6,856 matches
-
elemente specifice artei leopardiene, transpunându-le în propria tehnică a cuvântului reificat, nu din dorința de a se plia noilor tendințe, ci mănat de o afinitate profundă. Legătură dintre cele două tehnici (cea a verbului reificat și cea a cuvântului vag), despărțite de un arc temporal de un secol, demonstrează apropierea scriitorului modern de gânditorul romantic, într-o manieră mai evidentă decât ar fi dorit-o, poate, Quasimodo, deosebit de sensibil la asemănările semnalate de critici între operele sale și cele ale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
termenii contrastanți: copii adulți, râs întristare. Alăturările binare descriu succint firul existenței umane supuse curgerii timpului, dominate de realitatea durerii și încheiate în lumea tăcută a morții. Creatorul observa cu detașare trecutul, prezentul și viitorul. Depărtarea, componența esențială a poeticii vagului, îi permite să vadă, să analizeze, fără a se lasă antrenat în devenire, să înțeleagă că viața se află sub semnul morții care se insinuează în fiecare clipă ce bate și în fiecare manifestare existențiala. Atunci cand poetul ermetic se referă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cu tentă patriotică, regăsim termenul amintit în La monumentul lui Dante, unde autorul alege formă de plural: venti. Pluralul, folosit de Leopardi și în alte poezii (epitetele interminati spazi și sovrumani silenzi din Infinitul) este un procedeu al poeticii cuvântului vag, formulate în Zibaldone și aplicate în versuri. Venti prin impresia nedefinita și vastă pe care o trezește în cititor se numără printre cuvintele vagi destinate să genereze o multitudine de idei. În poeziile quasimodiene toate ocurentele acestuia se prezintă la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
alte poezii (epitetele interminati spazi și sovrumani silenzi din Infinitul) este un procedeu al poeticii cuvântului vag, formulate în Zibaldone și aplicate în versuri. Venti prin impresia nedefinita și vastă pe care o trezește în cititor se numără printre cuvintele vagi destinate să genereze o multitudine de idei. În poeziile quasimodiene toate ocurentele acestuia se prezintă la forma de singular. Cu aceeași impetuozitate regăsim vântul că suflu al furtunii în La nunta surorii Paolina: În lupta sprinten / se-aruncă vântul și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
contextelor de apariție demonstrează co-ocurența termenului vânt cu două elemente imagologice tipic quasimodiene: corde și chitarre, ambele contribuind la trasarea unor viziuni impregnate de tristețe, în care apare formă de plural că într-un ecou al poeticii leopardiene a cuvântului vag. În alte versuri vântul și coardele de chitare adâncesc starea de depresie amplificata și de peisajele autumnale întunecate dominate de epitetul grigio. Aceste motive caracteristice pentru sicilian fac parte dintr-un univers foarte personal, făurit exclusiv în propriul laborator de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
limbi: acesta din urmă este cazul versurilor întitulate chiar Imitație ce pornesc de la poezia La feuille de Antoine Vincent Arnault (1766-1834). Modificând-o substanțial, Leopardi și-a depășit modelul, a trecut dincolo de mesajul poeziei inițiale adăugându-i o componentă de vag, indefinit, ușor, mai putin pregnanta în textul de pornire. Vădind opinii identice cu cele ale antecesorului, autorul ermetic afirmă în introducerea unuia dintre volumele sale: Să imiți înseamnă aici să înfăptuiești aceeași muncă pe care a făcut-o poetul originar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
model în arta verbului leopardian. Tehnică scriitoriceasca a cuvântului reificat, caracteristică autorului ermetic și explicată de Oreste Macrì în introducerea la volumul Poezii din 1938, este tributara, trebuie repetat, concepțiilor leopardiene despre verb; din ele, Quasimodo preia și caracteristicile de vag și nedefinit, fapt nesemnalat de cunoscutul exeget. Poetica cuvântului vag, formulată de Giacomo Leopardi cu un secol înainte de nașterea poetului din Modica, se baza pe conceptul-pivot de indefinit, propus drept ideal ce trebuie atins. Îl vago, cu sensul de poetic
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
caracteristică autorului ermetic și explicată de Oreste Macrì în introducerea la volumul Poezii din 1938, este tributara, trebuie repetat, concepțiilor leopardiene despre verb; din ele, Quasimodo preia și caracteristicile de vag și nedefinit, fapt nesemnalat de cunoscutul exeget. Poetica cuvântului vag, formulată de Giacomo Leopardi cu un secol înainte de nașterea poetului din Modica, se baza pe conceptul-pivot de indefinit, propus drept ideal ce trebuie atins. Îl vago, cu sensul de poetic în cel mai înalt grad sommamente poetico (Zibaldone, 26) implică
