7,856 matches
-
principiu de suprarealiști - trebuie să cedeze locul poeziei (la Voronca, „poemului”) ca „activitate a spiritului” (cum se exprima André Breton), ca tensiune vitală, trăire, implicare Într-un raport mereu inedit cu exteriorul, conjugare a realului cu imaginarul, capabilă să genereze „scînteia revelatoare”. Totul poate pătrunde În spațiul poemului, cu condiția ca să provoace spiritul la o Întîlnire revelatoare. Respingînd „legile frumosului [...], limitarea lui la anume forme și tipare, la anume alăturări”, Voronca mută accentul pe „neprevăzutul, noutatea asocierilor (subl. n.) de idei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
declanșează un primum movens al procesului asociativ, un fel de ax, ca al acelor moriști din focurile de artificii, care, menținîndu-se ca punct de sprijin al mecanismului pus În funcțiune, e Înecat treptat În explozia rotitoare, cu tendințe centrifugale, a scînteilor aruncate În jur, pentru a lumina, Într-un feeric joc de sclipiri și umbre, un spațiu din ce În ce mai larg. Iar ceea ce contează, În fond, e tocmai (sau numai) spectacolul acestei izbucniri. „Înțelesul” nu mai trebuie căutat În coerența mai mult sau
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
spațiul promițător de mereu alte orizonturi al cuvintelor. Visătorul avangardist nu are neapărat nevoie de Rio de la Plata, de Basra sau New York (precum Ion Minulescu sau Ion Pillat) pentru a compensa o frustrare sau a exprima o nostalgie de „altceva”: „scînteia revelatoare” se poate produce În realitate imediată, Între obiecte și cuvinte familiare, capabile să-și facă auzit, „din Împletirea de rotițe tictacul revelator”. E vorba mai degrabă aici de o remodelare a realului prin imaginar, Încît „călătoria”, „plecările”, evaziunea În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
trebuie acordată tonului vocii, astfel încât, dacă este ușor să compui un discurs perfect, este foarte greu să-l și susții pe tonul just. Experiența ne învață că o persoană tristă vorbește pe un ton umil, scăzut și că veselia pune scântei în glas. Elevului care minte nu-i va fi ușor să pronunțe cuvintele imitând emoțiile provocate de sentimente și trăiri adevărate. De aceea, mincinosul are note stridente în glas. În 70% dintre cazuri, tonul țipător denotă furie sau teamă: două
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
sensul depoetizării, al valorificării improvizației, aleatoriului, accidentalului, al eliminării treptate din text „a unei serii de constante de limbaj modernist”315 este de netăgăduit (s-ar putea încerca, în scopul argumentării acestei afirmații, comparația cu poeme din volumele Plumb sau Scântei galbene), totuși eul liric rămâne, într-o măsură considerabilă, prizonierul acelei tentații a dezumanizării și „mineralizării”, atitudine situată la antipozii biografismului din poezia mai nouă: După ce a împins poziția instanței auctoriale la limita „mineralului”, n-a avut puterea ori inspirația
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în lirica barocă și manieristă, în scopul obținerii unor efecte de umor absurd: tu ești salvarea mea, ești miliția mea, ești pompierii mei tu ești odorul meu, deodorantul meu, parfumul meu cu pompiță tu ești submarinul meu nuclear, ești casa scânteii dizolvată în nori. Indiscutabil, Mircea Cărtărescu rămâne un maestru în regizarea spectacolului feeriei anodine; poeziile sale pornesc de la notarea unor fapte cum nu se poate mai banale („ascult beatles. mănînc ciocolată chinezească. citesc o antologie de poezie canadiană” sau „apoi
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
un chin sfîșiitor, O știu, ar fi frăția-ți acea mîngîietoare, Acel simțiment tînăr ce eu Îți sînt dator. E scump prieteșugul ce-n suflă o femeie Deprinsă a-l cunoaște, născută a-l simți; Și dulcele ei suflet, electrică scînteie, MÎngîie orce suflet la care s-o ivi.” Între așteptare și prieteșug (Între promisiunea de fericire pe care o dă așteptarea și promisiunea de supraviețuire a sentimentului Între o prietenie amoroasă) există numeroase nuanțe. Iat-o pe aceea, văcăresciană, a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrÎie În apărare. ,Aripi fantastice simte pe umere, Însă el fuge; Pare că
