40,856 matches
-
fragmentarea teritorială a Iugoslaviei, nu a avut efectul scontat. Sugerând că o victorie a comuniștilor ar Însemna autonomia nordului macedonean al țării (cu minoritari slavi și albanezi) și, prin urmare, fărâmițarea statului grec, ea a distrus În schimb, pentru o generație Întreagă, credibilitatea internă a comunismului grec. Acest lucru a fost posibil fiindcă naționalismul grec era de o nesiguranță extremă, chiar și după criteriile din regiune. Mereu În gardă de teama unui conflict cu turcii (foști stăpâni imperiali), În stare de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
condus de tehnocrați, fierbea de resentimente, iar nemulțumirea ei avea acum un larg ecou În țară. Doleanțele tinerilor ofițeri (ale căror familii subzistau cu greu din salariile mici, reduse și mai mult de inflație) erau acum Împărtășite de o nouă generație de antreprenori frustrați de incompetența guvernanților și conștienți că viitorul țării era În Europa, nu În Africa 8. Pe 25 aprilie 1974, membrii Mișcării Forțelor Armate (Movimento das Forças Armadas - MFA) i-au Îndepărtat pe Caetano și apropiații lui și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și declarat anticapitalist cu doar câțiva ani Înainte - era acum forța politică dominantă, guvernând practic dintr-o poziție politică de centru. Regimurile lui Salazar și Franco au dispărut nu numai de la putere, ci și din amintire: politicieni dintr-o nouă generație se Întreceau pentru a câștiga susținerea unui electorat tânăr și „modern”. Acest fenomen are mai multe cauze. Prima, după cum am remarcat deja, este că, Îndeosebi În Spania, statul politic, și nu societatea În general, fusese cel care rămăsese mult În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
practic peste noapte vechile poziții de principiu. Peste viața publică mediteraneană plutea În acei ani izul bine cunoscut al promisiunilor judicios Încălcate și al amintirilor șterse la timp, ceea ce explică În oarecare măsură starea de spirit sceptică și apolitică a generației tinere din cele trei țări. Pe de altă parte, cei care, de la comuniști la falangiști, s-au agățat cu fidelitate și fără remușcări de adeziunile lor din trecut au fost depășiți rapid de evenimente. Consecvența nu ținea loc de relevanță
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
originală, Tratatul de la Roma menționa o singură agenție al cărei mandat era să identifice acele regiuni din statele membre care aveau nevoie de asistență și să le aloce fonduri comunitare: Banca Europeană de Investiții, creată la insistențele Italiei. Însă o generație mai târziu, cheltuielile regionale (sub formă de subvenții În bani lichizi, ajutor direct, credite și alte facilități pentru investitori) erau principala sursă de expansiune bugetară la Bruxelles și constituiau de departe cea mai influentă pârghie de care dispunea Comunitatea. Motivul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nou realism se năștea. Prima victimă a schimbării de mentalitate a fost consensul În care se complăcuse statul postbelic, Împreună cu economia neo-keynesiană care Îi furniza fortificațiile intelectuale. La sfârșitul anilor ’70, statul asistențial european Începuse să resimtă prețul propriului succes. Generația baby-boom născută după război ajunsese la vârsta a doua, iar statisticienii guvernului avertizau că susținerea ei la pensie va fi costisitoare - o problemă care umbrea deja orizontul bugetar, fiindcă În multe locuri vârsta de pensionare scăzuse. În RFG, dintre bărbații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În RFG, dintre bărbații Între 60 și 64 ani, de exemplu, În 1960 lucrau cu normă Întreagă 72%; douăzeci de ani mai târziu, numai 44%. În Olanda, cifra a scăzut de la 81% la 58%. În câțiva ani, cea mai numeroasă generație din istoria Europei avea să nu mai plătească impozite la vistieria națională, ci să extragă din ea sume imense - fie sub forma pensiilor de stat garantate, fie (cost indirect, dar cu un impact similar) solicitând insistent serviciile sociale și medicale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vistieria națională, ci să extragă din ea sume imense - fie sub forma pensiilor de stat garantate, fie (cost indirect, dar cu un impact similar) solicitând insistent serviciile sociale și medicale asigurate de stat. Mai mult, fiind cel mai bine hrănită generație din toate timpurile, urma cu siguranță să trăiască mai mult. Grijă la care adăuga acum costul tot mai mare al ajutorului de șomaj, care În 1980 era o componentă bugetară majoră În fiecare stat vest-european. Aceste temeri generalizate nu erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
economistul austriac Friedrich Hayek, chiar și statele cel mai bine administrate sunt incapabile să proceseze eficient datele și să le transforme În politici viabile: ele distorsionează informația economică chiar În timp ce o extrag. Acestea nu erau idei noi. Erau teoriile unei generații anterioare de liberali pre-keynesieni, hrăniți cu doctrinele pieței libere din economia neoclasică. Mai recent, ele erau cunoscute specialiștilor din opera lui Hayek și a discipolului său american Milton Friedman. După Marea Criză din anii ’30 și boom-ul bazat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
