46,969 matches
-
în alt mod în orașul nostru, cu toate că publicul ori condițiile tehnice nu erau cu nimic mai prejos la Casa de Cultură din orașul nostru.” O bătaie scurtă în ușă. De dincolo de capitonaj se aude un „Da!” ferm, tăios, ca o comandă. Cei doi intră. După amabilitățile de rigoare, sunt invitați să ia loc. Stupariu expune, pe scurt, motivul vizitei sale. La un moment dat, e întrerupt: „Să știți, însă tovarășe secretar, că ultimul cuvânt în legătură cu plecarea elevilor și a cadrelor pe
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
reușeam să recunosc fiecare secundă, să identific fiecare fracțiune de secundă, chiar cu ajutorul unui insignifiant cristal gălbui. “Parcă aș avea în față o clepsidră electronică” mi-am spus atunci. Priveam fascinat cum “funcționa” anticul ornic când, deodată, ca la o comandă misterioasă, am auzit sunând deșteptătorul. Jumătate din trupul meu se trezise, partea cealaltă refuzând să-i urmeze exemplul; lucrul acesta făcea imposibilă trezirea cea deplină, adevărată, cu toate că realizam că fiecare secundă petrecută încă în pat putea avea efecte dintre cele
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
nevoia să fac pe rebela. Singura nevoie era aceea de a ține o sticlă verde-n mână, mai mult de impresie. Treaba nu era foarte complicată, dar procedeul de obținere a sticlei era. Meniul nu-l aveam la îndemână, iar comenzile se făceau la bar. Mi-am făcut, așadar, o strategie. Nu puteam să merg și să-l iau la întrebări pe barman, pentru că muzica era dată monstruos de tare. Pe lângă asta, mi-era de-ajuns faptul că trebuia să mă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
să dispară. Acum e liniște. M-au sedat și în curând nu o să mai știu nimic. Mi-au promis să facă ceva să mă salveze. Îmi vor induce o comă până vor găsi antidotul. Sunt într-o rezervă complet izolată. Comandă specială. Izolată fonic, vizual, magnetic, tele patic, de oricine. Și de orice mi-ar putea părea o dorință de îndeplinit. Asta a fost posibil cu o strategie mondială prin care oamenii au învățat să se mulțumească cu ce primiseră deja
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
li s-a defectat nava și rămăseseră față în față cu moartea, trei biete ființe închise într-o capsulă cât un sicriu, care alerga bezmetică prin Cosmos, piuind către Pământ mesaje. Iar oamenii ăia discutau cu cei de la centrul de comandă, unde computerele și colegii lor se străduiau să găsească o soluție și să nu-i lase să se piardă în spațiul nesfârșit și toată omenirea asculta cu sufletul la gură dialogul disperării care părea să fie o banală convorbire științifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
interesează, de parcă nu m-ar iubi sau poate că nici nu mă mai iubește. Dar asta ar fi prea puțin - se gândea, cu răutate - nu sunt ca un coleg, ci ca un birtaș, vine și se așează la masă, dă comanda, bea, schimbă două vorbe și pleacă. Dar acum nu mai gândea, vorbea cu glas tare, ridicându-se și trosnindu-și genunchii și erau unul lângă altul în picioare și bărbia ei tremura ușor și evita să-l privească. N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și vasul de război alunecă sub valuri. Un nor de fum mișcător trecu peste apă, Învîrtindu-se de parcă ar fi căutat vasul dispărut. Tatăl lui Jim se culcă În noroi. Jim stătea pe vine alături de el. Zgomotul moroarelor tancurilor de pe Bund, comenzile strigate ale ofițerilor japonezi și zumzetul avionului care se rotea păreau foarte Îndepărtate. Primele rămășițe din vasul Petrel ajungeau la ei; colaci de salvare și scînduri, o bucată de pănză de tendă cu frînghiile atîrnînd, care semăna cu o meduză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
chino-japonez luau În derîdere avioanele japoneze și piloții lor, dar tatăl lui Jim și domnul Maxted vorbeau Întodeauna cu respect despre ele. Jim se Întreba cum ar putea să-l vadă pe tatăl lui, cînd caporalul de gardă urlă o comandă În casa scării. TÎnărul soldat era Îngrozit de acest caporal mărunt și sever, care părea să fie gradul cel mai important În armata japoneză. Azvîrli chiștocul de țigară, Își luă pușca și ieși din salon, făcînd cu degetul un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
