5,591 matches
-
grad, te descoperi imperfect; în al doilea, că nu îți aparține nimic. În al treilea, ți-e teamă de faliment și de laț. De aceea, se spune în cartea lui Iob: «Nu erau calde hainele tale, atunci când pământul a fost învăluit de vântul austral?» (cf. Iob 37,17). Ca și cum ar spune: Dacă virtutea este ferventă în tine, să nu atribui aceasta ție însuți, ci Duhului Sfânt. Iar pentru că onorurile, bogățiile și splendoarea hainelor, de obicei, fac să răsară mândria, ca formă
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
un animal micuț care strălucește noaptea. La fel și aceștia, micuți prin umilința lor, cu cât se înjosesc mai mult, cu atât mai mult îi luminează pe alții prin exemplul vieții lor, strălucind ca stelele în noaptea acestui veac, loc învăluit de întuneric. De aceea, Zaharia spune: Mă voi pune paznic împrejurul țării mele împreună cu aliații mei care fac spărturi și reintră în rânduri (cf. Zah 9,8 Vulg). Ei apără de fapt prin cuvânt și fapte Biserica lui Dumnezeu, vagabondând
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
sale doi mari luminători, cel al Ordinului Predicatorilor și cel al Fraților Minori. Dumnezeu i-a așezat pe firmamentul Bisericii. Astfel, prin intermediul doctrinei lor, limpede și luminătoare, și prin splendoarea vieții lor sfinte, au luminat în mod minunat întreaga lume învăluită în întunericul greșelii. Întemeietorii acestor ordine au fost doi bărbați de o bunătate vădită ce iradiau splendoarea și trăinicia multiplelor virtuți, adică Dominic și Francisc. Aceștia, asemenea trâmbițelor lui Moise (cf. Num 10,2), cu sunetul puternic și ascuțit al
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
faptul că Ovidiu ar fi cunoscut planul de salvare a lui Agrippa. Chiar și prin această formă, ipoteza se opune mărturiei poetului care declară că vina sa constă în aliquid vidi, involuntar și întâmplător, fapt care a rămas, până azi, învăluit in mister. Poetul a luat cu sine, în mormânt, acestă taină. Teze și ipoteze despre motivele relegătii lui Ovidiu, s-au scris, până azi, peste măsură de multe. Cercetarea lui Demetrio Marin le ordonează și le analizează cu sagacitate, ca
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și de explicit atât încât noi să putem identifica cu precizie "vina" lui artistică chiar dacă apoi aceasta apare în ochii noștri de o gravitate mai mare și mai extinsă decât vrea să recunoască poetul error în schimb, e atât de învăluit în expresii echivoce, încât ne este foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să descifrăm adevărul ascuns printre rânduri. Câteodată "confesiunile" poetului pe această temă se dovedesc a fi de-a dreptul contradictorii. Din unele exprimări ar rezulta că el nu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
compună Feacide-le. Această fidelitate, această bună înțelegere care a început încă din fragedă tinerețe, până la bătrânețe a devenit indestructibilă. Dacă Tuticanus ar fi rămas insensibil la aceste gânduri, Ovidiu ar fi crezut că inima sa e tare ca fierul sau învăluită într-un diamant impenetrabil. Dar dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar însemna că întreaga lume e dată peste cap... Ovidiu îl roagă să facă astfel încât, protejând un relegat cu afecțiune constantă, mult sperata adiere să nu-i abandoneze nava
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Perpetuae crimen posteritatis eris. (f. 25-26). Figura lui Iginus dispare încetul cu încetul, se estompează gradual, până a deveni un pitic plin de răutate, în timp ce figura lui Ovidiu atinge proporții gigantice făcând să explodeze limitele timpului și spațiului care-l învăluie. Iginus ajunge simbolul răutății tuturor celor care au determinat relegarea lui Ovidiu și, așa cum se citește printre rânduri, un simbol al lui Augustus însuși, căruia "posteritatea eternă îi va imputa nelegiuirea comisă". 5. Mențiuni literare și aspecte politice Am semnalat
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a îmbătrânit înainte de vreme. Enumeră apoi aceste necazuri în paralel cu cele ale lui... Iason, fapt care adesea dă impresia unui simplu joc retoric. Și Fabia trebuie să fi îmbătrânit. Ovidiu își dorește să o poată revedea și să o învăluie cu tandrețe și îmbrățișări ca să o recompenseze pentru durerea cauzată. De-ar fi să vină această zi cât mai repede! Nerăbdarea reîntâlnirii este din ce în ce mai mare, ca și cum ar fi legată de progresiva agravare a sănătății lui Augustus, al cărui fatal sfârșit
