KorAP: Find »[drukola/base=generație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1617 1618 1619 ...1635 >

40,856 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

această tendință centrifugă apăruse deja cu decenii În urmă, după cum am văzut În capitolul XVI. În Spania, unde vechea dorință de autonomie a Cataloniei sau a țării Bascilor fusese recunoscută de noua Constituție, Catalonia a devenit În decursul unei singure generații un adevărat stat În stat, cu limbă, instituții și autorități guvernamentale proprii. Grație unei Legi a normalizării lingvistice (sic) din 1983, catalana a devenit „principala limbă de predare În școli”; zece ani mai târziu, Generalitat (parlamentul catalan) a decretat folosirea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
spaniole”. Franco exploatase până la epuizare gama tradițională de elemente naționaliste În elementele ei clasice (gloria imperiului, onoarea armatei, autoritatea Bisericii) și, după căderea lui, cei mai mulți spanioli erau sătui de retorica tradiției. Cum se Întâmplase mai Înainte și cu germanii din generația postautoritară, spaniolii nu se simțeau deloc În largul lor când vorbeau despre „națiune”. Apartenența regională sau provincială, În schimb, nu avea conotații autoritariste; dimpotrivă, cum fusese o țintă predilectă a vechiului regim, ea părea o componentă esențială a tranziției spre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
iar frontierele interne erau impunătoare și cât se poate de reale. Cum se face atunci că Belgia nu s-a destrămat? Trei factori explică supraviețuirea ei improbabilă și trăinicia statelor vest-europene În general. În primul rând, de-a lungul câtorva generații și pe măsură ce au fost implementate reformele constituționale, problema separatistă a Încetat să mai fie urgentă. Vechii „stâlpi” comunitari (rețele sociale și politice dispuse ierarhic, care țineau locul statului-națiune) intraseră deja În declin. Belgienii mai tineri nu mai reacționau la stimulul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Declinul practicilor religioase, accesibilitatea Învățământului superior și migrația de la sat la oraș au slăbit influența partidelor tradiționale. Din motive evidente, acest lucru era și mai valabil pentru „noii” belgieni: sutele de mii de imigranți la a doua și a treia generație din Italia, Iugoslavia, Turcia, Maroc și Algeria. Ca și noii basci, acești oameni aveau propriile probleme presante și prea puțin interes pentru agenda prăfuită a bătrâneilor separatiști. Sondajele de opinie din anii ’90 arată că majoritatea oamenilor, chiar și În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
al Uniunii Europene a jucat un rol redistributiv incontestabil, transferând resurse din regiunile prospere spre cele sărace și contribuind la reducerea constantă a distanței dintre bogați și săraci: În practică, el a luat locul programelor social-democratice la scară națională din generația precedentă 13. În ultimii ani, cetățenii Europei au obținut chiar propriul tribunal. Curtea Europeană de Justiție (CEJ), creată În 1952 prin același Tratat de la Paris care Înființa Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, a avut inițial rolul limitat de a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
francezul Paul Reynaud a propus chiar un Minister European de Război. Dar proiectul eșuat al unei Forțe de Apărare Europene (vezi capitolul VIII) și includerea Germaniei de Vest În NATO au pus În umbră astfel de idei timp de o generație, timp În care Europa de Vest s-a adăpostit confortabil sub umbrela nucleară americană. După Încheierea războiului din Coreea și retragerea din colonii, fiecare țară vest-europeană și-a redus bugetul apărării. Odată cu căderea comunismului, cheltuielile militare s-au micșorat și mai mult

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Împărțite (vezi capitolul XXIII). Introducerea rapidă a unor astfel de Întrebări pe ordinea de zi a politicii interne și locul lor proeminent În polemicile despre imigrație și azil se datorau neliniștii crescânde față de apariția pe Întregul continent a unei noi generații de partide xenofobe. Unele dintre ele Își aveau rădăcinile Într-o epocă anterioară de politici sectare sau naționaliste; Dansk Folkeparti sau List Pim Fortuyn În Olanda erau recente și surprinzător de populare. Toate se dovediseră neașteptat de versate În exploatarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
tranziția spre capitalism, ci chiar În inima democratică a continentului. În Italia, unde creștin-democrații au avut după război relații strânse și profitabile cu bancherii, oamenii de afaceri, antreprenorii, mai-marii orașelor, funcționarii de stat și - se zvonea insistent - Mafia, o nouă generație de tineri magistrați a Început să Înlăture curajos crusta de tăcere publică. Paradoxal, primul a căzut Partidul Socialist Italian, sub impactul scandalului tangentopoli („orașul mitei”) din 1992, declanșat de investigațiile privind administrarea orașului Milano. Partidul a căzut În dizgrație, iar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
vechii lor parteneri de coaliție. A urmat un val de arestări și acuzații care au discreditat și mai mult ambele partide; În cădere, ele au antrenat tot sistemul de pacte și combinații politice care definise politica italiană timp de două generații. În alegerile din 1994, practic toate partidele importante din Italia, cu excepția foștilor comuniști și a foștilor fasciști, au fost scoase din joc - deși, pe termen lung, un singur om a beneficiat de acest cutremur politic: dubiosul magnat Silvio Berlusconi, fost

