4,573 matches
-
smucit și a rupt-o la fugă, ca și cum l-ar fi urmărit un lup. M-am întors cu spatele la cadavru, dar nu puteam să nu aud muștele care bâzâiau la mâinile ei și în jurul cuțitului plin de sânge care era alături. Vulturii coborau în rotocoale, apoi se înălțau iar. Vântul flutura prin tunica mea, iar eu tremuram ca varga. M-am dus înspre marginea văii și am încercat să mă gândesc cu blândețe la cea care fusese Ruti. Dar tot ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ca să intre în larga mare liniștită care scobea pe dinăuntru pământul țării, lărgindu-se treptat ca o creastă de cocoș. CAPITOLUL X Călare pe un asin și însoțit de un soldat pe alt asin, Auta urca drumul șerpuit al Muntelui Vulturilor, așezat în partea cea mai de miazănoapte a Atlantidei, într-un șir de nouă munți, dintre care acesta era cel mai înalt. La stânga Muntelui Vulturilor, peste o vale nu prea adâncă era altul, înfățișîndu-se pe alocuri verde, pe alocuri stâncos
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
asin și însoțit de un soldat pe alt asin, Auta urca drumul șerpuit al Muntelui Vulturilor, așezat în partea cea mai de miazănoapte a Atlantidei, într-un șir de nouă munți, dintre care acesta era cel mai înalt. La stânga Muntelui Vulturilor, peste o vale nu prea adâncă era altul, înfățișîndu-se pe alocuri verde, pe alocuri stâncos. Pieziș, către jumătatea arcului dintre miazănoapte și răsărit, se zărea aburind un munte rotund și pieptos, mai puțin înalt, iar departe spre zarea răsăriteană se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe celălalt, pipernicit, mai mult o stâncă golașă, Auta își aducea aminte că a văzut foarte mulți corbi. De aceea i se și spunea Muntele Corbilor. Erau încă doi munți, spre miazănoapte, care nu se vedeau decât din piscul Muntelui Vulturilor, numit Piscul Sfânt, dar până acolo Auta mai avea mult de mers. Până la poale, el și soldatul urcaseră cu luntrea pe cursul Râului Rece, iar de acolo înainte au luat asini. Soldatul care-l însoțea era un om în pragul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cerul curat. Nu mai era cald. Soarele cobora spre apus, amestecîndu-și ultimele raze cu boarea munților. Dese izvoare țâșnind de sub pietre își cântau cântecul din fluier de argint sau din fluier de trestie, iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii de stâncă aspră, unde sclipea oricalcul și se răspândea în lumini galbene aurul unui mare palat. Deasupra întregii priveliști, ieșea din Piscul Sfânt, ca întotdeauna, un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui Iahuben, trebuia să fi ajuns la Piscul Sfânt. Dar nădejdea sutașului de a-l mai vedea era firavă, fiindcă nici Auta nu cobora în orașul regesc decât foarte rar, nici Iahuben nu mai avea cum să ajungă pe Muntele Vulturilor. Stătea de trei zile alături de palatul pe care niciodată nu-l văzuse până atunci de aproape. În cele două dintâi, fu peste măsură de mulțumit să privească uluitoarea frumusețe pe care nimeni, în nici o tară a lumii, nu și-o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un singur om. - Și pe robi, stăpîne? Marele Preot se încruntă puțin: - De ce-mi pui întrebări la care știi să răspunzi și singur! Dacă aș avea cu ce, te-aș trimite să zbori până la steaua aceea. Dar cum? Pe vulturi?... Sau dacă ar fi la marginea pământului. - Dar pământul are margine, stăpîne? Abia acum ochii bătrânului își schimbară tăcerea. - Ce vrei să spui, Auta? Ai înnebunit? Are margine, firește. O tavă n-are margini? Sclavul își strânse pumnul și începu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta privi o pasăre în zbor. Totdeauna pizmuise păsările, dar acum le ura. Știa că nu-i e dat omului să zboare. Odată, puține luni după ce venise în palatul din Piscul Sfânt, își făcuse în ascuns, din câteva aripi de vulturi uciși cu arcul, niște aripi mari. Și într-o dimineață, cerând învoire Marelui Preot să se ducă pe malul mării, s-a dus fără să-i spună bătrânului de ce. Acolo, de pe o stâncă atârnată deasupra valurilor, legîndu-și aripile strâns de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
