40,856 matches
-
din armata franceză În timpul războiului ciudat (drôle de guerre) din 1939-1940, Thorez a petrecut următorii cinci ani la Moscova. Partidul Comunist Francez era, pe scurt, un partid-satelit de Încredere, chiar dacă oarecum rigid: un vehicul perfect pentru ideile și practica staliniste. Generația de studenți de după război, sedusă de lideri și directive, de disciplină și de perspectiva acțiunii cot la cot cu „muncitorii”, a fost atrasă tocmai de rigiditatea PCF - cel puțin În primii ani, la fel cum partidul ceh sau polonez i-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau Roger Nimier, gustau mai degrabă farmecul unei cauze pierdute, afișând o nostalgie boemă pentru trecutul discreditat și arborându-și cu mândrie insignifianța politică. Cum stânga avea vântul În pupă și istoria de partea ei, literații de dreapta din noua generație s-au declarat sfidător perdanți, transformând decadența autentică și solipsismul morbid al unor Drieu La Rochelle și Ernst Jünger Într-un stil comportamental și vestimentar - și prefigurându-i astfel pe cei care aveau să fie numiți, În Anglia doamnei Thatcher
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ales cei din blocul estic - nu aveau decât dispreț pentru iluziile tovarășilor de drum. Când suporterii Mișcării pentru pace (predominant francezi, italieni și indieni) vizitau democrațiile populare, comuniștii locali Îi omagiau pentru sprijinul lor, râzând pe la spate de „papagali”, noua generație de „idioți utili”, cum spunea Lenin. Comuniștii au reușit să cucerească simpatia (măcar condiționată) a multora din Europa de Vest, iar parada făcută de partidele comuniste, mai ales În Franța și Italia, cu sprijinul unor elite culturale americanofobe, a declanșat, În fine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luptă culturală cu Sovietele. Congresul pentru Libertatea Culturii a fost fondat sub patronajul lui Bertrand Russell, Benedetto Croce, John Dewey, Karl Jaspers și Jacques Maritain. Dacă vârstnicii confereau inițiativei respectabilitate și prestigiu, entuziasmul politic și energia intelectuală veneau de la o generație sclipitoare de intelectuali liberali sau ex-comuniști Între două vârste: Arthur Koestler, Raymond Aron, A.J. Ayer, Margarete Buber-Neumann, Ignazio Silone, Nicola Chiaromonte și Sidney Hook. Aceștia erau secondați la rândul lor de un eșalon mai tânăr, compus În general din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
zglobii cu berete și șorțuri apretate. Totul era la fel ca În fotografiile În sepia atârnate pe pereți, făcute În anii 1870, la deschiderea magazinului. În multe privințe, viața cotidiană de după al doilea război mondial ar fi fost perfect familiară generației de la Începutul secolului. În acei ani, cărbunele acoperea Încă, În Marea Britanie, 90% din necesarul de combustibil, iar În Belgia și celelalte țări din noua Comunitate Europeană a Cărbunelui și Oțelului, 82%. Din cauza omniprezentului foc de cărbune, Londra - oraș cu tramvaie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sindicali deopotrivă exaltă amatorismul antreprenorial, indiferent de efectul asupra productivității. Trei milioane de britanici, bărbați și femei, frecventau săptămânal săli de dans autorizate, iar la Începutul anilor ’50, numai În orașul Yorkshire din Huddersfield ființau 70 de cluburi muncitorești (deși generația tânără manifesta deja mai puțin interes pentru aceste tipuri de activitate socială). Asupra Europei continentale plana aceeași senzație că timpul s-a oprit În loc. Viața rurală din Belgia părea ieșită de sub penelul lui Millet: fânul era strâns cu furci de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Hollywood. Mrs. Miniver (1942), o poveste tipic englezească despre tăria și rezistența națională, despre rezerva și perseverența caracteristice clasei de mijloc, narată pe fundalul dezastrului de la Dunkerque (Însăși Întruchiparea acestor virtuți), era un produs pur hollywoodian. Însă, pentru prima generație de spectatori englezi, filmul a rămas multă vreme expresia cea mai autentică a imaginii de sine și memoriei naționale. Filmele americane fascinau nu numai prin luxul și strălucirea pe care le infuzau În lumea cenușie În care erau vizionate, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au adus În Europa genuri precum swing și be-bop, preponderente În sălile de dans și cluburile de noapte și intens difuzate la radio (puțini Își puteau permite un patefon Înainte de anii ’50, iar tonomatul nu Înlocuise Încă orchestra). Prăpastia dintre generații ce avea să caracterizeze deceniul următor nu se făcea simțită deocamdată. „NewLook” lansat de Christian Dior În februarie 1947 (menit să contrasteze cu criza de textile din timpul războiului, noul stil, de un lux ostentativ, abunda În fuste ample, umeri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fuste ample, umeri falși, mâneci bufante și o avalanșă de funde și falduri) a fost adoptat, după posibilități, de femei de toate vârstele: aspectul exterior