40,856 matches
-
din martie 1931 i-a dat replica lui Iorga, cerînd "o respectare strictă a adevărului" și scoțînd în evidență că nu pot exista contradicții între patriotism și adevăr 165. Pe lîngă diversele moduri de abordare a istoriei și prăpastia dintre generații, se pare că mai erau implicați și alți factori: cine trebuia să fie numit și în ce post; conflicte privind subvențiile și paralele pentru cercetare, plus o chestiune de prestigiu; și, în sfîrșit, dobîndirea statutului de istoric. Între Iorga și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pe documente, aceste zece volume conțin cea mai vastă documentație posibilă. În zadar și-a bătut Giurescu joc de această lucrare chiar înainte de apariția ei! Giurescu îi scria lui Munteanu (imitînd felul în care pronunța Iorga sunetul r): "Ei, drrhaghă, generația asta bolșevică e atît de obraznică". "Dar voi "schrrie" eu zece volume de istorie românească". "Să ne ferească Dumnezeu de ce-o să fie și asta!" adăuga el. Cu alt prilej, Giurescu amenința că va face "de rîsul curcilor" cele zece
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
românii să le facă vreo concesie importantă? La Cluj, un oraș magnific cu un caracter aproape pur maghiar și în ținutul secuilor (ca și în alte zone locuite de etnia maghiară) se întîmpla de prea multe ori ca o întreagă generație să crească fără să vorbească românește. Românii cereau să fie supuși la proba supremă înainte de a le garanta drepturi depline: acceptarea dominației românești și loialitate. Și mai era o problemă. Cu excepția zonei de graniță intens populată de unguri, o mare
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
-maghiară". Atunci cînd mișcarea radicală fascistă maghiară, Crucea-Săgeată, a promis să recunoască autonomia culturală a naționalităților maghiare (în cadrul unei Ungarii Mari), Iorga a respins Pax Hungarica a acesteia, întrebînd: În aceasta constă tot ce poate gîndi și realiza o nouă generație de unguri?" "Și care sînt garanțiile, continua el, că vor trata aceste naționalități (în această Pax Hungarica) în mod decent?"213 Aceste argumente au provocat o mare amărăciune de ambele părți. Iorga a sesizat acest lucru și a publicat pamfletul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
schimbărilor radicale. Am putea invoca mai mulți "dacă" istorici zadarnici: "dacă" Iorga ar fi avut o altă personalitate și un alt temperament: "dacă" ar fi fost măcar un politician mai bun și și-ar fi asumat rolul de lider al "Generației tranșeelor" ... Ar fi reușit oare în acest caz să devină liderul renașterii României? Ar fi putut oare o asemenea înnoire să creeze un tineret român diferit? Din păcate, nu s-a întîmplat așa. "Noi, bătrînii", scria Iorga în 1937, "sîntem
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un tineret român diferit? Din păcate, nu s-a întîmplat așa. "Noi, bătrînii", scria Iorga în 1937, "sîntem lăsați pe pămînt cu singurul scop de a arăta care este calea cea bună ce trebuie urmată". Sau: " S-ar părea că generația mea nu este binevenită în orice domeniu posibil. Ca și cum am fi vinovați că ne-am născut cu atîta timp în urmă și că am supraviețuit atîta vreme"11. Iorga a analizat problemele tineretului român, ajungînd la concluzia că acesta era
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cum să-l facă să se alinieze 58. Constituția Corporatistă avea cîteva articole importante. Unul dintre acestea stabilea că membrii guvernului trebuie să fie aleși de rege și că orice membru al cabinetului era obligat să aibă cel puțin trei generații de strămoși români. Această stipulare era clar îndreptată împotriva familiei Zelinschi. Atît în privința formei. Cît privește principiile fundamentale, ea rămînea în cea mai mare parte neschimbată. Mizeria țărănimii, care crea un tot mai numeros proletariat agrar, era aceeași. Dar noile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mulțime imensă s-a adunat în jurul statuii lui Mihai Viteazul strigînd un singur nume, cel al lui Maniu: "La luptă! Îl vrem pe Maniu!" Marele cotidian "Universul" a publicat un editorial fulminant despre "zece ani de tiranie sub care tînăra generație naționalistă a fost ucisă mișelește și au fost delapidate miliarde sub pretextul reînarmării". Faptul că cenzura a permis tipărirea acestui articol făcea din el o chemare fățișă la revoltă. Deși starea de spirit era revoluționară, nimeni nu a apelat la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
s-au auzit alte cîntece și alte mulțimi au umplut străzile. Purtau cămăși verzi și mărșăluiau pe Bulevardul Elisabeta spre Palatul Regal. Cîntau cîntece despre Căpitan, despre moarte și înviere. Refrenele lor triste erau expresia durerii și frustrării unei întregi generații. "Îl vrem pe rege! O vrem pe Lupeasca! Nu-i lăsați să fugă cu banii!" Începuse răscoala legionară. Detașamente de legionari împărțeau prin cazărmi foi volante redactate de Horia Sima care conțineau insulte la adresa regelui și a Magdei Lupescu. Au
