4,100 matches
-
latură a pîntecului. Ă Frumos buboi! exclamă Flask. Ia să-l mai împung o dată! Ă Oprește-te! îi strigă Starbuck. N-are nici un rost! Dar omenosul Starbuck vorbise prea tîrziu. în clipa cînd Flask își înfipse fierul, un jet ulceros țîșni din această nouă rană cumplită: balena, fulgerată de o durere insuportabilă, începu să scuipe șuvoaie de sînge gros și se năpusti, cu o furie oarbă, asupra atacatorilor, împroșcîndu-i pe oamenii triumfători cu o ploaie de sînge, răsturnînd ambarcațiunea lui Flask
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în fața lor, ca un paravan imens. Cocoțați pe capac, harponiștii păgîni, care sînt întotdeauna ochiștii balenierelor, își proiectau siluetele drăcești vîrînd cu niște furci enorme hartane de grăsime sfîrîitoare în cazanele încinse sau zgîndărind focul de dedesubt pînă ce flăcările țîșneau aidoma unor șerpi prin porțile cuptoarelor, gata-gata să-i muște de picioare. Fumul se ridica în nori negri. La fiece ruliu al vasului, grăsimea topită se mișca și ea, parcă nerăbdătoare să sară pe fețele oamenilor. în fața gurii cuptoarelor, la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lor încîlcite și dinții lor de o strălucire barbară - toate acestea ieșeau în chip ciudat la iveală, în bătaia flăcărilor jucăușe. Oamenii își istoriseau unii altora aventurile nelegiuite, povești îngrozitoare, rostite în cuvinte vesele și însoțite de rîsete barbare, ce țîșneau din ei ca flăcările din cuptor, în vreme ce harponiștii umblau de colo pînă colo prin fața lor, gesticulînd ca niște apucați, cu furcile și polonicele lor uriașe; între timp, vîntul urla, talazurile săreau, iar corabia plonja printre ele, gemînd, dar împingîndu-și mereu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
era adîncit în gîndurile lui, Ahab obișnuia să se oprească pe rînd în fața habitaclului și a arborelui-mare, pentru a le măsura cu o privire stranie. Cînd se oprea în fața habitaclului, cu ochii pironiți asupra acului ascuțit al compasului, privirea lui țîșnea ca o săgeată spre ținta ei; iar cînd începea din nou să se plimbe și ajungea la arborele-mare, aceeași privire fixa se ațintea asupra banului de aur prins acolo; înfățișarea lui trăda atunci aceeași hotărîre de neclintit, aceeași fixitate, la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mea s-a prins de una dintre ele - era un adevărat cal de circ, care se învîrtea de jur-împrejur, astfel încît echipajul meu izbutea cu greu să-și țină echilibrul, șezînd cu fundurile pe copastie. Deodată, din adîncurile mării a țîșnit val-vîrtej o balenă uriașă și gheboasă, cu un cap alb ca laptele, plin de zbîrcituri și de riduri. Ă Ea era, ea era! exclamă Ahab, care-l ascultase cu răsuflarea tăiată. Ă Lîngă aripa-i dreaptă erau înfipte niște harpoane
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
care-și calculează latitudinile. Așa, așa, daltă, pilă și șmirghel, e rîndul vostru acum! Capitolul CVIII AHAB ȘI STARBUCK îN CABINĂ A doua zi dimineață, echipajul scotea., ca de obicei, apa cu pompele, cînd, deodată, o cantitate enormă de ulei țîșni laolaltă cu apa, semn că butoaiele din cală erau găurite. îngrijorarea puse stăpînire pe oameni, iar Starbuck coborî în cabină pentru a raporta despre această neplăcută situație. Pequod tocmai se apropia, prin sud-vest, de Formosa și de insulele Bashee, între
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se strecură în căminul său fericit și-i fură totul. Fără să știe, chiar fierarul îl introdusese pe tîlhar în sînul familiei lui, ceea ce era și mai îngrozitor! Tîlharul acesta era Demonul vîrît într-o sticlă: destupînd-o, din ea a țîșnit Demonul și i-a mistuit casa! Din motive de economie, foarte înțelepte și chibzuite, fierarul își instalase atelierul în pivnița locuinței sale, făcîndu-i însă și o intrare separată; tînăra și iubitoarea lui soție obișnuia să asculte, cu bucurie, nu cu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
apariția căpitanul Ahab, cu un săculeț de piele cam mucegăit. La o mică distanță de forjă se opri, îngîndurat și rămase așa, pînă ce Perth, scoțînd în sfîrșit fierul din foc, începu să-l ciocănească pe nicovală; din bucata înroșită țîșneau stoluri dese de scîntei, dintre care unele zburară chiar sub nasul lui Ahab. Ă Ascultă, Perth, aceștia sînt puii Maicii Carey? zise el. Totdeauna îi văd zburînd în preajma ta - sînt niște păsări de bun augur, desigur, însă nu pentru toată lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