era Încă determinat de clasă și venit, mai degrabă decât de etate. Desigur, tensiunile dintre generații nu lipseau. În timpul războiului, tinerii parizieni și londonezi arborau, spre oroarea celor mai În vârstă, costume zazou de inspirație americană (pantaloni bufanți și haină până la genunchi, cu umeri supradimensionați), iar entuziasmul boemilor și intelectualilor, la sfârșitul anilor ’40, pentru scurta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un stil vestimentar din ce În ce mai relaxat. În clubul de noapte ultra-șic Le Tabou, inaugurat la Paris În aprilie 1947, licențele vestimentare erau Însăși esența mondenității, iar Rendez-vous de juillet, un film francez din 1949, insistă asupra lipsei de maniere a tinerei generații: la masă, capul de familie al unei gospodării burgheze tradiționale e șocat de comportamentul mezinului, care se Încăpățânează să prânzească fără cravată. Simplă revoltă adolescentină, nimic nou. Tineri sau bătrâni, oamenii din Europa postbelică erau În primul rând preocupați să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
britanicii și francezii să-și retragă trupele, lăsând Germania neutră și dezarmată să plutească În derivă În inima continentului. Stalin și succesorii săi erau chiar mulțumiți de prezența militară permanentă a Statelor Unite pe teritoriul german: pentru liderii sovietici din acea generație, prezența soldaților americani În Germania de Vest era cea mai bună pavăză Împotriva revanșismului german. Ei nu ar fi riscat această situație confortabilă decât În schimbul unei Germanii demilitarizate sub control sovietic (caz În care Moscova i-ar fi abandonat fără
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi uitată pentru o vreme; curând i-a luat locul o altă dilemă, cea a fostei capitale divizate, Berlin. Acum, când viitorul imediat al Germaniei fusese rezolvat, ambele părți au Început să se ocupe de conflicte și tensiuni secundare. Noua generație de la Kremlin, În special Nikita Hrușciov, și-a luat În serios misiunea de a promova „coexistența pașnică” În Europa; ea Împărtășea dorința americanilor de a minimiza riscul unor confruntări viitoare. A doua zi după semnarea Pactului de la Varșovia, cele patru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale stângii necomuniste. Electoratul lor cel mai fidel, pe lângă alegătorii catolici din Veneția și regiunea Veneto, era localizat În Sud: Basilicate, Molise, Calabria, insulele Sardinia și Sicilia. În acestea din urmă, nu credința, ci serviciile i-au fidelizat timp de generații pe alegătorii din orașele mici. În Sud, un primar creștin-democrat sau un reprezentant În parlamanetul național era ales și reales pentru că promitea electrificare, apă curentă, credite rurale, străzi, școli, fabrici și locuri de muncă - și, cum partidul lui avea monopolul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după apogeul atins la jumătatea anilor ’30: vânzările anuale de insigne pentru Ziua Muncii au scăzut constant În Suedia din 1939 până În 1962 (cu un scurt reviriment la sfârșitul războiului), după care au crescut din nou odată cu entuziasmul unei noi generații. Diversele comunități din țările Beneluxului (catolicii și protestanții În Olanda, valonii și flamanzii În Belgia) erau de multă vreme organizate În structuri comunitare separate - zuilen sau pillars -, acoperind un spectru larg de activități. Catolicii din Olanda predominant protestantă spuneau rugăciuni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
socialiștilor se dovediseră false, PSD și-a pierdut suflul. În alegerile din 1953 și 1957, votul socialist a crescut imperceptibil, iar baza lor electorală a stagnat. Abia În 1959, la șapte ani după moartea prematură a lui Schumacher, o nouă generație de socialiști germani a abandonat oficial linia marxistă a partidului, veche de șaptezeci de ani, și și-a făcut o virtute din nevoia de a accepta realitatea RFG. Marxismul avusese În socialismul german postbelic cel mult o funcție retorică - PSD
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
toate elementele tinere și protestatare ale epocii. Dar când a ajuns la putere alături de creștin-democrați și a adoptat o agendă reformistă și moderată, PSD și-a Înstrăinat elementele radicale ale stângii. S-a creat astfel o arenă extraparlamentară pentru noua generație destabilizatoare de extremiști politici. Liderii politici din Germania de Vest nu aveau de ce să se teamă de ascensiunea unui succesor direct al naziștilor, deoarece orice asemenea partid era interzis explicit prin Constituție. Existau totuși milioane de alegători care fuseseră naziști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
douăzeci de ani pentru cazurile de crimă. Adenauer Însuși avea o atitudine ambivalentă față de aceste probleme. Pe de o parte, el Își dădea seama că o tăcere prudentă era de preferat declamării provocatoare a adevărului În public - germanii din acea generație erau atât de compromiși moral, Încât democrația nu putea să funcționeze decât cu prețul acestei tăceri. Orice altă poziție ar fi riscat să declanșeze renașterea dreptei. Spre deosebire de Schumacher, care vorbea În public Într-un mod mișcător despre suferințele provocate de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