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
el prefera războiul împotriva Franței sau a Austriei unui război civil. Dar dacă Iorga ar fi avut o altă personalitate, dacă ar fi fost un politician bun și nu ar fi pierdut marea sa șansă politică de după război, galvanizînd așteptările "Generației tranșeelor", ar fi putut el oare să fi avut un mare impact asupra istoriei României? Privind retrospectiv din perspectiva sfîrșitului secolului al XX-lea, s-ar părea că singura diferență majoră ar consta în felul în care politicianul Iorga a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
la biografia lui Iorga, aveam cum să-l întîlnesc pe asasinul lui. Conducînd pe autostradă, mașina în care ne aflam se pierdea într-o mare de vilegiaturiști, toți îndreptîndu-se spre sud. Erau alte vremuri, într-o Germanie nouă reprezentînd o generație nouă. Și iată-l pe Boeru. După prezentările de rigoare, am încercat să-mi amintesc imaginile pe care le văzusem pînă atunci reprezentînd un tînăr într-o uniformă elegantă de legionar, cu o cămașă verde și centură cu diagonală. Nimic
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și multe traduceri din opera lui; autorul îi este îndatorat acestuia pentru multitudinea de informații despre conflictele dintre Iorga și Eliade 223 Ibidem. Mircea Eliade declara în cel de al doilea volum de memorii (postume) că nu "pierduse contactul" cu generația colegilor săi de facultate. Călăuzit de misticismul și de căutările sale întru găsirea răspunsurilor, el s-a alăturat Legiunii la îndemnul mentorului său, Nae Ionescu, în anii '30. Au fost amîndoi arestați în timpul Dictaturii Regale. Carol le-a cerut să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
datoriile de război după 1919, prețul victoriei pentru Aliați a fost mai mare decât cel al Înfrângerii pentru Germania; ea a ieșit din război relativ mai puternică decât În 1913. „Problema germană” apărută În Europa prin ascensiunea Prusiei cu o generație În urmă a rămas nerezolvată. țărișoarele apărute În 1918 prin prăbușirea vechilor imperii erau sărace, instabile, nesigure și nemulțumite de vecinii lor. Între războaie, Europa era plină de state „revizioniste”: Rusia, Germania, Austria, Ungaria și Bulgaria fuseseră Învinse În primul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vechea Europă; al doilea a creat condițiile pentru o Europă nouă. Dar Întreg continentul a trăit zeci de ani după 1945 În umbra războaielor și a dictatorilor din trecutul recent. Este una dintre experiențele care Îi unesc pe europenii din generația postbelică și Îi separă de americani, cărora secolul XX le-a dat lecții diferite și mult mai optimiste. și este un punct de plecare necesar pentru oricine vrea să Înțeleagă istoria Europei dinainte de 1989 și să aprecieze cât de mult
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din ambele jumătăți ale Europei - Raymond Aron În Franța, de exemplu, sau Václav Havel În Cehoslovacia - au avut grijă să precizeze că nu vedeau În America un model sau un exemplu pentru societatea În care trăiau. și, cu toate că est-europenii din generația mai tânără au aspirat o vreme, după 1989, să-și liberalizeze țările după tiparul american, cu o piață liberă, impozite mici și servicii publice reduse, moda nu a prins. „Momentul american” al Europei rămâne undeva În trecut. Viitorul „micilor Americi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
e surprinzător, așadar, că Europa postbelică, mai ales În partea centrală și de est, suferea de o acută lipsă de bărbați. În Uniunea Sovietică, numărul femeilor Îl depășea pe cel al bărbaților cu 20 de milioane - dezechilibru corectat abia o generație mai târziu. Economia rurală sovietică depindea acum de femei pentru toate tipurile de muncă: nu lipseau numai bărbații, ci și caii. În unele sate din Iugoslavia nu mai rămăsese nici un bărbat, din pricina acțiunilor germane de represiune, În care au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
despre superioritatea numerică a femeilor după război, mai ales În Germania. Statutul bărbaților nemți, Înjosiți și umiliți - transformați din eroii strălucitoarei armate hitleriste Într-un șir ponosit de prizonieri eliberați Într-un târziu, care au găsit, buimăciți, la Întoarcere o generație de femei dârze, perfect capabile să supraviețuiască și să se descurce fără ei -, nu este o ficțiune. Cancelarul german Gerhard Schroeder e doar unul dintre miile de copii germani care au crescut fără tată după război. Rainer Fassbinder captează cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Braun (1979), un film În care eroina Își folosește cu succes farmecele și cinismul, În ciuda rugăminților mamei ei de a nu face nimic „care ți-ar putea răni sufletul”. Dar dacă Maria lui Fassbinder duce povara deziluziilor furioase ale unei generații ulterioare, femeile reale din Germania anului 1945 se confruntau cu probleme mai concrete. În ultimele luni de război, milioane de civili - majoritatea germani - au fugit din calea trupelor sovietice care Înaintau prin Europa Centrală și estul Prusiei. Diplomatul american George