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura ’N umbră se stinge.” Simțul acustic, „plastica dinamică” (G. Călinescu), știința acumulării de elemente dizlocate pentru a da senzația unei metamorfoze confuze sînt, Într-adevăr, remarcabile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limpezime În clipă turburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii Ce valmeș se răstoarnă cu-o furie turbată, Formînd o avalanșă de cataracte mii. Și valuri peste valuri s-azvîrl spumegătoare, Se sparg țîșnind În aer, și ferb scoțînd scântei, Și pulberea de apă, alin plutind la soare, Se-ncinge, ca o nimfă, cu grîu de curcubei. O aspră clocotire, o cruntă detunare Anunță catastrofa și-nsuflă reci fiori, Iar munții de zăpadă treziți În depărtare, Privind acea cădere, Își pun
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este slabă, tabloul din interior este Însă remarcabil. Care sînt notele lui? Întîi grandoarea, amplitudinea proporțiilor: prăpastia este adîncă, mugetul lung, sălbatic, grozav, clocotul apei izbite de stînci provoacă o detunare cruntă. Valurile se sparg În aer și stropii scot scîntei. În sensibilitatea veselului Alecsandri apare un sentiment obscur: sentimentul măreției În dezordinea naturii (tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Natura e din nou primitoare, spiritul se vindecă de melancolii: „Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scîntei.” O reverie a alunecării și o figură a beatitudinii se prefigurează aici. Sania este instrumentul acestei noi euforii. Sania ușoară are un statut dublu: este un vehicol agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor: „Zi cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
niște versuri triste și noduroase: „Acea rază nemurindă, pentru glorie creată, Ce lucit-au peste mine Încă-n timpul de giunie Aleu, s-a Înturnat iarăși la obîrșia-i necurmată Dar În mezul al durerii ce-mi rămîne-n suflet vie Ca scînteie care aprins-ai nu s-a stinge niciodată Și-a trăit cu tine-unită În a ceriului tărie.” Senzualul Bolintineanu presimte și el energia cosmică a amorului În Sorin și În Conrad. O modificare s-a produs În marele univers de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca sarea În ochi. Și ea Îl iubește ca gheața În sîn. Și Două-trei coade de topor curg din dragoste Căci Iubirea mojicească e ca gluma cîinească. Și Face chef de curcă beată. Despre care e o zicală: Dintr-o scînteie se ațîță focul. Și I-a căzut mîrlă pe pîrlă. I-a căzut la inimă tronc, Ca cloșca pe oau clone. Ș-apoi, Dragostele prenoite Ca bucatele-ncălzite. Este și dragoste: Eu leșin, mor pentru tine, Și tu habar n-ai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de cuvintele călugărului, ci se mișca și șoptea, se lăsa mângâiat și mustrat. Paznicii au rămas uluiți, dar, după prima clipă de rătăcire, l-au amenințat pe Tommaso că-l trimit direct la spânzurătoare. Îi privi cu ochi ce săgetau scântei incandescente. Dacă mă atingeți, veți crăpa în flăcările iadului, iar diavolii nu-i iartă pe spioni și trădători. Chemați-o pe mutra aceea acră de porc de director, aduceți-l aici să vadă cum dansează gândacii și o să vedeți: pe
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
o parte și de alta, țâșneau blocuri, Petrache pătrundea cu stânje neală în lumea forfotitoare și gălăgioasă. Vălătuci de tot felul ieșeau din gurile și nările oamenilor, din țevile mașinilor, din instalațiile de încălzire cu burlane răsucite în afară, din scânteile firelor electrice ori din jerbele de lumină care brăz dau întunericul. Totuși, lui Petrache i se făcu deodată frig. Își ridică gulerul scurtei roase în coate, își îndesă mâinile în buzunare și se strecură pe lângă ziduri. Abia în băcănie se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
legătura de crengi. Deșertă deasupra o sticluță cu gaz și le dădu foc. Ramurile se aprinseră dintr-odată, de parcă focul zăcuse până atunci în ele și acum se eliberase. Flăcările se înălțară tot mai sus, cățărându-se unele pe altele, scânteile urcau și mai departe, mistuindu-se în aer ca niște licurici zburători. Crengile pârâiau și se zbăteau, de parcă focul le dădea viață, adunându-le într-un stâlp orbitor. Apoi, la fel de brusc cum izbucniseră, limbile de foc se traseră înapoi între
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nici eu nu sunt cel ce credeam că sunt. Apoi începe delirul. Nu-i așa că tatăl tău era un ticălos?... Nu era, răspunzi... O dată, de două ori, întrebarea îți bate în tâmplă, ca pe o nicovală. Fierul e înroșit, sar scântei. Ba da, strigi disperat dintr-odată, era un ticălos, un trădător. Și maică-ta era o curvă... Da... Și nici măcar nu ești fiul lui taică-tu, maică-ta te-a făcut cu te miri cine. Nu sunt, nu mai sunt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