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de la aceste trei repere ale artei ambiguității și analizând modul în care tehnică scriitoriceasca a emulului ermetic le reflectă, s-a constatat în primul rând o predilecție pentru cuvintele antico și silenzio ce fac parte din inventarul leopardian al termenilor vagi; în al doilea rând, s-a remarcat că arta a cuvântului reificat, bazată pe tendința centripeta de concentrare a semnificației termenilor (după cum explică Oreste Macrì) este dublată, în fapt, de o forță centrifuga, prin care sensul acelorași rezonează, firește, în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a semnificației termenilor (după cum explică Oreste Macrì) este dublată, în fapt, de o forță centrifuga, prin care sensul acelorași rezonează, firește, în relație cu cele contextuale, trezind în cititor impresia de vastitate, de evanescenta trăsături comune cu poetica leopardiană a vagului. La nivelul vocabulelor, tensiunea perpetua ce se naște la granița dintre caracteristicile semantice individualizante și deschiderea lor către context oferă măsură ambivalentei cuvântului quasimodian, componența definitorie a condeiului sau. În articolul citat în introducerea prezenței cercetări, Mariella Cantelmo sublinia, în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Cantelmo sublinia, în alți termeni, aceasta dublă fațetă a cuvintelor ermeticului, gata să se închidă în duritatea pietrei sau să se transforme în suflu ce dispare că o tresărire a văzduhului.527 Vocabulele au o rezonanță similară cu a celor vagi, leopardiene. Arătând ambiguitatea și lejeritatea ce le caracterizează în poezia sicilianului și subliniind capacitatea lor combinatorie, considerăm că am adus teoriei macriene a cuvântului reificat o completare binevenită, menită să ridice măcar un semn de întrebare în legătură cu imobilitatea teoriei despre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
văzut că ambii autori scindează cu precădere grupurile nominale formate dintr-un adjectiv antepus și un substantiv. Dintre adjectivele separate de substantivul regent în versuri diferite a ieșit în evidență antico, ce face parte și din seria lexicala a cuvintelor vagi. Această constatare, precum și preferință ambilor scriitori pentru antichitate au făcut necesară analiza paralelă a contextelor în care apare adjectivul antico. Am observat că epitetele în oglindă: antică voce (Quasimodo) voce antică (Leopardi), prin intermediul cărora trecutul este readus în prezent, confirmă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
e lamentar nell'alto / ozio de' câmpi, all'aer muto e fosco, / antichi danni e scellerato scorno, / e d'ira e di pietà pallido îl giorno. (vv. 69-76) (...) tu le cure infelici e i fati indegni / tu de' mortali ascolta, / vagă natură, e la favilla antică / rendi allo spirto mio; (vv. 88-91) Inno ai Patriarchi: E se di vostro antico / error che l'uman seme alla tiranna / possa de' morbi e di sciagura offerse, / grido antico ragiona, altre più dire / colpe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nubiferi gioghi equoreo flutto / scampi l'iniquo germe, o tu cui prima / dall'aer cieco e da' natanți poggi / segno arrecò d'instaurata speme / la candida colomba, e delle antiche / nubi l'occiduo Sol naufrago uscendo, / l'atro polo di vagă iri dipinse. (vv. 57-64) Îl primo amore: Oh come soavissimi diffusi / moți per l'ossa mi serpeano, oh come / mille nell'alma instabili, confusi / pensieri și volgean! qual tra le chiome / d'antica selva zefiro scorrendo, / un lungo, incerto mormorar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
spalle, / per montagna e per valle, / per sassi acuți, ed altă rena, e fratte / al vento e alla tempesta (...) corre via, corre, anela (Canto notturno di un pastore errante dell'Asia). 346 În Zibaldone Leopardi enumeră foșnetul vântului printre imaginile vagi și indefinite menite să înfrumusețeze și să înnobileze poezia: è piacevole per se stesso, cioè non per altro, se non per un'idea vagă ed indefinita che desta, un canto (îl più spregevole) udito da lungi, o che paia lontano
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
notturno di un pastore errante dell'Asia). 346 În Zibaldone Leopardi enumeră foșnetul vântului printre imaginile vagi și indefinite menite să înfrumusețeze și să înnobileze poezia: è piacevole per se stesso, cioè non per altro, se non per un'idea vagă ed indefinita che desta, un canto (îl più spregevole) udito da lungi, o che paia lontano senza esserlo (...) lo stormire del vento, massime nei detti cași, quando freme confusamente în una foresta, o tra i vari oggetti di una campagna
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dictat de competența și de memoria pe care cititorul le probează. Intertextul lui Riffaterre se referă la indicii și urme percepute de cititor, fie că este vorba despre citat implicit, aluzie mai mult sau mai puțin transparentă ori o reminiscență vagă, tot ce ar putea lumina organi zarea stilistică a textului. A doua contribuție importantă, în debutul anilor '80, îi aparține lui Antoine Compagnon: La Seconde Main ou le Travail de la citation (Paris, [1979]), care oferă un studiu sistematic asupra intertextualității