viața fusese mai bună sub Kaiser. Dar dacă ne amintim ce i-a urmat Kaiserului, siguranța și liniștea conferite de automatismul pasiv al vieții zilnice din RFG erau un substitut mai mult decât acceptabil. Tinerii, Însă, erau mult mai suspicioși. „Generația sceptică” - formată din cei născuți În ultimele zile ale Republicii de la Weimar, deci destul de bătrâni pentru a fi trăit sub nazism, dar și destul de tineri ca să nu poarte responsibilitatea pentru crimele acestuia - nu avea Încredere În noua ordine germană. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doi și bunurile lor lumești sunt distruse de o neatenție: o scăpare la țeava de gaze (sic) din bucătăria lor ultramodernă. Pe fundal, radioul aclamă isteric victoria Republicii Federale la campionatul mondial de fotbal din 1954. Pentru Fassbinder și tânăra generație de contestatari vest-germani, noile calități ale noii Germanii din noua Europă - prosperitate, compromis, demobilizare politică și angajamentul tacit de a nu trezi fantomele memoriei naționale - nu puteau masca vechile defecte. Erau vechile defecte, Într-o formă nouă. IXtc "IX" Iluzii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acești ani de furie Înăbușită și așteptări frustrate au culminat cu izbucnirea, la 1 noiembrie 1954, a insurecției organizate, era prea târziu pentru un compromis. Frontul algerian de Eliberare Națională (Front pour la Libération Nationale - FLN) era condus de o generație mai tânără de naționaliști arabi care disprețuiau strategiile moderate și francofile ale predecesorilor lor mai vârstnici. Scopul lor nu era „guvernarea internă” sau reforma, ci independența - obiectiv inadmisibil pentru câteva guverne franceze succesive. Aceasta a dus la opt ani ucigători
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au anihilat În cele din urmă OAS, amintirea tragediei a rămas. Între timp, Împotriva voinței lor, milioane de algerieni erau Împinși spre exil În Franța. Europenii din Algeria, les pieds-noirs, s-au așezat În mare parte În sudul Franței; prima generație a purtat multă vreme ranchiună autorităților franceze care le-au trădat cauza, obligându-i să-și părăsească slujbele și proprietățile. Evreii algerieni au părăsit și ei țara, Îndreptându-se spre Israel sau, cei mai mulți - asemenea evreilor marocani Înaintea lor -, spre Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puteau fi aflate În fabricile mohorâte și În colhozurile disfuncționale ale democrațiilor populare, ci În alte sfere, mai exotice. O minoritate În scădere de apologeți nereformați ai leninismului au rămas atașați de trecut; dar, de la Paris la Berlin, o nouă generație de progresiști occidentali căutau consolare și exemplu În afara Europei, În aspirațiile și frământările viitoarei Lumi a Treia. și În Europa de Est iluziile au fost spulberate. După cum relata un diplomat britanic din Budapesta la 31 octombrie, la apogeul primei serii de lupte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Studenții români au demonstrat În sprijinul vecinilor lor unguri; intelectualii est-germani au fost arestați și trimiși În judecată pentru că au criticat actele sovieticilor; În URSS, evenimentele din 1956 au deschis ochii unor comuniști convinși, precum tânărul Leonid Pliușici. O nouă generație de intelectuali disidenți, ca Paul Goma În România sau Wolfgang Harich În RDG, s-a născut din molozul Budapestei. Desigur, În Europa de Est diferența era că supușii deziluzionați ai unui regim discreditat nu puteau să privească spre zări mai luminoase sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de 1946 à 1975 - era bine ales. În Occident, cele trei decenii care au urmat Înfrângerii lui Hitler au fost realmente „glorioase”. Uimitoarea accelerare a dezvoltării economice a fost Însoțită de debutul unei epoci de nemaiîntâlnită prosperitate. Pe parcursul unei singure generații, economiile țărilor din Europa de Vest continentală au recuperat decalajul acumulat În patruzeci de ani de război și depresiune, iar performanța economică europeană și tendințele consumului au Început să semene cu cele din Statele Unite. După ce se ridicaseră Împleticindu-se din moloz, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Între 1949 și 1960. Principalul beneficiar a fost sectorul terțiar (inclusiv cel guvernamental), care a absorbit mulți dintre foștii muncitori agricoli și pe copiii lor. Unele locuri - Italia, Irlanda, părți din Scandinavia și Franța - au trecut direct, Într-o singură generație, de la o economie bazată pe agricultură la una bazată pe servicii, sărind practic etapa industrială În care Marea Britanie sau Belgia au fost prinse timp de aproape un secol 5. La sfârșitul anilor ’70, o majoritate clară a populației ocupate din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]