435,226 matches
-
renale . Mai mult , irbesartanul a indus hiperplazie/ hipertrofie a celulelor juxtaglomerulare ( la șobolani la doze ≥ 90 mg/ kg și zi , la maimuțe Macaccus la doze ≥ 10 mg/ kg și zi ) . Toate aceste modificări au fost considerate ca fiind determinate de acțiunea farmacologică a irbesartanului . La om , pentru dozele terapeutice de irbesartan , hiperplazia/ hipertrofia celulelor juxtaglomerulare nu par să aibă nici o relevanță . Pentru irbesartan nu s- a evidențiat mutagenitate , clastogenitate sau carcinogenitate . Studiile cu irbesartan efectuate la animale au evidențiat efecte toxice
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
antihipertensiv aditiv , scăzând tensiunea arterială într- o măsură mai mare decât fiecare component utilizat în monoterapie . Irbesartanul este un antagonist eficient și selectiv al receptorilor pentru angiotensină II ( subtip AT1 ) , activ după administrare pe cale orală . Se consideră că blochează toate acțiunile angiotensinei II mediate prin receptorul AT1 , indiferent de originea sau calea de sinteză a angiotensinei- II . Antagonizarea selectivă a receptorilor pentru angiotensină II ( AT1 ) determină creșterea concentrațiilor plasmatice de renină și de angiotensină II și scăderea concentrației plasmatice de aldosteron
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
pct . 4. 5 ) . Irbesartanul nu inhibă ECA ( kininaza- II ) , o enzimă care generează formarea de angiotensină II și , totodată , metabolizează bradikinina la metaboliți inactivi . Irbesartanul nu necesită activare metabolică pentru a- și exercita activitatea . Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic . Mecanismul acțiunii antihipertensive a diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut . Tiazidele acționează asupra mecanismelor renale tubulare de reabsorbție a electroliților , crescând direct eliminarea sodiului și a clorului în cantități aproximativ echivalente . Prin favorizarea diurezei , hidroclorotiazida reduce volumul plasmatic , crește activitatea reninei
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
și/ sau au fost secundare scăderii tensiunii arteriale ( nu s- a observat nicio interacțiune toxicologică semnificativă ) : modificări renale , caracterizate prin creșteri ușoare ale concentrațiilor plasmatice de uree și creatinină și hiperplazie/ hipertrofie a aparatului juxtaglomerular , care sunt consecința directă a acțiunii irbesartanului asupra sistemului renină- angiotensină ; scădere ușoară a parametrilor eritrocitari ( eritrocite , hemoglobină , hematocrit ) ; s- au observat decolorare a mucoasei gastrice , ulcere și necroze focale ale mucoasei gastrice la câțiva șobolani dintr- un studiu de toxicitate cu durata de 6 luni
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
kg și zi . Aceste leziuni nu s- au observat la maimuța Macaccus ; scăderea concentrației plasmatice a potasiului , din cauza hidroclorotiazidei și prevenită parțial atunci când hidroclorotiazida s- a administrat în asociere cu irbesartan . Majoritatea efectelor menționate mai sus par să fie datorate acțiunii farmacologice a irbesartanului ( blocarea angiotensinei II inhibă eliberarea de renină , cu stimularea celulelor secretoare de renină ) și apar și la inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei . Aceste efecte nu par să aibă relevanță pentru utilizarea în doze terapeutice a asocierii
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
renale . Mai mult , irbesartanul a indus hiperplazie/ hipertrofie a celulelor juxtaglomerulare ( la șobolani la doze ≥ 90 mg/ kg și zi , la maimuțe Macaccus la doze ≥ 10 mg/ kg și zi ) . Toate aceste modificări au fost considerate ca fiind determinate de acțiunea farmacologică a irbesartanului . La om , pentru dozele terapeutice de irbesartan , hiperplazia/ hipertrofia celulelor juxtaglomerulare nu par să aibă nici o relevanță . Pentru irbesartan nu s- a evidențiat mutagenitate , clastogenitate sau carcinogenitate . Studiile cu irbesartan efectuate la animale au evidențiat efecte toxice
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
