5,478 matches
-
mine la cap în ceasul morții. Dar, te rog, nu mai gândi așa, căci ne vom revedea în curând și vom trăi fericiți. Cunosc cât de neliniștită este o mamă când fiul ei este departe și când mai are de îndurat și sărăcia și iarna grea. La noi, în sat este frig și sunt și nori și noaptea e neagră și târzie. În fiecare noapte, tu inimă pustie adormi târziu, cu mine-n gând dar până ce adormi, în timp ce surorile mele s-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
că cei doi străini vă priveau cu alți ochi, iar la plecare v-au spus numai vorbe frumoase. Odată, s-a auzit că veți pleca peste Siret, iar noi ne hotărâsem cu toții să plecăm după dumneavoastră, dar nu v-ați îndurat să părăsiți aceste meleaguri atât de dragi. Să știți că eu vă mulțumesc mult pentru ceea ce ați făcut pentru mine, aveți tot respectul din partea mea, iar eu mă mândresc de fiecare dată cu un dascăl de talia dumneavoastră. Cu stimă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Stelele par de aur. Luna revarsă valuri de lumina palidă. Umbrele salcâmilor se profilează mari, lunatice, ca niște fantome pe strada pustie. În umbră, ciorchinii florilor iau proporții uriașe. Încerc să-i prind cu mâna, să-i mângâi. Nu mă îndur să-i rup. Poate salcâmul plânge. Ar plânge cu lacrimi de flori, și-atunci ce voi mai mângâia eu? Frunzele nu au farmec fără acestea și nici parfum... Ploi au trecut peste salcâmi. Florile s-au scuturat, iar parfumul lor
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
căpitan, adăugă apoi către Klapka, te rog, să nu ne judeci după vorbele noastre, ci după fapte! Suntem toți prieteni și, când ne întîlnim, ne permitem mai mult decât ar fi permis. Așa ne mai răcorim și noi pentru câte îndurăm... Dar în fața dușmanului toți ne facem datoria cu inimă, chiar și Gross, deși vrea să pară un răzvrătit. În al treilea an de război, după ce am dat atâtea dovezi de vitejie, slăbiciunile acestea să ne fie trecute cu vederea! Klapka
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gândul, alungîndu-și din suflet lașitatea: "Marta nu m-a îndemnat niciodată să fiu erou, cu nici o vorbă... Numai gelozia mea neroadă a socotit că, prin uniformă și vitejie, are să-i potolească cochetăria. Vasăzică numai eu sunt vinovat și trebuie să îndur remușcările..." De altminteri, trecutul i se părea mort și se ferea să-l dezgroape. Mai mult îl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoare după o noapte vijelioasă. Nu-l vedea încă lămurit, dar ceața care-l aburea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Marțială... ― Atunci ar urma să plec fără să încerc barem a mă împotrivi sau a ocoli ticăloșia? izbucni iarăși Apostol, acuma însă furios și scrâșnind dinții. ― Ascultă sfatul meu, prietene, zise căpitanul liniștit. Sunt mai bătrân ca tine și am îndurat multe în viață... Războiul n-are altă filozofie decât norocul. Lasă-te deci în grija norocului. Parcă în doi ani de zile moartea nu ți-a cântat la urechi pe toate glasurile, și totuși norocul te-a ocolit. Poate că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
liniște până când au sărit și românii în bătălie. De atunci însă vai și amar! Mulți au fugit de frică mai spre inima țării, care cum a putut. El a rămas acasă, ce-o fi să fie, căci nu s-a îndurat să-și lase averea de haram. Nici n-au făcut românii multă stricăciune, ce-i drept. Doar de-ale gurii, ca orice cătane, și mai cu seamă când s-au retras în țara lor. Mai fără milă au fost ai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
decât nimicuri, cum zicea dânsul. Acuma înțelegea și schimbarea, și spaima lor, acuma simțea că toți s-au ferit de el pentru că n-a îngăduit Martei să grăiască ungurește. Plecă ochii în farfuria goală, ca și cum n-ar mai fi putut îndura privirea mamei sale. Din clipa aceasta însă toate cuvintele ei i se încuibară în inimă ca niște spini și rămaseră acolo, încremenite într-o durere amară. Apoi, când glasul doamnei Bologa tăcu, el șopti atât de domol, parcă i-ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
totuși, când închid ochii, nu pot spune că au trăit aievea, căci au fost simpli trecători prin viață sau spectatori străini de înțelesul lumii. În schimb pe alții soarta îi împinge în vârtejurile cele mai crunte și-i silește să îndure toate torturile vieții, toate, și niciodată să nu găsească aici odihna adevărată, liniștea trainică... Urmară trei zile ploioase, urâte, cernând tristețe în lume. De dimineață până seara, Apostol ședea în cerdac, înconjurat de cărțile lui vechi, în care odinioară își