perechea de englezi, cu valiza lor de nuiele plină de pantofi, ședeau lîngă soldat În partea din spate a camionului. Jim Își Îndreptă haina, cînd un caporal japonez se cățără peste parapetul din spate. Avea ghetele ude, și urlă furios comenzi soldaților care Împingeau camionul pe pod. CÎnd ajunseră la malul opus, soldații porniră de-a lungul apei, pînă la punctul de lucru la podul de cale ferată. Caporalul Începu să-l blesteme pe șofer, Înfuriat În mod vizibil de starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Întinși. Jim se lăsă pe vine lîngă domnul Maxted, gonind muștele de pe fața lui. Mai putea simți Încă limba doamnei Vincent pe degetele sale. — Jamie... Altcineva Îl chema, ca și cînd ar fi fost un hamal chinez care aleargă la comanda stăpînilor săi europeni. Prea amețit ca să stea În capul oaselor, Jim se Întinse lîngă domnul Maxted. Era momentul să nu mai facă servicii pentru nimeni. Avea mîinile Înghețate de la apa de pe pista de zgură. Războiul durase prea mult. La centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dar cumva reușiseră să se Întîlnească la cîteva minute de următorul lor obiectiv. Cum drumurile se uneau, Jim putu să vadă figura pistolarului chinez, cu pieptul gol, cu pantalonii negri și cureaua de revolver. El stătea În spatele cabinei șoferului, strigîndu-i comenzi unui culi de la volan. Jim se temea de acest fost ofițer În armata regimului marionetă chinez, ai cărui pumni de fier Încă Îi mai simțea În oasele zdrelite din ceafă. Doar prezența lui Basie Îl salvase, dar grațierea putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
perfid”, o viclenie, o răutate „pe care oamenii nu le pot vedea”. Căci sub aparența lor umană, se disimulează o lume animală, o lume a sălbăticiunilor inaccesibilă spiritului mediocru al privitorului burghez. În spatele busturilor de bărbați și femei (executate la comandă), în spatele chipurilor de oameni, se întrezăresc capete de animale. Raporturile sculptorului cu acest univers secret, misterios al sălbăticiei, al non-umanului sunt puse în lumină de vânătorul de urși Ulfheim: oare, aidoma sculptorului care luptă îndârjit cu blocul lui de marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
o picătură de răcoare. Căldură și adiere. Și încă un lucru important. Aș prefera ca cele două cupe să nu fie identice, în schimb, fiecare să amintească totuși de cealaltă. ― Comprendo! Matteo clătina din cap. Era încântat. Prințul își formulase comanda concis, dar, în același timp, deosebit de plastic, ca un veritabil artist. ― Crezi că poți să faci așa ceva, Matteo? ― Va fi un onor si o piacere, serenissimo, se faceam ceva tanto deosebit. Veți primi mia desene chit de presto putem. Clopotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lunii? Nu, nu! Exclus! Eu le vreau gata pe 3 ianuarie. Am neapărată nevoie de ele pe 3 ianuarie. Acum ori niciodată! ― Oh, îmi pare nespus de rău, boierule, dar nu este posibil. Sunt extrem de aglomerat. Am o grămadă de comenzi. ― Lași tot și mi le faci! Înțelegi? Pe 3 ianuarie vreau să merg la reprezentațiune cu aceste haine. ― Ah, mergeți la reprezentațiune... La domnișoara Nanone... Ce frumos!... Ochii croitorului priveau undeva, în sus, ca și cum ar fi urmărit acolo evoluția unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
celelalte, monsieur. Revin numaidecât. Și croitorul ieși din separeu. Iancu îi salută scurt pe cei doi și se luă după croitor. ― Dar nu pot! Zău! se apăra acesta. V-am spus deja că sunt extrem de ocupat. Am o grămadă de comenzi de la ofițerii ruși. Pe generalul Kutuzov îl aștept chiar acum la probă. Trebuie să apară dintr-un moment într-altul. N-ați auzit că rușii dau un bal mare de Revelion? Toată lumea vrea haine noi și nu mai sunt nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
vorbea cu cineva. ― Toinette, draga mea, cred că ți se cuvine cel puțin un portret. Îl voi căuta chiar astăzi pe tânăr. Se pare că se pricepe într-adevăr la portrete. De altfel, am auzit că a primit mai multe comenzi de la oameni foarte importanți. Și Toinette avu parte de o privire nesperat de tandră din partea soțului său infidel. Zâmbi cochet. Dar ținea să-și savureze victoria. Întinse o mână peste măsuța care îi despărțea și el se grăbi să i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu palma dusă la falcă, cu toate trăsăturile frânte de durere. ― Au, au, nuuu! strigă și Toinette, sărind în picioare, cu privirile fixate pe covor. Bichon începu să latre nervos când la unul, când la celălalt, în timp ce stăpâna lui dădea comenzi contradictorii. Prin cameră se perindară mai multe slugi ca să strângă masa și să șteargă petele de pe covor. Se ciocniră unii de alții, se încurcară, reușind să mai adauge și alte pete pe același covor. ― Nu, au, nuuu! gemea disperat Ledoulx