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care intervine când te aștepți mai puțin: Evandru-Hercule-Cacus (episod în Fasti, I, 461-586) e ca un preludiu care vrea să sugereze frumusețea ideală a acestei epoci arcadice și pastorale, liberă și fericită: spre o astfel de epocă și regiune mitică, învăluită într-un aură roză de poezie, se îndreaptă adesea sufletul zbuciumat al sulmonezului. Locuitorii Arcadiei apar ca fiind populația autohtonă a Italiei, anterioară așadar oricărei alteia. Cu ocazia victoriei asupra lui Cacus, Hercule "își fabrică un templu, templu căruia i
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
românească de atunci, libertatea se plătea cel mai adesea. Cetățenii educați în respectul autorităților și al disciplinei învățaseră să se plieze, să se strecoare printre obstacole. Cele mai frumoase texte, evocarea cea mai emoționantă a acestei țesături de refulări care învăluie societățile comuniste sunt acelea ale lui Václav Havel în care vorbește despre frică, acea frică surdă, care ajunge să-ți fie familiară; sunt pagini pline de forță și de neuitat. Această frică încetează, dispare brusc după 1989? Nicidecum. Dar raportul
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Din momentul în care trecutul de activist rămâne un atu pentru conducerea politică în timpul mandatelor lui Iliescu, între 1990-1996, apoi între 2000-2004, și nu este sancționat de către o parte a societății, care vrea să "uite" ca să accelereze ritmul, totul este învăluit în mister, mascând adevărul despre trecutul multora. Cu excepția câtorva tornade care dezvăluie câte ceva... Numai că scrupulele de conștiință și familiaritatea regăsită cu mișcările de gândire din Europa și Statele Unite provoacă unora insomnii care, uneori, devin coșmaruri atunci când trezirea este prea
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
foștii partizani ai extremei drepte, au luptat cu arma în mână, ascunzându-se în munți până în 1956. Aceste momente ale rezistenței armate, în legătură cu care istoricii s-ar putea documenta din arhivele tribunalelor, când luptătorii erau prinși, interogați și condamnați, sunt învăluite într-o tăcere absolută. Mai târziu, doar o mână de studenți îndrăznește să se solidarizeze fățiș cu protestatarii de la Budapesta, la sfârșitul lui octombrie și începutul lui noiembrie 1956. Când acești curajoși au fost arestați, aceasta se întâmpla mai ales
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
a tratatului; în iarnă, după puci, implozia URSS a lăsat tratatul fără obiect, dar încheierea acestuia cu Rusia succesoare s-a tot amânat până în 2003. Ar fi ispititor să personalizăm această relație contradictorie între vizibilitatea orientărilor prooccidentale și taina care învăluie orientarea promoscovită a guvernării FSN într-o opoziție complementară între Ion Iliescu și Petre Roman cele două personaje care beneficiază de un maximum de notorietate internă și externă la această dată. Cooptarea lui Roman în grupul care redacta, în după-amiaza
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Dealtminteri, influența aceasta a fost involuntară. Piesa în prima ei redacție a fost scrisă acum 6 ani, când cetisem complet în nemțește pe Ibsen, îi tradusesem o piesă (Baumaisster Solness) și nu vedeam mai departe decât Ibsen. Teatrul lui mă învăluia; piesa însă a ieșit de la sine, fără a mă fi raportat la vreo dramă anume a lui Ibsen (s.n.)"111. Așadar, ecoul ibsenian e mai mult un pigment și se reduce, în ultim resort, la tehnica dialogului: "[...] acel dialog frânt
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
-i înțeleagă sufletul, discursul femeii părându-i-se mereu prolix, incomprehensibil. Sau, oricum, nefamiliar. De aici suferința, drama lipsei de comunicare, revelată postum: "Suntem niște pelerini într-o ceață eternă în care nu ni se disting decât gesturile. Sufletele sunt învăluite în umbră. Ne atragem, ne pipăim nu ne putem înțelege însă". Lulù, în schimb, deși "n-avea nici o cultură" (spre deosebire de "intelectuala" Mab), știa să-l "îngâne" de minune, găsind chiar "observații fine" și "un fel personal de a-și exprima
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
simpatie în mentalul folcloric. Colecțiile tradiționale cuprind multe texte de această natură. O să apelez doar la două, din cunoscuta antologie a lui Al. I. Amzulescu. Este vorba de baladele Mircea Ciobanul și de Oprișean. Ambele tratează tema recunoașterii dintre frați, învăluită în forme mitico-legendare, dar în evident proces de istoriere. Numele lui Mircea Ciobănașul se păstrează în titlu și pe parcursul narațiunii, însă este invocat într-un distih introductiv și Negru Vodă, ca să se mențină ambuguitatea legendă/istorie: Din oraș, din Cîmpulung
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
