112,413 matches
-
dos, să nu-l truncheze. Sobru, cumpătat, orgolios, refuză orice formă de carierism, si se complace în postura de hedonist spiritual. Un secol de bărbărie, marcat de numeroase catastrofe sociale și morale fac din el un justițiar, care își denunță secolul în jurnalul sau, din care face o formă de supraviețuire. În cartea de acum însă, mai mult decât în jurnalul, cât îl cunoșteam până acum, isi evocă copilăria în Viișoara dobrogeana, anii școlarității la Constantă a o Constantă arhaica, policroma
Între actiune si contemplatie by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/17585_a_18910]
-
mai laic dintre gînditorii religioși și cel mai religios dintre gînditorii laici. Paradoxul acesta e constitutiv pentru filozofia lui, în măsura în care îi permite să iși axeze o teorie a identității și alterității pe premise morale. Cu Lévinas, se spune, balanța care secole la rîndul în istoria filozofiei a înclinat în favoarea ontologiei, se înclină acum spre etică. Biografia filozofului e interesantă, ca traseu spiritual, pentru că ea arată cum destinul personal și cel intelectual nu trebuie să fie neapărat diferite, ori coincidențe întîmplător, ci
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]
-
anunțat echipa, am asistat, pînă la premiera propriu-zisă, si la un spectacol al culiselor, al comentariilor: că piesa se joacă într-o vilisoară - a lui Tipătescu a dotată și cu un teren de tenis, că personajele poartă costume, nu din secolul trecut, ci din zilele noastre, si asa mai departe. Evident este un lucru: punerea în scenă a lui Alexandru Tocilescu este cu totul altceva decît pînă acum a Sica Alexandrescu, Ciulei, Purcărete, Cornisteanu. Este o rupere a tradiției în toate
Aria scrisorii pierdute by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17574_a_18899]
-
a teatral - în 1978 și au făcut Nevestele vesele din Winsdor la Teatrul Tineretului din Piatră Neamț. O scrisoare pierdută este o comedie a puterii, cum a definit-o Dan C. Mihăilescu, adusă din 1883 în 1999, la sfîrșit de secol XX. Cu tot ce înseamnă asta. Tocilescu nu a intenționat o deschidere spre universal și universalitate, ci a contextualizat și particularizat lupta pentru puterea politică, pentru glorie și onoare, creînd o atmosferă mult prea tipică românilor noștri din ultimii ani
Aria scrisorii pierdute by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17574_a_18899]
-
protagoniști - niște ăhopa-mitică" ce pică mereu în picioare - ci pentru masele de alegători, manipulate și manipulabile). Aceste consecințe se simt și pe scenă, dincolo de valul parodic și satiric care se coboară în interpretarea regizorului și dincolo de lungimi și redundanțe. Praful secolului trecut, depus și pe alte montări, este voios risipit de ritmul alert și trepidant imprimat de Tocilescu, ritmul aiuritor al sfîrstului nostru de secol. Caragiale, contemporanul nostru ne ăstrigă" regizorul, parafrazîndu-l, parcă, pe Jan Kott. Două roluri sînt impecabile în
Aria scrisorii pierdute by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17574_a_18899]
-
valul parodic și satiric care se coboară în interpretarea regizorului și dincolo de lungimi și redundanțe. Praful secolului trecut, depus și pe alte montări, este voios risipit de ritmul alert și trepidant imprimat de Tocilescu, ritmul aiuritor al sfîrstului nostru de secol. Caragiale, contemporanul nostru ne ăstrigă" regizorul, parafrazîndu-l, parcă, pe Jan Kott. Două roluri sînt impecabile în interpretare, de o mare finețe în execuție, în cheia în care au fost ăcitite" personajele: Zaharia Trahanache - Ion Lucian și Iordache Brînzovenescu a Dan
Aria scrisorii pierdute by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17574_a_18899]
-
facut sculptorului ajuns la Paris, în 1907, decît să le dea uitării? Dar să ne uităm bine la fotografii. Nu moliciunea formelor ori naivitatea tratării mi se par cele mai caracteristice: din contră, prezența inexplicabilă, încă din ultimii ani ai secolului trecut, în opera brăncușiana a unor motive și rezolvări pe care le credeam apanajul maturității depline. Ce straniu e bunăoară să vezi că în 1899 el imagina un Sărut în același fel, daca nu la fel de stilizat că acela la care
Cazul Brâncusi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17580_a_18905]
-
va ajunge aici?... * 1 mai 1960. Budapesta, oraș mare, dar nu știu cum, provincial, - gustul sau depășit pentru lux și mașinile grele, urîte, rusești, sărăcie acoperită cu fard. Ce pare Westminster și medieval nu-i decît o copie recentă a măreției Vestului, secolul 19. Ungurii de altădată, complexați, au imitat, cu aroganță. De aici și dușmănia pe care ne-o purtau. Îndrăznesc să spun, ei avînd mult mai mult caracter decît noi, și fiind mai civilizați, ne detestau, ca pe niște "orientali". Ei
Budapesta 1960 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17593_a_18918]
-
