40,856 matches
-
dolce vita (1960) lui Federico Fellini - regizor care se bucura de multă apreciere din partea acelorași spectatori care Îi admirau pe Godard și Truffaut, mai ales după 8 ½ (Opt și jumătate, 1963) și Giulietta degli spiriti (Giulietta și spiritele, 1965). O generație mai veche de regizori italieni de valoare nu părăsise Încă scena - Vittorio De Sica a realizat I Sequestrati di Altona (Sechestrații din Altona, 1962) după piesa lui Sartre, a regizat Împreună cu Fellini Boccaccio ’70 (1962) și va turna la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani o reputație solidă. Dar ideea că o mașină germană e prin definiție preferabilă altora sau că hainele italiene, ciocolata belgiană, argintăria franțuzească sau mobila daneză sunt cele mai bune de pe fața pământului ar fi părut ciudată cu numai o generație Înainte. Până de curând, această reputație aparținuse industriei engleze: efectul supremației industriale a Regatului Unit În secolul al XIX-lea. Automobilele, uneltele, armele și bunurile casnice fabricate În Marea Britanie au fost multă vreme foarte apreciate pe piața internațională. Dar, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
când lucrurile luau o Întorsătură neplăcută. Rutinizarea aparentă a chestiunilor publice În mâinile unei caste protectoare de supervizori nu garanta apatia publicului. În această privință, cel puțin, prognoza lui Aron nu s-a adeverit. Așa se explică faptul că tocmai generația crescută În paradisul social-democrat visat de părinți era cea mai plină de resentimente și mai iritată de neajunsurile vremii. Un simptom pregnant al acestui paradox poate fi văzut - destul de concret - Într-un domeniu În care statul progresist din Est și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu puteau ține pasul cu cererea. Ca și omologii lor din primăriile comuniste, ei au optat pentru construcții masive și omogene - fie pe terenul intravilan rămas În urma războiului, fie la marginea Înverzită a orașelor. La Milano și Barcelona, unde prima generație de migranți din sud s-a mutat din barăci În blocuri-turn În cursul anilor ’60, efectul amintea deprimant de blocul sovietic - cu dezavantajul suplimentar că mulți dintre „chiriași” nu-și permiteau să Închirieze locuințe În apropierea locului de muncă. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mediului Înconjurător: cei care locuiau În noile orașe, În turnuri și complexe uriașe de locuințe, erau nemulțumiți și nu au făcut din asta un secret. Dacă arhitecții și sociologii nu au Înțeles că proiectele lor vor provoca, peste numai o generație, excluziune socială și violență de grup, locatarii vedeau foarte clar ce Îi așteaptă. Până și cinematograful european - care până de curând zăbovise nostalgic asupra vechilor orașe și a vieții urbane - explora acum impersonalitatea rece, neîndurătoare a metropolei moderne. Regizori ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Paris sau eleganta Anhalter Bahnhof din Berlin au fost distruse fără un scop practic și, din punct de vedere estetic, fără nici o scuză. Dezastrul urban născut din dorința paneuropeană de a lăsa În urmă trecutul, sărind Într-o singură generație de la moloz la ultramodernism, și-a semnat singur sentința (ajutat din fericire de recesiunea din anii ’70, care a redus deopotrivă bugetele publice și private, oprind orgia prefacerii). Încă din 1958, Înainte de paroxismul modernizării urbane, un grup de adepți britanici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un impact cultural major sunt de multe ori sesizate abia retrospectiv. Nu e Însă și cazul anilor ’60: contemporanii dădeau timpului lor - și lor Înșile - o importanță crucială. Ei au petrecut anii ’60, cum spunea trupa The Who, „vorbind despre Generația Mea”. Nu era o preocupare complet absurdă, după cum vom vedea, dar ea a contribuit, evident, la o perspectivă distorsionată. Deceniul va avea consecințe extraordinare pentru Europa modernă, dar nu tot ce părea important pe moment a intrat În istorie. Impulsul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Europa de Est precomunistă abandonau școala, aproape Întotdeauna, la Începutul toamnei, primăvara sau vara. Educația secundară rămânea un privilegiu rezervat clasei de mijloc și celei superioare. În Italia postbelică, mai puțin de 5% din populație avea studii liceale. Anticipând nevoile noii generații și ca parte a unui ciclu mai amplu de reforme sociale, guvernele din Europa postbelică au introdus schimbări majore În Învățământ. În Marea Britanie, școala a devenit obligatorie până la 15 ani (1947) și mai târziu până la 16 ani (1972). În Italia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
