6,670 matches
-
prin gară. — Păi, chiar acolo e ! se bucură el. Când ieși din gară, o iei la dreapta. Se vede și din tren... Poți să numeri amfibiile... Apoi se suci pe călcâie, căutând un scaun pe care s-o poftească. Ea ședea pe jos, ghemuită. Erau strânși unii în alții, ațipeau cu capetele rezemate de umerii celorlalți, ca oile strânse în țarcuri. Atât cât se putea ațipi între două năvăliri cu bocancii și bastoanele de cauciuc. Erau scoși câte opt... „Poate ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pictată pe obrazul stâng, numai Marchiza putea ști și, oricum, nimeni nu părea să se mire. Contururile continuau netulburate și abundente, scoase cu ostentație în evidență de strâmtimea fustei, mult prea îngustă ca rotunjimile de pe abdomen să poată îndura. Marchiza ședea proțăpită pe tocuri înalte, prop tindu-și mâinile în colacii șoldurilor ca pe niște mânere. Făcea din când în când ochii roată, își arcuia fundul înapoi și piepții înainte, iar în această mișcare cabrată cerceii supra etajați și salbele ca niște
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ori stai, ori te gândești. Așa că stai pe câlții tăi și ia-o mai ușor cu gânditul. Eliberat astfel de o povară, Iadeș se așeză, ghemuindu-și genunchii la piept. — Oare în ce zi suntem astăzi ? întrebă, dovedind că doar ședea. Calu, din ce în ce mai prietenos, mai ales după ce pusese să-i buzunărească, râse, dezvelindu-și dinții. — Să mor io, Marchiză, dacă am auzit vreodată o întrebare mai tâmpită ca asta ! Ce importanță are dacă e joi sau duminică ? Pentru noi săptămâna are
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
totuna cu să fii la-ntâmplare, io-s ăla. Îi ghiorăiră mațele de foame, se încovrigă, semn că fericirea lui întâmplătoare era deplină, și oftă. Mierlă făcu două volte în aer, apoi se așeză drept pe creștetul lui Pârnaie, care ședea cu umerii țepeni, ca o statuie. Sau cel puțin așa îi văzură Puțică, cei cu ochii împăienjeniți de vaporii de aurolac. Trăgeau cu nesaț din punga de plastic ținută strâns, ca nu cumva aburii amețitori să se risipească. Era felul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i acopere șalele. Mă gândeam la mortu’ ăla... spuse Chisăliță, privind cu invidie la strădaniile lui Iadeș. I-auzi, pufni Pârnaie. Dacă piticania a început să gândească înseamnă că a și adormit... — Mă gândeam, continuă Chisăliță netulburat, că măcar el șade învelit, bine mersi. Am vrut mort și iaca mortu’, repetă Iadeș, trăgându-și jerpelitura peste umeri și căinând speranțele care nu i se împlineau. Luna se agățase de crucea de pe vârful muntelui. Cerul se acoperise cu o spuzeală de stele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căzuți, redeveni Ioan al ultimei zile sau Jenică, cum i-a spus, în pruncie, o mătușă care își dădea aere că știe franțuzește și așa i-a rămas numele. Își prinse bărbia în palme, cu ochii îngustați. Atunci îl vedea, ședeau față în față, moțăind amândoi resemnați, el de o parte, norocul de alta. Semănau în multe privințe, norocul nu ajungea nici el cu picioarele la pământ, bălăngănindu-le și nedibuind. Era îmbrăcat cu aceleași haine purtate îndelung, cu guler subțire
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fiecare dată peronul se umplea de lume. Trenul nu oprea niciodată, așa că nimeni nu cobora și nimeni nu se pregătea să urce. Trăsurile erau totuși pregătite în piațeta din fața gării. Femeile își fluturau batistele și bărbații își vânturau pălăriile. Copiii ședeau în față, frumos îmbrăcați, țepeni ca la recitare, cu buchețele de flori în mână. Mica fanfară a garnizoanei cânta, de fiecare dată, Marșul lui Radetzky. Tamburul-major, agitându-și bastonul, se străduia să atragă atenția asupra fanfarei ale cărei cazne erau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de linte de pe aragaz. Mai stăm de vorbă și noi... Mâine chiar avem de vorbit... — M-ai înnebunit cu băieții ăștia ! bodogăni maică-sa, zdrăngănind farfuriile în chiuvetă. Una-două, băieții ! Niște țafandaci fără căpătâi. Se întoarse către fiu-său, care ședea cu capul strâns între umeri și, de aceea, gușa i se revărsa peste gulerul cămășii, ca o bavețică. În ciuda tăcerii lui, spuse apăsat : — Să taci ! Nu le mai lua apărarea, că nu merită... Puteau și ei până acuma să se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vorbim la pereți ? !“. Am dormit trei zile după aia. Cred că de frică, spuse Jenică. Eu, ca să fiu sincer, m-am căcat pe mine. M-au lăsat așa, să mă usuc de-a-n picioarelea, și râdeau. „Îți cam place“, râdeau. Ședeau și fumau, iar eu, cu picioarele depărtate, cu mâinile lipite de zid și nasul în perete. „Ești nerăbdător să te întâlnești cu prietenii tăi, poponarii. Ai și ejaculat de plăcere, căcăciosule...“ — Chiar așa au zis ? se miră Maca. Știau ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
