40,625 matches
-
revoluția. Cei care „luptau În stradă” nu riscau, de fapt, mai nimic. În anii ’70, viitorul a devenit dintr-odată sumbru. Dacă Europa de Est, după invazia de la Praga, abia mai sufla În Îmbrățișarea frățească a patriarhilor Partidului, Europa de Vest părea să fi scăpat frâiele ordinii publice. Provocarea nu venea din partea stângii convenționale. Moscova era evident mulțumită de echilibrul internațional din acești ani: Watergate și căderea Saigonului au diminuat prestigiul Americii, În vreme ce Uniunea Sovietică, lider mondial În producția de țiței, a fost avantajată de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai puțin politizate: adaptând limbajul educației marxiste la teme freudiene, gânditorii postfreudieni autodesemnați subliniau acum necesitatea eliberării - nu pentru clasele sociale, ci pentru subiecții individuali. Au apărut apoi, În vestul Europei și În America de Nord, teoreticieni ai eliberării care urmăreau să scape subiectul uman nu doar de jugul social, ci și de propriile iluzii. Varianta sexuală a acestei teorii - ideea că reprimarea sexuală și constrângerea socială sunt indisociabile - era deja, În anumite cercuri, un truism la sfârșitul anilor ’60. Marcuse, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de propriul lor trecut leninist. Eurocomunismul a repurtat un succes vremelnic, mai puțin În rândul alegătorilor și mai mult printre intelectuali și universitari, care au luat drept renaștere politică a marxismului ceea ce, de fapt, era expresia epuizării sale doctrinale. Ca să scape de povara propriei istorii și să se impună drept mișcare(a) democratică a stângii, comuniștii occidentali ar fi trebuit să renunțe nu doar la „dictatura proletariatului” și alte formule retorice aruncate În cursul anilor ’70 pe rugul capriciilor ideologice. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de limbă greacă și religie ortodoxă, dispusă să se unească cu Grecia. Minoritatea turcă (aproximativ 18% din populația insulei) era, firește, Împotriva acestui aranjament și se bucura de sprijinul vehement al Ankarei. Soarta Ciprului - prins Între efortul britanicilor de a scăpa de un vestigiu imperial incomod și străvechea ostilitate greco-turcă - a rămas Îngrijorător suspendată de-a lungul anilor ’50. Când proiectul de Enosis (unire cu Grecia) i-a fost refuzat, conducerea greco-cipriotă a insulei a acceptat cu inima Îndoită independența oferită
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acesteia, a purces la Întemeierea republicii. Pentru a nu Înstrăina armata, el nu a dat curs propunerilor de epurare; În schimb le-a impus Înalților ofițeri compromiși pensionarea timpurie, În timp ce cadrele armate loiale au fost promovate și recompensate 6. După ce scăpase de monarhie și neutralizase armata, Karamanlis trebuia să se ocupe de problema nerezolvată a Ciprului. Nici el, nici urmașii lui nu intenționau să redeschidă subiectul unificării, dar nici nu puteau ignora prezența Turciei În insulă, chiar după revenirea lui Makarios
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Turcia - și prin sporadice ciocniri diplomatice pe motive teritoriale În estul Mării Egee. Ciprul a devenit astfel un subiect de Îngrijorare internațională, iar diplomații și avocații ONU au pierdut decenii Întregi Încercând În zadar să rezolve disensiunile din insulă. Politicienii greci, scăpați de o grijă (deși jocul politic intern Îi obliga În continuare să-și manifeste interesul pentru soarta insulei), și-au Îndreptat privirea spre orizonturi mai senine. La mai puțin de un an după căderea coloneilor, În iunie 1975, guvernul atenian
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
observatorii din exterior, care Încă priveau țara prin prisma anilor 1936-1956. Tineretului din Europa mediteraneană nu Îi era greu să se adapteze la cutumele sociale Încetățenite de mult În Nord; de fapt, acest proces a precedat revoluțiile politice. Nerăbdători să scape de constrângerile unei alte epoci, tinerii erau extrem de sceptici față de retorica stângii, dar și a dreptei, și indiferenți la valorile tradiționale. Vizitatorii Lisabonei sau Madridului din anii de după tranziție erau foarte surprinși de lipsa oricărei referințe la trecutul recent, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ci spre nord. Geografia, se pare, triumfase asupra istoriei. Între 1973 și 1986, Comunitatea Europeană a traversat una din periodicele sale explozii de activism și expansiune, În „seria de big-bang-uri variabile” despre care vorbea un istoric. Președintele francez Georges Pompidou - scăpat În sfârșit de privirea dezaprobatoare a lui de Gaulle - era destul de alarmat, cum am văzut, de implicațiile strategice ale noii Ostpolitik a lui Willy Brandt și a lăsat să se Înțeleagă că va susține intrarea Marii Britanii În Comunitatea Europeană. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nevoite să vândă bunuri publice dintr-o necesitate economică imediată. Sugrumate de inflație, de criza petrolului din 1979-1980, de deficite anuale mari și datorii galopante, ministerele de Finanțe vedeau În vânzarea bunurilor aflate În proprietate publică un dublu avantaj. Statul scăpa de industrii și servicii care aduceau pierderi, iar banii astfel obținuți echilibrau bugetul - soluție aplicabilă doar o singură dată. Chiar dacă o companie rămânea parțial În proprietatea statului (părțile neprofitabile pe care cumpărătorii particulari nu le doreau rămâneau, de regulă, proprietate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