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unele din altele, se influențează unele pe altele conform unui principiu deloc spontan; în același timp, niciodată nu putem vorbi de reproducere textuală pur și simplu sau de adoptare plenară 32. Reluarea unui text poate fi aleatorie sau consimțită, aminitire vagă, omagiu declarat sau, mai mult, supunere față de un model, răsturnarea canonului 33 sau inspirație voluntară. Citat, aluzie, referință, pastișă, parodie, plagiat, colaje de tot felul, practicile intertextualității se repertoriază ușor și se lasă descrise 34 (Samoyault: 2001, 5). Autoarea studiului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Totuși, nu se poate vorbi despre consecința unei dispersări. Dimpotrivă, mitul nu încetează să adune sens prin utilizarea succesivă, asigurându-și, dincolo de variațiunile detaliilor, fixarea caracteristicilor lui perene. Din acest motiv, consideră autoarea lucrării, reluarea mitului se asociază unei memorii vagi și delocalizate. Rescrierea mitului nu presupune repetarea narațiunii pe care o cuprinde; el povestește și istoria propriei istorii, ceea ce reprezintă, de asemenea, o funcție a intertextualității. Transformarea îi asigură mitului supraviețuirea și trecerea continuă. Nici studiu al influențelor, nici simplă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
facerea ei" (Vultur: 1992, 11). Totuși, semioticiana pasionată de memoria istoriei și de discursurile acesteia nu va apela în practica demontării și explicării intertextualității la această distincție, ci va opera cu sensul general al termenului: "definim intertextualitatea într-un mod vag, ca preluare și transformare în interiorul unui text a altor texte"53 . În 1976, pe când Laurent Jenny trimitea în lume strategia formei (intertextuale) în prima sa lucrare, Inițiere în metodele analizei discursului, Dominique Maingueneau aborda intertextualitatea propunând o anumită simplificare a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu plus sau cu minus. Dacă repetarea este mai pronunțată decât diferirea, semnul este pozitiv (R > D → + ). Deoarece hipertextul are nevoie de cât mai multe puncte de ancorare pentru a stabili legătura cu hipotextul. Dacă diferirea domină repetarea, apropierea este vagă, nesusținută, receptorul riscă, în lipsa indiciilor repetării, să nu sesizeze relația dintre texte; semnul este cu minus (D ≥ R → ). Atunci semnificatul rămâne fără semnificant, puncte suspendate, exterioare unui sistem. Este important nivelul la care se situează elementele reiterate: segmentul de suprapunere
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
l-a ajutat pe eroul pe jumătate luciferic să ocolească radiațiile lui Hawking și să se recompună după dezintegrare. Chiar dacă amnezia l-a ferit și de amintirea Paradisului, și de dramatismul căderii din el, informația rămâne stocată undeva, ca un vag ecou oniric. I se pare că s-a trezit din niște vise lungi, obscure, fără de înțeles și el privește, fără de-ncredere în realitate, la împrejurimea lui (Eminescu: 2011, II, 61). Deși interpretarea experienței neobișnuite a lui Dionis riscă să pară
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
centralizarea unităților lexicale furnizate de dicționarul coordonat de Dumitru Irimia, în ideea de a surprinde relația dintre semantică și starea de spirit dominantă în operă. Dorința evadării într-o altă dimensiune se asociază cu nevoia de spațiu și lumină, ambele vag conștientizate de Dionis. Dimensiunea ferestrelor ar trebui să avantajeze lumina și claritatea, însă efectul vizual completează întunecarea pereților murdari de fum: (S1b) De prin crâșme și prăvălii pătrundeau prin ferestrele cu multe geamuri, mari și nespălate, o lumină murdară, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
onomastică dintre personajele feminine din text/avantext determină diferirea, semnificativă intratextual. Dacă Maria invocă Fecioara sau mama, figuri arhetipale pentru om, ca entitate colectivă sau individuală, Onde trădează relaxarea în raport cu încărcătura simbolică a prozei. Vizibil omonim undei, ca pre-contu rare (vagă, incertă, insinuantă) a sunetului, Onde nu se știe a cui fiică este...Poate a sunetului, poate a trecerii timpului. Sau iubita din Umbra mea personifică undoietele oglinzi din Sărmanul Dionis. Opțiunile onomastice din cele două variante semnalează distanțarea față de magie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Asta nu-i întristare. Desperare? Asta nu-i desperare. Este moartea de viu, este marginea gândirei, este o luptă vană, crudă, fără de voință și fără de speranță. Martiriu este numele simțirei mele (Eminescu: 2011, II, 266). Formularea din hipertext este relativ vagă, deși lexemul agonie ar putea sugera impondera bilitatea dintre viață și moarte; totuși, îmbră cămintea conotativă a acestui cuvânt prezintă tonuri filosofice, ca să nu spunem abisale: el exprimă o neliniște prea abstractă, ale cărei surse ori forme de manifestare sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]