necheza adineaori omul ăla prostănac. Pot să recit și să cânt. Pot să vă învăț o grămadă de lucruri, să nu mai nechezați ca prostovanul ăla, să nechezați mai deștept“. Râse până și Pârnaie. Calu bătea din potcoave de săreau scântei. În cele din urmă își aplecă, în semn de omagiu, greabănul. — Eu sunt prologul, intonă. Comedia poate să înceapă. Îl luă pe Chisăliță în spinare, apoi se săltă pe picioarele dindărăt. Cavalerul ridică sabia, statuia ecvestră era perfectă, lui Chisăliță
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în vecii vecilor. Amin<footnote Idem, Țelul vieții creștine, Traducere de Arhimandrit Paulin Lecca după Episcopul Veniamin Mîlov,în col. „Comorile pustiei”, vol. 13, Editura Anastasia, București, 1996, p.142-143. footnote>. Mintea omului este comparată cu o candelă care așteaptă scânteia dumnezeiască pentru a primi lumina. Odată primită, mintea este aprinsă de lumina harului dumnezeiesc care o învăluie. Omul se unește duhovnicește și trupește cu Dumnezeu și astfel se face prin har un dumnezeu prin înfiere<footnote Idem, Cateheze, p. 186
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
Iași, 1987. 29. Eliade M.: Morfologia religiilor, Editura Jurnalul literar, București, 1993. 30. Eliade M.: Împotriva deznădejdii, Editura Humanitas, București, 1992. 31. Eseev, I.: Cuvânt-simbol-mit, Editura Facla, Timișoara, 1983. 32. George, Al. S.: Arhaic și universal, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii, 1981. 33. Flodeanu Gh. Fantasticul În opera lui M. Eliade, Editura „Gutinul”, Baia-Mare, 1993. 34. Ghideanu T.: Anamesis sau treptele aducerii aminte, Editura Junimea, Iași, 1987. 35. Handoca M.: Mircea Eliade, Editura Recif, București, 1993. 36. Jung, G.C.: În lumea
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
la tot ce se poate suprima, cât de mult’’. În aceste texte fantasticul se reduce la câteva motive și procedee uzuale, fără solicitarea imaginației. Astfel ,,imitația’’ după Pann utilizează plocatul vrăjit: ,,cine ședea pe el, până să se stingă o scânteie, ajungea unde gândea’’, iconița miraculoasă care poate vindeca muribunzii, oglinda care răsfrânge la mari depărtări. Obiectele uzuale ale miraculosului sunt însă doar elemente pentru dilema împăratului. Kir Ianulea și Calul Dracului au fizionomie aparte chiar și în aceste Schițe nouă
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
salveze din ghearele morții. ,,Inspirați’’ de dragostea ce i-o poartă Ilenei, fiecare dintre ei ajunge în posesia obiectului magic trebuitor. Feciorul cel mare alege din iarmaroc tocmai ,,plocatul’’ vrăjit, ,,Că cine ședea pe el, până să se stângă o scânteie, ajungea unde gândea’’. Al doilea fecior ,,găsește pe un pusnic de la Sfântul Munte, ori de unde o fi fost, care vindea o iconiță făcătoare de minuni a Maicii Precisti, și iconița aceea avea puterea că cine ar fi fost pe moarte
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Halucinația auditivă este forma cea mai frecventă de manifestare psihosenzorială. Halucinațiile vizuale sunt percepții obiective de imagini ireale, cu alte cuvinte bolnavul vede ceea ce practic și concret, nu există în realitate. Se disting următoarele forme: halucinații vizuale elementare fotoame (culori, scântei, umbre etc.); halucinații vizuale diferențiate complexe (obiecte, ființe etc.). Halucinațiile vizuale se mai pot împărți în: panoramice, statice, caz în care bolnavul vede de exemplu o imagine, un peisaj etc. Static (ca și în cazul privirii unui tablou la o
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
ateliere a cărții domnului Thiers 54 privind Proprietatea. Asociația însăși a contribuit pentru subscrierea a 5.000 de exemplare." Aș fi dorit să fiu prezent când acest anunț flatant a ajuns sub ochii dumneavoastră. Îmi închipui că a provocat o scânteie de bucurie sarcastică. Se zice pe bună dreptate: căile Domnului sunt tot atât de infailibile pe cât sunt de impenetrabile. Căci dacă aveți bunăvoința de a-mi conceda pentru o clipă (ceea ce voi încerca curând să demonstrez) că Protecționismul, generalizându-se, devine Comunism
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]