expresive de realizare a gradului superlativ absolut ("Beat turtă!"/ "Mânios Dunăre"; Deștept minune mare!; Era o făptură frumoasă, frumoasă, frumoasă! / Avea un zâmbet laaaaarg!). Expresivitatea mijloacelor lexico-sintactice este actualizată prin termenii
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
tipul: "Așa cum știți", "vezi bine", "bată-te norocul" etc. Atitudinea injonctivă își găsește expresia în construcții imperative, verbe la modul imperativ, enunțuri care conțin o urare (admirație, adulație, peiorativă). Funcția conativă are ca marcatori gramaticali persoana a II-a (la pronume și la verb). Dintre moduri, imperativul reprezintă expresia gramaticală a funcției conative, iar dintre categoriile gramaticale ale substantivului se utilizează cazul vocativ. La nivelul discursului, intonația exclamativă/interogativă este specifică enunțurilor a căror funcție primordială este centrată pe receptor. Iată
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
a influența, în diferite grade - în cadrul procesului de cunoaștere/ informare - gândurile și conduita unui grup-țintă, a unor grupuri mari de oameni, într-un anumit moment. Dintr-o perspectivă strict lingvistică, funcția persuasiv-imperativă este marcată de persoana a II-a a pronumelui personal și a verbului, de cazul vocativ al substantivului/ pronumelui personal și/ sau de utilizarea modului imperativ al verbului din limba română. Sunt utilizate mărcile suprasegmentale ale enunțului centrat pe receptor, dintre care intonația exclamativă/ interogativă (Privește-l! De ce nu
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
gândurile și conduita unui grup-țintă, a unor grupuri mari de oameni, într-un anumit moment. Dintr-o perspectivă strict lingvistică, funcția persuasiv-imperativă este marcată de persoana a II-a a pronumelui personal și a verbului, de cazul vocativ al substantivului/ pronumelui personal și/ sau de utilizarea modului imperativ al verbului din limba română. Sunt utilizate mărcile suprasegmentale ale enunțului centrat pe receptor, dintre care intonația exclamativă/ interogativă (Privește-l! De ce nu îl vizitezi?). Aici intervin însă și alți factori decât aceia
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
anumit sunet gotic etc., și nu numai într-un cuvînt, ci în toate cuvintele în care se găsește sunetul respectiv în aceleași condiții (de vecinătate, de accentuare etc.). La fel se prezintă situația în cazul formelor gramaticale (precum flexiunea substantivului, pronumelui sau verbului) și a elementelor lexicale, în a căror structură se pot identifica rădăcini sau afixe comparabile din punctul de vedere al structurii fonetice și al înțelesului. Odată constatate, aceste corespondențe au fost folosite pentru stabilirea sunetelor, formelor gramaticale și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Această înrudire de principiu dintre limbile romanice și cele germanice are, desigur, și importante consecințe asupra aspectului lor actual, încît unele fenomene de apropiere a lor sînt vizibile chiar pentru un nespecialist (precum faptul că negația începe cu n-, că pronumele posesiv de persoana întîi singular începe cu metc.). În mod evident, asemănările își au originea în limba-bază a unei familii de limbi și se reduc atunci cînd înrudirea este mai îndepărtată. De aceea, limbile romanice sînt mai apropiate între ele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sau limba-mamă). De asemenea, fiecare limbă are propria componență lexicală, diferită de a altor limbi, dar elementele cele mai importante ale vocabularului pornesc tot de la limba-bază. Aceste elemente importante (sau ale primei necesități, privind realizarea enunțurilor într-o limbă) sînt: pronumele, numeralele, instrumentele gramaticale (verbele auxiliare și semiauxiliare, unele adverbe, prepozițiile, conjuncțiile, articolele), numele principalelor calități (principalele adjective), acțiuni și stări (principalele verbe), numele realităților stabile (substantive care denumesc părți ale corpu-lui, relații umane, plante și animale din mediul propriu de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbile romanice Latina Prin sintagma numitoare limbi romanice se înțelege un grup de idiomuri europene care își au originea în limba latină populară și, prin aceasta, au o structură gramaticală provenită din cea latină, precum și elemente ale fondului principal lexical (pronume, adverbe de comparație, prepoziții, conjuncții, verbe auxiliare, articole etc.) cu aceeași origine. Latina făcea parte dintr-un val de populații care au coborît la sfîrșitul mileniului al II-lea î.Hr. în Peninsula Italică, ocupînd o zonă restrînsă numită Latium, unde
