5,010 matches
-
pământ, se zbenguiau de mama focului pe sticla micului ecran. De altfel, printre protagoniști, babulea Tatiana văzu și câteva mutre care i se păreau extrem de cunoscute; frământându-și creierii, În timpul lungilor insomnii ce au urmat vizionării, ea descoperi cu oareșicare uimire că unul dintre așa-zișii artiști ce se scălămbăia În film semăna leit cu fostul ei socru, care Își dăduse de o jumătate de secol obștescul sfârșit din cauza unui os de pește ce i se Înfipse În gât În ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
e mort, nu există nici un viitor, răspunse Mașa. - Nu există aici, dar dincolo există, surâse Extraterestrul, Întinzându-și degetul arătător În direcția peretelui vecin. - Unde dincolo? - Pe celălalt perete, răspunse Extraterestrul. Mașa privi peretele opus și scoase un strigăt de uimire. În dreapta iconostasului, apăruse un tablou imens, pictat oareșicum naiv, În culori stridente, făcut, probabil, după o fotografie, de felul celor care se găsesc la intrarea În bazaruri, unde, alături de tot felul de Împletituri și abțibilduri, vezi rezemată de câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
clocim cu schimbul, zise oaspetele. Noaptea clocește femeia, iar ziua, masculul. Cum Însă sexul nostru se inversează În decursul unei zile Întregi, practic clocește un singur individ, care e cînd bărbat, cînd femeie. - Vasăzică așa, făcu Mașa, privindu-l cu uimire. - Am glumit, spuse oaspetele. Nu ne Înmulțim prin ouă. - Dar cum? Întrebă din nou gazda. - Oarecum independent... - Cum adică independent? făcu ea. - Independent, Își Întări spusele Extraterestrul. Adică dacă eu vreau să mă Înmulțesc și să mă multiplic, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sa și se trase speriată Îndărăt. În oglindă apărea o față netedă fără nas, fără gură, fără ochi, fără urechi, ce semăna cu un ou de struț. Oul de struț stătea proțăpit pe umerii săi, exprimând prin atitudinea lui atâta uimire, Încât Mașa zâmbi fără să vrea, asemănându-l cu un semn de exclamare, ceva mai rotunjor. „Asta mai lipsea, Își spuse ea, să arăt otova ca un ou sau naiba știe ce... Poate că m-am Întrecut aseară prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
termine treaba pe care o-ncepuse. Mașa o studie ceva mai bine, iar sub privirea sa cercetătoare trăsăturile Evlampiei continuau să se transforme. Încetul cu Încetul, botul său ascuțit se rotunji, căpătând o expresie umanoidă. Mașa scoase un strigăt de uimire. Dar sunetul, În loc să se propage În aer, se rostogoli asemenea unei pietre În interiorul său. În locul gurii de pe fața sa, se umflă acum un balon, destul de caraghios, gata-gata să plesnească. Mașa vru să-și facă semnul crucii, dar nici limba, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mâini și nici picioare. Odată cu fața, Întregul său trup se rotunjise, luând forma unui ou. Exista ea, dar exista și oul. Erau o Mașa-Mașă și o Mașă-ou, cu Mașa-Mașă ce stătea ghemuită În interiorul Mașei-ou, cu căldărușa Între genunchi, observând cu uimire cum lucrurile din jurul ei, În aparență neschimbate, capătă noi contururi. În interiorul oului era cald și bine. Numai mirosul se dovedi a fi nu tocmai plăcut. Mirosea a cameră stătută și a pește prăjit. Respirând cu greutate, Mașa simțea că i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un gest să-și pună odată semnătura. Mașa stătea În cumpănă. În inima ei, teama și Îndoiala Își Înfipseseră din nou colții. Cuvintele babulei Îi reveniră-n minte... Dar mâna sa dreaptă se mișca independentă parcă de voința ei. Cu uimire, femeia văzu cu semnătura ei, frumos adusă din condei, strălucește deasupra celorlalte Înscrisuri pe hrisov. - Sigur e doar un ordin de deplasare? Întrebă cu inima Îndoită. - Păi, ce altceva să fie? spuse oaspetele pe un ton ușor ironic, presărând peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Libia. Tintin, magnifica carte cu povești, nu era decât rareori împrumutată - ea era admirată de la distanță, râvnită și jinduită cu acea invidie hipnotică pe care numai socialismul biruitor o putea naște în sufletele noastre. Și poate că această capacitate de uimire în fața lui Tintin și a lui Milou mă urmărește și astăzi, atunci când în drum spre facultate mă opresc, automat, spre a admira vitrina în care se află un modest anunț : „Aici puteți găsi albumele Tintin”. Socialismul real a trecut, lăsând