omului” echivala cu afirmația că rectificarea defectelor comunismului consta nu Într-un comunism mai bun, ci În constituirea - or reconstituirea - societății civile (adică „burgheze”). Ironia conținută În deturnarea programului marxist și Înlocuirea statului socialist cu societatea burgheză nu le-a scăpat intelectualilor din Praga sau Budapesta. Dar, așa cum explica Mihály Vajda, colegul lui Haraszti, supremația burgheziei era clar preferabilă „insuportabilei experiențe istorice a tiraniei cetățeanului” prin care trecea țara lor. Efortul de reconstituire a societății civile - o formulare nebuloasă, ce descria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu doar În URSS. Prințul Potemkin trebuie să fi zâmbit În mormânt când un raport al Băncii Mondiale din 1978 a conchis că RDG avea un nivel de trai superior celui din Marea Britanie. Dar comuniștii au Înțeles ceva care le scăpase bancherilor din Occident. Reforma economică În blocul sovietic nu fusese doar amânată. Ea era imposibilă. Cum a prezis Amalrik În Va supraviețui Uniunea Sovietică până În 1984?, conducerea comunistă „privea regimul ca pe un rău mai mic decât procesul dureros de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atât de expuși informatorilor și nu mai riscau să fie denunțați autorităților de rude sau colocatari. Pentru cei mai mulți, epoca terorii trecuse și, cel puțin În generația lui Gorbaciov, arestările În masă și epurările de partid erau de neconceput. Pentru a scăpa din strangularea exercitată de aparatul de partid și a-și continua planurile de restructurare economică, secretarul general a recurs la glasnost - „transparență” -, adică a Încurajat oficial dezbaterea publică a unor subiecte atent selecționate. Anunțând schimbări iminente și stimulând așteptările populației
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
formă mai bună decât cea din alte state socialiste. La a 40-a aniversare a țării, În octombrie 1989, prim-secretarul Erich Honecker se lăuda că economia RDG se află Între primele zece din lume (oaspetelui Mihail Gorbaciov i-a scăpat un pufnit sonor). Un domeniu În care regimul excela era fabricarea și exportul de date false: mulți observatori occidentali Îl credeau pe Honecker. Cei mai entuziaști admiratori ai RDG se aflau chiar În Germania Federală. Succesul vizibil al Ostpolitik În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iluziile „generației Dubček” nu erau Împărtășite de copiii lor, care nu manifestau nici un interes pentru 1968 sau salvarea „părților bune” ale RDG. Noua generație nu voia să ofere alternative radicale la guvernare sau să provoace puterea la dialog, ci să scape pur și simplu de ea. De unde aerul de carnaval remarcat În 1989 de unii observatori În Polonia și Cehoslovacia; din același motiv, revoluționarii nu se temeau de riposte violente. Comunismul nu mai era o stavilă, cât un regim irelevant. Limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
construită de comunism era o butaforie, statul leninist era cât se poate de real și autohton. Răspunsul e, În parte, că Gorbaciov reușise, fără voia lui, să eviscereze aparatul administrativ și represiv de care depindea statul sovietic. Odată ce partidul a scăpat frâiele, odată ce s-a Înțeles că armata sau KGB-ul nu vor fi utilizate fără milă pentru a-i suprima pe criticii regimului și a pedepsi opoziția (iar acest lucru nu a fost clar până În 1991), au Început să se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poliție speciale recrutate din Serbia Îi omorau acum cu sutele pe „teroriștii” albanezi și existau dovezi indubitabile că, sub pretextul acestui conflict, Belgradul plănuia să „Încurajeze” exilul albanezilor, obligându-i să-și părăsească pământurile și mijloacele de trai pentru a scăpa cu viață. Toată iarna 1998-1999 au circulat rapoarte despre incursiuni ale poliției sârbe - de obicei, execuții În grup ale uneia sau a mai multor familii extinse, uneori ca răspuns la atacuri ale UÇK - menite să terorizeze comunități Întregi și să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
populație și sentimentul general de prosperitate relativă al celorlalți? Beatrice Webb (1925) Dispoziția scizionară a anilor ’90 nu se limita la țările din fostul bloc comunist. În Vest se manifesta aceeași dorință de eliberare din strânsoarea centralizării sau de a scăpa de grija concetățenilor nevoiași din provinciile Îndepărtate. Din Spania până În Marea Britanie, unitățile teritoriale În vigoare din Europa Occidentală au suferit o descentralizare administrativă considerabilă, deși toate au păstrat În linii mari forma unui stat național convențional. În anumite locuri, această