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și mi-ai fi luat o piatră de pe inimă... Căci ieri viața m-a torturat îngrozitor cu niște clește de foc îngrozitoare! Aseară însă am văzut pe Ilona și... m-am regăsit, mi-am regăsit iubirea... Altfel cum aș fi îndurat o noapte întreagă aici, singur?... Acuma mi-e sufletul liniștit... De ce să reîncep chinurile?... Nu mai vreau nimic. Iubirea îmi ajunge, căci iubirea îmbărbătează deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu, viața și moartea. Iubirea cea mare e aici, în odăița
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care o căpătase în dimineața aceea, îmi spune, nu, nu avem voie să facem așa ceva, de parcă ar fi fost vorba despre o scrisoare intimă a medicului către asistenta sa, iar noi nu eram decât simpli curieri, eu nu mai pot îndura ce se întâmplă, îi smulg din mână plicul prin care ni se pecetluia viitorul, îl strâng la piept și plec să îl caut pe medic. Acum aș fi fost fericită să aud până și pașii asistentei, dar se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ca pe o soție de tinerețe, care a fost alungată, zice Dumnezeul tău. Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mari îndurări. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Fața de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o bunătate veșnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Mă așez pe covorul de la marginea patului ei, asemenea unei cățele de apartament epuizate, rostogolindu-mă peste versetele antice din cartea rămasă în urma lui, același destin ne unește pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îl reiau în Drumul cenușii. În ultimă instanță, îmi dau seama, privind în urmă, că rescriu mereu aceeași carte, că cizelez mereu aceleași personaje, aceleași stări. Mă simt uneori ca un pictor care își tot migălește tablourile și nu se îndură să se despartă de ele. Revin, revin, revin, până am senzația că e mai bine. Asta ține de structura mea. Cititorul înțelege ce vrea. Are cartea, dar eu am nemulțumirile care îmi rămân în urma cărții, nemulțumiri pe care încerc să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
părea să se plictisească de moarte. ― Jones! Se ridică pe pat. Bărbatul păru să se debaraseze cu multă plăcere de motanul mătăhălos pe care Ripley se grăbi să-l legene în brațe.) Vino, Jonesey, bătrâne monstru, gogoloiul meu păros! Animalul îndură răbdător aceste efuziuni jenante, atât de tipice pentru specia din care făcea parte Ripley. Își păstră întreaga demnitate moștenită de la strămoși, manifestându-și în același timp toleranța obișnuită a acestor feline față de ființele umane. Primul observator extraterestru care ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
înaintă cu nonșalanță pentru a se lăsa prins de stăpâna sa. Ea-și șterse lacrimile. ― Trebuie să mă schimb. Dar n-o să-mi ia mult timp. Își frecă nasul pe spinarea motanului, o crimă de lezmajestate pe care acesta o îndură în liniște. ― Vrei să te conduc la camera dumitale? ― De ce nu? El se răsuci și se îndreptă către unul dintre culoare. Ușile se căscară în fața lor. ― Știi, ți-am făcut o favoare. Prezența animalelor de companie este strict interzisă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
capacitatea tactico-strategică a conducătorilor chinezi sunt extraordinare, deoarece au generat mereu sprijin popular. N-am avut nimic de acest gen în Rusia. În Rusia a fost ceva brutal: „Dacă nu vrei să aderi, te băgăm în Gulag”; eventual: „Dacă taci, înduri și muncești din greu, nu-ți face nimeni nimic”. În China a reușit un pact politico-social mai complex, interiorizat de populație în cele din urmă... S.A.: ...după ce a trecut prin câteva episoade de o brutalitate incredibilă, cum ar fi „revoluția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
La televizor nici nu merita să te uiți. Benzina se distribuia pe rații lunare. Aș putea spune asta. Dar acum ar însemna să trișez. Una e să accepți de bunăvoie anumite restricții, în vederea unui scop nobil, și alta e să înduri restricțiile din pricina obsesiilor unui șef de stat bolnav de paranoia. Ceea ce m-a deranjat - și mă deranjează la multe alte acțiuni cu tentă colectivistă - este disproporția între pericolul asupra căruia „se trage semnalul de alarmă“ și eficiența concretă a acțiunii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
