4,832 matches
-
crescut treptat. Ofițerul de legătură al brianicilor cu Mihajlović a sfătuit guvernul de la Londra să oprească aprovizionarea cetnicilor după prima ofensiva împotriva partizanilor iugoslavi, dar sfatul a fost ignorat pentru moment. Din punct de vedere etnic, cetnicii erau în principal sârbi, iar în unele regiuni s-au dedat la violente împotriva civililor de alte naționalități. Cetnicii sufereau și din cauza rivalității și diviziunilor interne, care au dus la lupte între diferite facțiuni. Operațiunea Barbarossa, invadarea Uniunii Sovietice de către puterile Axei a început
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
fost oraganizată după capitularea Armatei Regale Iugoslave de către unii dintre soldații iugoslavi. Această forță s-a organizat în regiunea Râvna Gora din vestul Șerbiei, sub comanda colonelului Draža Mihailović. Spre deosebire de partizanii comuniști, cetnicii erau aproape în întregime formate din etnici sârbi. Mihailović și-a instruit oamenii să se înarmeze și să aștepte ordinele pentru un atac final. Mihailović a evitat declanșarea unor atacuri directe împotriva forțelor Axei, acțiuni pe care le consideră de mică importantă strategică.Cetnicii s-au bucurat la
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
în Spania. Datorită faptului că partizanii erau uniți de aceeasi ideologie, ei așteptau aproape același nivel de sprijin popular în toate colțurile țării, spre deosebire de alte formațiuni paramilitare, care erau limitate în acțiunile lor doar la teritoriile locuite de croați sau sârbi. Această deosebire fundamentală le-a permis partizanilor să-și completeze efectivele cu numeroși recruți din toate colțurile țării. Puterile Axei erau conștiente de amenințarea reprezentată de partizani. Axa a încercat să distrugă partizanii în cadrul mai multor ofensive minore, dar și
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
comuniști cât și miniștri regaliști. Acordul făcea un apel la unificarea „Comitetului antifascist pentru eliberarea națională a Iugoslaviei” ("Antifašističko V(ij)eće Narodnog Oslobođenja Jugoslavije", AVNOJ) și a guvernului în exil. Acordul făcea un apel și către sloveni, croați și sârbi să se alăture partizanillor. Partizanii au primit din partea guvernului regal recunoașterea că forța armata regulată. Mihajlović și majoritatea cetnicilor au refuzat să se alăture partizanilor comuniști. Între 30 martie și 8 aprilie 1945, cetnicii lui Mihailović au încercat organizarea unei
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
însă sub atacul neîntrerupt al RAF, a forțelor polițienești puternice care asigurau securitatea spatelui frontului și a resturilor a vreo 20 de divizii crotate și sârbe. În rândul luptătorilor croați erau înrolați ustași și soldați ai Gărzii Teritoriale Croate. Printre sârbii care luptau de partea germanilor se aflau militarii Gărzii Teritoriale Sârbe și ai Corpului Voluntarilor din Administrația Militară a Șerbiei (Șerbia lui Nedić). Alături de germani mai luptau și sloveni ai Gărzii Teritoriale ("Slovensko domobranstvo", SD), cu efectivele complete. Partizanii au
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
până când nu era oferită și o listă a numelor victimelor. O investigație ulterioară a oferit un numar de numai 600.000 de victime, identificate prin nume. În deniul al șaptelea, cercetările separate ale istoricilor Vladimir Žerjavić (croat) și Bogoljub Kočović (sârb) au avut un rezultat apropiat de aproape un milion de victime. Acest ultim rezultat a fost confirmat de profesorul Vladeta Vučković, autorul documentului oficial din 1946. Vučković a admis că a calcultat piederile "demografice" de 1.700.000 oameni, incluzând
