17,708 matches
-
ei răspunseră că nu, că își dăduseră toată silința să vadă și să audă, dar, din nefericire, rezultatele au fost nule, Oamenii ăștia vorbesc ca și cum n-ar avea nimic de ascuns, spuseră ei. Acela a fost momentul în care a rostit comisarul, fără să citeze sursa, fraza ministrului de interne referitoare la conspirații și la modalitățile lor de a se ascunde. În dimineața următoare, după ce au luat micul dejun, au verificat pe hartă și în ghidul străzilor din oraș localizarea străzilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
păienjenișul labirintic al silabelor, drumul care-l poate conduce spre ieșire, poate, de asemenea, foarte bine să-și dea seama de zonele de penumbră pe care le produce fiecare cuvânt și le trage după el de fiecare dată când e rostit. Spuneți cu voce tare fraza Înainte ca săptămâna să se termine, veți avea vești de la mine, și veți vedea ce ușor e să-i introduci un strop de teamă insidioasă, mirosul putrid al fricii, vibrația autoritară a fantasmei tatălui. Comisarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sunt, în general, scurte sau foarte scurte. Nu reacționase la sugestia rău intenționată a ministrului de interne și asta nu părea că l-ar fi deranjat, rămânea tăcut ca și cum ar fi dat timp interlocutorului să se gândească la răspuns. Comisarul rosti precaut, Domnule ministru. Impulsurile electrice purtară cele două cuvinte de-a lungul liniei, dar din cealaltă parte nu veni vreun semn de viață. Albatrosul închisese. Comisarul puse receptorul în furcă și ieși din dormitor. Se duse la bucătărie, bău un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
torțe vor ceda la rândul lor locul altora. Nu există ultimul cuvânt într-o asemenea privință. Noua evanghelie era deja veche când Ninive își înălța spre cer măreția. Aceste cuvinte îndrăznețe care le par atât de noi celor ce le rostesc au fost spuse cu accente repetate aproape fără schimbare de o sută de ori până atunci. Pendulul se leagănă înainte și înapoi. Cercul se împlinește încă o dată și încă o dată. Uneori un om supraviețuiește multă vreme unei epoci în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
purta acum o pălărie nouă. Aceasta îi dădea o dispoziție de-a dreptul optimistă. N-am auzit-o niciodată vorbind cu mai multă maliție despre prietenii noștri comuni. Dna Jay, conștientă de faptul că vorbele decoltate sunt sufletul conversației spirituale, rostea abia șoptit observații care ar fi putut ușor să aducă o îmbujorare în obrajii feței de masă albe ca neaua. Richard Twining rostea tot soiul de absurdități ciudate, iar George Road, dându-și seama că nu are nevoie să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
maliție despre prietenii noștri comuni. Dna Jay, conștientă de faptul că vorbele decoltate sunt sufletul conversației spirituale, rostea abia șoptit observații care ar fi putut ușor să aducă o îmbujorare în obrajii feței de masă albe ca neaua. Richard Twining rostea tot soiul de absurdități ciudate, iar George Road, dându-și seama că nu are nevoie să se dea în spectacol cu spiritul său strălucitor devenit deja proverbial, deschidea gura numai ca să și-o umple cu mâncare. Dna Strickland nu vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-mi îndeplinesc misiunea mi-a dat întotdeauna sfiala de a adopta o atitudine moralizatoare. Iar în cazul de față siguranța că simțămintele mele n-ar avea absolut nici un efect asupra lui Strickland m-a încurcat groaznic, împiedicându-mă să le rostesc. Numai un poet sau un sfânt e în stare să ude asfaltul străzii crezând cu convingere că efortul lui va fi răsplătit pentru că acolo vor răsări crini. Am plătit eu băuturile și pe urmă ne-am îndreptat către un restaurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