vreme îndelungată viața sufletească a nord-dunărenilor, a dispărut fără să lase urme palpabile. Tăcerea s-a așternut deodată. Nimeni nu știe exact ce s-a întîmplat cu zeul și nici nu se poate bănui în ce alte credințe s-a învăluit. Observația mi se pare exactă, dar nu trebuie generalizată. Ea nu se referă decît la religiile de tip mistere. Acestea nu se disting prin forme narative consemnabile în scriere. Le prisosește elementul gestual, însă el nu iese niciodată la suprafață
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
creangă. Ea era deasupra tuturora; avea într-însa o putere ș-o taină, pe care Lipan nu era în stare să le deslege. Venea la dînsa ca la apa cea bună”. Iată gîndire de Mutter Erde autentică. Dar cînd se învăluia în aceste amintiri amețitoare, Vitoria se afla la capătul puterilor și în pragul descoperirii celei mai dureroase. Așa că își dorea o ultimă împăcare: „Îl mai chemă odată cu toată ființa, iertîndu-l pentru orice, și Nechifor Lipan nu-i răspunse”. Partea cea
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pe pat, să te cotârcesc” (să te învelesc). Eu râdeam, căci nu cunoșteam semnificația verbului „a cotârci”, dar mă urcam pe pat, ea mă învelea, păturind plapuma mai bine pe trupul meu și mă săruta în creștetul capului. Atunci mă învăluia cu adevărat dragostea pe care nu mi-o putea da decât mama. Avea săsoaica în curte niște duzi, care făcea niște dude mari negre, mari cât perjele. Pe timpul recoltatului, așternea sub duzi pături iar eu mă urcam în pom și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
niște lucruri prea sensibile. Aș fi făcut niște investigații în acest sens, dar cum? Nu puteam să mă lupt cu morile de vânt, mai ales că nu aveam de partea mea nici o probă palpabilă. Prea mari erau forțele potrivnice, prea învăluite în mister, iar șansele mele erau mai mult decât modeste. Și totul a rămas la nivelul de prezumție. Și astăzi stau și mă gândesc câteodată dacă n-ar fi trebuit să fi acționat cumva, dar ce aș fi câștigat? Fratele
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mă încălzesc la birt cu o cană de vin fiert. Am intrat în zăpadă, îmi trecea mult peste glezne, căci cărare nu era. Începuse și viscolul. Mai făcusem drumul acesta, dar nu pe o așa vreme. În curând viscolul mă învălui încât aproape nu mai vedeam la cinci metri de mine. Totuși, continuam să merg în direcția corectă. Deodată am auzit un urlet așa, ca de câine flămând. În cazul acesta, mi-am zis eu, satul e aproape. Și am continuat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
strigă pe Manda. Când se deschise ușa, Zamfira în genunchi săruta tivul poalei doamnei Marica. De pe culoar se auzeau dorobanții de pază dând onorul la voievod. — E ultima seară când te-a mai gătit Manda, măria ta, mai adăugă Zamfira, învăluind-o cald cu privirea. De acum încolo, de măria ta s-or îngriji doar jupânesele și jupânițele postelnicilor. Acu’, dacă plecăm eu și slutul meu, cum îi spui, să ai grijă să-l păzești măria ta pe vodă de vânzători
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mariei, mă gândeam să mergem la mânăstire, la Dintr-un Lemn, să punem să urzească, iar noi să țesem la gherghef scoarțe oltenești, își spuse maica mare gândul între două înghițituri de cafea. — Cam greu, mamă soacră, răspunse doamna Marica, învăluind-o pe Stanca într-o privire grijulie. Aud că vodă - așa-i spunea doamna Marica bărbatului ei când vorbea despre el de față cu slugile - vrea să-i dea lui beizadea Radu isprăvnicia zugrăvirii mânăstirii de la Brâncoveni. — Da, da, pentru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu greu, sprijinindu-se cu putere în cârjă. A ridicat mâinile de culoarea sidefului și l-a binecuvântat pe vodă. Acesta și a plecat doar un genunchi și, întrebător, a căutat privirea înaltului prelat. Ochii buni ai acestuia l-au învăluit cu o căutătură caldă, în timp ce buzele rosteau rugăciunea, apoi, zâmbind, Theodosie a șoptit în grecește: — Măria ta, ți-am pregătit o surpriză. — Sărut dreapta, preasfințite. Ștefan auzi răsuflarea de ușurare a voievodului când s-a aplecat să sărute mâna bătrânului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
păcătuit greu. — Tu mă, Ștefane? Ce făcuși? Vreo jupâniță... — Măria ta, taică. Aș vrea să stai cu mine după prohod ca să-l rogi pe sfinția sa să mă dezlege. — Chiar așa? Altfel nu se poate? Cine o fi porumbița? și-l învălui pe prinț cu privire amuzată și în același timp severă. Îi luă de data asta vodă mâna între ale sale și băgă de seamă că este rece și umedă. — Măi băiete, dacă ai făcut-o, gata, e făcută, o dregem
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]