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pe jumătate bucuros, pe jumătate melancolic. Cu paharul de whisky în mână, Haddock urmărea fascinat această suită de acrobații ale lui Tintin. Și doar câteva exclamații modeste, în care se mai puteau ghici urmele ectoplasmelor atât de dragi căpitanului, trădau uimirea care îl copleșea. De sus, de pe scară, ca un matelot ce a descoperit pământul după ani de căutare, Tintin striga fericit, având în mâini o uriașă hartă a lumii : — „Căpitane Haddock, ridicăm ancora, în sfârșit ! Depeșele de astăzi nu mai
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
borduriană să capete chip. „Totul s-a sfârșit !” Din pragul ușii, Tintin îl țintea pe Sponsz și pe complicele său cu o pușcă luată de la una dintre gărzile imobilizate. „Coșmarul pe care l-ai plănuit nu se va produce niciodată.” Uimirea lui Sponsz nu se putea citi pe fața lui, care rămase la fel de rece și de imobilă. „Se pare că am subestimat rezistența ta și a prietenilor tăi. O moarte de glonț rămâne mult mai eficientă decât orice înfometare.” Dar nimic
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
că nu avea să mai plece niciodată cu adevărat, jocul de-a v-ați-ascunselea cu moartea îi devenise indispensabil, parfumat și halucinogen ca și mănunchiul de ciuperci oferite, cândva, de Levi Colombia. Cei din jurul său ajunseseră să îl privească cu aceeași uimire cu care urmărești gesturile de energie ale unui sinucigaș : marinarul cu cercel în ureche, traficantul de arme pentru republică, mergea în acele colțuri pe care ceilalți le evitau, surâzând enigmatic, ca și cum ar fi fost sigur că glonțul și moartea nu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Și iată că locotenentul se îndreaptă spre mine: Hai puștiule, nu vrei să zburăm? Sigur că voiam dar spre deosebire de preot care fusese ajutat de prezența evangheliei, eu nu aveam nimic care să-mi fie de bună menire. Ba da. Aveam uimirea cunoașterii lumii.Și am zburat. Din Brandemburgul ușor ca o pană m-am prins ca de un fir de ață de apa Bârladului și am tăiat toată mă măliga pământului să-mi umplu foamea sufletului. Dar de ce să vă pierdeți
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
este o stare de "pregătire" pentru nașterea sensului ce se desfășoară în cadrul trăirii (în cazul acesta, a unei trăiri neraționalizate). Frumusețea locurilor vizitate stă într-o măsură considerabilă sub semnul dispozițiilor personale; rămâne ca disecția acestor dispoziții să dezvăluie ingredientele uimirii sau indiferenței noastre. Să ne setăm înțelegerea prin intermediul unor povești comune; acesta este rolul Bibliei. ٭ O raportare de avar la gândire: să-ți pară rău pentru toate momentele în care investiția ta (propria minte) nu produce nimic, pentru toate clipele
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
așezară din nou. Urmă apoi o liniște totală. Viteza de desfășurare a acestei secvențe, din momentul în care cuvintele revelatoare fuseseră atât de vibrant rostite și până la această tăcere din final, îl lăsă pe singurul martor neutru afectiv, mut de uimire. Nu complet mut, bineânțeles. Sensul cuvintelor "Majestate Divină" încă provoca asociații de idei. Și mai rămânea faptul incredibil că engleza era vorbită și înțeleasă de toată lumea. Totuși, îi deveni acum cât se poate de clar că orice idee pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Am impresia că aceasta este o navă de război. Trecură câteva momente până să primească o reacție la afirmația sa. Bărbatul își încetini iarăși mersul și, întorcându-și capul, îl fixă cu o privire în care părea că se citește uimirea. - Și ce impresii mai ai? zise el. Apoi adăugă: Ai gânduri ciudate. Gosseyn insistă: - Însăși existența unei nave atât de mari și faptul că adineauri ai pomenit despre prizonieri, dovedește că de unde ați venit - haide să numim locul vostru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
nu e pe placul lor, ei încep să răcnească. Gosseyn spuse: - Dă-mi numele celor din grupul de intimi și eu am să merg să stau de vorbă cu ei. Dacă a existat vreodată un om cu o expresie de uimire față, atunci acela era Blayney în momentul de față. - Să vorbești cu ei!? spuse el. Ți-ai pierdut mințile? - Ei, nu chiar să vorbesc... Fu rândul lui Gosseyn să zâmbească înțelegător. - Preocuparea mea principală este să încep reînființarea Mașinii Jocurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
gândească ce ar putea, ei fiecare în parte, să facă pentru a se simți mai bine în noua situație. Era așa de concentrat încercând să analizeze ce s-ar putea întâmpla încât nu lăsase să pătrundă alte gânduri până ce, spre uimirea sa, îl izbi țipătul unui mesaj mental: "...domnule Gosseyn Trei - era vocea lui Gosseyn Doi - am primit gândurile tale, începând de-acum trei minute; și încă ești așa de concentrat asupra noii tale situații încât nu le-ai primit pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