drept de apel un Partid Conservator epuizat, nu s-a pus problema contracarării revoluției thatcheriste. Dimpotrivă, campania noilor laburiști, care viza aproape exclusiv alegătorii conservatori marginali, „oscilanți”, a protestat Împotriva fiscalității excesive, corupției și ineficienței - exact așa cum făcuse cu o generație Înainte doamna Thatcher. Nu Întâmplător Tony Blair și colegii lui au tras un văl discret peste era thatcheristă. Succesele lui Blair se bazau integral pe tripla moștenire a doamnei (acum Lady) Thatcher. În primul rând, ea făcuse posibilă ruinarea sectorului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
premisa standard În politica britanică era că sursa firească a legitimității și inițiativei este statul. Când ea a ieșit din scenă, această concepție devenise minoritară chiar și În Partidul Laburist, altminteri profund atașat de stat. Pentru Întâia oară În două generații, rolul statului fusese pus În discuție și din ce În ce mai puține voci Îi luau apărarea, cel puțin În afara principalului curent politic. Bineînțeles, existau și cei care continuau să creadă că revoluția thatcheristă era un dezastru și că Întoarcerea la servicii administrate de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1969 (În urma umilinței electorale suferite În 1968), el a Început să orchestreze renașterea În care urma să joace un rol principal: transferul a avut loc În 1971, prin apariția unui nou Partid Socialist condus de Mitterrand și o nouă generație de tineri ambițioși recrutați pentru a-l sprijini. Între Mitterrand și rămășițele orgoliosului socialism francez s-a stabilit o relație de exploatare reciprocă. Partidul avea nevoie de Mitterrand: prestația lui onorabilă la alegerile din 1965, când a câștigat voturile a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și dictaturile de partid clădite pe un mit colectivist, erau suspectați de oponenții lor „progresiști” că reflectă și, prin urmare, că servesc politica partizană a Războiului Rece. Prin urmare, ei au fost victimele unei reticențe aproape unanime (foarte pronunțată la generația șaizecistă) de a abandona catehismul radical. Una era să te strâmbi cu subînțeles la auzul numelui lui Stalin (mort de mult și condamnat oricum de propriii săi urmași), și alta să recunoști că de vină nu era omul, ci sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că de vină nu era omul, ci sistemul. Iar să mergi mai departe, să afirmi că Însuși proiectul utopismului radical era responsabil pentru crimele și fărădelegile leninismului, Însemna să subminezi fundamentele politicii moderne. Istoricul britanic E.P. Thompson, figură legendară pentru generația mai tânără de „comuniști postmarxiști”, Îi scria acuzator lui Leszek Ko³akowski (care publicase după 1968 un rechizitoriu al comunismului sovietic): deziluzia voastră amenință credința noastră socialistă. Însă prin 1973 acea credință era deja zdruncinată serios, nu numai de critici, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bucurase multă vreme de o simpatie considerabilă. Când anticomunismul a luat amploare În dezbaterile publice din viața franceză, În conjuncție cu declinul constant ca rezultate și influență al Partidului Comunist, el a fost alimentat de amintiri și exemple locale. Noua generație de intelectuali francezi a „depășit” marxismul cu o repeziciune frapantă, abjurând angajamentele anterioare cu o grabă uneori indecentă. Tinerii André Glucksmann sau Bernard-Henri Lévy, „noi filosofi” parizieni care au condamnat la jumătatea anilor ’70 distorsiunile utopismului radical, erau În multe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acești ani În dizgrație, chiar Înainte să moară, În 1980: moștenirea lui creatoare era pătată de apologia făcută mai Întâi comunismului sovietic, apoi maoismului 3. Schimbarea de climă de la Paris nu a Însemnat doar o reglare de conturi Între două generații de intelectuali angajați. În 1978 a apărut În traducere Logica cercetării de Karl Popper, declanșând procesul de absorbție În cultura generală franceză a unui ansamblu de lucrări anglo-americane de filosofie și științe sociale pe care intelectualii autohtoni le ignoraseră multă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intimidare: pierderea locurilor de muncă, imposibilitatea școlarizării pentru copiii lor, suspendarea permiselor de conducere, exilul forțat și retragerea cetățeniei, detenția, procesul și Încarcerarea. Tratamentul dur suferit de semnatarii Cartei 77 și persecuțiile răzbunătoare lansate de guvernul cehoslovac Împotriva unei noi generații de tineri muzicieni (În special a formației rock The Plastic People of the Universe) au determinat formarea, În aprilie 1978, a unui grup de sprijin, Comitetul pentru Apărarea celor Persecutați pe Nedrept (Výbor na Obranu Nespravedlivì Stíhaných - VONS), cu obiective