robii purtători ai scaunelor celor doi preoți se schimbau la fiecare jumătate de ceas, ceilalți mergând toți pe asini, ca să fie odihniți. De câteva ori Marele Preot blestemă în sinea sa încetineala mersului și se gândi înduioșat la aripile de vultur făcute cândva de Auta. Înaintau grăbiți, dar i se părea că înaintează ca melcii. Și, cu toată graba lor de a ajunge cât mai era soarele sus, nu ajunseră decât noaptea. Cei doi preoți, înconjurați de câțiva soldați dintre cei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de trei veacuri și jumătate!) îi ceru sfatul, întrebîndu-l ce e mai bun de văzut ca priveliște. Auta îi vorbi despre Marele Oraș. - Dar de aici nu se mai vede nimic. De ce zburați așa de sus, unde nu ajung nici vulturii? - Ca să nu fim văzuți de jos și să nu-i speriem pe oamenii voștri fără rost. Orașul îl vom vedea altă dată. Voi aveți munți, am vrea să cunoaștem munții. Pe planeta noastră astfel de priveliște nu se poate găsi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rămase înlemnit. Se uită prin fereastra din podea și, văzând că luntrea nu cade, se mai liniști, totuși încă înspăimîntat că luntrea poate sta în văzduh fără să cadă, fără să zboare și fără măcar să se rotească în cercuri ca vulturii. Străinii îl lăsară să se mire, apoi unul îi aduse aminte: - Umbra n-o mai măsori? Auta se rușină, și se uită repede la săgeata neagră. Se uită puțin, ochii lui fiind de mult obișnuiți cu astfel de măsurători. Strigă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe oamenii voștri! Auta se însenină: - Tocmai de aceea... (Străinul nu-l pricepu. De altminteri, nici nu se străduia acum, urmărind altceva). - Dar palatul Marelui Preot nu este chiar în pisc. Noi zicem așa, Piscul Sfânt, însă de pe umărul Muntelui Vulturilor unde stă palatul și până în pisc e urcuș de o zi. În pisc e un fel de podiș, și o peșteră... Ascultîndu-l cu luare aminte pe pământean, străinul nu mai așteptă și zise: - Atunci ne ducem acolo. Urcîndu-se în luntre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nopți, apoi tot atâta spre răsărit și, ocolind munții de unde făcuse Iahuben rost de arme, cârmi spre miazănoapte pe o mare fără prea multe furtuni supărătoare, unde pluti încă șase zile și șase nopți până se apropie de țărmul Muntelui Vulturilor. Împingând cu ajutorul celor o sută douăzeci de vâslași turnul zeilor pe țărmul neted și plin de iarbă, corăbierii plecară înapoi spre limanul regesc, închinîndu-se puternicilor zei argintii și mulțumindu-le că nu i-au ars și nu i-au ucis
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din Piscul Sfânt, mai sus de podișul de unde zburase, fumul subțire și plăcut de altădată se îngroșă, apoi cu un bubuit asurzitor se năpusti spre cer un stâlp de pulbere aprinsă, și în câteva clipe tot piscul se nărui. Muntele Vulturilor rămase fără piscul său sfânt. Cărțile și zidurile și lespezile din palatul Marelui Preot erau acum praf de scântei. Apoi se lăsă seara. Cu oarecare timp înainte de aceste două întîmplări, cele unsprezece corăbii lungi ale Marelui Preot ieșiseră în larg
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ne pândea primejdia mării care fierbe în clocote. Și nici în Atlantida nu mai puteam rămâne. Am plecat la noroc. - Și cum ați scăpat? - Ne-am gândit că vom ieși măcar spre țările cețoase de la miazănoapte, dar zărind la stânga Muntelui Vulturilor și la dreapta apă în loc de pământ, am cârmit la dreapta și am trecut spre răsărit. Stâlpii lui Melkart erau acoperiți de apă. Cât am trecut prin dreptul Muntelui de Foc, deși nu-l vedeam pentru că am plutit în partea cealaltă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
amestecară cu gazdele și după un veac urma lor pieri. Omul care-i adusese acolo se numea Hu Hadarna. Din partea de miazănoapte a Atlantidei scăpă de urgie numai lanțul celor nouă munți, între care cel mai înalt rămase tot Muntele Vulturilor, scurtat doar de piscul său sfânt. Puținii oameni însă muriră curând de foame, căci pădurile de la poale arseseră, iar sus nu mai creșteau decât niște tufe nefolositoare și mușchiul de pe stânci. Numai cel din urmă ostrov de la răsărit, dintre cele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
e minciună, s-ar putea să se fi întors acei străini ciudați. Dar nu știu, slăvite, cum am putea să-i urmărim. Cine din slujitorii noștri s-ar măsura cu zborul prin văzduh al acelor străini blestemați! Chiar dacă am domestici vulturi să zburăm pe ei... - Destul! porunci bătrânul. De aceea trebuie să știm încotro se îndreaptă. Cu cât e lupta mai grea, cu atâta să fim mai pregătiți. - Dar de ce trebuie să ne temem de ei, slăvite? întrebă un preot tânăr