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 1943, Austria era declarată oficial „prima victimă” a lui Hitler, urmând să aibă parte de un tratament diferit de cel rezervat Germaniei la sfârșitul războiului. Aranjament care se potrivea cu teoria lui Winston Churchill despre originile prusace ale nazismului (generația sa fusese obsedată de emergența Prusiei În ultima treime a secolului al XIX-lea și de pericolul reprezentat de aceasta pentru stabilitatea europeană). Dar le convenea și celorlalți Aliați - cum Austria avea o poziție crucială În Europa Centrală, al cărei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Europa a avut o asemenea amploare, Încât a deschis noi perspective. Războiul schimbase totul. Aproape nicăieri nu se punea problema Întoarcerii la situația dinainte de 1939. Nu era numai părerea celor tineri și radicali, ci și a observatorilor perspicace din generațiile mai vechi. Charles de Gaulle, care avea 54 de ani la eliberarea Franței și care crescuse Într-un mediu burghez catolic și conservator din nordul țării, diagnostica situația cu precizia-i caracteristică: „În timpul catastrofei, sub povara Înfrângerii, spiritul oamenilor a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar În Europa continentală ocupată din 1940. Partidele politice fuseseră scoase În afara legii, alegerile falsificate sau desființate. Să te opui autorităților, să militezi pentru schimbare socială sau pentru simpla reformă politică Însemna să te plasezi În afara legii. Pentru această nouă generație, politica era așadar legată de rezistență - Împotriva autorității, Împotriva cadrului social și economic acceptat, Împotriva trecutului. Claude Bourdet, activist În Rezistența franceză și publicist de frunte În presa postbelică de stânga, rezuma această stare de spirit În memoriile sale, L
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Germania circulau frenetic proiecte rivale pentru un Plan național, prin care statul să intervină activ, sprijinind, descurajând, facilitând și, la nevoie, dirijând sectoare economice cheie. În perioada interbelică, adepții planificării și suporterii lor au lâncezit frustrați la periferia politică. Generația mai veche de politicieni era surdă la apelurile lor: pentru mulți conservatori de centru și de dreapta, intervenția statului În economie era Încă odioasă, În vreme ce stânga socialistă considera, În general, că numai o societate postrevoluționară poate să-și planifice rațional
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care ni-l provoacă astăzi noțiunile rasă, eugenie, degenerare etc. tinde să umbrească rolul important pe care acestea l-au jucat În gândirea populară europeană În prima jumătate a secolului XX: naziștii nu erau singurii lor adepți. Înainte de 1945, două generații de doctori, antropologi, comentatori politici și funcționari ai departamentelor de sănătate publică animaseră dezbateri și polemici ample despre „sănătatea rasială”, creșterea demografică, sănătatea mediului și confortul ocupațional, discutând măsurile practice prin care acestea puteau fi ameliorate și stabilizate. Exista un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să conteste recomandările esențiale ale raportului, devenit astfel fundamentul moral al celor mai populare și durabile elemente din programul postbelic al Partidului Laburist. Beveridge a postulat patru principii ale asistenței sociale, puse În practică de guvernul britanic de-a lungul generației următoare: trebuia să existe un serviciu național de sănătate publică, un sistem adecvat de pensii de stat, alocații familiale și o ocupare aproape deplină a forței de muncă. Ultimul, deși aparent fără legătură cu asistența socială În sine, era cheia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anumite ipoteze fundamentale - inclusiv prognoza optimistă a ocupării integrale a forței de muncă - erau cel puțin mioape. Dar oricine a crescut (asemenea autorului) În Anglia postbelică are motive Întemeiate să fie recunoscător statului asistențial. Același lucru se poate spune despre generația postbelică de pe restul continentului, deși nicăieri altundeva nu a existat o tentativă de asigurare a asistenței sociale de dimensiunea celei din Marea Britanie. Mulțumită instaurării statului asistențial, europenii mâncau mai mult și, În general, mai bine, trăiau mai mult și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]