scutită de privațiunile cele mai îngrozitoare.“ Se dusese la sertarul în care-și ținea banii și scosese mai multe bancnote: „Aș vrea să-ți dau jumătate din ce am aici.“ Pusese banii pe masă. Nici Strickland, nici nevastă-sa nu rostiseră o vorbă. Apoi Stroeve își amintise de altceva: „Vrei să fii bună să-mi strângi hainele și să mi le lași la portăreasă? Am să trec mâine să mi le iau.“ Încercase să zâmbească: „La revedere, draga mea! Mulțumesc pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cu Strickland. Am văzut că acum regreta din inimă că nu și-a ținut gura. Prefera chinurile geloziei celor ale despărțirii. — Am vrut să-l omor și am izbutit doar să mă fac de râs. Tăcu multă vreme, iar apoi rosti gândul care bănuiam că-l frământă: Dacă aș fi avut măcar răbdare să aștept, poate că ar fi plecat. Nu trebuia să mă grăbesc. Ah, biata copilă, la ce am împins-o! Am dat din umeri, dar n-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Mi-a sărit inima să-mi spargă pieptul și nu știu de ce m-am enervat: — Pentru numele lui Dumnezeu, vino-ți în fire, omule! i-am zis. Ce naiba tot spui? Făcea gesturi disperate cu mâinile, dar tot nu putea să rostească o vorbă. Parcă-l lovise muțenia. Nu știu ce m-a apucat, că l-am luat de umeri și l-am zgâlțâit. Privind în urmă, mă condamn pentru că m-am făcut astfel de râs. Presupun că ultimele nopți de nesomn îmi zdruncinaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
au anunțat poliția. Îi dădusem portăresei douăzeci de franci și-i spusesem să trimită după mine dacă se întâmplă ceva. A făcut o pauză de un minut și am văzut că ceea ce trebuia să-mi spună era foarte greu de rostit: Când m-am dus acolo n-a vrut să-mi vorbească. Le-a spus să mă alunge. Am jurat că o iert pentru toate, dar n-a vrut să mă asculte. A încercat să se lovească cu capul de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Plin de compătimire, Dirk o imploră să-i ducă imediat mesajul: — Poate o vindecă. Vă rog în genunchi s-o întrebați chiar acum. Cu un vag zâmbet de milă, infirmiera reveni în salon. Îi auzirăm glasul scăzut, iar apoi răspunsul rostit de un glas pe care nu-l recunoșteam: — Nu! Nu! Nu! Sora ieși din nou și clătină din cap: — Dar cine vorbea, ea? am întrebat eu. Mi s-a părut tare stranie vocea. — S-ar părea că acidul i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
asta este normal și sănătos. Dragostea în schimb e o boală. Femeile sunt instrumentele plăcerii mele. N-am nici un fel de înțelegere pentru pretenția lor de a-ți fi tovarășe de viață, partenere, prietene. Niciodată nu-l auzisem pe Strickland rostind atât de multe fraze deodată. Vorbea cu o adevărată furie a indignării, dar nici aici, nici în alte pasaje nu pretind că i-am reprodus exact cuvintele. Vocabularul lui era limitat și n-avea darul de a alcătui fraze, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
taină de o semnificație majoră. Te atrăgeau și te ispiteau într-un mod straniu și chinuitor. Îmi creau o emoție pe care nu eram capabil s-o analizez. îmi spuneau un lucru pe care cuvintele n-aveau puterea să-l rostească. Îmi închipui că Strickland vedea vag în lucrurile materiale un sens spiritual atât de straniu, încât nu putea decât să-l sugereze prin niște simboluri șchioape. Parcă ar fi deslușit în haosul universal un tipar nou și parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Asta îi aduse în minte niște reminiscențe despre magia neagră. Era frumos și obscen. — Mon Dieu, dar aici e vorba de un geniu! Cuvintele îi ieșiră din gură fără voia lui și nici nu-și dădu seama că le-a rostit. Apoi ochii îi căzură pe patul de rogojini din colț și când se apropie văzu că obiectul acela îngrozitor, mutilat, de pe altă lume, era Strickland. Murise. Dr. Coutras făcu un efort de voință și se aplecă peste oroarea aceea zdrobită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
putut părea. Primele rânduri căzuseră În genunchi, copleșite de masele care se Împingeau În față, Întinzându-și gâtul ca să vadă mai bine. - Sabia i-a retezat trupul În dreptul rinichilor. Totuși, a continuat să trăiască, din vrerea lui Dumnezeu! Ea a rostit cuvinte cumplite Împotriva păgânilor și le-a Înfrânt semeția oarbă, zăpăcindu-i și Îngrozindu-i. Și, În timp ce aceștia bâjbâiau prin bezna lor, puținii care au izbutit să fugă s-au salvat, ducând-o cu ei pe pământurile luminate de harul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urmă. - Messer Durante, pentru mine e o cinste să te cunosc. Deși Îmi imaginez de unde provine interesul domniei tale pentru umila mea persoană. Poate că, În alte Împrejurări, Învățătura ar fi fost subiectul nostru, iar nu violența și moartea. Bărbatul rostise aceste cuvinte Într-o toscană corectă, abia Înăsprită de accentul francez. - Văd că Îmi cunoști bine limba. Dar la care Învățătură te referi? replică poetul. Monerre ridică un deget către cer. - Știința Uraniei, căreia mi-am Închinat Întreaga viață. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