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
cifră realistă. Un studiu american din 1954 a calculat un total de 1.067.000 de morți. După moartea lui Tito din 1980, rezultatele recensământului din 1948 au putut fi publicate, putându-se face comparații cu recensământul din 1931. Profesorul sârb Kočović, care trăia în exil în occident, și-a publicat rezultatele cercetărilor în 1985. El a ajuns la o cifră de 1.014.000 morți. Mai târziu în același an, la una dintre conferințele Academiei Sârbe s-a ajuns la
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
puteri europene erau prea ocupate cu luptele dintre ele pentru a mai interveni în acel moment în conflictul bulgaro-turc. La scurtă vreme după acest eveniment a izbucnit un război sârbo-bulgar. Bulgarii și-au aparat cu succes teritoriul, învingându-i pe sârbi la Slivnița. Anexare Rumeliei Răsăritene nu a durat însă, provincia fiind returnata formal otomanilor pe 17 aprilie 1886. Totuși, Rumelia a rămas sub controlul efectiv al bulgarilor și pe 24 martie 1886, sultanul a recunoscut principelui Bulgariei statutul de „guvernator
Principatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313344_a_314673]
-
acord cu privire la integrarea UE”. Pe 24 martie 2008, Slobodan Samardžić, Ministerul pentru Kosovo și Metohia, a propus partiționarea provinciei Kosovo pe criterii etnice, cerând Națiunilor Unite să asigure Belgradului că poate controla instituțiile cheie și să opereze în zonele un sârbii formează o majoritate dar alți membrii ai guvernului au respins această propunere. La 25 martie 2008, fostul prim-ministru, Vojislav Koštunica a declarat că aderarea la UE ar trebui să fie „lăsată deoparte”, pana cand Bruxelles, va declara, daca recunoaște
Declarația de independență a Republicii Kosovo din 2008 () [Corola-website/Science/314784_a_316113]
-
copilului unuia dintre colegii săi. A avut loc o altercație, Cozma fiind atacat de un grup de trei țigani, fiind înjunghiat de trei ori, inclusiv în inimă. Această plaga i-a cauzat decesul. Alți doi colegi, croatul Ivan Pešić și sârbul Žarko Šešum au fost și ei atacați, primul fiind înjunghiat în rinichi, iar cel de-al doilea suferind un traumatism cranio-cerebral. Un alt handbalist maghiar, dar născut în România, Ferenc Ilyés, a încercat să-l salveze făcându-i respirație gură
Marian Cozma () [Corola-website/Science/314888_a_316217]
-
V-VII prin care nou-veniții se vor amestecă cu ilirii, tracii și coloniștii români rămași și îi vor slaviza, ducând astfel la etnogeneza formării poporului sârb. În anul 630 această a devenit o parte dintr-un nou principat format de sârbi numit Marele Principat Raška, aflat sub stăpânirea Imperiului Bizantin, având capitala Dostinik, condusă de Casă Vlastimirović. La începutul secolului X, Metohia a fost cucerita de tarul bulgar Simeon I. Deși dominația sârbă va fi restaurată la începutul aceluiași secol, dominația
Metohia () [Corola-website/Science/314899_a_316228]
-
dominația bizantina a fost încă odată restaurată după căderea celei sârbe în 960. Controlul asupra regiunii de Metohia a fost restaurat lent de către Casă de Vojislavljević în secolul XII. Această a fost înlocuită ulterior de nouă Casă de Nemanjić. Regatul sârbilor a fost creat în 1217, devenit imperiu în 1345. Metohia a fost cucerita de către turci și apoi introdusă în Imperiul lui Vilayet din Kosovo, după căderea Șerbiei în 1459. Metohia a asistat foarte intens la migrațiile albanezilor, ce aveau să
Metohia () [Corola-website/Science/314899_a_316228]
-
