40,643 matches
-
Este ceea ce numim noi "prăpastia dintre generații"! Indiferent de drepturi și de nedreptăți, există o anumită atitudine condescendentă și mulțumită de sine a generației mai vîrstnice care îi exacerba și mai mult pe "Noii naționaliști". Dar nu trebuie să-l judecăm pe Iorga sau pe contemporanii lui; perioada interbelică a fost cea mai fericită perioadă din istoria României. Nu este de mirare că Iorga sau contemporanii săi au fost "înșelați de ea". Tragedia a fost că el, ca și mulți alți
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
puteau să le pese mai puțin de reputația țării noastre", scria Iorga 118. Iorga nu a renunțat la a considera relațiile sale cu corpul studențesc drept prea importante. A încercat zadarnic iar și iar să-i convingă pe studenți să judece rațional, așa cum s-a întîmplat în 1922 la Timișoara. "Ei sînt împotriva viitorului lor, a părinților lor, a țării lor și a interesului național", conchidea Iorga. Un evreu ungur din Timișoara îi scria: "Domnule profesor, ați salvat onoarea României"119
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
semn de ezitare, n-ar fi făcut decît "să încurajeze o asemenea insolență". Iorga a pășit în mijlocul mulțimii amenințătoare și a spus: "Ferice de părinții care v-au dat naștere!" Dr. Angelescu a încercat să-i facă pe studenți să judece rațional. În cele din urmă (ca și Iorga puțin mai înainte) vocea i-a fost înecată de țipete și reacții necontrolate. Iorga nu și-a mai ținut cursurile la universitate. A revenit abia în iunie pentru examene 124. Începînd din
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
acolo înțeleg ce înseamnă acest lucru. Temperamentul său era aproape incompatibil cu democrația. Era teoretic de acord cu necesitatea criticii, dar, practic, ego-ul său era incapabil să accepte critica. Unul dintre editorialele sale era intitulat Cine are dreptul să mă judece? în care explica limpede că, într-o democrație, oricine are dreptul să-i judece pe ceilalți, dar nu era de acord cu acest lucru, replicînd: "Dar nu așa!" Numai oamenii cu un anumit standard aveau dreptul să-l judece. Critica
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
teoretic de acord cu necesitatea criticii, dar, practic, ego-ul său era incapabil să accepte critica. Unul dintre editorialele sale era intitulat Cine are dreptul să mă judece? în care explica limpede că, într-o democrație, oricine are dreptul să-i judece pe ceilalți, dar nu era de acord cu acest lucru, replicînd: "Dar nu așa!" Numai oamenii cu un anumit standard aveau dreptul să-l judece. Critica nu trebuia să devină "apanajul tuturor"230. Depresiunea a afectat grav scena românească, unde
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mă judece? în care explica limpede că, într-o democrație, oricine are dreptul să-i judece pe ceilalți, dar nu era de acord cu acest lucru, replicînd: "Dar nu așa!" Numai oamenii cu un anumit standard aveau dreptul să-l judece. Critica nu trebuia să devină "apanajul tuturor"230. Depresiunea a afectat grav scena românească, unde oamenii (în special țărănimea) nu-și reveniseră încă de pe urma greutăților îndurate în timpul efortului de industrializare forțată al liberalilor. Ar fi putut oare guvernul constituțional democrat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un șovinism total. Mult înaintea multor contemporani (și chiar a multor comuniști), Iorga scria: Nu sînt împotriva comunismului, nici a poporului rus", ci a cruzimii asiatice și a "conducerii rusești, ale căror metode rămîn aceleași indiferent de regim"132. Iorga judeca întotdeauna Rusia din perspectivă istorică. Așa că s-a opus politicii lui Titulescu (animozitățile personale cîntăreau greu și ele) și a încercării acestuia de a încheia o alianță defensivă cu URSS fără ca rușii să renunțe la pretențiile lor asupra Basarabiei. Deși
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Iorga continua să existe, chiar dacă nu mai primea nici un vot. Locul în Senat îi era acordat automat; era ascultat cu respect, întrucît, la urma urmei, era "Învățătorul națiunii". A continuat și războiul Stere, cerînd Senatului în 1934-1935 să-l judece pe acesta pentru (presupusa) trădare comisă în timpul Primului Război Mondial 139. Între timp, Legiunea cîștiga teren. Metoda Legiunii era acum, conform spuselor lui Codreanu, "acțiunea tăcută". Iorga continua să se opună Legiunii, referindu-se cu dispreț la ea cu termenul de "Codrenii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga sesizase dintotdeauna dificultatea încheierii unei asemenea alianțe. Pentru ca, la 23 august 1939, să se răspîndească zguduitoarea veste a Pactului nazisto-sovietic. Acest pact avea să decidă în ultimă instanță soarta "Pămîntului Nimănui din Europa" pentru aproape tot restul