noastră. În locul acesta, printre vânzătorii de amintiri și proroci, pictorul își așeza într-un colț șevaletul, tuburile de vopsea și pensulele. Oamenii îi pozau neclintiți, cu capul ușor într-o parte sau cu privirile țintă înainte, după cum credeau că le șade mai bine. Își aranjau părul cu câteva gesturi repezi, femeile își reîntregeau conturul ochilor sau al buzelor, miopii își scoteau ochelarii, chelioșii își acopereau țeasta cu pălăria de pai pusă ștrengărește. Portretul trebuia să fie mai îngăduitor decât imaginea din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se fi întâlnit cu vreun cunoscut acolo, să iasă împreună, spuse Jenică, strângându-se lângă ceilalți. — Am intrat odată cu el. N-a vorbit cu nimeni, s-a dus la locul lui, de parcă îi era frică să nu-l ocupe altcineva. Ședea așa, cu punga de plastic strânsă la piept și cu ochii roată. Tot așa se uita și pe stradă. De-aia zic că totuși nu e chiar singur. Lumea lui e populată cu tot felul de fantome după care se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să-l învețe. De aceea spuse, vorbind singur : — Cel mai mare ucigaș e cuvântul. Omenirea e o uriașă groapă comună. Trecătorii îl priveau nedumeriți. Un tânăr, cu un aer ușor stânjenit, aștepta în ușa atelierului în ale cărui vitrine păpușile ședeau frumos așezate, de parcă așteptau să înceapă spectacolul lumii. Lucrați aici ? îl întrebă tânărul, când îl văzu oprindu-se. — Nu știu dacă „lucrați“ e formula cea mai potrivită. Cât despre „aici“, ai nimerit-o. Erau cam de aceeași înălțime. Tânărului slab
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
anume veleitate rembrandtiană, semănau una cu alta, cu deosebirea că una era mai vârstnică, obosită în contururile feței, în vreme ce a doua era o fată ca de optsprezece ani, ovală la față, specific ochioasă, cu buze cărnoase armenești. Pe o masă ședea trântită o râșniță turcească de cafea, cilindroidală, foarte ornamentată și ea cu arabescuri. De asemeni, pe mensola de sub oglindă se îngrămădeau ca într-o vitrină vreo douăzeci de sfeșnice de argint, de toate dimensiunile. Pe o ladă de formă italiană
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lucrează, are planuri. Îl socotesc,după umila mea părere, cel mai mare arhitect pe care l-am avut. - Da, domnule, confirmă entuziast Gaittany, plin de o mulțumire personală. - Așa cred și eu, adăugă mult mai moale Andrei Gulimănescu. Gura lui ședea mereu crispată într-o sforțare de a prinde opinia cea mai răspândită. - Și ce plănuiește? Întrebă inocent doamna Valsamaky. - Un turn, răspunse din marginea modestă, unde ședea,Smărăndache. G. Călinescu Fu un râs general, care demoraliză pe Gaittany, încît îl
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
personală. - Așa cred și eu, adăugă mult mai moale Andrei Gulimănescu. Gura lui ședea mereu crispată într-o sforțare de a prinde opinia cea mai răspândită. - Și ce plănuiește? Întrebă inocent doamna Valsamaky. - Un turn, răspunse din marginea modestă, unde ședea,Smărăndache. G. Călinescu Fu un râs general, care demoraliză pe Gaittany, încît îl făcu să ridice din umeri și să scoată puțin vârful limbii afară, în semn de posibilă eroare. - Domnul Ioanide, vorbi atunci rar și blând Saferian de pe canapeaua
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care o știa pe dinafară. Fusese într-o zi să caute pe Ioanide, trimis de Pomponescu, și-l găsise în mijlocul străzii, cu lucrurile toate pe trotuar. Planșe, suluri albastre de hârtii de calc, mese, scaune, cărți, vase de bucătărie, perne ședeau toate morman. Ioanide își așezase un fotoliu în drumul plin de iarbă (strada, într-un cartier nou, era foarte puțin frecventată de vehicule, fiind nepavată la un capăt) și reconstituia pe o masă niște machete plesnite de clădiri, rînduindu-le în jurul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Or fi mari acum! bănui madam Valsamaky, nu i-am văzut de mult, doar pe fată, acum doi-trei ani. - Fata are aproximativ douăzeci și doi de ani, informăDan Bogdan; băiatul e mai mic cu un an ori doi. Smărăndăchioaia, care șezuse tăcută lângă Smărăndache, mărturisi că ea l-a văzut pe Ioanide, împreună cu alți prieteni, într-un palat în regulă, pe bulevard, că Ioanide i-a primit la miezul nopții într-o sală enormă cu șemineu, lustruri, mobile somptuoase, gobelinuri, oglinzi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