1912. În timpul primului război mondial, Muntenegru a fost cucerit de către forțele austro-ungare, în 1915. Puterile Centrale au fost scoase din Metohia de armata sârbă, în 1918. Ulterior, Muntenegru, a aderat la Regatul Șerbiei, care a fost urmată de formarea Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Regatul a fost reformat în Regatul Iugoslaviei în 1929. Regatul a suferit o invazie din partea Axei în timpul celui de-al doilea război mondial, în 1941, și regiunea Metohia a fost introdusă în Albania controlată de italieni. După
Metohia () [Corola-website/Science/314899_a_316228]
-
invazie din partea Axei în timpul celui de-al doilea război mondial, în 1941, și regiunea Metohia a fost introdusă în Albania controlată de italieni. După tratatul dintre Italia și Aliați, germanii au avut control direct asupra regiunii. După numeroase revolte ale sârbilor cetnici și partizanilor iugoslavi, Metohia a fost eliberată și a devenit o parte din Provincia Autonomă Kosovo și Metohia a Șerbiei - ca parte din Federația Iugoslaviei Democratice. La 17 februarie 2008, Kosovo, și-a declarat independența față de Șerbia. Cu toate
Metohia () [Corola-website/Science/314899_a_316228]
-
populației, grupurile etnice, nivelul de educație, sănătatea populației, situația economică, afilierea religioasă și alte aspecte ale populației." Provincia Kosovo are o populație estimată de 2,1 milioane (din 2007). Etnia cea mai răspândită este albaneza (92%), cu minorități semnificative de sârbi și alții. Nivelul de trai din 2000 ale Biroului de Statistici din Kosovo (Respins de Belgrad ): Totalul populației estimat între 1.8-2.0 milioane de locuitori, cu toate acestea, etniile majoritare non-albanezi a fost respins.. Din 2000, AMSJ (confirmat de
Demografia provinciei Kosovo () [Corola-website/Science/314891_a_316220]
-
Kosovo a descris structura etnică a populației astfel: O estimare mai vastă (octombrie 2002, pentru cei 1,900,000 de locuitori) pentru aceștia ani: În timpul războiului din Kosovo din 1999, peste 700,000 de albanezi și aproximativ 100,000 de sârbi au fost obligați să părăsească provincia și să plece în țările vecine precum Albania, Macedonia, Muntenegru, Bosnia, și Serbia. Când Organizația Națiunilor Unite a preluat administrarea provinciei după sfârșitul războiului, cea mai mare parte a populației albaneze s-a întors
Demografia provinciei Kosovo () [Corola-website/Science/314891_a_316220]
-
Când Organizația Națiunilor Unite a preluat administrarea provinciei după sfârșitul războiului, cea mai mare parte a populației albaneze s-a întors. Cea mai mare parte din diaspora albanezilor din Kosovo locuiesc în Germania și în Elveția. Mulți-non albanezi - mai ales sârbi și romi - au fugit sau au fost expulzați, în cea mai mare parte din restul de Serbiei după sfârșitul războiului, iar numărul refugiaților a crescut odată cu violențele dintre etnii. Numărul refugiaților înregistrați este de aproximativ 250,000. Populația non-albaneză din
Demografia provinciei Kosovo () [Corola-website/Science/314891_a_316220]
-
din restul de Serbiei după sfârșitul războiului, iar numărul refugiaților a crescut odată cu violențele dintre etnii. Numărul refugiaților înregistrați este de aproximativ 250,000. Populația non-albaneză din Kosovo este acum jumătate din totalul dinaintea războiului . Cea mai mare concentrație de sârbii din provincie este in partea de nord, dar mulți rămân în enclavele sârbe din Kosovo înconjurate de zone populate de albanezi. De asemenea, conform surselor sârbe locuitorii gorani, care locuiesc în sudul provinciei sunt sistematic asupriți și le sunt negate
Demografia provinciei Kosovo () [Corola-website/Science/314891_a_316220]