a foc, ca încărcătorul unei flinte încinse. în cele din urmă tulpina harponului, împletită din douăsprezece, fu vîrîtă în foc pentru ultima oară, iar Perth, ca s-o călească, o azvârli în butoiul cu apă de lîngă el; aburul șuierător țîșni spre fața înfierbîntată a lui Ahab. Ă Vrei să mă-nsemni cu fierul roșu, Perth? exclamă căpitanul, schimonosindu-se de durere, o clipă. Vasăzică, mi-am făurit un fier roșu ca să mă înfierez doar pe mine însumi? Ă Nu, zău că
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
teuga, se uitau cu niște ochi strălucitori la lumina aceea fosforescentă, ca la o constelație depărtată. Pe fundalul acestei lumini spectrale, uriașul negru Daggoo părea de trei ori mai colosal, ai fi zis că-i chiar norul negru din care țîșnise fulgerul. Gura deschisă a lui Tashtego își dezvăluia dinții albi, de rechin, care aveau o strălucire stranie, ca și cum ar fi fost atinși și ei de flăcările acelea. Iar tatuajele lui Queequeg, luminate de aceleași vîlvătăi supranaturale, ardeau pe trupul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dor, întreg capul parcă mi-ar fi fost retezat și s-ar rostogoli pe un povîrniș. Vai, vai! Dar în ciuda ochilor mei orbi, tot voi vorbi cu tine. Deși ești lumină, vii din întuneric, pe cînd eu sînt întuneric care țîșnește din lumină, din tine adică! Lănciile de foc nu mai cad asupră-mi. Deschideți-vă, ochilor - vedeți sau nu vedeți? Uite cum ard flăcările! O, duh magnanim! Acum mă mîndresc cu genealogia mea! Tu, însă, nu ești decît tatăl de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Privește-ți ambarcațiunea, bătrîne! Harponul lui Ahab - cel făurit în forja lui Perth - rămăsese bine înfipt la prova ambarcațiunii, prelungindu-se dincolo de ea, dar talazul care sfărîmase fundul ambarcațiunii smulsese teaca de piele a harponului; din vîrful dezvelit al acestuia, țîșni deodată o flacără lividă, ca o limbă de șarpe. în vreme ce harponul ardea în tăcere, Starbuck îl apucă pe Ahab de braț și-i strigă: Ă Dumnezeu îți stă împotrivă, bătrîne! Renunță! Expediția asta a început prost și continuă prost - e
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
a dimineții, se ghicea doar după intensitatea razelor lui, strînse ca niște baionete într-un mănunchi. Peste tot străluceau parcă blazoanele unor regi și regine din Babilon. Marea era ca un creuzet cu aur topit, din care lumina și căldura țîșneau bolborosind. Ahab stătea deoparte, cufundat de multă vreme într-o tăcere vrăjită; de cîte ori corabia își vîra bompresul în valuri, el își îndrepta privirea spre razele strălucitoare ale soarelui, iar cînd Pequod se lăsa pe spate, își întorcea privirea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
butucul arboretului, astfel încît capul indianului era cam în rînd cu călcîiul lui Ahab. De la înălțimea asta, balena putea fi văzută înotînd cam la o milă în fața corabiei; fiece tălăzuire a mării îi dezvăluia cocoașa înaltă și scînteietoare; jeturile îi țîșneau regulat în văzduh, într-o tăcere desăvîrșită. Marinarii credeau, în naivitatea lor, că erau aceleași jeturi tăcute pe care le zăriseră mai demult, pe apele ninse de lună ale Atlanticului și ale Oceanului Indian. Ă Nici unul dintre voi n-a văzut
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ar fi permis acestuia să intre în vîltoarea înspumată, pentru a salva ce se mai putea - în toiul acestor primejdii înfricoșătoare, ambarcațiunea încă neatinsă a lui Ahab păru deodată că-i trasă spre cer de niște fire nevăzute; Balena Albă, țâșnind ca o săgeată din mare, o izbise în fund cu fruntea ei lată, făcînd-o să se înalțe în văzduh, de-a rostogolul. Ambarcațiunea căzu apoi în mare, cu fundul în sus, iar Ahab și oamenii lui se zbătură să iasă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ca și cum ar fi alunecat de pe flancurile unui ghețar scufundat, pe cale de a ieși repede la suprafață. Se auzi un vuiet surd, parcă subteran; toți rămaseră cu răsuflarea tăiată: o matahală înfășurată în parîme, printre care se vedeau lăncii și harpoane, țîșni pieziș din mare, într-un salt lung. învăluită într-un văl subțire de negură, rămase o secundă în văzduhul irizat, apoi se prăvăli cu zgomot înapoi în adîncuri. Azvîrlite la o înălțime de treizeci de picioare în aer, apele scăpărară
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-i chinuiau trupul, Moby Dick părea posedată de toți demonii alungați din ceruri. Lungile șiruri de tendoane ce se întindeau pe sub pielea străvezie a frunții sale albe și masive părură că se împletesc într-o urzeală deasă în clipa cînd țîșni, cu capul înainte și începu să izbească cu coada printre ambarcațiuni, despărțindu-le iarăși, aruncînd peste bord harpoanele și lănciile din cele două ambarcațiuni ale secunzilor și sfărîmîndu-le partea de sus a provelor; ambarcațiunea lui Ahab rămase, însă, aproape neatinsă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