secolului. Iorga, judecînd după prima sa reacție, nu părea atît de alarmat pe cît se manifesta opinia publică. "Rusia", scria el, "a încheiat deci un tratat comercial cu Reich-ul, așa cum am făcut și noi; este evident că pe moment Rusia nu vrea să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pentru toată omenirea... dar Parisul rămîne (profund gravat) în inimile noastre..."4 Două zile mai tîrziu, mareșalul Pétain a cerut armistițiu. Finalul tragic", scria Iorga. El afirma că "îi tremură mîinile" scriind aceste rînduri și că nu îndrăznește să-l judece pe mareșalul Pétain, "cel mai glorios dintre soldații francezi. Doar timpul îi va judeca teribilul act". Ca luptător naționalist, Iorga privea lucrurile în perspectivă și în profunzime: "dar armata nu înseamnă națiunea, în acest moment îngrozitor trebuie să ne retragem
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mai tîrziu, mareșalul Pétain a cerut armistițiu. Finalul tragic", scria Iorga. El afirma că "îi tremură mîinile" scriind aceste rînduri și că nu îndrăznește să-l judece pe mareșalul Pétain, "cel mai glorios dintre soldații francezi. Doar timpul îi va judeca teribilul act". Ca luptător naționalist, Iorga privea lucrurile în perspectivă și în profunzime: "dar armata nu înseamnă națiunea, în acest moment îngrozitor trebuie să ne retragem pe (tărîmul) spiritului, deoarece temeliile spiritului nu pot fi distruse", el constituind "o căutare
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Constantin Rădulescu-Motru, care s-a ridicat și a spus următoarele: Nicolae Iorga nu mai este printre noi. Este tot ce putem spune în acest moment tragic pentru țara noastră. Rămîne pe seama viitorului, cu o stare de spirit mai calmă, să judece împrejurările morții sale. Dar noi, care am fost destul de apropiați de el, sîntem aproape incapabili să ne adunăm gîndurile ca să-i adresăm un ultim rămas bun, din cauza tristeții care ne împovărează. Nicolae Iorga a fost însăși întruparea efortului intelectual al
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
om așa cum a fost, vol. II, p. 10 91 Theodorescu, op. cit., p. 167 92 Biblioteca critică: Nicolae Iorga, p. 153. Opiniile lui Lovinescu despre meritele criticii literare a lui Iorga erau mai puțin decît pozitive. Autorul a avut ocazia să judece plauzibilitatea acestor opinii, apelînd la surse mai puțin dominate de prejudecăți decît E. Lovinescu 93 Șeicaru, op. cit., p. 72-75. Scriind despre cartea lui destul de interesantă tratînd Istoria slavilor de răsărit (History of Eastern Slavs), el remarca cu tristețe: "Mă întreb
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
românilor și credința greșită a lui Iorga (nutrită și de mulți unguri) că Tisza era răspunzător de război. Drept urmare, Tisza va fi împușcat mortal de către un ungur, la începutul Revoluției din Octombrie (1917). Ulterior, Iorga și-a dat seama că judecase greșit rolul lui Tisza și și-a rectificat opinia. "Neamul Românesc", 28 septembrie 1919 5 "Puterea care nu era stat, dar voia să distrugă statele și forța care nu era națiune, dar voia să distrugă națiunile, este înfrîntă. Acesta este
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care Înaintau prin Europa Centrală și estul Prusiei. Diplomatul american George Kennan descrie astfel scena În memoriile sale: „Dezastrul care s-a abătut asupra acestei regiuni odată cu invazia sovietică nu are termen de comparație În Europa modernă. În anumite zone, judecând după dovezile existente, soldații sovietici nu au cruțat bărbat, femeie sau copil... Rușii... au căsăpit populația autohtonă ca pe vremea hoardelor asiatice”. Victime au căzut mai ales adulții de sex masculin (care mai rămăseseră) și femeile de orice vârstă. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tranziția Europei de la război la pace, nu trebuie să scăpăm din vedere tragedia recentă. În circumstanțele din 1945, e remarcabil simplul fapt că domnia legii a fost reînstăpânită - la urma urmei, era prima oară când un Întreg continent trebuia să judece crime de o asemenea anvergură și să aducă vinovații În fața a ceva care să semene a justiție. Numărul celor pedepsiți, ca și gravitatea sentințelor, varia enorm de la o țară la alta. În Norvegia, la o populație de numai 3 milioane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plouat cu sentințe capitale. Pentru că la Atena nu se făcea nici o distincție Între partizanii de stânga care luptaseră Împotriva lui Hitler și gherilele comuniste care Încercau să dărâme statul grec postbelic (ce-i drept, adesea era vorba despre aceiași oameni), judecați și condamnați În anii următori au fost nu colaboraționiștii, ci inamicii lor, partizanii - În plus, ei s-au văzut excluși din viața publică decenii la rând, iar copiii și nepoții lor nu s-au putut