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ideea, după care zâmbi cu un subînțeles neremarcat însă de consul. ― Vinul?.. Fără îndoială! ― ...neîndoit, vreți să spuneți! Da, ca să putem închina, cum se cuvine, pentru apropiata plecare a Marelui Komandir. ― Ce? Ah!... Adică, pleacă? ― Destul de curând, bănuiesc. Oricum, la comanda armatei ruse de la Dunăre, țarul l-a numit deja pe amiralul Pavel Ciciagov. Și acum, partea cea mai interesantă: generalul Kutuzov încă nu știe nimic despre această schimbare. ― Ha, ha, ha! I-au făcut-o! I-au făcut-o! ― Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
păcate, nu i-l putea mărturisi de pe acum domniței Ecaterina. Prințul se ridică și își invită prietenul să ia loc la masă. Kutuzov îl salută cu căldură, se așeză, făcu câteva observații vesele asupra poftei lui deosebite de mâncare și comandă pe măsură. Apoi i se adresă abrupt: ― Dragul meu prinț, crezi că mi-ai putea aranja o întâlnire cu Mehmed Said Galib efendi? Știu că are o mare slăbiciune pentru domnia ta și nu te va refuza. ― Desigur! Cu multă plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
poziție de așteptare, cu sticla de Cotnar într-o mână. Îi făcu semn să se apropie și să-i umple paharul. Ospătarul se execută imediat, turnând încet vinul și răsucind apoi cu îndemânare gâtul sticlei, ca să ruleze ultima picătură. Luă comanda, după care porni spre bucătăria restaurantului. Kutuzov prinse între două degete piciorul paharului de cristal, admirând culoarea și mai ales deosebita transparență a vinului. Da, lucrurile se limpezeau. Marele vizir și generalissim al armatei imperiale otomane mușcase din momeală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
rearanjau, executând orice indicație pe loc și în tăcere. Fuseseră comandate noi fețe de masă, vaze, seturi întregi de pahare pentru șampanie, sfeșnice, lumânări albe, covoare, draperii, flori și vase de ars mirodenii. Meșterii tapițeri primiseră încă de la începutul lunii comanda de a înlocui catifeaua veche a scaunelor și a canapelelor cu una nouă. Ucenicii lustruiseră toată lemnăria, de la picioarele scaunelor până la tocurile ușilor. Dincolo de zidurile hanului, însă, pe străzi și în casele lor, locuitorii orașului nu prea înțelegeau ce li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
hățuri. Caii se ridicau în două picioare, băteau aerul cu copitele, nechezau ascuțit. Fâșii din spuma de la boturile lor zburau peste mulțimea din jur. Din fericire interveni zgomotul puternic al copitelor de cai pe caldarâmul străzilor învecinate și răsună o comandă fermă. Undeva, la o răspântie, apăru un călăreț. ― Predați-vă! Sunteți înconjurați. În numele împăratului, eu, ministrul de război, vă ordon să vă predați! Un vuiet, o mișcare purtă mulțimea în mai multe direcții. Era o derută generală. ― Soldați, predați-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu ceapă - și inimă de porc, pe care o preferă tăiată în felii, friptă la grătar, dar că niciodată n-a râvnit la inima unui comis-voiajor. De altfel, nu și-a pus vreodată întrebarea dacă defuncta mașină de calculat contravaloarea comenzilor obținute are inimă și iată că, din caietul negru pe care l-a găsit în geanta cu mostre de chembrică, fidea și macaroane, a desprins una sută opt pulsații pe minut. Le-a numărat toată noaptea cu ochii încruntați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
crunți și injectați, adumbriți de o pereche de sprâncene groase, ca un trei orizontal cu cocoloașele stufoase, înălțate spre cărarea din mijlocul frunții teșite. În dimineața aceea fermecătoare de toamnă târzie, se auzeau din vale, tot mai aproape, țăcănitul mitralierelor, comenzi răgușite și scurte, înjurături și vaiete. Iar peste toate, o goarnă, vibrând limpede și puternic, cu ecourile repetate până peste culmile înfășurate în aburi gălbui, pe celălalt versant al muntelui de pe care noi ne retrăgeam, fără să uităm burdufele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
că mărfurile nu mai sunt cerute și că produsele mele au rămas nevândute. - Ce-are-aface? am ripostat, primind lupta de argumente. Mi-e deopotrivă egal dacă marfa e sau nu vândută, fiindcă nu înțeleg să mă joc cu dumneata de-a comenzile. Din parte-mi, n-ai decât să-ți încălzești prăvălia cu marfă. În felul acesta faci economie la lemne și cărbuni. Dar factura comenzii semnate trebuie achitată în termen, împreună cu cheltuielile mele de deplasare, pe care nu sunt în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]