semn divin, patru stele așezate Într-o cruce perfectă. Ca pentru a semnifica originea adevăratei religii, ori pentru a-i arăta destinația. Dar Îmi Închipui că altceva vrei să afli dumneata. Emoția de pe chip i se stinsese. Ultimele cuvinte le rostise cu răceală. - Ai spus ceva de o ultimă călătorie, zise Dante căzut pe gânduri. Florența devenea un punct de trecere obligatoriu către sfârșit, se gândi el cu amărăciune. - Am mai călătorit pe pământurile necredincioșilor. Dar rana pe care am căpătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scurt timp, n-ar mai fi avut nici un rost să rămână la fața locului. După ce se asigură că În buzunarele mortului nu era nimic, dădu ordin ca trupul să fie Îngropat la umbra unui pin, În afara zonei incendiate. Nimeni nu rosti nici o rugăciune lângă acele nefericite rămășițe pământești. Erau la jumătatea drumului de Întoarcere când Dante auzi un ropot intens de cai la galop. Abia avu timp să le ordone oamenilor săi să se oprească Înainte ca, din tufișuri, să apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dintre cei doi Îi atrase atenția, cu figura lui scheletică și cu gura lui ca o rană de brici: Noffo Dei, șeful inchizitorilor din Florența, umbra cardinalului de Acquasparta reprezentantul papei În oraș. Auzi din zbor un râset și ceva rostit printre dinți de către doi oameni din fața lui care, judecând după veșminte, păreau să fie niște negustori bogați. I se părea că auzise cuvântul „Toulouse” În spusele unuia dintre ei. Își Încordă auzul, dar nu mai izbuti să deslușească decât câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fuseseră Înlocuite de artizan. Pe cutie, legată printr-o ultimă roată dințată de mecanismul intern, se afla o lungă axă orizontală din alamă, la ale cărei extremități se găseau fixate două semicercuri contrapuse, mari de o palmă. - Nu se explică, rosti din nou Alberto. Tânărul Amid se apropiase și el și privea În tăcere. - Învăluită În nori e și voința lui Alah, murmură el. Dante ridică din umeri. - Ai zis că funcționează. Arată-mi cum. Celălalt Încuviință, iar mâna sa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care atentează la ea. - Nici măcar dacă primul impuls al crimei ar fi iubirea? Domnia ta ai reliefat mult această maladie În scrierile dumitale. Iar din iubire, multe crime au fost comise. - Crima nu poate fi Înscrisă În ordinea naturală a lucrurilor, rosti Dante pe un ton sentențios. Arrigo se aplecă spre un dulăpior din colț, pe care Îl deschise. Scoase un ulcior plin cu un lichid chihlimbariu. Dante Îi urmărise mișcările cu o privire distrată. Dar atenția Îi fu brusc redeșteptată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
petrecut? Îl Întrebă pentru a treia oară căpetenia gărzilor, arătând spre mașinăria din colț și spre oglinzile Încă rezemate În nișele din pereți. Și cine a spart balustrada cristelniței? Ai fost domnia ta? Ai Înnebunit? Vei da seamă pentru asta, mai rosti el solemn, cu o nudă de satisfacție În glas. Dante nu Îl auzea. Continua să fixeze Întunericul de dincolo de poarta larg deschisă, pe unde dispăruse Guido Banatti. De două ori i se păru că Îi vede umbra bâjbâind În depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
câteva secunde scria pe cartea care era, de fapt, am văzut bine, micuțul carnet cu coperte roșii de piele, câteva cuvinte cu un creion atât de mic încât îi dispărea în palmă, și în timp ce punea cuvintele pe hârtie, buzele ei rosteau altele, dacă nu erau chiar acelea pe care le scria. Mă simțeam ca un hoț privind-o de aici, din spatele ei. Eram pe cale să-mi spun asta când a întors capul spre mine, încet, lăsându-și frumosul zâmbet în depărtarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
asiste la decapitarea vreuneia dintre victimele sale, înainte de a pleca, fără nici un sentiment, să ia masa la Bourrache. Arătând cu capul spre cingătoarea subțire, l-am întrebat dacă el era cel care... — Da, mi-a răspuns înainte să apuc să rostesc cuvântul. Mi-am dres glasul și am spus: — Nu ați găsit nimic? A privit încet lucrurile din jur dulapul, scaunul, comoda, măsuța de toaletă, buchetele de flori împrăștiate peste tot, ca niște santinele parfumate, noaptea grea și fierbinte forțând ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]