angaja În supradimensionatul sector de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Zagreb, apologet al oribilelor crime săvârșite de regimul ustaș din Croația, care a scăpat ușor, petrecându-și următorii 14 ani În arest la domiciliu, până În 1960, când s-a stins În patul lui. Draža Mihailoviæ, liderul cetnicilor, a fost judecat și executat În iulie 1946. După el, În cei doi ani de la eliberarea Iugoslaviei, au fost uciși zeci de mii de noncomuniști. Toți erau victimele unei răzbunări sistematice, motivată politic, dar să nu uităm că, pentru ceea ce făcuseră În timpul războiului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ianuarie 1942, iar pământurile lor au fost făcute cadou suporterilor nonmaghiari ai noului regim. Era o mișcare politică atent calculată, dar În multe cazuri victimele nu erau acuzate degeaba. Iugoslavia era un caz deosebit de Încâlcit. În Ungaria, Curțile Populare au judecat la Început adevărați criminali de război - Îndeosebi activiștii din regimurile progermane ale lui Döme Sztójay și Ferenc Szálasi din 1944. Procentul fasciștilor și al colaboraționiștilor condamnați În Ungaria nu l-a depășit pe cel din Belgia sau Olanda postbelică - deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ocupate este greu de măsurat. La vremea respectivă, sentințele au fost aspru criticate: cei judecați când războiul era Încă În plină desfășurare sau imediat după eliberare au primit pedepse mult mai aspre decât cei inculpați ulterior. Prin urmare, delincvenții mărunți judecați În primăvara anului 1945 au primit sentințe mai lungi decât diverși colaboraționiști notorii, care nu au compărut decât abia după un an. În Boemia și Moravia, foarte multe (95%) dintre sentințele capitale au fost duse la Îndeplinire, din pricina unei reguli
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Germania ocupată i-au pus sub acuzare pe naziști și pe complicii lor pentru crime de război, crime Împotriva umanității, omucidere și alte delicte de drept comun comise În slujba nazismului. Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg, care i-a judecat pe liderii naziști din octombrie 1945 până În octombrie 1946, este instanța cea mai cunoscută, dar au existat multe altele: curțile militare americane, britanice și franceze au judecat naziști de rang inferior În zonele lor din Germania ocupată și, Împreună cu Uniunea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comun comise În slujba nazismului. Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg, care i-a judecat pe liderii naziști din octombrie 1945 până În octombrie 1946, este instanța cea mai cunoscută, dar au existat multe altele: curțile militare americane, britanice și franceze au judecat naziști de rang inferior În zonele lor din Germania ocupată și, Împreună cu Uniunea Sovietică, au predat o serie de naziști altor țări - Îndeosebi Franței și Poloniei -, pentru a fi judecați la locul faptei. Programul de pedepsire a crimelor de război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
existat multe altele: curțile militare americane, britanice și franceze au judecat naziști de rang inferior În zonele lor din Germania ocupată și, Împreună cu Uniunea Sovietică, au predat o serie de naziști altor țări - Îndeosebi Franței și Poloniei -, pentru a fi judecați la locul faptei. Programul de pedepsire a crimelor de război a continuat de-a lungul ocupației Germaniei de către Aliați: În zonele vestice, peste 5.000 de oameni au fost condamnați pentru crime de război sau crime Împotriva umanității, dintre care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
procese, mulți dintre șefii și gardienii lagărelor au scăpat nevătămați. În instanță, avocații lor i-au umilit pe martorii care supraviețuiseră taberelor de concentrare, exploatând În avantajul propriu sistemul juridic anglo-american bazat pe confruntare. Când personalul lagărului Bergen-Belsen a fost judecat În procesul de la Lüneberg (17 septembrie - 17 noiembrie 1945), avocații britanici ai apărării au argumentat cu destul succes că inculpații nu făcuseră decât să respecte legea (nazistă): 15 din cei 45 de acuzați au fost achitați. E dificil așadar să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Armatei Roșii și metodele sovietice În teritoriile „eliberate” nu erau un secret - erau, poate, mai bine cunoscute și mai mediatizate atunci decât ulterior. Epurările și masacrele din anii ’30 erau Încă vii În memoria multor oameni. Faptul că sovieticii Îi judecau pe naziști - pentru crime pe care și ei le comiseseră - a devalorizat procesul de la Nürnberg, care părea astfel un simplu exercițiu de răzbunare pe germani. După cum spunea George Kennan, „singura concluzie la care ducea această procedură era că astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]