KorAP: Find »[drukola/base=uimi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...160 161 162 ...207 >

5,154 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

furie. — Mie mi se zice nerușinată! pară Nastasia Filippovna cu veselie disprețuitoare. Iar eu, ca o proastă, am venit să-i invit seara asta la mine! Uite cum mă desconsideră surioara dumitale, Gavrila Ardalionovici! Câtva timp Ganea rămase ca trăsnit, uimit peste poate de ieșirea surorii lui; dar, văzând că Nastasia Filippovna pleacă într-adevăr, se repezi ca smintit la Varia și o înșfăcă de mână. — Ce-ai făcut? strigă el, privind-o pe Varia, ca și cum ar fi vrut s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe baza programei concepute de Toțki, care, în acest domeniu, era un om foarte versat; dar, vai! rezultatele s-au dovedit ciudate. Cu toate acestea, în ființa Nastasiei Filippovna exista și persista ceva care, uneori, chiar pe Afanasi Ivanovici îl uimea printr-o neobișnuită și atrăgătoare originalitate, printr-o anume forță, ceva care îl mai încânta câteodată și acum, când se spulberaseră deja toate fostele lui speranțe în legătură cu Nastasia Filippovna. Prințului îi deschise o fată (Nastasia Filippovna avea întotdeauna numai personal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ți-am făcut-o!“ Pe general și pe Afanasi Ivanovici îi privi fără sfială și chiar fără vreo curiozitate specială. Dar când, lângă Nastasia Filippovna, îl văzu pe prinț, nu mai putu mult timp să-și ia ochii de la el, uimit peste poate și parcă nefiind în stare să-și explice această întâlnire. Se putea bănui că din când în când îl apucau momente de delir. Pe lângă toate zguduirile de peste zi, noaptea precedentă și-o petrecuse în tren și nu dormise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
văzut-o pe maică-sa, mâna i-am sărutat-o. Și dacă mai înainte, la tine acasă, Ganecika, mi-am bătut joc e pentru că am vrut să văd pentru cea din urmă oară: până unde poți să ajungi? M-ai uimit foarte mult, zău așa. La multe mă așteptam, dar la asta nu! Chiar mă puteai lua de soție știind că unul ca el îmi dăruiește un colier de perle atât de scump și mai că n-o face în ajunul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
oricum ar fi, gheața a fost spartă și deodată a început să se poată vorbi despre prinț cu voce tare. Pe deasupra, încă o dată a ieșit în evidență impresia neobișnuită pe care prințul o lăsase în casa Epancinilor. Generăleasa rămăsese chiar uimită de impresia pe care le-o făcuseră fiicelor ei știrile aflate de la Moscova. Iar fetele, la rândul lor, rămaseră și ele uimite de mama lor, care declarase atât de solemn că „principala trăsătură de caracter pe care a avut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o dată a ieșit în evidență impresia neobișnuită pe care prințul o lăsase în casa Epancinilor. Generăleasa rămăsese chiar uimită de impresia pe care le-o făcuseră fiicelor ei știrile aflate de la Moscova. Iar fetele, la rândul lor, rămaseră și ele uimite de mama lor, care declarase atât de solemn că „principala trăsătură de caracter pe care a avut-o în viață a fost faptul că s-a înșelat la nesfârșit asupra oamenilor“ și care, simultan, îl dăduse pe prinț în grija

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
rugându-l să poftească neîntârziat. Kolea nu se fandosise și venise de îndată. Cine știe de ce, numai Aglaia nu era binevoitoare cu el și îl privea tot timpul de sus. Tocmai pe ea îi era hărăzit lui Kolea s-o uimească întrucâtva. Odată, era în săptămâna Paștelui, prinzând un moment când erau singuri, Kolea îi întinse Aglaiei o scrisoare, spunându-i doar că i s-a indicat să i-o înmâneze personal. Aglaia îl privi cu mânie pe „băiețandrul înfumurat“, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai bine, spuse Lebedev, găsind în sfârșit o soluție, să vă mutați de la hotel direct la mine, chiar astăzi, iar poimâine plecăm cu toții la Pavlovsk. O să văd, zise prințul îngândurat și ieși pe poartă. Lebedev îl urmări cu privirea. Îl uimise subita atitudine distrată a prințului. Plecând, uitase chiar să spună „la revedere“, nu dăduse nici măcar din cap, ceea ce nu se potrivea deloc cu politețea și solicitudinea pe care i le cunoștea el. IIItc "III" Trecuse de-acum de ora unsprezece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sosesc