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
uneori reflectă chiar stadii diferite ale latinei înseși. Limba sardă, cu aproximativ un milion de vorbitori (în insula Sardinia), este cea mai arhaică dintre limbile romanice, relevînd fenomene caracteristice unei faze vechi a latinei. Articolul hotărît continuă în această limbă pronumele demonstrativ latinesc ipse, ipsa, ipsum, iar nu pe ille ca celelalte limbi din familie. Aspecte conservatoare atestă și dalmata (vorbită în trecut pe coasta Mării Adriatice), atestată în scris în secolul al XIV-lea și dispărută în veacul al XIX
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
catalană, explicabile prin unitatea politică și administrativă formată de Carol ce Mare în perioada luptei contra maurilor, unitate care întrunea teritoriile celor două limbi. Ca atare, deși are unele trăsături care o apropie de spaniolă și de portugheză (precum existența pronumelui demonstrativ cu trei grade de depărtare: aquest "acesta", aqueix "acesta de lîngă interlocutor", aquell "acela"), catalana are numeroase finale consonantice spre deosebire de celelalte limbi iberice (așa cum prezintă și româna modernă). Catalana are circa 7 milioane de vorbitori pe coasta de est
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cuvintele se termină în vocală și numai unele împrumuturi (puține la număr) admit terminații consonantice. Un număr restrîns de substantive au păstrat plurale neutre în -a, alături de cele în -i de masculin plural, cu diferențe semantice. Formele de genitiv-dativ ale pronumelui personal de persoana a treia (lui, lei, loro) pot fi folosite și la nominativ, iar Lei și Loro funcționează și ca pronume de politețe. Ca pronume de întărire se folosesc două lexeme: medesimo și stesso. În conjugarea verbală, la perfect
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
plurale neutre în -a, alături de cele în -i de masculin plural, cu diferențe semantice. Formele de genitiv-dativ ale pronumelui personal de persoana a treia (lui, lei, loro) pot fi folosite și la nominativ, iar Lei și Loro funcționează și ca pronume de politețe. Ca pronume de întărire se folosesc două lexeme: medesimo și stesso. În conjugarea verbală, la perfect compus și la mai mult ca perfect se întrebuințează două auxiliare (avere și essere), ca în franceză, iar imperativul negativ de persoana
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
alături de cele în -i de masculin plural, cu diferențe semantice. Formele de genitiv-dativ ale pronumelui personal de persoana a treia (lui, lei, loro) pot fi folosite și la nominativ, iar Lei și Loro funcționează și ca pronume de politețe. Ca pronume de întărire se folosesc două lexeme: medesimo și stesso. În conjugarea verbală, la perfect compus și la mai mult ca perfect se întrebuințează două auxiliare (avere și essere), ca în franceză, iar imperativul negativ de persoana a doua singular preia
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de obiecte delimitate, la plural, indică un număr nedeterminat, oarecare. Tot împreună cu italiana, franceza are în comun folosirea formelor pronominale accentuate de caz oblic (de acuzativ-dativ) la cazul nominativ, dar aici situația se datorează faptului că formele de nominativ ale pronumelui personal au devenit unelte gramaticale pentru marcarea persoanei. Fenomenul se poate explica prin puternica înrîurire germanică (în toate limbile germanice folosirea pronumelor pe lîngă verbe fiind obligatorie), care a impus francezei obligativitatea întrebuințării pronumelor, marcarea prin desinență a persoanei devenind
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
caz oblic (de acuzativ-dativ) la cazul nominativ, dar aici situația se datorează faptului că formele de nominativ ale pronumelui personal au devenit unelte gramaticale pentru marcarea persoanei. Fenomenul se poate explica prin puternica înrîurire germanică (în toate limbile germanice folosirea pronumelor pe lîngă verbe fiind obligatorie), care a impus francezei obligativitatea întrebuințării pronumelor, marcarea prin desinență a persoanei devenind pleonastică și, de aceea, dispărînd în pronunție 40. Pentru exprimarea reverențioasă s-a specializat pronumele de plural vous, care a ajuns la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