cît și pe cea a socialiștilor utopici, deci atît împotrivirea nobilimii, cît și pe cea a "maselor populare". Din această victorie "dubioasă și labila" a clasei burgheze derivă starea de spirit antiburgheza ce alcătuiește o "constantă evidență" a celor două secole ce s-au scurs de la evenimentul de la 1789. Regimul democratic este unicul regim politic înregistrat în istorie, apt de-a secretă propria să contestare, de-a se supune mereu unor critici pe care el însuși le consideră perfect legitime. Acest
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
nu se revendică decît de la tradiția bazată pe "dreptul divin", socialiștii acuzau "orînduirea burgheza" de cinism și cruzime: "ei au pus accentul asupra păcatelor evidente ale burgheziei - bogăția materială a celor puțini, inegalitatea flagrantă dintre membrii societății. Marx a umplut secolul trecut cu sarcasmele sale la adresa ăfilistiniloră, la adresa reprezentanților ordinii burgheze, dar s-a ferit că de foc să facă vreo precizare asupra modului în care socialiștii urmau să respecte principiile care le-au permis propria lor apariție și dezvoltare". Deși
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
Internaționalei cu sediul la Kremlin au sfîrșit prin aderenta lor la extremă dreaptă, în calitate de colaboraționiști. În sfîrșit, atît fascismul cît și comunismul se disting prin tendința lor de-a vulgariza discursul filosofic. Pornind, într-un caz, de la filosofia reacționara a secolului al XVIII-lea, de la Nietzsche și Chamberlain, iar în celălalt de la stînga hegeliana, de la Marx și Engels, de la liberalismul european, ajung la un limbaj "pedestru și previzibil", la treaptă unei Vulgate comune. Ideologia totalitarismelor "pare imaginata pentru debili mintali, pentru
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
nu poate fi imaginat fără suportul codului verbal bine pus la punct, imposibil de modificat după dorința individuală". Mihai Zamfir observa că logocratia comunistă nu e decît o reluare a "realismului" de factură medievală, derivînd din formă discursului teologal al secolului al XIII-lea, exprimat în schema aristoteliciana, prin aportul decisiv al Sfîntului Toma din Aquino. Astfel discursul comunist, creat în Rusia, în primii ani ai puterii sovietice, care a trecut țel quel în țările captive, apare stăpînit de universalia. Fiecare
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
da exemplele cele mai curente - au fost oficial loviți de non-realitate în perioada dominației comuniste din România, în ciuda faptului că nimeni nu se îndoia de existența lor reală. Pretenția instaurării prin limbaj - curentă în Mesopotamia ori în Chină imperiala din secolele V-VIII - s-a putut naște din nou în Europa secolului al XX-lea". Formalizant întrucîtva, dar nu fără o justificare intrinseca, M. Zamfir socotește că prăbușirea comunismului a reprezentat o prăbușire de limbaj, o aneantizare lingvistică. În momentul în
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
în perioada dominației comuniste din România, în ciuda faptului că nimeni nu se îndoia de existența lor reală. Pretenția instaurării prin limbaj - curentă în Mesopotamia ori în Chină imperiala din secolele V-VIII - s-a putut naște din nou în Europa secolului al XX-lea". Formalizant întrucîtva, dar nu fără o justificare intrinseca, M. Zamfir socotește că prăbușirea comunismului a reprezentat o prăbușire de limbaj, o aneantizare lingvistică. În momentul în care a devenit cu putință pluralismul limbajelor, s-a revenit la
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
a întrerupt carieră, căci era singurul șef de orchestră - si totusi eu am lucrat cu cei mai buni a care respiră odată cu muzica. Pentru mine, Carlos Kleiber și Sandor Vegh sunt cele două personalități (în sensul de veritabili artiști) ai secolului nostru. Bineînțeles, am lucrat și cu Hebert von Karajan, în special pentru Nunta lui Figaro în producția lui Jean-Pierre Ponnelle, la Viena. Dădusem audiție la el pentru Pamina și Gilda la Filarmonica din Berlin, după debutul meu, din 1974, cu
Ileana Cotrubas despre Adevărurile Operei by Ma () [Corola-journal/Journalistic/17592_a_18917]
-
să constea în arătarea, cât mai fidel posibil, a geniului lui Verdi, Mozart sau Wagner. Dar sunt atat de vanitoși încât, neavând posibilitatea să creeze ei înșiși, distrug capodoperele compozitorilor, din care noi ne hranim sufletele de trei sau patru secole." Distinsa cântăreața își exprimă revoltă față de câțiva regizori care "denaturează total sensul unei lucrări, golind-o de contextul ei." Totodată, Ileana Cotrubas își exprimă nedumerirea cu privire la dirijori și cântăreți de renume care acceptă compromisuri și nu apară creația compozitorilor clasici
Ileana Cotrubas despre Adevărurile Operei by Ma () [Corola-journal/Journalistic/17592_a_18917]
-