antihipertensiv aditiv , scăzând tensiunea arterială într- o măsură mai mare decât fiecare component utilizat în monoterapie . Irbesartanul este un antagonist eficient și selectiv al receptorilor pentru angiotensină II ( subtip AT1 ) , activ după administrare pe cale orală . Se consideră că blochează toate acțiunile angiotensinei II mediate prin receptorul AT1 , indiferent de originea sau calea de sinteză a angiotensinei- II . Antagonizarea selectivă a receptorilor pentru angiotensină II ( AT1 ) determină creșterea concentrațiilor plasmatice de renină și de angiotensină II și scăderea concentrației plasmatice de aldosteron
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
pct . 4. 5 ) . Irbesartanul nu inhibă ECA ( kininaza- II ) , o enzimă care generează formarea de angiotensină II și , totodată , metabolizează bradikinina la metaboliți inactivi . Irbesartanul nu necesită activare metabolică pentru a- și exercita activitatea . Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic . Mecanismul acțiunii antihipertensive a diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut . Tiazidele acționează asupra mecanismelor renale tubulare de reabsorbție a electroliților , crescând direct eliminarea sodiului și a clorului în cantități aproximativ echivalente . Prin favorizarea diurezei , hidroclorotiazida reduce volumul plasmatic , crește activitatea reninei
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
și/ sau au fost secundare scăderii tensiunii arteriale ( nu s- a observat nicio interacțiune toxicologică semnificativă ) : modificări renale , caracterizate prin creșteri ușoare ale concentrațiilor plasmatice de uree și creatinină și hiperplazie/ hipertrofie a aparatului juxtaglomerular , care sunt consecința directă a acțiunii irbesartanului asupra sistemului renină- angiotensină ; scădere ușoară a parametrilor eritrocitari ( eritrocite , hemoglobină , hematocrit ) ; s- au observat decolorare a mucoasei gastrice , ulcere și necroze focale ale mucoasei gastrice la câțiva șobolani dintr- un studiu de toxicitate cu durata de 6 luni
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
kg și zi . Aceste leziuni nu s- au observat la maimuța Macaccus ; scăderea concentrației plasmatice a potasiului , din cauza hidroclorotiazidei și prevenită parțial atunci când hidroclorotiazida s- a administrat în asociere cu irbesartan . Majoritatea efectelor menționate mai sus par să fie datorate acțiunii farmacologice a irbesartanului ( blocarea angiotensinei II inhibă eliberarea de renină , cu stimularea celulelor secretoare de renină ) și apar și la inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei . Aceste efecte nu par să aibă relevanță pentru utilizarea în doze terapeutice a asocierii
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
renale . Mai mult , irbesartanul a indus hiperplazie/ hipertrofie a celulelor juxtaglomerulare ( la șobolani la doze ≥ 90 mg/ kg și zi , la maimuțe Macaccus la doze ≥ 10 mg/ kg și zi ) . Toate aceste modificări au fost considerate ca fiind determinate de acțiunea farmacologică a irbesartanului . La om , pentru dozele terapeutice de irbesartan , hiperplazia/ hipertrofia celulelor juxtaglomerulare nu par să aibă nici o relevanță . Pentru irbesartan nu s- a evidențiat mutagenitate , clastogenitate sau carcinogenitate . Studiile cu irbesartan efectuate la animale au evidențiat efecte toxice
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
antihipertensiv aditiv , scăzând tensiunea arterială într- o măsură mai mare decât fiecare component utilizat în monoterapie . Irbesartanul este un antagonist eficient și selectiv al receptorilor pentru angiotensină II ( subtip AT1 ) , activ după administrare pe cale orală . Se consideră că blochează toate acțiunile angiotensinei II mediate prin receptorul AT1 , indiferent de originea sau calea de sinteză a angiotensinei- II . Antagonizarea selectivă a receptorilor pentru angiotensină II ( AT1 ) determină creșterea concentrațiilor plasmatice de renină și de angiotensină II și scăderea concentrației plasmatice de aldosteron
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
pct . 4. 5 ) . Irbesartanul nu inhibă ECA ( kininaza- II ) , o enzimă care generează formarea de angiotensină II și , totodată , metabolizează bradikinina la metaboliți inactivi . Irbesartanul nu necesită activare metabolică pentru a- și exercita activitatea . Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic . Mecanismul acțiunii antihipertensive a diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut . Tiazidele acționează asupra mecanismelor renale tubulare de reabsorbție a electroliților , crescând direct eliminarea sodiului și a clorului în cantități aproximativ echivalente . Prin favorizarea diurezei , hidroclorotiazida reduce volumul plasmatic , crește activitatea reninei