prova ambarcațiunii care zbura. Cînd, în cele din urmă, ambarcațiunea ajunse lîngă Balena Albă, aceasta nici nu păru să-și dea seama de prezența ei - lucru ciudat, deși balenele dau uneori impresia asta. Ahab aproape că intrase în ceața care, țîșnind ca o negură de munte din jetul ei, se revărsa peste cocoașa-i enormă ca un Monadnock . Văzîndu-se atît de aproape de ea, Ahab se lăsă puțin pe spate și, întinzîndu-și amîndouă brațele, își azvîrli asupra mult urîtei balene fierul cumplit
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
încît doi dintre ei putură să se agațe numaidecît de copastie și, fiind proiectați de un talaz la nivelul ei, se întoarseră în ambarcațiune; al treilea, însă, care căzuse la pupa, continua să înoate, deznădăjduit. Cam tot atunci Balena Albă țîșni prin marea agitată, cu o repeziciune și o putere uimitoare. Dar cînd Ahab îi porunci cârmaciului să tragă saula și s-o înfășoare cît poate, iar vîslașilor să se așeze și să se îndrepte spre balenă saula plesni și sări
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
al osiei acelei roți domoale. Ajuns în sfîrșit în centrul acela vital, am avut norocul ca tocmai atunci bășica neagră să se spargă și colacul de salvare, făcut dintr-un sicriu, slobozit datorită arcului său ingenios și flotabilității sale neobișnuite, țîșni cu putere din mare, apoi căzu chiar lîngă mine. Agățat de sicriul acela, am plutit o zi și o noapte pe oceanul catifelat ca un giulgiu. Rechinii lunecau, pașnici, de parcă-ar fi avut boturile ferecate cu lacăte; șoimii sălbatici planau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Nuțescu) și o Sonia (Melania Ursu) de zile mari. Era o lectură profundă și atât de exactă a universului marelui dramaturg rus! Alexa Visarion a înțeles ca nimeni altul forța expresivă a tăcerii cehoviene, deznădejduitul și tragicul strigăt omenesc care țâșnește din adâncul muțeniei, dar și puritatea pe care o închide, fără s-o poată strivi în idealitatea ei, cenușiul pustiului existențial, al orizontului fără de zări. Totul în acel spectacol era o tăcere vorbitoare, glosând despre insondabilul suflet omenesc, cu meandrele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
atât mai puțin nu-și puteau face loc aici drama Da sau Nu a lui Alexandrî Ghelman se desfășoară cu o intensitate umană autentică, fiecare portret lăsând să treacă prin el rezonanțe variate ale lumii din afară, și lăsând să țâșnească, în coformitate cu caracterul, și temperamentul respectiv, adevăruri îndelung tăcute, dar nu adânc îngropate. De la reticență la explozie, drumul e parcurs cu fermitate și finețe și concluziile pe care spectacolul le sugerează expresiv sunt oboseala și rutina ce stăpânește această
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dalele respectivelor săli. Dar... dar... există, realmente, un interes acut, cel puțin la nivel conceptual, pentru ce se face în Estul pînă acum cvasinecunoscut. Și e bine. Cîndva, într-o bună zi, din aceste aleatorii tentative... de imagine colectivă va țîșni personalitatea marcantă, carismatică. În ultimă instanță, doar ea contează. Bilanțul pe națiuni, ca în sport, nu e relevant aici, în această lume a tuturor evanescențelor. E de așteptat deci, n-avem încotro, momentul apariției individului excepțional. Și, pentru că tot am
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Aș! Nu mai pot ei de enciclopedie! 10 ianuarie Rîsul histrionului de geniu. În amfiteatrul neîncăpător, studenții îi stau sub nas, nasul clonț cărnos, plecat, roman, din linia frunții; nu lată, placidă, ci atît cît să-i îngăduie părului să țîșnească în țepi de arici: George Călinescu. Fotografia e una deja celebră. Într-o mînă, bruionul prins nervos, cealaltă prelungind volutele ascendente ale stentorului. Sau ale comedianului antic. Sau doar ale regizorului diletant (care-și tiraniza, superior, ciracii în înscenările de-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a învăța ceva din contraperformanța diletantă și obedientă a celor din Capitală. De la conceptul general al lucrării la acuratețea băncii de date ale artiștilor, totul trebuie să ocolească amatorismul redacțional, dar și, deopotrivă, pofta locală de înregimentare politică. 4 iunie Țîșnește din dreapta și doar frîna mea scrîșnită evită ciocnirea. Îl fulger cu toate dioptriile și buzele-mi alcătuiesc sudalma clasică a șoferului. Oprește și-l aud mirîndu-se: care-i problema? Îi arăt cu arătătorul propria-i căpățînă rasă la tîmple (cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]