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și prea des invocată pentru a mai putea fi pusă pe un piedestal. Nu este nici libertatea sau statul de drept, care de zeci de ani nu au mai fost periclitate În Occident și care sunt deja axiome pentru tânăra generație din toate statele UE. Ce Îi leagă pe europeni, chiar și atunci când sunt dezamăgiți de un aspect practic sau altul, este ceea ce numim de obicei (și În contrast revelator cu „stilul de viață american”) „modelul social european”. XXIIItc "XXIII" Feluritele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și 1945 un nivel apocaliptic: circa 60 de milioane de europeni au murit În războaie sau uciși la comanda statului În prima jumătate a secolului XX. Apoi, Între 1945 și 1989, războiul dintre state a dispărut de pe continent 1. Două generații de europeni au crescut cu impresia până atunci de neconceput că pacea era ordinea firească a lucrurilor. Ca prelungire a politicii, războiul și confruntarea ideologică au fost exportate În așa-zisa Lume a Treia. Acestea fiind spuse, trebuie amintit că

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
calm neobișnuit. Anii postbelici, a căror amintire se estompa rapid pe măsură ce apăreau noi (dez)ordini mondiale, erau sau nu un obiect al nostalgiei și regretului, În funcție de locul și data nașterii fiecăruia. De ambele părți ale Cortinei de Fier, cei din generația șaizecistă - adică cei născuți Între 1946 și 1951, cea mai mare parte a generației baby-boom - Își aminteau cu drag deceniul „lor”, cultivând În continuare amintiri dragi și un sentiment exagerat al propriei importanțe. Iar părinții lor, cel puțin În Occident

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ordini mondiale, erau sau nu un obiect al nostalgiei și regretului, În funcție de locul și data nașterii fiecăruia. De ambele părți ale Cortinei de Fier, cei din generația șaizecistă - adică cei născuți Între 1946 și 1951, cea mai mare parte a generației baby-boom - Își aminteau cu drag deceniul „lor”, cultivând În continuare amintiri dragi și un sentiment exagerat al propriei importanțe. Iar părinții lor, cel puțin În Occident, erau recunoscători pentru stabilitatea politică și siguranța materială din acea perioadă, În contrast cu ororile anterioare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-și „mila pentru cei care nu au fost tineri În acei ultimi ani de siguranță”. șaizeci de ani mai târziu, la sfârșitul secolului XX, apropate totul fusese recuperat sau reconstruit. Dar Încrederea cu care pășeau În noul secol europenii din generația lui Zweig se pierduse pentru totdeauna: se Întâmplaseră prea multe. Europenii din perioada interbelică puteau să-și amintească la belle époque și să murmure „Măcar de-ar mai fi așa...”, dar cei de după al doilea război mondial lăsau În urmă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai bine zis, faimoșii eurosceptici englezi. Atrași de țări cu o climă mai plăcută și datorită unui val post-Thatcher de companii aeriene cu prețuri reduse (care le ofereau voiaje În Europa mai ieftine decât prânzul Într-un pub), o nouă generație de britanici, nu mai educați decât părinții lor, au pășit În secolul XXI ca europenii cei mai umblați prin lume, dacă nu chiar cosmopoliți. Cei de pe continent nu puteau decât să constate perplecși ciudata juxtapunere a disprețului și neîncrederii englezilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sau flamanzii care se descurcau În cealaltă limbă, ambele părți preferau să se Înțeleagă În engleză. În țările În care limbile regionale (catalana, de exemplu, sau basca) erau acum limbi oficiale de predare În școli, se Întâmpla frecvent ca tinerii („Generația E”, cum li s-a spus, de la Europa) să Învețe sârguincios limba locală, dar să-și petreacă timpul liber vorbind engleza - din revoltă adolescentină, din snobism social și fiindcă Își cunoșteau interesele. În pierdere ieșea nu limbajul sau dialectul local