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
și/ sau au fost secundare scăderii tensiunii arteriale ( nu s- a observat nicio interacțiune toxicologică semnificativă ) : modificări renale , caracterizate prin creșteri ușoare ale concentrațiilor plasmatice de uree și creatinină și hiperplazie/ hipertrofie a aparatului juxtaglomerular , care sunt consecința directă a acțiunii irbesartanului asupra sistemului renină- angiotensină ; scădere ușoară a parametrilor eritrocitari ( eritrocite , hemoglobină , hematocrit ) ; s- au observat decolorare a mucoasei gastrice , ulcere și necroze focale ale mucoasei gastrice la câțiva șobolani dintr- un studiu de toxicitate cu durata de 6 luni
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
kg și zi . Aceste leziuni nu s- au observat la maimuța Macaccus ; scăderea concentrației plasmatice a potasiului , din cauza hidroclorotiazidei și prevenită parțial atunci când hidroclorotiazida s- a administrat în asociere cu irbesartan . Majoritatea efectelor menționate mai sus par să fie datorate acțiunii farmacologice a irbesartanului ( blocarea angiotensinei II inhibă eliberarea de renină , cu stimularea celulelor secretoare de renină ) și apar și la inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei . Aceste efecte nu par să aibă relevanță pentru utilizarea în doze terapeutice a asocierii
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
renale . Mai mult , irbesartanul a indus hiperplazie/ hipertrofie a celulelor juxtaglomerulare ( la șobolani la doze ≥ 90 mg/ kg și zi , la maimuțe Macaccus la doze ≥ 10 mg/ kg și zi ) . Toate aceste modificări au fost considerate ca fiind determinate de acțiunea farmacologică a irbesartanului . La om , pentru dozele terapeutice de irbesartan , hiperplazia/ hipertrofia celulelor juxtaglomerulare nu par să aibă nici o relevanță . Pentru irbesartan nu s- a evidențiat mutagenitate , clastogenitate sau carcinogenitate . Studiile cu irbesartan efectuate la animale au evidențiat efecte toxice
Ro_512 () [Corola-website/Science/291271_a_292600]
-
dozei de amlodipină în timpul tratamentului cu inductor și după întreruperea acestuia . A se avea în vedere în cazul utilizării concomitente Alte informații În monoterapie , amlodipina a fost administrată în condiții de siguranță împreună cu diuretice tiazidice , betablocante , inhibitori ECA , nitrați cu acțiune pe termen lung , nitroglicerină administrată sublingual , digoxin , warfarină , atorvastatină , sildenafil , medicamente antiacide ( hidroxid de aluminiu gel , hidroxid de magneziu , simeticonă ) , cimetidină , medicamente antiinflamatoare nesteroidiene , antibiotice și medicamente hipoglicemiante orale . Interacțiuni legate de valsartan Nu se recomandă utilizarea concomitentă Litiu S-
Ro_218 () [Corola-website/Science/290977_a_292306]
-
Asocierea acestor substanțe are un efect antihipertensiv aditiv , reducând tensiunea arterială mai mult decât oricare dintre componente în mod individual . Amlodipină Amlodipina din Copalia inhibă pătrunderea transmembranară a ionilor de calciu la nivelul musculaturii netede cardiace sau vasculare . Mecanismul de acțiune antihipertensiv al amlodipinei se datorează unui efect direct de relaxare a musculaturii vasculare netede producând reducerea rezistenței vasculare periferice și scăderea tensiunii arteriale . Datele experimentale sugerează că amlodipina se leagă atât de situsurile dihidropirinice cât și cele non- dihidropirinice . Funcția
Ro_218 () [Corola-website/Science/290977_a_292306]
-
de sau nu blochează alți receptori hormonali sau alte canale de ioni cunoscute ca fiind importante pentru reglarea activității cardiovasculare . Administrarea valsartanului pacienților cu hipertensiune arterială determină o scădere a tensiunii arteriale fără a afecta pulsul . La majoritatea pacienților declanșarea acțiunii antihipertensive are loc la 2 ore după administrarea unei singure doze orale , iar scăderea maximă a tensiunii arteriale se obține în 4- 6 ore . Efectul antihipertensiv durează peste 24 ore după administrare . În timpul administrării repetate , scăderea maximă a tensiunii arteriale