burse pentru copiii săraci și din clasa de mijloc. Dar cu excepția admirabilelor instituții școlare egalitariste și meritocratice din a Treia și a Patra Republică franceză, bursele nu acopereau cheltuielile reale pentru studii suplimentare; nicăieri ele nu compensau venitul pierdut. În ciuda generației precedente de reformatori, animată de cele mai bune intenții, Oxford, Cambridge, École Normale Supérieure, univeristățile din Bologna sau Heidelberg și celelalte instituții vechi și prestigioase din Europa rămâneau, practic, inaccesibile. În 1949, Suedia număra 15.000 de studenți, Belgia 20
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spre sfârșit, când totul părea că se Învârte În jurul evenimentelor din universități. Opiniile lor, mai ales cele politice, nu trebuie deduse din cele ale contemporanilor studenți. Însă În alte privințe, tinerii avea deja o cultură comună - și distinctă. Pentru fiecare generație, lumea este nouă. Pentru generația anilor ’60 lumea era nouă și tânără. De-a lungul istoriei, tinerii au pășit Într-o lume plină de oameni mai bătrâni, unde influența și prestigiul revin celor Înaintați În vârstă. Însă pentru tinerii de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că se Învârte În jurul evenimentelor din universități. Opiniile lor, mai ales cele politice, nu trebuie deduse din cele ale contemporanilor studenți. Însă În alte privințe, tinerii avea deja o cultură comună - și distinctă. Pentru fiecare generație, lumea este nouă. Pentru generația anilor ’60 lumea era nouă și tânără. De-a lungul istoriei, tinerii au pășit Într-o lume plină de oameni mai bătrâni, unde influența și prestigiul revin celor Înaintați În vârstă. Însă pentru tinerii de la mijlocul anilor ’60 lucrurile stăteau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au pășit Într-o lume plină de oameni mai bătrâni, unde influența și prestigiul revin celor Înaintați În vârstă. Însă pentru tinerii de la mijlocul anilor ’60 lucrurile stăteau altfel. Ecosistemul cultural evolua mult mai repede decât În trecut. Între o generație prosperă, sigură de sine, răsfățată și independentă cultural și cea a părinților lor, neobișnuit de mică, nesigură, marcată de Marea Criză și traumatizată de război, exista nu distanța convențională dintre două grupuri de vârstă, ci o adevărată prăpastie. Acești tineri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
perioadă era rebelă ca ton, ca stil interpretativ - În timp ce versurile erau frecvent anodine și, oricum, Înțelese de publicul străin doar pe jumătate. În Austria, să asculți sau să cânți pop britanic sau american Însemna să-i sfidezi pe părinții șocați, generația lui Hitler; același lucru era valabil, mutatis mutandis, În Ungaria sau Cehoslovacia. Muzica pop, cum ar veni, protesta pentru tine. Dacă mai toată muzica anilor ’60 părea să fie despre sex - Înainte să treacă, nu pentru mult timp, la droguri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
separat de părinții lor, de la o vârstă mai fragedă. Contracepția era din ce În ce mai sigură, ieftină și legală 5. Trupurile dezgolite și imaginile de extaz sexual deveniseră mai frecvente În film și literatură, cel puțin În nord-vestul Europei. Din toate aceste motive, generația mai veche era convinsă că barierele sexuale s-au prăbușit - iar copiilor le plăcea să alimenteze acest coșmar. În realitate, revoluția sexuală a anilor ’60 a fost probabil un miraj pentru cei mai mulți, tineri sau bătrâni. Din câte știm, interesul și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Din câte știm, interesul și practicile sexuale ale tinerilor europeni nu s-au schimbat nici atât de rapid, nici atât de radical pe cât voiau ei să creadă. După sondajele contemporane, nici viața sexuală a studenților nu era foarte diferită de cea a generațiilor anterioare. Libertinajul anilor ’60 era văzut, de obicei, la antipodul anilor ’50, prezentați (oarecum pe nedrept) drept o eră constipată de rectitudine morală și cenzură emoțională. Dar, În comparație cu anii ’20, cu faimosul fin-de-siècle sau cu viața semimondenă din Parisul anilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prezentați (oarecum pe nedrept) drept o eră constipată de rectitudine morală și cenzură emoțională. Dar, În comparație cu anii ’20, cu faimosul fin-de-siècle sau cu viața semimondenă din Parisul anilor 1860, „Swinging Sixties”erau destul de cuminți. Pentru că dădea o mare importanță stilului, generația anilor ’60 a depus un efort considerabil să arate altfel. Hainele, părul, machiajul și accesoriile au devenit etichete politice și generaționale indispensabile. Modele erau lansate la Londra: tendințele europene În materie de vestimentație, muzică, fotografie, modeling, publicitate și chiar reviste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un LP de o originalitate spectaculoasă și o cultură a drogurilor relativ mai dezvoltată. Ar fi greșit să expediem partea frivolă a anilor ’60 - moda, cultura pop, sexul - ca pe un spectacol oarecare. Ea reprezenta felul specific În care noua generație se aerul de era bunicilor: gerontocrația (Adenauer, Charles de Gaulle, Macmillan și, să nu uităm, Hrușciov) conducea Încă treburile continentului. Stridența anilor ’60, aerul poseur și complezența narcisistă