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de milioane de cetățeni erau În marea lor majoritate musulmani. Turcii mai În vârstă nu erau practicanți foarte stricți, dar apariția islamismului radical a stârnit temeri că nici statul laic impus cu duritate de Atatürk nu va rezista unei noi generații care se revolta Împotriva părinților Îndepărtați de credință și care Își căuta rădăcinile În moștenirea mai veche a Islamului otoman. Elita mediului de afaceri și a profesiilor liberale din Turcia se găsea În proporție covârșitoare În orașul european Istanbul și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mondial, când ministrul laburist Hugh Dalton a Înființat un „Fond al Teritoriului Național” cu misiunea de a achiziționa clădiri și teritorii importante pentru națiune prin „frumusețe și istorie”, care urmau să fie administrate de un Trust Național. Într-o singură generație, aceste proprietăți - parcuri, castele, palate și „zone de o frumusețe naturală deosebită” - au devenit destinații turistice importante: unele locuite Încă de foștii proprietari, care Își lăsaseră averea prin testament națiunii În schimbul unor scutiri semnificative de impozite. Din anii ’50 până În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de altădată - sau tragediile de demult -, ci mai degrabă discontinuitățile. Trecutul - trecutul revoluționar, trecutul țăranilor, trecutul lingvistic, dar mai presus de orice trecutul recent, de la Vichy la Alger - nu oferea soluții pentru viitor. Învinsă de transformările demografice și cele două generații de mobilitate sociogeografică, istoria Franței, odinioară impecabilă, părea gata să se șteargă din memoria națională. Teama de o eventuală dispariție a avut două efecte. Unul a fost diversificarea patrimoniului oficial: colecția de monumente și artefacte admirate public, care au primit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În care se născuseră - Belgia, Franța sau Marea Britanie -, cât și cu religia și regiunea de origine ale familiei lor. Fetele, mai ales, au adoptat veșmintele și simbolurile religioase tradiționale - uneori la insistențele familiei, deseori În semn de revoltă față de compromisurile generației anterioare. Reacția autorităților publice, după cum am văzut, a depins Întrucâtva de tradiția locală și de circumstanțe: numai Adunarea Națională franceză, Într-un paroxism de republicanism laic, a mers până la a interzice (cu 494 de voturi pentru și 36 Împotrivă) toate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
statul era principalul (și adesea unicul) mecena al artelor. „Cultura” era ultimul sector important al vieții publice În care statul național (și nu Uniunea Europeană sau Întreprinderile private) putea juca un rol inimitabil, deținând cvasimonopolul finanțării. Chiar și În Europa de Est, unde generația mai vârstnică Își aduce aminte cu tremur ce Înseamnă să Încredințezi guvernului controlul vieții culturale, vistieria publică prin care bătea vântul era singura alternativă la impactul malefic al forțelor pieței. Sub comunism, artele spectacolului au fost mai mult destoinice decât

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sociale aferente. În cultură predomina Însă efortul energic de a populariza materiale tradiționale pentru spectatorii mai tineri, care nu erau neapărat familiarizați cu clasicii (și cu limba originală), sau de a comanda lucrări artistice inedite și accesibile pentru o nouă generație. Pentru cei care le gustau, producțiile actualizate de operă, trupele de dans experimental și spectacolele artistice postmoderne ilustrau metamorfoza scenei culturale europene: tinerească, inovatoare, impertinentă și, mai ales, populară - cum Îi stătea bine unei industrii dependente de mărinimia spectatorilor și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe Wembley În noiembrie 1953, un jucător din echipa engleză a fost auzit spunând: „Ia uite la grăsuțu’ ala. Îi distrugem p-ăștia!”. (Ungaria a câștigat cu 6-3, iar Anglia a suferit prima Înfrângere pe teren propriu din istorie.) O generație mai târziu, Juventus, Leeds, Real Madrid și mai toate marile cluburi europene aveau loturi cosmopolite. Un tânăr talentat din Slovacia sau Norvegia, care altădată ar fi fost condamnat să „tragă” toară cariera În Košice sau Trondheim, fiind selecționat doar din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Marea Britanie, specia a fost dintotdeauna rară, iar ocurențele izolate pot fi puse pe seama exilului: Arthur Koestler sau Isaiah Berlin). În Europa Centrală și de Est, aspectele care mobilizau cândva intelighenția politică (marxismul, totalitarismul, drepturile omului sau economia de tranziție) stârneau generațiilor mai tinere doar indiferență sau plictiseală. Bătrânii moraliști ca Havel sau eroii politici de altădată ca Michnik erau asociați irevocabil cu un trecut pe care puțini aveau chef să-l răscolească. „Iritarea intelectualilor est-europeni”, cum spunea odată Czes³aw Mi³osz, față de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Îmbătrânea. Dintre cele 20 de țări din lume cu cel mai mare procent de locuitori peste 60 ani În 2004, 19 erau În Europa (excepția fiind Japonia). În multe țări europene rata natalității era mult sub nivelul de Înlocuire a generațiilor (2,1 copii la o femeie). În Spania, Grecia, Polonia, Germania și Suedia, rata fertilității era sub 1,4. În unele zone din Europa de Est (Bulgaria și Letonia, de exemplu, sau Slovenia) era mai aproape de 1,1 - nivelul minim mondial. Conform

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]