astăzi la Petersburg? — Că o să sosești, mă gândeam eu, și vezi că n-am greșit, adăugă acesta, zâmbind sarcastic. Dar de unde să știu că o să sosești chiar astăzi? O anumită impulsivitate tăioasă și ciudata irascibilitate conținută de întrebare îl uimiră și mai mult pe prinț. — Chiar dacă ai fi știut că astăzi, ce rost are să te enervezi în halul ăsta? rosti prințul încet, intimidat. — Ce vrei să zici cu asta? — Mai înainte, coborând din vagon, am văzut o pereche de ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ascundă sentimentul care îl stăpânea. Cred în vocea ta când stau cu tine. Doar pricep și eu că nu suntem deopotrivă, eu și tu... — De ce ai adăugat vorbele astea? Și văd că iar te-ai enervat, spuse prințul, privindu-l uimit pe Rogojin. Păi în treaba asta, frățioare, pe noi nu ne întreabă nimeni, zise celălalt, aici s-a hotărât fără noi. Uite, și de iubit iubim altfel, adică în toate e o deosebire, continuă el încet, apoi tăcu câteva clipe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ține-o tot așa, citește. Îți scriu cu mâna mea o listă, ce cărți trebuie să citești mai întâi și mai întâi; vrei sau nu?“ Și niciodată, niciodată până atunci nu mai vorbise așa cu mine, încât chiar m-a uimit; am răsuflat și eu pentru prima oară ca un om viu. Mă bucur mult, Parfion, spuse prințul cu sinceritate, mă bucur foarte mult. Cine știe, poate că Dumnezeu o să vă unească. — Niciodată nu se va întâmpla asta! strigă impulsiv Rogojin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că nu de asta și nu asta ai avut-o în minte, numai că acum cu siguranță s-a prefăcut în „de asta“, he-he! Gata, ajunge! De ce ești în halul ăsta de întors pe dos? Chiar n-ai știut? Mă uimești! — Asta-i gelozie, Parfion, e o boală, le-ai exagerat enorm pe toate... bâigui prințul, foarte tulburat. La ce bun? — Lasă, rosti Parfion și smulse iute din mâna prințului cuțitașul pe care acesta îl luase de pe masă, de lângă carte. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că voi discuta cu un savant veritabil. Pe deasupra, e un om bine educat, cum rar poți întâlni, așa că a vorbit cu mine ca și cum aș fi fost egal cu el în cunoștințe și idei. Nu crede în Dumnezeu. Totuși, m-a uimit ceva: parcă ar fi vorbit tot timpul despre altceva și am fost mirat tocmai pentru că și mai înainte, ori de câte ori m-am întâlnit cu oameni care nu cred, oricâte cărți de-ale lor am citit, mereu mi s-a părut că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întoarse cu spatele și nu-i mai aruncă nici o privire. Nici Lizaveta Prokofievna nu dori să întrebe nimic, deși, poate, și ea era întrucâtva contrariată. Prințului i se păru că generăleasa nu-l prea agreează pe Evgheni Pavlovici. M-a uimit, m-a uluit! repeta Ivan Feodorovici drept răspuns la toate întrebările. Nu mi-a venit să cred când l-am întâlnit mai înainte la Petersburg. Și de ce așa deodată? Asta-i întrebarea. Și-mi strigă de la bun început că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
judecății prietenilor dumneavoastră? Noi, poate, nu dorim judecata prietenilor dumneavoastră; știm prea bine ce poate însemna judecata prietenilor dumneavoastră!... Însă dacă, la urma urmei, nu doriți să vorbiți aici, domnule Burdovski, reuși să strecoare câteva cuvinte prințul, care era foarte uimit de acest început, atunci, v-am zis doar, haideți în altă cameră și repet că am auzit de sosirea domniilor voastre, a tuturor, de-abia acum câteva momente... — Dar nu aveți dreptul, nu aveți dreptul, nu aveți dreptul!... în fața prietenilor dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de spus, numai nu vă supărați degeaba; jur, n-am nici cea mai mică dorință să vă jignesc. Și chiar așa este, domnilor: nu pot spune nici un cuvânt sincer fără să vă supărați imediat. Însă, în primul rând, m-a uimit teribil că „fiul lui Pavlișcev“ există și se află într-o situație atât de îngrozitoare, cum mi-a explicat Cebarov. Pavlișcev a fost binefăcătorul meu și prieten cu tata. (Ah, domnule Keller, de ce ați scris în articol un asemenea neadevăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Lebedev ieșise în față și se învârtea dinaintea Lizavetei Prokofievna. — Zice că fandositul ăsta, gazda ta... i-a corectat domnului de colo articolul care mai adineaori a fost citit aici și în care era vorba de tine. Prințul îl privi uimit pe Lebedev. — De ce taci? întrebă Lizaveta Prokofievna și chiar bătu din picior. — Așa-i, îngăimă prințul, continuând să-l privească lung pe Lebedev, văd și eu că i l-a corectat. — E adevărat? se răsuci iute Lizaveta Prokofievna spre Lebedev