asociate pentru totdeauna cu acest deceniu sunt, luate la un loc, obositoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o piață pentru „teoriile” de orice fel, impulsionată nu de oferta intelectuală superioară, ci de o cerere insațiabilă. La vârful revoluționarei „teorii” se aflau discipline academice precum istoria și științele sociale „slabe”. În Europa, studiul istoriei cunoscuse o reînnoire În generația anterioară: Economic History Review și Annales: Économies, Sociétés, Civilisations, ambele fondate În 1929, Își anunțau Încă din titlu proiectele revizioniste. În anii ’50 a apărut Grupul Istoricilor din Partidul Comunist Britanic și influentul jurnal de istorie socială Past & Present; apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau să explice un moment istoric dat, ci să-i dezvăluie semnificația profundă. Acest gen de istoriografie părea să conecteze trecutul și prezentul, speculația savantă și implicarea În actualitate - și exact În această lumină era Înțeleasă (uneori greșit) de o generație nouă de studenți. Cu toate aplicațiile ei politice, istoria rămâne o disciplină impermeabilă la speculații abstracte: cu cât Teoria avansează, cu atât Istoria se estompează. Deși câțiva dintre istoricii importanți ai anilor ’60 au dobândit la bătrânețe statutul de legendă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iacobini În 1794 - avea să le asigure pe viitor succesul. Dar Troțki purta și el aura puterii - la urma urmei, jucase un rol crucial În primii ani ai regimului sovietic și era răspunzător pentru o parte din devieri. Pentru o generație nouă și fără experiență politică, liderii pierduți ai comunismului european, cei care nu avuseseră șansa de a exercita responsabilități politice, erau eșecuri cu adevărat seducătoare. Astfel, În anii ’60 a fost redescoperită Rosa Luxemburg, socialista evreică poloneză asasinată de soldații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să transformi conștiința „alienată” și să eliberezi oamenii de ignoranța situației și posibilităților lor reale, cum să inversezi ordinea priorităților În societatea capitalistă și să repui oamenii În centrul propriei lor existențe - pe scurt, cum să transformi lumea. Pentru o generație mai veche de specialiști și pentru partidele marxiste consacrate, insistența perversă asupra acelor scrieri pe care Marx nu dorise să le publice părea culmea neseriozității. Dar era și un gest implicit subversiv: dacă oricine putea să recurgă direct la texte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atras un public larg: nu numai pe cei câțiva cititori ai eseurilor lui Marcuse, ci și mulți alții care prindeau limbajul și orientarea generală a argumentului pe măsură ce acesta câștiga În popularitate. Accentul pe Împlinirea sexuală ca obiectiv revoluționar jignea o generație mai vârstnică de stângiști. Amorul liber Într-o societate liberă nu era o idee nouă (o Îmbrățișaseră unele secte socialiste de la Începutul secolului al XIX-lea, iar primii ani ai Uniunii Sovietice au fost de o destindere morală remarcabilă), dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dorințele personale În detrimentul luptei colective era inerent reacționar 13. Altele erau implicațiile cu adevărat subversive ale interpretării marxiste propuse de Noua Stângă. Comuniștii și toți ceilalți puteau să ignore retorica eliberării sexuale. Nu-i deranja nici măcar estetica antiautoritaristă a noii generații, care cerea să se autoguverneze În clasă, În uzină și În dormitor - toate acestea au fost poate imprudent catalogate drept un deranj inevitabil și trecător. Aspectul cu adevărat scandalos era noua tendință a tinerilor radicali de a identifica teoria marxistă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
troțkist francez; Dany Cohn-Bendit, expulzat din Franța În mai, a devenit un respectabil consilier municipal În Frankfurt și apoi reprezentant al Partidului Ecologist În Parlamentul European. Caracterul fundamental apolitic al evenimentelor din mai 1968 e demonstrat de faptul că, o generație mai târziu, cel mai bine vândute cărți franceze care tratează acest subiect nu sunt nici lucrări serioase de analiză istorică, nici doctrinele politice ale vremii, ci colecții de graffiti și sloganuri contemporane. Culese de pe ziduri, panouri și de pe străzile orașului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost aruncată În aer. Începuse deja „strategia tensiunii”, care avea să caracterizeze Întunecații ani ’70. Dacă radicalii italieni din anii ’60 puteau fi acuzați că uitau prin ce trecuse Italia, În Germania Occidentală lucrurile stăteau exact invers. Până În 1961, generația postbelică a Învățat că vinovat de război și de Înfrângere era nazismul, Însă aspectele lui cu adevărat monstruoase erau sistematic ocultate. Procesul lui Adolf Eichmann, desfășurat la Ierusalim În 1961, urmat În perioada 1963-1965 de așa-zisele „procese Auschwitz” din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]