constituie unul și același adevăr, care poate Îmbrăca, indiferent de anotimp sau oră, două forme: una masculină, alta feminină. Întinzându-se pe jos masterandul descoperi și adevărul baltă. Concentrându-se, Oliver vru să prindă cu privirea adevărul pește, dar, spre uimirea lui, dădu peste un chiștoc, pe care În lipsă de altceva mai bun Îl mestecă În gură. Descoperi adevărul glastră și adevărul vază. Un timp stătu pe masă, În chip de boboc de trandafir, apoi, urcându-se pe pervaz, preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vremii, cât și de sentimentele umane. Din această pricină, uneori se Întâmpla ca Însuși masterandul Oliver să fie năpădit de ele. Uneori chiar și duminica, În timp ce asculta Sfânta Liturghie transmisă la difuzor, meditând la Învățătura Sfintelor Evanghelii, masterandul vedea cu uimire cum o mulțime de frunze galbene și verzi de ce-i acopereau brațele și coapsele se metamorfozează sub privirea lui În cărți de joc, popi, dame și valeți, având imprimate pe față figuri extrem de stranii, care Îl arătau cu degetul strâmbându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cinicul. „Prin urmare, aveți Înclinații ciudate. Sunteți mai puțin bărbat și mai mult femeie...” „Iar dumneata?” gâfâia celălalt. „Iar eu sunt invers... Mie-mi plac fustele și rochiile... Atât de mult, Încât, uneori, le Îmbrac În casă...” Noimann-cinicul privi cu uimire spre interlocutorul său și abia atunci observă că acesta Își trăsese peste pijama rochia de seară a Mathildei. Din pricina trupului plinuț, cusuturile rochiei cedau. Penitentul atinsese culmea neobrăzării. Rochia fusese mototolită și Îmbrăcată dinadins pe dos, pete de tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fâșiile au căzut. Și o fetiță trandafirie, goală pușcă, atârna din pumnul detectivului ridicat înspre tavan. Părul ei blond cădea în bucle, măturând podeaua. Brațele goale îi spânzurau de o parte și de cealaltă a capului. Gura căscată într-o uimire mută îi arăta dinții albi, mici cât niște perle, și cerul gurii roz și neted. O fetiță la vârsta vânătorilor de Paști după ouăle de ciocolată, a primei împărtășanii și a statului pe genunchii lui Moș Crăciun. Cum o gleznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
momentul problemă, de criză, când ai căzut și tocmai te ridici, rezolvi problema, ori când pe tine însuți te cobori pentru a-ți ajuta semenul să se ajute. Prin repetiție poți să știi, dar nu poți să înțelegi cum (cu uimire, milă cognitiv sublimatoare) ți se întâmplă prin întrebare, din însăși situația-problemă. Pe un obiect îl știi, dar pe un subiect trebuie să-l înțelegi. Dimensiunea empatică a înțelegerii, de rezonanță spirituală, ține de saltul, de înalta relație-realitate de a fi
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
ochii ațintiți la cer. Până și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întâmplase ceva Într‑acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu credea În minuni, În afara minunii credinței, iar minunea putea veni doar de la El, de la Singurul Făcător de Minuni, de la cel care prefăcuse apa În vin; orice altceva erau Înșelăciuni de magicieni cu firele lor nevăzute, Minunea era un dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
răspuns clar. Ridicându‑se Într‑un cot, Simon Îi zise peste umăr: „Pământul e tot pământ, oriunde l‑ar semăna omul. Adevărata Îngemănare e când bărbatul se Însoțește cu femeia“. „Orice bărbat cu orice femeie?“ Îl Întrebă Petru care de uimire fu cât pe‑aci să‑i privească. „Femeia este o urnă a desfătării“, zise Simon. „Iar tu, făptură sfielnică, Îți astupi urechile, să nu le Întinezi cu blasfemii, sau Îți ferești privirea, chiar fugi când nu mai ai ce zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
belgrădean Književnost, din mai‑iunie 1981, iar un an mai târziu În New Yorker din 12 iulie 1982, În traducerea lui Amiel Alcalay. Persoana care avusese acel vis și căreia Îi fusese dedicată povestirea, descoperise Într‑o zi, cu o uimire frisonată, că, de fapt, cele mai intime coșmaruri ale sale erau deja materializate În piatră dură, ca‑ntr‑un monument hidos. După mai bine de șase luni de la acel vis coșmaresc, și cum povestirea fusese deja tipărită, o revistă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]