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și jumătate, cam prin săptămâna Paștelui, o scrisoare Aglaiei? — I-am scris. — Cu ce scop? Ce era în scrisoare? Arată-mi scrisoarea! Ochii Lizavetei Prokofievna ardeau, mai că nu tremura de nerăbdare. Scrisoarea n-o am, spuse prințul, grozav de uimit și de intimidat. Dacă n-a rupt-o, trebuie să fie la Aglaia Ivanovna. Nu mai umbla cu șoalda! Ce i-ai scris? — Nu umblu cu șoalda și nu mi-e frică de nimic. Nu văd nici un motiv să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
afacerea-i o potlogărie, adică e cel puțin o faptă iezuită, făcută cu scopuri speciale. — Care Kapiton Alexeici? — Ah, Doamne, Lev Nikolaevici, nu mă asculți deloc! Discuția cu tine am început-o vorbindu-ți de Kapiton Alexeici; sunt atât de uimit, încât și acum îmi mai tremură mâinile și picioarele. De asta am întârziat astăzi în oraș. Kapiton Alexeici Radomski, unchiul lui Evgheni Pavlovici... — Ah! strigă prințul. — S-a împușcat dimineață, în zori, la ora șapte. Era bătrâior, onorabil, șaptezeci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că de-acolo ai plecat direct la gară și-ai venit aici, la muzica din Pavlovsk, și că tot așa, ca astăzi, te-ai ascuns în mulțime și ai urmărit-o ca să vezi ce face. Aveai și cu ce mă uimi! Dacă atunci n-ai fi fost într-un asemenea hal, că nu erai în stare să te gândești decât la un singur lucru, poate că nici n-ai fi ridicat cuțitul asupra mea. Atunci am presimțit asta de cu dimineață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i? — Ce, ce puteai să auzi? tresări deodată prințul și se opri, cuprins de o fâstâceală extremă. Rogojin continua să râdă. Nu fără curiozitate și, poate, nu fără plăcere, îl ascultase pe prinț; divagația bucuroasă și înfocată a prințului îl uimise și îl încurajase foarte mult. — Nu-i vorba că am auzit, ci că văd acum cu ochii mei că ăsta-i adevărul, adăugă el. Spune și tu: când ai mai vorbit ca acum? Parcă discuția asta nici n-ar porni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
scop, râse acesta. Eu, dragă prințe, plec mâine în zori la Petersburg, în legătură cu afacerea asta nenorocită (ei, de unchiu-meu e vorba); imaginați-vă: totul e cum a zis ea și toți știu deja, numai eu nu. Am fost atât de uimit de asta, încât nici n-am reușit să mă duc acolo (la Epancini); nici mâine n-o să trec, pentru că voi fi la Petersburg, mă înțelegeți? Poate că voi lipsi de-aici trei zile, într-un cuvânt, treburile mele au început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
discută acolo (eu, știți, nu-s politician), ci cum își dau explicații, cum se comportă, ca să zicem așa, ca politicienii: „nobilul viconte, care stă în fața mea“, „nobilul conte, care e de aceeași părere cu mine“, „nobilul meu oponent, care a uimit Europa cu propunerea sa“, adică toate aceste expresii, tot acest parlamentarism de popor liber - iată ce-i atrăgător pentru unul ca mine! Mă las sedus, prințe. Întotdeauna, în adâncul sufletului meu, am fost un artist, vă jur, Evgheni Pavlovici. Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mi-a căutat el însuși șapca, lăsând să se-nțeleagă că aș fi pe picior de plecare și, pur și simplu, m-a scos afară din casa lui sinistră sub pretextul că mă conduce din politețe. Casa lui m-a uimit; seamănă a cimitir, însă lui, cred eu, îi place, ceea ce, la drept vorbind, e de înțeles: viața deplină și spontană pe care o duce el e prea plină în sine ca să aibă nevoie de decor. Vizita la Rogojin m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să ațipească acasă, dar nu putuse, din pricina prea puternicei zbateri a inimii. Rătăcea prin parc, privind distrat împrejur și se opri mirat când ajunse pe terasa din fața gării și văzu șirul de bănci goale și de pupitre pentru fanfară. Îl uimi acest loc și, cine știe de ce, i se păru teribil de urât. Făcu apoi cale întoarsă și, chiar pe drumul pe care ieri mersese cu doamnele Epancin până la gară, ajunse la banca verde, care-i fusese fixată drept loc de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]