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Închis Gorki. Saharov a susținut dintotdeauna că el nu urmărea răsturnarea regimului, ci cerea doar ca Uniunea Sovietică să-și asume responsabilitatea pentru tarele sale și pentru persecuțiile la care Își supunea criticii - poziție care Îl plasa undeva Între o generație mai veche de comuniști reformiști și noii disidenți din Europa Centrală. Alți disidenți, mai puțin proeminenți și declarat antisovietici, au suferit un tratament mult mai aspru. Poeta Natalia Gorbanevskaia a stat trei ani Într-un spital psihiatric de detenție, diagnosticată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât la „fapte neeroice, realiste”. Discursul intelectualilor se adresa mai mult celorlalți intelectuali decât Întregii comunități: În unele cazuri, ei Își rectificau implicit pozițiile entuziaste din trecut. Mai mult, ei erau urmașii (În unele cazuri, copiii) clasei conducătoare din prima generație a puterii socialiste - iar educația și privilegiile s-au transmis destul de eficient de-a lungul generațiilor, Îndeosebi În Polonia și Ungaria. Prin urmare, nu erau Întotdeauna Îndrăgiți de restul populației. Ca și În trecut (când cuvântaseră pentru regimurile cărora acum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În unele cazuri, ei Își rectificau implicit pozițiile entuziaste din trecut. Mai mult, ei erau urmașii (În unele cazuri, copiii) clasei conducătoare din prima generație a puterii socialiste - iar educația și privilegiile s-au transmis destul de eficient de-a lungul generațiilor, Îndeosebi În Polonia și Ungaria. Prin urmare, nu erau Întotdeauna Îndrăgiți de restul populației. Ca și În trecut (când cuvântaseră pentru regimurile cărora acum li se opuneau), ei formau o minoritate minusculă În rândul populației și se reprezentau doar pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asta tot din realism. Încă de pe vremea lui Stalin, creșterea economică - mai exact, industrială - constituise atât țelul socialismului, cât și principalul său criteriu de evaluare a succesului. După cum am văzut În capitolul XIII, mecanismele economice erau principala preocupare a unei generații anterioare de intelectuali reformiști: ei i-au Întors regimului comunist propriile obsesii, conform ipotezei - Împărtășită deopotrivă de marxiști și mulți nemarxiști - că obiectul politicii este, În ultimă instanță, economia. În cursul decadei revizioniste dintre 1956 și 1968, discuția critică ambalată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au decis, la o Întrunire NATO cu doar două săptămâni Înainte, să instaleze În Europa de Vest 108 rachete Pershing II și 464 de rachete de croazieră. Această decizie era, la rândul ei, o replică la amplasarea de către Moscova a unei noi generații de rachete SS-20 cu rază medie de acțiune În Ucraina. Începuse o nouă cursă a Înarmării. Nimeni nu-și făcea iluzii despre utilitatea rachetelor nucleare, și În nici un caz liderii vest-europeni: Într-o confruntare nucleară, țările lor ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cele mai recente rachete americane 5. „Noul” Război Rece a readus În prim-plan un pericol disproporționat față de problemele aflate În dispută - sau de intențiile participanților. În Europa Occidentală a reînviat mișcarea antinucleară pentru pace, Întărită acum de o nouă generație de activiști „verzi”. În Marea Britanie, un amestec entuziast și tipic englezesc de feministe, ecologiști și anarhiști, Împreună cu prietenii și cunoștințele lor, au organizat un asediu prelungit asupra bazei de rachete de croazieră de la Greenham Common, spre stupefacția greu-Încercatei garnizoane americane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
La apogeul cursei Înarmărilor, 30-40% din bugetul sovieticilor (de patru-cinci ori mai mult decât În cazul Statelor Unite) era destinat cheltuielilor militare. Pentru mulți experți sovietici era deja evident că țara nu putea duce la infinit o asemenea povară. Scadența pentru generații Întregi de acumulare militară trebuia să sosească până la urmă. Pe termen scurt Însă, tensiunile externe chiar au consolidat regimul. Poate că Uniunea Sovietică era Într-adevăr un sat de mucava de mărimea unui continent, „Volta Superioară cu rachete”, În descrierea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dacă ocupația Afganistanului s-ar fi soldat cu instalarea unui guvern stabil și prietenos la Kabul, liderii sovietici ar fi bifat un dublu succes. Ei ar fi Întărit prezența Moscovei În Orientul Mijlociu, trimițând În același timp un „mesaj clar” noii generații de musulmani sovietici care nutreau visuri de independență. Dar sovieticii, bineînțeles, au dat greș În Afganistan. Brejnev, Gromîko și generalii lor au nesocotit nu numai lecția Vietnamului, repetând astfel multe dintre erorile americanilor; ei au uitat și eșecurile Rusiei țariste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]