Ro_218 () [Corola-website/Science/290977_a_292306]
-
dozei de amlodipină în timpul tratamentului cu inductor și după întreruperea acestuia . A se avea în vedere în cazul utilizării concomitente Alte informații În monoterapie , amlodipina a fost administrată în condiții de siguranță împreună cu diuretice tiazidice , betablocante , inhibitori ECA , nitrați cu acțiune pe termen lung , nitroglicerină administrată sublingual , digoxin , warfarină , atorvastatină , sildenafil , medicamente antiacide ( hidroxid de aluminiu gel , hidroxid de magneziu , simeticonă ) , cimetidină , medicamente antiinflamatoare nesteroidiene , antibiotice și medicamente hipoglicemiante orale . Interacțiuni legate de valsartan Nu se recomandă utilizarea concomitentă Litiu S-
Ro_218 () [Corola-website/Science/290977_a_292306]
-
Asocierea acestor substanțe are un efect antihipertensiv aditiv , reducând tensiunea arterială mai mult decât oricare dintre componente în mod individual . Amlodipină Amlodipina din Copalia inhibă pătrunderea transmembranară a ionilor de calciu la nivelul musculaturii netede cardiace sau vasculare . Mecanismul de acțiune antihipertensiv al amlodipinei se datorează unui efect direct de relaxare a musculaturii vasculare netede producând reducerea rezistenței vasculare periferice și scăderea tensiunii arteriale . Datele experimentale sugerează că amlodipina se leagă atât de situsurile dihidropirinice cât și cele non- dihidropirinice . Funcția
Ro_218 () [Corola-website/Science/290977_a_292306]
-
de sau nu blochează alți receptori hormonali sau alte canale de ioni cunoscute ca fiind importante pentru reglarea activității cardiovasculare . Administrarea valsartanului pacienților cu hipertensiune arterială determină o scădere a tensiunii arteriale fără a afecta pulsul . La majoritatea pacienților declanșarea acțiunii antihipertensive are loc la 2 ore după administrarea unei singure doze orale , iar scăderea maximă a tensiunii arteriale se obține în 4- 6 ore . Efectul antihipertensiv durează peste 24 ore după administrare . În timpul administrării repetate , scăderea maximă a tensiunii arteriale
Ro_218 () [Corola-website/Science/290977_a_292306]
-
dozei de amlodipină în timpul tratamentului cu inductor și după întreruperea acestuia . A se avea în vedere în cazul utilizării concomitente Alte informații În monoterapie , amlodipina a fost administrată în condiții de siguranță împreună cu diuretice tiazidice , betablocante , inhibitori ECA , nitrați cu acțiune pe termen lung , nitroglicerină administrată sublingual , digoxin , warfarină , atorvastatină , sildenafil , medicamente antiacide ( hidroxid de aluminiu gel , hidroxid de magneziu , simeticonă ) , cimetidină , medicamente antiinflamatoare nesteroidiene , antibiotice și medicamente hipoglicemiante orale . Interacțiuni legate de valsartan Nu se recomandă utilizarea concomitentă Litiu S-
Ro_218 () [Corola-website/Science/290977_a_292306]
-
Asocierea acestor substanțe are un efect antihipertensiv aditiv , reducând tensiunea arterială mai mult decât oricare dintre componente în mod individual . Amlodipină Amlodipina din Copalia inhibă pătrunderea transmembranară a ionilor de calciu la nivelul musculaturii netede cardiace sau vasculare . Mecanismul de acțiune antihipertensiv al amlodipinei se datorează unui efect direct de relaxare a musculaturii vasculare netede producând reducerea rezistenței vasculare periferice și scăderea tensiunii arteriale . Datele experimentale sugerează că amlodipina se leagă atât de situsurile dihidropirinice cât și cele non- dihidropirinice . Funcția
Ro_218 () [Corola-website/Science/290977_a_292306]
-
de sau nu blochează alți receptori hormonali sau alte canale de ioni cunoscute ca fiind importante pentru reglarea activității cardiovasculare . Administrarea valsartanului pacienților cu hipertensiune arterială determină o scădere a tensiunii arteriale fără a afecta pulsul . La majoritatea pacienților declanșarea acțiunii antihipertensive are loc la 2 ore după administrarea unei singure doze orale , iar scăderea maximă a tensiunii arteriale se obține în 4- 6 ore . Efectul antihipertensiv durează peste 24 ore după administrare . În timpul administrării repetate , scăderea maximă a tensiunii arteriale
Ro_218 () [Corola-website/Science/290977_a_292306]