enormă cu șemineu, lustruri, mobile somptuoase, gobelinuri, oglinzi venețiene. Știa precis că Ioanide locuia acolo, cum i-a și afirmat. Discuția între musafirii G. Călinescu lui Saferian Manigomian în jurul cazului Ioanide se continuă aprinsă, și astfel se stabili că Ioanide șezuse într-adevăr un an sau doi într-un astfel de palat, construit de el. Convenția cu proprietarul fusese ca Ioanide să locuiască în casă un timp determinat. Așa proceda de obicei, fie că era vorba de o construcție mare, fie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
francez îl construise pentru un bogătaș din Siria, făcând toate hatârurile cumpărătorului, fără a putea să iasă din sfera unui anume înnăscut bun-gust. Printr-o întîmplare oarecare, pendulul intrase acum în proprietatea lui Saferian. Pe un postament cu două trepte ședeau două statui de femei în mărime naturală, sculptate astfel că fibra lemnului își arăta apele pe la genunchi și pe pântece. Între cele două femei era atât spațiu cât să încapă pendulul propriu-zis, încît ecranul se afla între subsuorile femeilor, care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu vehemență, se ghicea într-asta valoarea lui paradoxală, problema pe care o reprezenta. Iubit sau detestat, Ioanide exista. Pomponescu ar fi dorit ca specialiștii să discute, să se aprindă asupra operei sale, să afirme sau să conteste; dimpotrivă, aceștia ședeau muți sau omagiau pe omul politic. În ciuda acestei lucidități și a sentimentului de zădărnicie corespunzător, Pomponescu nu putea să-și reprime antipatia față de Ioanide, pe care-l invidia pentru nepăsarea-i copilărească, semn al unei încrederi suverane în meritul său
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
detesta și pentru că acesta nu apela niciodată la serviciile sale. Pomponescu nu-și făcea iluzii asupra zelului unui Gulimănescu ori Gaittany. Amândoi se prezentaseră în dimineața aceleiași zile în vizită de politeță, pe temeiul zvonului ministeriabilității. Dan Bogdan, acela care ședea mai rezervat, gata parcă oricând a da un verdict în spiritul justiției și care luase apărarea lui Ioanide, era prea bine cunoscut lui Pomponescu. Avea un număr infinit de frați, surori, nepoți și nepoate, pentru care intervenea, solidar și neobosit
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ce-ar zice dobitocii aflând ce idei trec prin mintea sa, Ioanide râse aproape deschis, de unul singur, și-și mai umplu o ceașcă de ceai. Văzu pe Gaittany căscând și consultîndu-și impacient ceasul. Știa că acesta nu poate să șadă locului mai mult de o jumătate de oră, cel mult un ceas, după care, epuizîndu-și doza de "perfect" și "da", își lua bastonul și trecea, după agendă, la altă reuniune, unde apărea purificat complet de ceea ce observase cu puțin înainte
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ioanide nu avea vreme pentru astfel de aventuri. Ce mai tată era el! Pe de o parte se scandaliza de purtările Pichii și voia s-o citeze spre a o moraliza, și el însuși aici, la câțiva pași de Elvira, ședea de vorbă cu Sultana. Aducîndu-și aminte de Tudorel, arhitectul ieși repede din odaie și trecu în birou, unde băiatul îl aștepta, întîmpinîndu-l, i se păru, cu o imperceptibilă ironie. Tudorel fu repede concediat și invitat să vină după masă. Întors
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în gândul lui, găsind că e inutil a o denunța, fiindcă Butoiescu ar fi tăgăduit-o cu îndărătnicie, păstrând aceeași ținută obsecvios ironică, ceea ce ar fi însemnat acum că insinuează firea bănuitoare a arhitectului, psiholog hazardat. Cu Dan Bogdan cazul ședea altfel. Acesta, în momentele sale de ironie facială, era impenetrabil pentru arhitect. "Oare ce vrea să spună? se irită Ioanide. Că delirez, făcând planuri extravagante? Cu toate astea, el însuși recunoaște că, teoretic, sunt rezonabile, comunică asta la toți, pare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dar nu suferise nici un accident - paralizie, afazie; medicii se îndoiau chiar că fusese o veritabilă congestie, poate numai un fenomen benign de anemie cerebrală, o epuizare nervoasă. Conțescu se simțea totuși slab, avea cefalalgii și o anume oboseală generală și ședea în pat sub observație. - Nefericitul! exclamă Ioanide ridicîndu-se repede de pefotoliu și făcând câțiva pași prin birou. - Cine? se miră Dan Bogdan, găsind că, aplicată în cazullui Conțescu, expresia era inoportună, măcar în acea zi. - Gonzalv Ionescu. Lar a ratat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]