nostalgia ordinii și cu vocația geometriei. Fără părinți culturali și fără nici un reper didactic în istoria artei, el se învecinează, paradoxal, cu doi artiști savanți care au marcat în mod diferit (și , mai ales, pe spații diferite) ultima jumătate de secol: Paul Klee și Ion Tuculescu. Energia frusta a culorii, o latentă magico-simbolică abia protejată în spatele țesăturilor de linii și de tonuri și o lumină consubstanțiala materiei îl apropie de modelul expresiei aluvionare a lui Ion Tuculescu, după cum o naivitate infantilă
Un amator profesionist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17591_a_18916]
-
antimonarhice, într-un fel sau în altul. O propagandă care a ținut timp de mai bine de patru decenii, convingînd tot mai multe persoane. Așadar, trebuie spus, în România există o psihoza antimonarhica veche de mai bine de jumătate de secol. Ceea ce, în termeni strict cantitativi, înseamnă că reprezentanții acestei psihoze vor reacționa antimonarhic, chiar dacă la mijloc e o problemă a unei proprietăți de familie. Or, dacă luăm în seamă această chestiune, o simplă problemă de revendicare a unei proprietăți de
Voturile si cititorii unei psihoze by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17597_a_18922]
-
Mihai Stoian În cea de-a doua jumătate a secolului XX, de care ne vom despărți fără regrete în curînd, longevitatea medie a omului a sporit substanțial nu numai pe orizontală, ci și pe verticală, în profunzimea individului. Căci, acum, mai mulți ani de viață înseamnă mai numeroase cunoștințe acumulate
Fictiune si realitate by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17600_a_18925]
-
cerșetori: aceasta e lumea care umple casele." Vorbele acestea de ocara, dar totuși mai curînd ispititoare pentru un om al veacului nostru, sedus lesne de diversitate și pitoresc, îi aparțin lui Richard de Devizes, un călugăr din Winchester de la sfîrșitul secolului al XII lea. Locul blestemat dar atît de fascinant despre care se tînguie calu- gărul este orașul Londra, așa cum era el în plin Ev Mediu. Mi se pare, însă, că imaginea pe care o reconstituie Devizes, cu toate contradicțiile și
Omul medieval by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17594_a_18919]
-
tot cazul, un univers colorat și izbitor de viu, în care încap figuri extrem de diverse, chipuri anonime, dar bine conturate. Este, evident, universul medieval văzut prin lentilele istoricilor de la Scoala Analelor. Una dintre puținele direcții de gîndire revoluționare ale acestui secol, la care cultura română, cei interesați, au avut acces din belșug. S-au tradus multe dintre studiile Analiștilor, dacă le pot spune așa ceva. Le Goff și Duby sînt nume extrem de cunoscute, iar titlurile cărților lor figurează probabil în bilioteca personală
Omul medieval by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17594_a_18919]
-
o istorie în sensul cel mai concret al termenului: după el, această lume funcționînd după un principiu al tripartiției are un început relativ bine stabilit, dar totodată și un sfîrșit. O lume care, în Franța cel putin, începe în pragul secolului al XI lea, si se sfîrșește odată cu episodul Bouvines, încoronarea lui Filip cel Frumos. M-a surprins, în acest volum al lui Duby, un singur lucru, deși poate în chip nejustificat: un fel de credință aproape metafizica, sau mistica, într-
Omul medieval by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17594_a_18919]
-
tabu-urilor. Dragostea nu e nimic altceva decît o metaforă a felului în care comunicarea și apropierea între oameni proveniți din paliere diferite ale lumii medievale e posibilă. Noțiunea de mezalianța, de pildă, pe care e bazată înreaga literatura a secolului XIX, nu poate fi cu adevarat înțeleasă decît din perspectiva acestui tratat. Nu că tratat cu valoare unică în istoria culturală a omenirii, ci doar simptomatica. A iubi este, după acest Andre, o artă. Dar nu în sensul de pricepere
Omul medieval by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17594_a_18919]
-
ele remarcabile și notorii. Două cărți recent publicate, care provin din universuri spirituale foarte diferite, au șansa de a redeștepta interesul pentru chestiune, si, eventual, de a deschide chiar o nouă perspectivă. Una care ar fi necesară, pentru că dacă despre secolul al XVII-lea s-a spus că a fost veacul melancoliei aristocratice, așa cum al XIX-lea a fost cel al plictiselii (Ludwig Marcuse), vremea noastră este, probabil, cea a deprimării și a angoasei. Care, la rîndul lor, presupun o revalorificare
Demonul de amiază by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17614_a_18939]
-
Edgar Bostandaki din High-life, pasajul în franceză ("Un journal chic") din Tema și variațiuni, aluziile la cronicarul real cu pseudonimul (din L'Indăpendance roumaine) din alte mici articole risipite prin periodice oferă imaginea unui stil al mondenității de acum un secol: prețios, elegant, artificial, eufemistic, măgulitor. an condițiile în care cel putin obiectul ("lumea bună") și publicul (cititor al magazinelor) s-au cam schimbat, ceea ce apare acum în reviste, în rubrici sau pagini care se intitulează uneori chiar "Monden", are un
Claymoor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17627_a_18952]