citești și celorlalte! Că nu citiți nimic și umblați brambura toată ziua, numai gura nu vi se oprește un minuțel! La studiu cu voi! La studiu și la muncă, fiindcă asta v-a făcut oameni! Păi până când să vă mai îndurăm?! Am ajuns să legănam copiii, facem sosurile, curățăm putinile, frecăm străchinile, mânăm vacile în ciurdă, culcăm găinile, golim piețele și ne cârpim mânecile! Și voi? Bateți copiii, gustați sosurile, spălați putina, călcați străchinile, mulgeți vacile, tăiați găinile, bântuiți piețele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
frumos lucrate, dar de o mare stabilitate. Mai la o parte, Covaliov, cei câțiva Agarici și micuța Știucî prinseră a curăța peștele. — Mă uit, Măria-Ta, la creștinul acesta, zise spătarul Vulture așezându-se, și mă gândesc că omul poate îndura orice și oriunde, numai să-i dai un petic de pământ, o femeie și-un câine. — Așa este - răspunse Barzovie-Vodă. Puțin pământ, o femeie și-un câine. Pământ și femeie înțeleg - zise Cosette. Da’ câinele? De ce-i trebuie și câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aș lăsa-o afară pe această firavă domniță, pradă țânțarilor și altor diverse averse posibile. — O judecată mai dreaptă nici că se putea - încuviință pe dată spătarul - și prevăd, Măria-Ta, și ceea ce voiești a zice mai departe: că neputând îndura gândul ca tremurătoarea domniță Cosette să rabde răcoarea nopții și pișcăturile țânțarilor pe prispă, o vei chema înăuntru în colibă, iar domnia ta, ca om serios și trecut de mult de vârsta zburdălniciilor, vei ieși să dormi cu noi afară. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dădea el și tot așa mai departe. însă în ultimii ani ai vieții lui, făceam tot mai puține puncte, pentru că piciorul îi sărea tot mai greu, puteam da și cu barosul. Episodul 157 CONTINUĂ POVESTEA CĂPITANULUI TRESORO După ce străbunicul, nemaiputând îndura la vârsta lui tot felul de ocheade deșuchiate pe care i le făcea Giacometa, tânăra slujnicuță ce-l îngrijea cu speranța că el, așa paralizat cum era, o va lua de nevastă și-i va lăsa ei averea, după ce deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tinereții străbunicul se juca din priviri, curtezane în floarea vârstei, pe care le-a ținut de mici pe genunchi și care când au crescut au început a-i zice melodioase vorbe în doi-trei peri, copile ale acestora ce nu puteau îndura eșecul mamelor, slujnicuțe care l-au îngrijit când era încă în puterea de neostoit a bătrâneții, două chelărese care au picat moarte după el când au observat cum se târguie pentru niște morcovi, o contesă poloneză care aflându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să știe, centrul familiei, le - cum se zice - umplea casa, deși mai corect ar fi să spunem că le-o golea, deoarece nimeni nu rezista în aceeași încăpere cu el singur mai mult de un sfert de ceas, și acela îndurat pe ghimpi, căci prima reacție la vederea lui, a acestui ghemotoc de om, era s-o apuci în cea mai mare viteză la cea mai mare depărtare de el. Părea ceva venit din zorii tenebroși ai umanității, când însuși Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
deja un elev! Și ia spune-mi, tinere - se-ntoarse papa - dorești mult să-nveți la Roma? — Enorm - șopti roșind vizibil Iovănuț. — Mă bucură acest lucru - continuă Grigorie al XV-lea - dar nu-ți ascund faptul că va trebui să-nduri anumite privațiuni, nu tocmai mici. Regimul nostru de studiu și de viață este mult - cum să zic să nu te speriu de la-nceput? - mult mai aspru, mai depărtat de cele lumești. Te văd tânăr, voinic, frumușel; să știți că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din urmă vor fi cei dintâi - zise cardinalul Damiani. — Probabil, da, să fi fost și asta - răspunse Grigorie al XV-lea - deși nu cred că aceste minunate vorbe să le fi avut în minte atunci. Nu, cu siguranță că nu înduram tot felul de înjosiri cu gândul de a ajunge cândva ceea ce sunt. Era la mijloc altceva; intuiam un lucru pe care, - îndrăznesc să spun - puțini îl intuiau atunci și tot mai puțini îl vor intui de-acum înainte. Anume, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]