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
niște concesii pentru a-i liniști pe separatiști, noile aranjamente instituționale din Belgia erau pentru aceștia din urmă doar un act preliminar al separării finale. Până la urmă, nici una din părți nu și-a atins scopul, iar statul unitar belgian a scăpat ca prin urechile acului. Rezultatul a fost de o complexitate bizantină. Belgia a fost subdivizată În trei regiuni: Flandra, Valonia și regiunea capitalei Bruxelles, fiecare cu propriul parlament ales (pe lângă parlamentul național). Existau apoi trei comunități oficial constituite: flamandă, francofonă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a Europei, cel puțin a jumătății de vest a continentului. Sfârșitul Războiului Rece și angajamentul UE față de o piață comună au Înlăturat impedimentele din calea aderării celorlalți membri la Asociația Europeană a Liberului Schimb (European Free Trade Area, EFTA)5. Scăpate de obligația neutralității (și, În cazul Finlandei, de imperativul relațiilor bune cu Moscova), Suedia, Finlanda și Austria și-au depus candidatura, dornice să fie incluse În spațiul comun european. Negocierile de aderare cu cele trei candidate s-au Încheiat În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și instituțiile Uniunii Europene erau atât de Întrepătrunse și interdependente, Încât conflictul armat, deși nu absolut imposibil, devenise cumva de neconceput. De aceea „Europa” era atât de râvnită de statele aspirante ca Letonia sau Polonia: ca o cale de a scăpa de trecut și poliță de asigurare pentru viitor. și, ironia sorții, exact din același motiv liderii UE s-au dovedit ridicol de neajutorați În fața unei realități precum războiul din Balcani. Umilirea sa În războiul iugoslav 17 amintește că virtuțile Uniunii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ci din cauza lui. Precum amenințarea otomană altădată, umbra imperiului sovietic a redus ca dimensiuni Europa, dar i-a impus, În zona pe care o cruțase, o unitate benefică. În absența europenilor Încătușați din Est, cetățenii Europei de Vest au prosperat: scăpaseră de grija statelor sărace și Înapoiate apărute pe ruinele fostelor imperii continentale, iar umbrela militară americană Îi apăra de un reflux politic al trecutului recent. Această viziune, obtuză după părerea Estului, nu mai putea fi menținută după colapsul comunismului și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de despăgubiri. În octombrie 1944, autoritățile belgiene atribuiau automat naționalitatea „germană” oricărui supraviețuitor evreu din țară care nu-și putea dovedi cetățenia belgiană. Teoretic, această măsură desființa toate distincțiile „rasiale” din timpul războiului - dar tot ea Îi transforma pe evreii scăpați cu viață În inamici străini care puteau fi Încarcerați și ale căror proprietăți au fost confiscate (și retrocedate abia În ianuarie 1947). Aceste hotărâri prezentau avantajul suplimentar că Îi selectau pe evrei pentru o eventuală Întoarcere În Germania, acum, că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
timpuriu pentru ca munca unui an întreg să fie distrusă sau ca rodul viei să fie de o calitate slabă. Viticultorul, mai mult decât oricare alt agricultor, este un om care nu mai știe "cărui sfânt să se roage" pentru a scăpa de calamitățile naturale. Dar este și cel care, mai mult decât alții, cunoaște "marele ciclu al naturii 29" și percepe dimensiunea tragică a existenței. Dacă sfinții sunt omniprezenți în viticultură, atitudinea viticultorului față de aceștia este foarte diferită de cea pe
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
negre clevetiri. Mi-i sufletul un templu cu răstigniri ascunse Corabie purtată prin crâncene furtuni În care dorm răpuși în pătimiri nestinse Toți Frații mei de Cruce și fluvii de lumini. Purtând în mână spada, cerești trepte urcam Să-mi scap de la pierzare iubitu-mi neam robit, Prin negrele desișuri și grote m-afundam M-am înfrățit cu-adâncuri și creste de granit. Dureri înăbușindu-mi din suflet și din oase Privesc departe cerul cu sfintele-amintiri Mă năpădesc văpăi din zile
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
nici un compromis. Nu mi-am renegat pașii drumului legionar. Am pătimit. Suferința și pătimirea adunate în oasele și sufletul meu ard și tânjesc învăluite de lanțul criminal al cumplitelor prigoane care nu au încetat nici azi; și nu le mai scapă nici o ocazie prigonitorilor de a ne murdări curățenia noastră sufletească, jertfele noastre ce au fost geneza multor tragedii. La fel și politicianismul de azi, de esență iudeo-masono-comunistă, împiedică redresarea statului român și reînvierea neamului românesc. Anesteziază poporul cu slogane și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]