faptului că formele de nominativ ale pronumelui personal au devenit unelte gramaticale pentru marcarea persoanei. Fenomenul se poate explica prin puternica înrîurire germanică (în toate limbile germanice folosirea pronumelor pe lîngă verbe fiind obligatorie), care a impus francezei obligativitatea întrebuințării pronumelor, marcarea prin desinență a persoanei devenind pleonastică și, de aceea, dispărînd în pronunție 40. Pentru exprimarea reverențioasă s-a specializat pronumele de plural vous, care a ajuns la o întrebuințare foarte frecventă. La fel ca italiana și ca spaniola, franceza
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
înrîurire germanică (în toate limbile germanice folosirea pronumelor pe lîngă verbe fiind obligatorie), care a impus francezei obligativitatea întrebuințării pronumelor, marcarea prin desinență a persoanei devenind pleonastică și, de aceea, dispărînd în pronunție 40. Pentru exprimarea reverențioasă s-a specializat pronumele de plural vous, care a ajuns la o întrebuințare foarte frecventă. La fel ca italiana și ca spaniola, franceza a păstrat o relicvă a pronumelui neutru: le < lat. illum. La fel ca în spaniolă și ca în engleză, în franceză
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
devenind pleonastică și, de aceea, dispărînd în pronunție 40. Pentru exprimarea reverențioasă s-a specializat pronumele de plural vous, care a ajuns la o întrebuințare foarte frecventă. La fel ca italiana și ca spaniola, franceza a păstrat o relicvă a pronumelui neutru: le < lat. illum. La fel ca în spaniolă și ca în engleză, în franceză există forme deosebite ale pronumelui posesiv de cele ale adjectivului posesiv. Din substantivul latin homo a rezultat pronumele nehotărît on, potrivit unui model germanic, căci
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a ajuns la o întrebuințare foarte frecventă. La fel ca italiana și ca spaniola, franceza a păstrat o relicvă a pronumelui neutru: le < lat. illum. La fel ca în spaniolă și ca în engleză, în franceză există forme deosebite ale pronumelui posesiv de cele ale adjectivului posesiv. Din substantivul latin homo a rezultat pronumele nehotărît on, potrivit unui model germanic, căci în germană există, pe de o parte, substantivul der Mann "om" și, pe de altă parte, pronumele nehotărît man. Verbele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
spaniola, franceza a păstrat o relicvă a pronumelui neutru: le < lat. illum. La fel ca în spaniolă și ca în engleză, în franceză există forme deosebite ale pronumelui posesiv de cele ale adjectivului posesiv. Din substantivul latin homo a rezultat pronumele nehotărît on, potrivit unui model germanic, căci în germană există, pe de o parte, substantivul der Mann "om" și, pe de altă parte, pronumele nehotărît man. Verbele franceze se clasifică în trei conjugări și au, în general o flexiune neregulată
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
forme deosebite ale pronumelui posesiv de cele ale adjectivului posesiv. Din substantivul latin homo a rezultat pronumele nehotărît on, potrivit unui model germanic, căci în germană există, pe de o parte, substantivul der Mann "om" și, pe de altă parte, pronumele nehotărît man. Verbele franceze se clasifică în trei conjugări și au, în general o flexiune neregulată. La perfect compus și la mai mult ca perfect se folosesc, la fel ca în italiană, două verbe auxiliare (avoir și être). În secolul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Spaniola se caracterizează prin cea mai frecventă diftongare a vocalelor latine, indiferent de natura silabei (dacă este în silabă închisă sau deschisă). În structura gramaticală, se remarcă dublarea complementului direct și indirect, ca în limba română, prin forme neaccentuate ale pronumelui personal: Lo he visto a el = L-am văzut pe el. Tot ca în română, spaniola folosește o prepoziție specializată pentru complementul direct, dacă acesta este o persoană: la madre ama a la hija = mama iubește pe fiică, dar la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]