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vrut poate doar să mai calce o dată pe nisipurile copilăriei lui, însă arșița cumplită de-acolo, de care chiar el se dezvățase, ar fi vătămat sănătatea celorlalți. Zborul din urmă se făcu deasupra Mării Atlantice, cu câteva ocoluri împrejurul Muntelui Vulturilor unde fusese odată Piscul Sfânt, și apoi luntrea se îndreptă spre răsărit. Și astfel se sfârși cel din urmă drum pământean. După o zi de odihnă, marea luntre, minunata luntre venită din stele începu să fie cercetată în vederea marelui zbor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ce era ceva mai tânăr că poetul lor iubit îi va desfăta azi cu o poveste nouă. Când se strânse lume destulă, Adapă începu să cânte o istorie nouă: despre călătoria lui Etana în cerul lui Anu, pe aripile unui vultur uriaș. Oamenii ascultau cu răsuflarea tăiată. Adapă cînta: - Prietene, vulturul zise Alungă tristețea de pe chipul tău. Vreau să te duc În cerul lui Anu. Să se odihnească pieptul tău Pe pieptul meu, Pune-ți brațele tale Pe aripile mele întinse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
va desfăta azi cu o poveste nouă. Când se strânse lume destulă, Adapă începu să cânte o istorie nouă: despre călătoria lui Etana în cerul lui Anu, pe aripile unui vultur uriaș. Oamenii ascultau cu răsuflarea tăiată. Adapă cînta: - Prietene, vulturul zise Alungă tristețea de pe chipul tău. Vreau să te duc În cerul lui Anu. Să se odihnească pieptul tău Pe pieptul meu, Pune-ți brațele tale Pe aripile mele întinse, Lipește-ți șoldurile tale De șoldurile mele. Lumea fremăta de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aripile mele întinse, Lipește-ți șoldurile tale De șoldurile mele. Lumea fremăta de mulțumire. Cântecul cel nou al acestui cerșetor cu glas aurit le plăcea tuturor. Văzând fețele oamenilor, Adapă își ridică glasul: - După un ceas îndoit De zbor încordat Vulturul spuse Către Etana " Te uită, prietene, Cum arată pământul, Privește marea Spre lanțul de munți!" "Pămîntul arată Ca un munte acuma, Și marea aduce Cu-o matcă de rîu." Auta își simți ochii umezi, și își șterse genele cu dosul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta își simți ochii umezi, și își șterse genele cu dosul palmei. Da, așa văzuse el pământul, zburând în sublima luntre care-l dusese dincolo de azur. Adapă cânta acum cu glas cald, tunător: - După două ceasuri îndoite De zbor încordat Vulturul spuse Către Etana: "Privește, prietene, Cum arată pămîntul!" "Pămîntul arată Acum ca un crîng!" După trei ceasuri îndoite De zbor încordat Vulturul spuse: Către Etana: " Te uită, prietene, Ce-i cu pămîntul!" "Marea-i acum Cât un șanț din grădini
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l dusese dincolo de azur. Adapă cânta acum cu glas cald, tunător: - După două ceasuri îndoite De zbor încordat Vulturul spuse Către Etana: "Privește, prietene, Cum arată pămîntul!" "Pămîntul arată Acum ca un crîng!" După trei ceasuri îndoite De zbor încordat Vulturul spuse: Către Etana: " Te uită, prietene, Ce-i cu pămîntul!" "Marea-i acum Cât un șanț din grădini!" Auta se așezase pe o piatră. Privea înainte, dar vedea în el. Ca prin vis mai auzea glasul prietenului său care cânta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tată? A fost zgârcit cu mine, dar oamenii lui îmi sunt frați..." Își îndreptă umerii obosiți. Unde era Maat cu razele ei nevăzute care l-ar fi înzdrăvenit în câteva clipe! Adapă cînta: După un ceas îndoit De zbor încordat Vulturul zise: " Te uită, prietene, Să vezi cum arată pămîntul!" "Pămîntul arată Ca discul lunii Iar marea-ndepărtată E-o curte îngustă." După două îndoite ceasuri De zbor încordat Vulturul zise: "Privește, prietene, Cum e acuma pămîntul" "Pămîntul arată acum - Ca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
câteva clipe! Adapă cînta: După un ceas îndoit De zbor încordat Vulturul zise: " Te uită, prietene, Să vezi cum arată pămîntul!" "Pămîntul arată Ca discul lunii Iar marea-ndepărtată E-o curte îngustă." După două îndoite ceasuri De zbor încordat Vulturul zise: "Privește, prietene, Cum e acuma pămîntul" "Pămîntul arată acum - Ca o plăcintă micuță Iar depărtatele mări Cât coșulețul de pîine!" Auta se încruntă. De ce își strica Adapă cîntecul? Sau îi era prea foame, și acești ascultători altfel nu-și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]