-
Kosovo, adoptatase de marca germană, în 1999 cu scopul de a înlocui dinarul sârbesc, și, în consecință, au trecut la moneda euro când marca germană a fost înlocuită de către aceasta. Deși, dinarul sârbesc este încă folosit în părțile populate de sârbi. Economia a fost grav slăbită de statut internațional încă nerezolvat al provinciei Kosovo, care a făcut-o dificil de a atrage investiții. Economia slabă a provinciei a produs o creștere economică la negru în care contrabanda cu benzină, țigări și
Economia provinciei Kosovo () [Corola-website/Science/314943_a_316272]
-
inclus peste 20000 albanezi disidenți. Autoritățile iugoslave au urmărit cu asprime și inclusiv tensiunile civile. Exodul nealbanezilor a sporit, iar tensiunile dintre albanezi și nealbanezi au sporit, prin atacuri violente în special împotriva autorităților iugoslave. Slobodan Milosevici a devenit liderul sârbilor comuniști în 1986, si apoi a preluat controlul asupra provinciilor Kosovo și Voivodina. Acest lucru poate fi observat mai ales în 1987 prin ruptură din Kosovo, care a dus la imposibilitatea de pace dintre albanezi și Iugoslavia. La 28 iunie
Provincia Socialistă Autonomă Kosovo () [Corola-website/Science/314946_a_316275]
-
fi observat mai ales în 1987 prin ruptură din Kosovo, care a dus la imposibilitatea de pace dintre albanezi și Iugoslavia. La 28 iunie 1989, Milosevici a condus o sărbătoare în masă cu sute de mii (aproape un milion) de sârbi în Gazimestan, prilejuita de împlinirea a 600 de ani de la bătălia de pe „Câmpul mierlei” (Kosovo polie) din luptele împotriva otomanilor. Discursul de la Gazimestan, care a marcat începutul său politic, a reprezentat o parte importantă a evenimentelor care au contribuit la
Provincia Socialistă Autonomă Kosovo () [Corola-website/Science/314946_a_316275]
-
populație de 31,627 de locuitori, incluzând 66.31% albanezi, 18.69% sârbi și muntenegrii, si 1.10% musulmani după naționalitate, etc. Din 2008, populația municipiului era de aproximativ 30,000. Majoritatea - aproape 25,000- sunt albanezi, 3,4000 sunt sârbi, 550 sunt romi, 330 sunt ashkali, 70 sunt bosniaci și alții.
Obilić () [Corola-website/Science/314463_a_315792]
-
țigani. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 4.267 locuitori din sat, 4.095 erau bulgari (95.97%), 78 români (1.83%), 27 ruși (0.63%), 26 polonezi, 6 găgăuzi, 5 greci, 3 evrei și 1 sârb. La 1 ianuarie 1940, din cei 4.803 locuitori ai satului, 4.732 erau bulgari (98.52%), 17 români (0.35%), 5 ruși, 4 greci, 2 evrei, 1 sârb, 1 ceh și 42 de altă etnie. În sat a funcționat
Șichirlichitai () [Corola-website/Science/318358_a_319687]
-
63%), 26 polonezi, 6 găgăuzi, 5 greci, 3 evrei și 1 sârb. La 1 ianuarie 1940, din cei 4.803 locuitori ai satului, 4.732 erau bulgari (98.52%), 17 români (0.35%), 5 ruși, 4 greci, 2 evrei, 1 sârb, 1 ceh și 42 de altă etnie. În sat a funcționat un spital de stat. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni
Șichirlichitai () [Corola-website/Science/318358_a_319687]
-
franceză sau germană, erau considerate demne să se bucure de dreptul la autodeterminare, revoluția grecilor a legitimat dreptul la existență a statelor naționale mici și a dat un imbold important mișcărilor naționaliste a popoarelor creștine aflate încă sub dominația otomană. Sârbii, bulgarii și românii au luptat în deceniile care aveau să urmeze pentru independența statelor lor, în vreme ce armenii nu au reușit să-și cucerească independența, ei fiind depășiți din punct de vedere numeric în proporție de cinci la unu de musulmani
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]